Tag: Marian Sarbu

  • Marian Sârbu, obligat să părăsească ASF, a fost numit de Guvern consul general în Dubai

    Hotărârea prin care Marian Sârbu este numit şef al consulatului general al României la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, a fost aprobată de Guvern în ultima şedinţă.

    Contactat de MEDIAFAX, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a argumentat numirea prin faptul că funcţia de consul general este una de reprezentare, iar Marian Sârbu este un foarte bun vorbitor al limbilor engleză şi franceză, ştie să gestioneze relaţiile internaţionale, având în vedere că a fost ministru de mai multe ori, şi cunoaşte modul în care trebuie reprezentate interesele statului.

    Marian Sârbu a fost ministru al Muncii din partea PSD în Guvernul Năstase şi ministru pentru acelaşi portofoliu al Muncii, dar din partea UNPR, în Guvernul Boc.

    Ulterior, el a condus Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private, structură care a fost înglobată în Autoritatea de Supraveghere Financiară, şi a fost membru neexecutiv în Consiliul ASF.

    În 16 iunie, el a fost votat în funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF, dar judecătorii Curţii Constituţionale au decis că numirea este neconstituţională, deoarece nu are o experienţă profesională specifică pentru această funcţie în ciuda faptului că Marian Sârbu a fost ordonator principal de credite privind finanţele publice. Judecătorii s-au pronunţat după ce au fost sesizaţi de PDL, care a reclamat că Marian Sârbu nu ar avea experienţa de minimum nouă ani în domeniu, cerută de lege.

    În urma deciziei judecătorilor CC, Sârbu a demisionat, la 18 iulie, din funcţia de prim-vicepreşedinte şi membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

    La finele lunii iulie, cu două zile înainte ca Marian Sârbu să fie numit consul general, preşedintele ASF declara că Marian Sârbu a fost numit consilier al instituţiei pentru relaţia cu Parlamentul, contractul fiind pe perioadă nedeterminată.

  • Marian Sârbu a rămas angajat ASF şi se va ocupa de relaţia instituţiei cu Parlamentul

    “După ce Marian Sârbu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşdinte ASF, în urma deciziei Curţii Consituţionale, el a fost angajat pe perioadă nedeterminată în funcţia de consilier al ASF pentru relaţia cu Parmalentul”, a spus Negriţoiu.

    Sârbu a demisionat, la 18 iulie, din funcţia de prim-vicepreşedinte şi membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), după ce, la începutul acestei luni, judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au hotărât că numirea acestuia este neconstituţională.

    “Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a luat act de demisia domnului Marian Sârbu din funcţia de prim-vicepreşedinte şi membru executiv al Consiliului ASF. Domnul Marian Sârbu a notificat Parlamentul României (conducerea Camerei Deputaţilor şi Senatului) în privinţa demisiei începând cu data de vineri, 18 iulie”, se arată într-un comunicat remis luni agenţiei MEDIAFAX.

    Sârbu a fost numit de Parlament în această funcţie în data de 16 iunie. Anterior, el a fost membru neexecutiv în Consiliul ASF.

    Ulterior, în data de 2 iulie, la sesizarea Partidului Democat Liberal (PDL), judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au hotărât că numirea lui Sârbu în funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF este neconstituţională.

    În motivarea instanţei se arată că Sârbu nu are o experienţă profesională specifică acestei funcţii.

    “Marian Sârbu nu are o experienţă profesională specifică în materie de minim nouă ani. Curtea constată că acesta nu întruneşte condiţia prevăzută de articolul 9 alin. (1) lit. a2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.93/2012 pentru numirea în funcţia de prim-vicepreşedinte, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară. Prin urmare, Hotărârea Parlamentului nr.26/2014 este nelegală în ceea ce priveşte această numire”, se arăta în motivarea CC de la începutul lunii iulie.

    Anterior numirii lui Sârbu, funcţia de prim-vicepreşedinte ASF a fost deţinută de Daniel Dăianu, în prezent consilier în cadrul instituţiei, post pe care îl va ocupa până la 30 septembrie.

