Politicianul a distribuit un clip video în care vorbea despre un raport publicat în iunie 2018 de Divizia pentru Populaţie a Departamentului pentru Afaceri Economice şi Sociale al ONU, intitulat „Migraţia de înlocuire – o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite?”, din care ar reieşi că până în 2025 Europa ar trebui să importe 160 de milioane de migranţi ca să-şi poată asigura necesarul de forţă de muncă. Bernard Monot adăuga că din moment ce majoritatea migranţilor vor fi africani musulmani, rata natalităţii net superioară în rândul acestora ar face ca în mai puţin de o generaţie, migranţii să devină majoritari, înlocuindu-i astfel din punct de vedere biologic şi cultural pe europenii indigeni, cu tot cu civilizaţia şi cultura lor. Prin urmare, nu se poate conchide decât că Merkel, Macron, Juncker, Draghi, Lagarde şi ceilalţi lideri care promovează migraţia sunt „nebuni şi criminali economici”.
Un discurs ca al lui Monot, bine viralizat pe reţelele sociale, urmărea două scopuri. Pe de o parte, să lege protestele „vestelor galbene” de tema imigraţiei „care va distruge şi ultimele locuri de muncă rămase în Franţa”, cum spunea europarlamentarul: site-urile conservatorilor şi ale extremiştilor de dreapta au repetat că majoritatea „vestelor galbene” sunt francezi albi, nu imigranţi, pe motiv că aceştia din urmă primesc oricum suficiente ajutoare sociale încât să nu mai aibă de ce să protesteze. Pe de altă parte, era nevoie de un document oficial al ONU cu care să poată fi convinsă opinia publică de faptul că Franţa nu trebuie să semneze Pactul pentru Migraţie cu ocazia conferinţei ONU de la Marrakesh din 10-11 decembrie şi că susţinătorii lui Macron mint atunci când spun că Pactul nu obligă la nimic în materie de primire a migranţilor, ci doar urmăreşte să faciliteze coordonarea între ţări în privinţa gestionării fluxurilor de migranţi.
Numai că raportul ONU indicat de Monot nu datează nicidecum din iunie 2018, ci din martie 2000, iar scopul pentru care fusese redactat atunci nu era de impunere a unor cote de migranţi, ci de studiere a mai multor scenarii ipotetice. Un scenariu arăta că în absenţa migraţiei, vârsta de pensionare în Europa ar trebui crescută până în 2050 la 75 de ani, pentru a menţine proporţia din 1995 de 4,8 persoane active la un pensionar. Altul calcula că dacă vârsta de pensionare nu ar fi crescută deloc, ar fi nevoie de 1,4 mld. imigranţi în perioada 1995-2050. Punctele de plecare considerate (numărul populaţiei, fertilitatea, mortalitatea) erau, fireşte, cele valabile la acea vreme. Raportul susţinea, de pildă, că dacă Europa ar vrea să-şi menţină constantă populaţia faţă de nivelul din 1995 (728 mil. locuitori), ar avea nevoie de 100 mil. imigranţi în perioada 1995-2050; populaţia Europei este însă acum de 742 mil. locuitori, deci relevanţa unor proiecţii care folosesc date dinainte de 2000 nu mai trebuie comentată.
Cu toate acestea, o căutare pe internet după denumirea raportului scoate la iveală zeci de site-uri de limbă franceză care îl invocă în fiecare an din 2014 până în 2018, din ce în ce mai des şi pe un ton din ce în ce mai alarmat, toate prezentându-l drept „un nou raport al ONU”. Marine Le Pen, şefa Frontului Naţional, îl invoca şi ea în 2015, pretinzând că ONU cere Europei să importe 120 de milioane de imigranţi. Există şi un articol din 2007 din Le Monde, unde tonul e calm, specific pentru epoca dinainte de criza economică, dar şi acolo raportul e prezentat tot drept unul nou. Avem aşadar de-a face cu un „fake news” complex, dar pe care rareori l-am văzut denunţat ca atare. La postările de pe Twitter şi Facebook cu clipul lui Monot sau în alte părţi, singura reacţie mai conturată în sensul denunţării unor informaţii false se referă la afirmaţia europarlamentarului că Pactul pentru Migraţie ar impune astfel de ţinte.
