Tag: maratonist

  • Tibi Uşeriu, despre ultimii kilometri parcurşi la cel mai greu maraton din lume: ”De fiecare dată cred că-s mai praf decât am fost ultima dată”

    ”Am terminat. Am intrat într-o furtună, 4 ore, ai de capu’ meu! A fost cât pe ce să mă scoată ăştia. Deci a fost ceva …. La mişto … a fost cireaşa de pe tort! Mă bucur că am terminat-o. Îi mult, mult mai grea decât ce-o fost înainte. Deci ultima parte, asta cu 160 de kilometri, îi numai urcări şi coborâri, exact ca prima, după aia aproape 300 de kilometri de ice-road, ceea ce m-o mâncat. Da’ aşa, per total, e mult, mult mai grea decât ce-o fost în anii trecuţi. Dar na, de asta am venit, să o termin şi mă bucur că am câştigat-o”, povesteşte Uşeriu.

    Maratonistul Tibi Uşeriu a reuşit, pentru a treia oară consecutiv, să treacă primul linia de sosire a celui mai greu maraton din lume – 6633 Arctic Ultra şi să fluture steagul României, fiind singurul român care a reuşit să termine cursa de 618 de kilometri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tibi Uşeriu a câştigat pentru a treia oară cel mai greu maraton din lume – 6633 Arctic Ultra. Mesajul preşedintelui Iohannis

    „Felicitări, Tiberiu Uşeriu, pentru câştigarea maratonului Arctic Ultra! Pentru a treia oară consecutiv, drapelul României este dus pe primul loc în una dintre cele mai dure competiţii sportive din lume. O astfel de performanţă se atinge doar cu determinare şi sacrificii, iar Tiberiu Uşeriu a demonstrat, din nou, că este un luptător”, a scris Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

    Maratonistul Tibi Uşeriu a reuşit, pentru a treia oară consecutiv, să treacă primul linia de sosire a celui mai greu maraton din lume – 6633 Arctic Ultra şi să fluture steagul României, fiind singurul român care a reuşit să termine cursa de 618 de kilometric

    După şapte zile de maraton bistriţeanul Tibi Uşeriu a reuşit să câştige, pentru a treia oară, cel mai greu maraton de pe planetă care se desfăşoară dincolo de Cercul Polar, în Canada.