    De la 1 octombrie, Dăianu va activa, pentru un mandat de 5 ani, în funcţia de membru neexecutiv în Consiliul de Administraţie al BNR.

    ASF şi-a început activitatea la finele lunii aprilie 2013, prin comasarea atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

  • Marian Sârbu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF

     “Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a luat act de demisia domnului Marian Sârbu din funcţia de prim-vicepreşedinte şi membru executiv al Consiliului ASF. Domnul Marian Sârbu a notificat Parlamentul României (conducerea Camerei Deputaţilor şi Senatului) în privinţa demisiei începând cu data de vineri, 18 iulie”, se arată într-un comunicat remis luni agenţiei MEDIAFAX.

    Sârbu a fost numit de Parlament în această funcţie în data de 16 iunie. Anterior, el a fost membru neexecutiv în Consiliul ASF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce a fost respinsă de CC numirea lui Marian Sârbu la ASF

     Potrivit CC, în ciuda faptului că Marian Sârbu a fost ordonator principal de credite privind finanţele publice, această experienţa profesională nu se circumscrie condiţiilor prevăzute de lege. Astfel, experienţa sa profesională nu are relevanţă pentru numirea ca membru în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, susţin judecătorii Curţii.

    “Marian Sârbu nu are o experienţă profesională specifică în materie de minim nouă ani. Curtea constată că acesta nu întruneşte condiţia prevăzută de articolul 9 alin. (1) lit. a2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.93/2012 pentru numirea în funcţia de prim-vicepreşedinte, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară. Prin urmare, Hotărârea Parlamentului nr.26/2014 este nelegală în ceea ce priveşte această numire”, menţionează CC, în motivarea publicată, joi, pe site-ul instituţiei.

    Judecătorii Curţii Constituţionale au admis, în 2 iulie, sesizarea legată de numirea lui Marian Sârbu în funcţia de prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), stabilind că aceasta este neconstituţională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numirea lui Marian Sârbu la ASF, neconstituţională

     Sesizarea legată de numirea lui Sârbu a fost făcută de PDL, care a reclamat că acesta nu ar avea experienţa de minimum nouă ani în domeniu, cerută de lege.

    Fostul ministru al Muncii din partea PSD şi fost preşedinte UNPR Marian Sârbu a fost votat, în 16 iunie, în funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF, întrunind 284 de opţiuni favorabile şi 52 “împotrivă”, el urmând să preia funcţia deţinută de Daniel Dăianu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul ministru al Muncii Marian Sârbu a fost avizat prim-vicepreşedinte al ASF, în locul lui Dăianu

     Marian Sârbu este în prezent membru neexecutiv în Consiliul ASF, iar anterior a ocupat poziţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

    Comsiile reunite de buget-finanţe bănci şi comisiile economice l-au avizat pe Cornel Coca Constantinescu pentru o poziţie neexecutivă în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, în locul lui Marian Mârzac, care a demisionat recent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PSD: Lăzăroiu să îl întrebe pe Marian Sârbu dacă are nedumeriri legate de ajutoarele sociale acordate

    “Partidul Social Democrat a luat act de declaraţiile ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu, privind modul de alocare a ajutoarelor sociale de către primării. Sebastian Lăzăroiu arată că nu poate îndeplini atribuţiile funcţiei în care a fost numit şi atunci inventează zilnic poveşti cu Alba ca Zăpada. Amintim lui Sebastian Lăzăroiu faptul că, începând din 2004, singurul membru al PSD care a avut responsabilităţi legate de ministerul Muncii a fost domnul Marian Sârbu. Dacă actualul ministru al Muncii are nedumeriri legate de ceea ce s-a întâmplat în instituţia pe care o conduce, îi recomandăm să întrebe direct la sursă, în cadrul primei şedinţe a coaliţiei de guvernare”, se arată într-un comunicat de presă al PSD remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

    PSD mai susţine că autorităţile de la Bucureşti nu apără interesele cetăţenilor români din străinătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plecarile din PSD continua. Marian Sarbu demisioneaza

    Sarbu a spus ca principala sa nemultumire este legata de
    situatia “destul de suspicioasa” din partid, mentionand ca nu poate
    avea eficienta in domeniul social, pe care il coordoneaza de 16 ani
    in PSD, in conditiile in care unii dintre colegi ii cer sa fie
    impotriva propriilor convingeri.