În loc să ne amuzăm însă, cu atitudinea românului mereu gata să se uite de sus la „proştii de francezi”, să citim un articol din Libération apărut la vremea lansării raportului. Articolul îl cita pe Joseph Grinblat, pe atunci expert ONU în domeniul migraţiei şi unul dintre autorii documentului, care spunea că nu există o soluţie simplă pentru declinul demografic. „Ar trebui mărit întrucâtva numărul populaţiei active, cu siguranţă prin intermediul imigraţiei. Dar asta nu va fi de ajuns. Pare la fel de imperativă acţiunea asupra altor parametri: majorarea vârstei de pensionare şi a cotizaţiilor pentru pensii, reducerea cuantumului pensiilor. Rămâne ca fiecare stat să vadă ce anume din acestea se potriveşte mai bine.” La distanţă de 18 ani de afirmaţiile lui Grinblat, ne amintim acum că tăierea pensiilor şi creşterea vârstei de pensionare au fost printre primele măsuri de austeritate propuse în Europa după declanşarea crizei economice.
Dincolo de cifrele din document, problemele au rămas deci aceleaşi şi nici alte soluţii nu s-au inventat între timp. Anul trecut am citat două studii (datând cu adevărat din 2017) ale institutului european de cercetări economice Bruegel (pentru care scrie şi coordonatorul programului economic de campanie al lui Emmanuel Macron). Unul estimează că, indiferent de deznodământul războaielor de pe teritoriul african, migraţia actuală spre UE nu va face decât să crească, ţinând cont că populaţia Africii va fi în 2050 mai mult decât dublă, ajungând la 2,5 mld. oameni. Celălalt studiu conchide că trimiterea acasă a refugiaţilor care nu se califică pentru acordarea de azil sau repatrierile după terminarea războaielor nu sunt în interesul economiei UE, întrucât costurile suportate cu găzduirea migranţilor se vor transforma în timp în câştiguri, aşa încât agenţiile care se ocupă de ajutorarea ţărilor africane nu ar trebui să facă din întoarcerea acasă a refugiaţilor obiectivul central al eforturilor lor.
Economiştii de la Bruegel nu scriu pentru electorat, ci pentru guvernanţi, şi de asta nu se feresc să prezinte problema sincer, în termeni economici: fără pretexte emoţionale, umanitare, legate de schimbările climatice sau de „îmbogăţirea culturală a Europei”, aşa cum au tot făcut liderii politici preocupaţi să nu piardă voturi. Dar tocmai dosirea calculelor economice sub asemenea pretexte i-a făcut până la urmă pe liderii europeni să piardă voturi. Dacă ani de zile cetăţenii au fost duşi cu zăhărelul şi n-au fost consideraţi suficient de maturi încât să se poată discuta deschis şi democratic cu ei, cu o abordare normală („cetăţeni, iată ce problemă economică avem, cum s-o rezolvăm împreună?”), nu e de mirare că ajung să fie crezuţi pe cuvânt euroscepticii ca Monot, propaganda rusească de pe reţelele sociale sau urzitorii mondiali ca Steve Bannon.
La noi, tăcerea în care Guvernul şi Preşedinţia au aprobat semnarea Pactului pentru Migraţie a fost deranjată doar de câţiva deputaţi (Liviu Pleşoianu de la PSD a cerut ca documentul să fie supus la vot în Parlament, Daniel Gheorghe de la PNL şi Vasile Lungu de la PMP au cerut ca România să respingă Pactul, iar Matei Dobrovie, ex-USR, a interpelat MAE cu câteva întrebări pe tema semnării) şi de vreo două proteste organizate de Noua Dreaptă alături de câteva asociaţii cu nostalgii din zona „soarelui sfânt de pe cer”. Contestatarii s-au arătat preocupaţi mai ales de chestiuni culturale şi simbolice – menţinerea distincţiei dintre migraţia legală şi cea ilegală, conservarea identităţii naţionale şi religioase. Doar că, încă o dată, migraţia e o problemă în primul rând economică: toate statele, nu doar România, sunt sensibile la cererile companiilor de a le asigura forţă de muncă ieftină şi îşi orientează politicile în funcţie de asta.
La 10 noiembrie a intrat în vigoare noua lege privind regimul străinilor din România, care elimină obligaţia angajatorilor de a-i plăti pe străinii extracomunitari la nivelul salariului mediu pe economie. Consultanţii citaţi de Ziarul Financiar spun că, în ritmul cererilor actuale de pe piaţa muncii, limita de 15.000 de muncitori străini pe an impusă de autorităţi s-ar putea să fie insuficientă. Acestea sunt ştiri relevante pentru cine vrea să discute despre Pactul pentru Migraţie ori despre migraţie în general. Doar că e mai uşor să te indignezi că vin musulmanii trimişi de Soros sau de Merkel să impună sharia în ţara noastră ortodoxă decât să discuţi dacă şi cum mai poţi remedia absurditatea istorică în care, după ce timp de ani de zile sărăcia a gonit din ţară milioane de români, locul lor ar urma să fie luat de imigranţi asiatici şi africani, goniţi tot de sărăcie din ţările lor.