Madoff-fiul avea 46 de ani, s-a sinucis, in timp ce copilul sau de doi ani
dormea in camera alaturata, impreuna cu cainele familiei. Conform
unor surse, sinucigasul i-ar fi trimis sotiei
sambata dimineata, inainte de a se spanzura, niste e-mailuri in
care sugera ca familiei i-ar fi mai bine fara ca mostenirea grea a
fraudei sa atarne pentru totdeauna asupra ei. “O sa aveti o viata
mai buna daca eu nu mai sunt cu voi”, ar fi scris Mark Madoff.
“Mark a fost o victima nevinovata a faptelor monstruoase ale
tatalui sau, cedand dupa doi ani de presiuni continue, de acuzatii
false si insinuari”, a declarat avocatul sau, Martin Flumenbaum.
Mark Madoff, cel mai mare dintre cei doi fii ai escrocului care a
fost condamnat anul trecut la 150 de ani de inchisoare pentru
pagube de 65 de miliarde de dolari provocate investitorilor care au
apelat la firma lui de brokeraj, Bernard L. Madoff Investment
Securities LLC, conducea una dintre diviziile acestei firme, insa a
negat de la bun inceput, ca si fratele sau Andrew, ca ar fi stiut
ceva de malversatiunile tatalui.
Ulterior insa, lichidatorul afacerii, care incearca sa recupereze
bani in beneficiul pagubitilor, a intentat succesiv sute de procese
unui mare numar de banci americane si europene, fonduri de
investitii, angajati ai lui Bernard Madoff si rude ale acestuia,
cerand daune totale de peste 50 de miliarde de dolari
si recuperand pana acum 2,6 miliarde.
Printre cei dati in judecata de lichidatorul Irving Picard
pentru complicitatea la escrocherie intr-un fel sau altul,
presupusa pe parcursul mai multor ani sau chiar decenii, se numara
banci ca JP Morgan, Merrill Lynch, UBS, HSBC, Citibank, Natixis,
Fortis, ABN Amro, BBVA din Spania, Bank Austria, UniCredit, Nomura
International, dar si cei doi fii ai lui Bernard Madoff si fratele
acestuia, Peter, vizati de un proces in care li se cereau daune de 200
de milioane de dolari.
Ultima actiune de acest fel, anuntata miercuri, cu doar patru zile inainte
de termenul-limita fixat de legea federala (sambata, 11 decembrie)
pana la care Picard mai putea intenta procese de recuperare a
banilor fraudati, vizeaza sapte banci din lista celor de mai sus,
precum si pe cinci dintre nepotii lui Bernard Madoff si pe parintii
lor.
Unul dintre procesele intentate miercuri urmareste recuperarea a
274.000 de dolari pe care Bernard Madoff si sotia lui Ruth i-ar fi
transferat copiilor lui Mark Madoff, precum si actualei si fostei
sotii ale acestuia. Procesul este intentat impotriva lui Mark
Madoff, a sotiei lui Stephanie Morgan si a copilului lor de doi
ani, identificat cu initialele A.V.M., precum si fostei sotii a lui
Madoff, Susan Elkin, a fiului lor Daniel Madoff si a fiicei lor,
identificata ca K.M.
Celalalt proces ii vizeaza pe Andrew Madoff, fratele lui Mark, pe
sotia lui Deborah, care a intentat divort la vremea arestarii lui
Bernard Madoff, in decembrie 2008, si pe copiii lor minori,
identificati in actele procesului ca A.M. si E.M. si carora Bernard
si Ruth Madoff le-ar fi transferat ilegal fiecaruia fonduri de cate
80.000 de dolari.
Peter, Mark si Andrew Madoff au fost acuzati tot miercuri si in
cadrul unui proces separat, intentat la Londra de catre lichidatori
si care urmareste recuperarea a 80 de milioane de dolari de la ei
si de la fosti directori si parteneri ai Madoff Securities
International Ltd, firma lui Bernard Madoff care se ocupa de
afacerile din strainatate. Irving Picard sustine ca directorii si
functionarii firmei au facut plati frauduloase, de care au
beneficiat inclusiv membrii familiei lui Madoff, in urma carora
banii au fost folositi in scop personal de acestia, intre altele la
cumpararea unui iaht, a unor masini de lux si a unor proprietati
imobiliare in Franta si SUA.
O a treia actiune intentata miercuri priveste fundatiile
nonprofit ale familiilor lui Mark si Andrew Madoff, care ar fi
primit ilegal cate 2 milioane de dolari fiecare din conturile
bancare ale lui Bernard si Ruth Madoff, unul dintre aceste conturi
fiind deschis la banca Lehman Brothers.
Tabloidul financiar Dealbreaker a scris in primavara ca, dupa
incercari nereusite de a se transfera in alta firma de brokeraj de
pe Wall Street, Mark Madoff intentiona sa-si deschida “un boutique
de cercetare financiara”, Strategic Research, pornind cu un site
care sa adune laolalta principalele informatii de business
publicate in presa. Mai nou insa, The Wall Street Journal scrie ca s-ar fi lansat
intr-o afacere de dezvoltare de aplicatii pentru iPad. Fratele sau,
Andrew, s-a redresat mai repede dupa drama familiei, conducand
impreuna cu prietena lui o firma de consultanta financiara pentru
“prevenirea situatiilor de urgenta financiara”, numita Black
Umbrella.
In vara, Mark Madoff si-a scos la vanzare, pentru 7,5 milioane de
dolari, vila din Nantucket pe care o cumparase in 2008 pentru
6,5 milioane, impreuna cu sotia sa Stephanie. La vremea respectiva
(inainte de arestarea tatalui), Mark Madoff si sotia isi vandusera
o alta proprietate din Nantucket, vrand sa se mute intr-o casa mai
mare cu ocazia nasterii copilului lor. Intr-un proces separat, din
octombrie 2009, Picard il acuzase pe Mark Madoff personal ca a
folosit ilegal aproape 67 de milioane de dolari scosi din firma
tatalui sau, cu acordul acestuia, pentru a-si finanta stilul de
viata luxos si cumpararea proprietatilor imobiliare din Manhattan,
Connecticut si Nantucket.
Sursa foto: Dealbreaker.com.