    “Am avut o discutie foarte calma cu domnul Victor Ponta, in
    timpul careia am aratat care sunt opiniile mele in legatura cu ceea
    ce s-a intamplat, mai ales in ultimul an, si ca din multe puncte de
    vedere legile pe care le-am promovat in timpul in care am fost
    ministru al Muncii – si ma refer cu precadere la Legea salarizarii,
    la Legea pensiilor – s-au situat adeseori intr-o anumita
    contradictie cu pozitia partidului”, a spus Marian Sarbu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marian Sarbu: Ministrii PSD si-au pregatit demisiile

    “Aceasta este o problema formala ce se ia pe baza deciziilor de
    partid”, a precizat Sarbu, care a adaugat ca, pana in momentul
    demisiei, ministrii trebuie sa isi faca datoria: “Inca nu suntem in
    opozitie. Geoana a anuntat faptul ca ne vom depunde demisiile dupa
    ce va fi remaniat domnul Nica. Pana atunci suntem in Guvern si este
    normal sa ne continuam activitatea. Salariile trebuie platite si in
    aceasta perioada.”

    Potrivit Mediafax,
    vicepremierul Dan Nica a anuntat ca ministrii PSD vor participa la
    sedinta de Guvern de miercuri, de la ora 15, pentru ca asa inteleg
    sa se comporte, cu responsabilitate, in aceasta perioada de
    criza.
    Vicepremierul Dan Nica a
    declarat, miercuri, ca face un apel la presedintele Traian Basescu
    si premierul Emil Boc pentru retragerea propunerii de revocare,
    menţionand ca in cazul semnarii de catre seful statului a
    propunerii facute de seful Guvernului, ministrii PSD demisioneaza
    în 30 de minute.

  • Sfat anti-criza din Spania: Infiintati scoli-atelier!

    “Infiintarea scolilor – atelier, program de succes privind
    calificarea profesionala, a fost initiat in ’86-’87, timp in care
    peste 500.000 de tineri s-au format in aceste unitati, peste 60%
    dintre ei fiind integrati pe piata muncii”, a precizat Francisco
    Javier Orduna Bolea.

    Infiintarea scolilor – atelier aduce doua avantaje majore,
    respectiv imbunatatirea strategiei de invatare intr-un mediu real,
    in preajma locului de munca, ce nu pune accent pe invatarea
    teoretica si contributia la restaurarea patrimoniului national.

    “Aceste axe aduc imbunatatiri pentru societate in ansamblu. O
    axa devine strategie propriu-zisa pentru ca obiectele de patrimoniu
    sunt reastaurate si ridica potentialul turistic”, a adaugat
    acesta.

    Declaratiile au fost facute in cadrul Conferintei bilaterale
    romano-spaniola avand ca tema principala utilizarea Fondului Social
    European. “Fondurile europene ne ajuta la crearea locurilor de
    munca mai bine platite. Procesul de intoarcere e mult mai complex.
    Fondurile europene ar trebui sa fie un fel de catalizator. Cred ca
    in Romania, cu cat vor fi mai putine crize politice, cu atat
    situatia economica va fi mai buna. Sper ca in a doua jumatate a
    anului viitor sa iesim din criza”, a declarat ministrul muncii,
    Marian Sarbu.

    Acesta a subliniat faptul ca modelul spaniol, completat de
    imbunatatirea generala a conditiilor de munca, a nivelului de trai
    si a infrastructurii ar putea, in cativa ani, sa creeze conditiile
    necesare pentru intoarcerea romanilor din strainatate. Oficialii
    spanioli au sosit in Romania pentru a prezenta exemplul spaniol
    privind atragerea de fonduri europene prin Fondul Social European
    (FSE).