“La trei minute după impact, căpitanul Schettino este sigur că are o gaură în cocă şi a acumulat atâta cantitate de apă la bord încât accesul în sala maşinilor era blocat”, potrivit unui raport al experţilor citat în presa italiană.
Căpitanul Francesco Schettino, învinuit pentru naufragiu, omucidere din culpă şi abandonul navei, ar fi avertizat imediat echipajul pentru “a-i permite să înfrunte situaţia de urgenţă şi să coopereze în scopul de a garanta siguranţa pasagerilor”, au apreciat experţii.
Audierile tehnice servesc la stabilirea responsabilităţilor şi elementelor de probă înainte de trimiterea în judecată în mod oficial.
De asemenea, audierea va reprezenta o ocazie de a analiza un raport al căpităniei portului din Livorno care arată că paza de coastă a fost alertată de către Costa Crociere, compania proprietară a navei Concordia, abia la 51 de minute după coliziune, încălcând regulile maritime.
“Chiar şi atunci când contactul a fost stabilit, situaţia nu era în conformitate cu ceea ce a relatat căpitanul”, potrivit raportului citat de agenţia Ansa.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro