Tag: marijuana

  • „Paradisul” drogurilor, ameninţat. Măsura găsită de Mexic împotriva traficanţilor de marijuana

    Iniţiativa face parte dintr-o serie de măsuri care au ca scop înlăturarea uneia dintre sursele de venit pentru diferitele bande din America Centrală.

    Preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador a criticat de mai multe ori poziţia oficială a autorităţilor în lupta împotriva drogurilor şi a semnalat deschiderea sa pentru dezincriminarea consumului de marijuana în virtutea unei schimbări de strategie în materie de siguranţă publică.

    Potrivit senatorului Ricardo Monreal, liderul partidului MORENA, care îl sprijină pe preşedintele mexican, a arătat într-un interviu publicat luni că votul este aşteptat să aibă loc în zilele următoare.

    „Finalul politicii prohibitive este bun pentru ţară”, a arătat Monreal, adăugând faptul că proiectul de lege va legifera condiţiile în care planta poate fi consumată, vândută şi folosită în cercetare. De asemenea se are în vedere şi organizarea unor cooperative specializate în creşterea plantei.

    În cazul în care va trece de senat, propunerea va fi supusă votului din camera inferioară a Parlamentului mexican.

    Curtea Supremă din Mexic a stabilit în 2018 că legiuitorii trebuie să legalizeze consumul de marijuana până pe 24 octombrie, înaltea curte formulând în mai multe cazuri legate de interzicerea folosirii produselor din marijuana în scopuri recreaţionale avertismente privind violarea drepturilor constituţionale.

    Potrivit legii din Mexic, atunci când Curtea Supremă emite de cinci ori decizii asemănătoare într-o problemă, deciziile sunt un argument suficient pentru a declanşa un proces de modificare a prevederilor legale.

  • Producătorul ţigărilor Marlboro, Altria Group, intră în industria marijuanei

    Altria preia până la 55% din Cronos, aceasta fiind cea mai recentă dintr-o serie de investiţii ale marilor companiilor care speră să beneficieze de legalizarea marijuanei în Canada, pentru uz recreaţional.

    Producătorul de bere Corona, Constellation Brands, a anunţat o investiţie de 4 miliarde dolari în compania canadiană Canopy Growth în luna august, cea mai mare investiţie din industrie până în prezent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Snoop Dogg lansează în octombrie o platformă online multimedia dedicată canabisului

    Rapperul, care nu a făcut niciodată un secret din pasiunea sa pentru marijuana, s-a asociat cu Ted Chung pentru a crea platforma online MerryJane.com, al cărei nume derivă din “Mary Jane”, termen argotic care înseamnă marijuana. “Este prima platformă media care se află în centrul culturii canabisului şi muzicii pop”, a declarat Snoop Dogg.

    Site-ul va oferi utilizatorilor informaţii despre diverse produse pe bază de marijuana şi un instrument online de localizare a magazinelor care comercializează şi distribuie astfel de produse.

    Ted Chung spune că MerryJane.com va include ştiri, videoclipuri, conţinut editorial şi programe originale.

    De asemenea, o secţiune a noului site se numeşte “Deflowered” şi va include “o serie de interviuri zguduitoare despre diverse personalităţi care iubesc canabisul”.

    Vorbind despre viziunea sa despre acest site, Snoop Dogg a spus: “Sunt atât de mulţi oameni care se ascund. Le oferim oportunitatea de a ieşi din dulap (expresie în limba engleză folosită în cazul persoanelor care îşi recunosc în mod public anumite preferinţe, comportamente sau orientarea sexuală, n.r.) şi pur şi simplu să recunoască faptul că le place să fumeze marjuana. Sunt un fumător, numele meu este Snoop Dogg şi sunt un drogat”.

    “E o situaţie plină de pace, pentru mine. De fiecare dată când am făcut asta, am văzut întâmplându-se doar lucruri frumoase. Am văzut oameni exprimând iubire, pace şi armonie. Platforma noastră va fi ca un fel de enciclopedie a canabisului din lumea întreagă”, a adăugat rapperul.

    Alţi fumători celebri de canabis, actorul Seth Rogen şi cântăreaţa Miley Cyrus, au participat la dezvoltarea noului site.

    Anunţând lansarea acestui proiect, la conferinţa TechCrunch Disrupt, organizată recent la San Francisco, rapperul Snoop Dogg a dezvăluit faptul că administratorii platformei vor accepta într-o primă fază un număr de 420 de internauţi pe zi, care vor avea “misiunea” de a testa versiunea beta a site-ului, înainte de lansarea oficială a acestuia, în octombrie.

    “4/20” este un termen argotic care se referă la consumul de canabis.

    Calvin Cordozar Broadus Jr, născut pe 20 octombrie 1971, cunoscut după numele de scenă Snoop Doggy Dogg şi Snoop Dogg, în a cărui discografie se regăsesc albume precum “Tha Doggfather” şi “Malice N Wonderland”, şi-a început cariera de rapper la începutul anilor ’90, dar s-a implicat şi în actorie, jucând în noua versiune a filmului “Starsky şi Hutch” (2004). Din 1993, când a devenit celebru, Snoop Dogg a vândut aproape 20 de milioane de albume în Statele Unite. Printre hiturile sale se numără “Who Am I (What’s My Name)?”, “Gin and Juice”, “Groupie Luv”, “From tha Chuuuch to da Palace”, “Beautiful”, “Drop It Like It’s Hot”, “That’s That Shit” etc. Cel mai recent album lansat de Snoop Lion este “Reincarnated”, apărut pe piaţă în aprilie 2013.

    În septembrie 2008, Snoop Dogg a susţinut un concert la Arenele Romane din Bucureşti.

  • Willie Nelson vrea să lanseze un brand de produse pe bază de marijuana

    Willie Nelson promovează legalizarea marijuanei în Statele Unite ale Americii şi a şocat publicul american în 2010, după ce a mărturisit, în timpul emisiunii “Larry King Live” de pe postul CNN, că fumează în mod regulat canabis. De asemenea, el a fost arestat de mai multe ori pentru posesie de marijuana, potrivit contactmusic.com.

    Legenda muzicii country vrea acum să-şi laseze propriul brand de marijuana, precum şi un lanţ de magazine în statele americane unde consumul acestei substanţe a fost legalizat. Magazinele ar urma să fie deschise în 2016.

    Cântăreţul în vârstă de 81 de ani a făcut acest anunţ săptămâna trecută, la festivalul South by Southwest din Austin, informaţia fiind confirmată de purtătorul de cuvânt al brandului, Michael Bowman.

    Bowman a spus că proiectul reflectă pasiunea lui Nelson pentru marijuana, adăugând că acesta “şi-a petrecut întreaga viaţă în sprijinul canabisului”.

    “Este un punct culminant al viziunii lui Willie şi al întregii sale vieţi. Cred că niciunul dintre noi nu am fi putut prevedea cât de repede vor cădea piesele de domino odată ce vor începe să cadă (din punct de vedere al legalizării consumului de marijuana, n.r.)”, a mai spus Bowman.

    Willie Nelson, născut pe 30 aprilie 1933, este un cântăreţ, compozitor, scriitor, poet, actor şi activist american recompensat cu 10 premii Grammy. Aflat la o vârstă respectabilă, Willie Nelson continuă să susţină concerte şi să participe la evenimente în scopuri caritabile alături de alţi muzicieni renumiţi, precum Bob Dylan, Neil Young şi Dave Matthews. Considerat un adevărat star al muzicii country, Willie Nelson a abordat pe cele mai recente albume ale sale şi alte stiluri muzicale, precum reggae, blues, jazz şi folk.

  • STUDIU: Trufele negre şi marijuana generează efecte euforice similare

    Mirosul trufelor negre este de multe ori descris prin termeni precum “teluric”, “înţepător”, “euforic” şi chiar “sexy”. Aceste delicatese, care se vând cu preţuri cuprinse între 1.350 şi 4.700 de dolari pe kilogram, îi fac pe câinii şi porcii antrenaţi pentru a le găsi să fie cuprinşi de frenezie, relatează dailymail.co.uk.

    Cercetătorii din Italia au descoperit că o “moleculă a fericirii”, similară cu un compus din marijuana, tetrahidrocanabinol (THC), ar putea fi vinovată de puterile “vrăjite” ale trufelor negre.

    Noua moleculă, care face parte din clasa anandamidelor, se comportă la fel ca ingredientul cu efecte psihotropice din marijuana, determinând eliberarea substanţelor chimice din creier care induc starea de bună dispoziţie.

    Mauro Maccarrone, autorul studiul, profesor la Università Campus Bio-Medico din Roma, spune că anandamidele determină, de asemenea, în organismul uman, sinteza de melanină.

    Oamenii de ştiinţă a denumit compusul descoperit recent prin sintagma “moleculă a fericirii” având în vedere felul în care aceasta influenţează starea de dispoziţie, memoria, apetitul şi depresia. Prezenţa ei în trufele negre determină culoarea întunecată a plantei.

    Savanţii au descoperit că aceste ingrediente culinare extrem de apreciate nu sunt însă înzestrate cu receptorii obişnuiţi de care se ataşează anandamidele, fapt care înseamnă că nuanţa întunecată a plantelor nu le aduce acestora niciun avantaj chimic.

    În schimb, se crede că trufele negre au evoluat pentru a prezenta această structură chimică pentru a încuraja animalele – în general câini şi porci – să le detecteze cu ajutorul mirosului.

    Deşi pare o contradicţie, întrucât nicio plantă nu şi-a dezvoltat o strategie de înmulţire ce vizează distrugerea ei de către animale, sporii minusculi ai acestor ciuperci au şanse mai mari să se răspândească pe un teritoriu mai vast dacă animalele, intoxicate cu anandamine, mănâncă trufele negre, în loc să le lase în pace.

    Oamenii de ştiinţă vor să analizeze în lunile următoare dacă trufele albe, roşii şi cele din varietatea Bianchetto şi-au dezvoltat acelaşi profil chimic.

  • Magazin care vinde en-gros etnobotanice şi manuale pentru creşterea marijuanei, deschis pe internet

     După ce, cu doi ani în urmă, etnobotanicele au fost interzise în România, o parte dintre patronii aşa-ziselor “magazine de vise” şi-au mutat rapid afacerile pe internet, chiar dacă vânzarea acestor substitute ale drogurilor se pedepseşte cu închisoarea, iar pedeapsa poate ajunge până la opt ani de detenţie.

    În aceste condiţii, pentru aprovizionarea cu marfă a dealerilor de etnobotanice, a fost înfiinţat pe internet chiar şi un veritabil complex comercial destinat vânzărilor în cantităţi mari, de unde doritorii se pot aproviziona cu marfă. Condiţia impusă cumpărătorilor este să ia produse în valoare de cel puţin 500 de lire sterline sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul valutar din ziua în care se face comanda.

    Pe site-ul respectiv, dealerii pot alege droguri din diferite categorii, pentru toate gusturile şi nevoile, cum s-ar spune. Astfel, există “ierburi extrem puternice” şi “ierburi foarte puternice”, “pastile pentru petrecere”, “produse pentru sex”, “răşini solide”, “săruri de baie” etc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum ajunge marijuana din Mexic în SUA? Cu tunul

    Traficanţii de droguri au găsit o altă modalitate de a-şi continua afacerile. Folosesc tunuri cu marijuana pe post de proiectil pentru a trece stupefiantele dintr-o ţară în alta, notează Hypervocal. 33 de proiectile au fost descoperite numai în luna decembrie a anului trecut pe raza statului american Arizona.

  • A mintit camerista care il acuza pe Dominique Strauss-Kahn?

    Unul dintre oficialii citati a afirmat ca autoritatile au
    descoperit probleme legate de cererea de azil a femeii si posibile
    legaturi cu activitati penale, inclusiv trafic de droguri si
    spalare de bani.

    Conform acestora, femeia ar fi vorbit la telefon, cu o zi inaintea
    incidentului de la hotelul Sofitel, cu un barbat aflat in
    inchisoare, cu care a discutat despre posibilele beneficii pe care
    le-ar obtine daca ar formula acuzatii impotiva directorului FMI,
    iar convorbirea a fost inregistrata. Barbatul fusese arestat pentru
    posesie de marijuana si se numara printre persoanele care au varsat
    sume in valoare totala de circa 100.000 de dolari in contul femeii
    in ultimii doi ani.

    Procuratura din Manhattan urmeaza sa il anunte pe judecator vineri
    ca “exista probleme cu cazul”, pe baza rezultatelor anchetei, in
    timp ce femeia isi mentine acuzatiile, au afirmat sursele
    citate.

    Mai mult pe
    www.mediafax.ro
    .

  • Oficialii orasului Amsterdam se opun interzicerii consumului de marijuana

    “Daca turistilor li se interzice accesul in aceste cafenele,
    vanzarile ilegale si distributia drogurilor pe strazile
    Amsterdamului vor fi in crestere. Amsterdamul nu isi doreste sa
    faciliteze consumul de droguri usoare de catre turisti, ci sa-i
    ajute pe cei care doresc sa consume droguri sa faca acest lucru
    intr-un mod cat mai responsabil cu putinta”, explica primarul
    Eberhard van der Laan.

    in luna mai, camera inferioara a Parlamentului a votat un proiect
    de lege care obliga cafenelele din Olanda sa devina cluburi cu
    acces restrans. Numai cetatenii olandezi ar avea permisiunea de a
    intra in aceste localuri. Masura a venit in urma apelului primit
    din partea unor orase mici ce se afla de-a lungul frontierelor
    sudice si estice, care se plang de cresterea numarului de tineri
    petrecareti care vin din Belgia, Germania si Franta in cautarea
    drogurilor.

    Mai mult pe www.descopera.ro.

  • Posesia de marijuana nu mai e pedepsita cu inchisoarea in Connecticut

    Conform legii adoptate, cei prinsi avand asupra lor o jumatate
    de uncie (o uncie – 28,35 g) de marijuana sau mai putin, pentru uz
    personal, vor fi amendati cu 150 de dolari, daca sunt la prima
    abatere, iar la urmatoarele abateri vor fi amendati cu cel putin
    200 de dolari, dar nu cu mai mult de 500.

    In plus, cei in varsta de 21 de ani sau mai tineri aflati in
    aceasta situatie vor avea permisul auto suspendat pe 60 de zile.
    Cazurile celor de pana la 18 ani vor fi transferate autoritatilor
    care se ocupa cu delincventa juvenila. Legea a fost adoptata
    sambata trecuta de Senat, care a introdus in textul initial, mai
    permisiv, prevederile referitoare la penalizarea suplimentara a
    tinerilor, ca si cea conform careia cei prinsi cu marijuana de trei
    sau mai multe ori vor fi obligati sa apeleze la consiliere antidrog
    pe cheltuiala proprie.

    Biroul pentru Analiza Fiscala (OFA) estimeaza ca prin adoptarea
    legii care scoate posesia cantitatilor mici de drog de sub
    incidenta pedepsei cu inchisoarea, statul va economisi anual
    885.000 de dolari reprezentand salarii ale procurorilor si ale
    avocatilor si costuri de judecata. OFA estimeaza, in schimb, ca
    statul va obtine din noile amenzi pana la 1,4 milioane de
    dolari.

    Unii reprezentanti au criticat adoptarea legii, aratand ca ea
    transmite mesajul ca in fond nu e mare lucru sa te droghezi si ca
    ideea de pericol al consumului de droguri de fapt n-ar mai fi
    recunoscuta de lege. Altii au criticat alegerea arbitrara a limitei
    cantitatii de marijuana, explicata ca fiind echivalentul a 30 de
    jointuri. “Nu poate fi brusc in regula daca ai 30 de jointuri, dar
    rau daca ai 50 de jointuri. Ori e ceva rau pur si simplu, ori nu e
    rau deloc”, a declarat Themis Klarides, democrat de Derby, citat de
    publicatia Hartford Courant.

    In 2009 au fost inregistrate 9.290 de arestari pentru posesie de
    marijuana in cantitatea specificata de legea actuala, conform
    OFA.

    Statele care au legiferat scoaterea de sub incidenta pedepsei cu
    inchisoarea a posesiei de marijuana in cantitati mici pentru uzul
    personal sunt Alaska, California, Colorado, Maine, Massachusetts,
    Minnesota, Mississippi, Nebraska, New York, Nevada, Ohio, Oregon.
    Cantitatile pentru care se aplica simpla pedeapsa cu amenda variaza
    insa (in Minnesota, de pilda, maximul este 1,5 uncii – 42,5 grame),
    ca si cuantumul amenzilor.