Tag: MANDELA

  • Tatuajele cu Nelson Mandela sunt tot mai răspândite în Africa de Sud la un an de la moartea acestuia – FOTO

    La 5 decembrie 2013, când Mandela a decedat la vârsta de 95 de ani, Mpumelelo, în vârstă de 27 de ani, a decis să se tatueze. “Este artistic şi este o amintire pentru toată viaţa. Într-o zi le voi explica şi copiilor mei”, a declarat el.

    După trei ore de incizie şi un cost considerabil de 364 de euro, respectiv cât un salariu de muncitor, el contemplă rezultatul într-o oglindă şi se declară mulţumit. “Este exact ce voiam, merită”, a declarat el.

    Mpumelelo nu este singur. Din Johannesburg şi până în Cape Town, saloanele de tatuaj remarcă această modă Mandela. Nu este vorba doar despre tatuaje cu figura lui Mandela, ci şi cu frazele celebre rostite de acesta, aforisme precum: “Am parcurs acest drum lung către libertate. Am încercat să nu ezit”.

    “Devine într-adevăr popular în acest zile”, mărturiseşte Chris De Villiers, artist la un salon de tatuaj din Cape Town. “Şi nu a devenit aşa de la o zi la alta, ci a crescut lent şi sigur”.

    Nadia Smith, angajată la un alt salon din Johannesburg susţine că a realizat cinci tatuaje Mandela de la moartea liderului sud-african.

    “Am fost întotdeauna un fan al lui. El a trecut prin încercări şi a continuat să meargă înainte”, afirmă Marcel Bosthumus, în vârstă de 21 de ani, venit dintr-un mic oraş minier pentru a-şi face un tatuaj.

    Să ai un tatuaj cu Mandela, aşa cum alţii îşi tatuează delfini sau trandafiri sau capete de mort, te încurajează să îi urmezi exemplul fostului şef de stat.

    “Lecţia cea mai importantă pe care mi-a servit-o este că trebuie să ierţi pentru a avansa”, explică Leeshan Ramasamy, în vârstă de 42 de ani.

    Militant antiapartheid când era student, Leeshan a ales ca model un portret al lui Mandela, cu zâmbetul pe buze, îmbrăcat într-una dintre cămăşile africane colorate pe care le purta în timpul preşedinţiei.

  • Experiment chimic de dreapta cu Mandela şi politruci. Perlele politice ale săptămânii

    “PMP este fundul de sac al unei experienţe ratate (…) E ca un experiement chimic care a fost prost mânuit în laborator, iar cel care a încercat să constituie produsul nu era chimist ” – Mihai-Răzvan Ungureanu (ACL)

    “Cu siguranţă, în turul unu va fi o cafteală la care nu doresc să particip. În turul unu îmi voi lua popcorn şi băutură răcoritoare şi mă voi uita la dezbaterile între doamnele… d-na Macovei, d-na Udrea, d-na Diaconescu, dl. Iohannis şi aşa mai departe” – premierul Victor Ponta

    “M-am gândit că, în multe feluri, eu semăn cu Nelson Mandela, care nu şi-a sacrificat principiile niciodată, care şi-a scos poporul dintr-o stare dezastruoasă, pentru care nimic nu a fost imposibil şi care a făcut foarte mulţi ani de închisoare, s-a sacrificat, şi-a sacrificat interesele personale pentru ţară” – Monica Macovei (ACL)

    “Dl. Iohannis se găseşte într-un caz de unică bigamie politică din România: este preşedintele PNL şi este în continuare membru al Forumului Democrat German” – Liviu Dragnea (PSD)

    “Eu chiar am antecedente în sistemul educaţional, am fost dascăl de fizică timp de 15 ani, am condus un inspectorat şcolar timp de trei ani şi acuma sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României” – Klaus Iohannis (ACL) despre cele 6 locuinţe ale familiei sale

    “Poate are şi latura bună: desparte bărbaţii de curve” – Vasile Blaga (ACL) despre ordonanţa care permite aleşilor locali să-şi schimbe partidul în 45 de zile

  • Macovei: M-am gândit că, în multe feluri, eu semăn cu Nelson Mandela

    “M-am gândit că, în multe feluri, eu semăn cu Nelson Mandela, care nu şi-a sacrificat principiile niciodată, care şi-a scos poporul dintr-o stare dezastruoasă, pentru care nimic nu a fost imposibil şi care a făcut foarte mulţi ani de închisoare, s-a sacrificat, şi-a sacrificat interesele personale pentru ţară. Şi mă identific cu toate aceste lucruri”, a spus, duminică seară, Macovei, într-o emisiune a Digi 24.

    De asemenea, conform postului TV, Macovei a spus că a luat decizia de a candida la prezidenţiale pentru că niciun candiat de dreapta nu o convinge să-l voteze şi că vrea ca “toţi hoţii şi corupţii care fură din banul public să meargă la închisoare”.

  • SUA şi Franţa coboară steagurile în bernă, în memoria lui Nelson Mandela. Beijingul salută memoria lui Mandela, “un prieten fidel al poporului chinez”

    “Deplângem pierderea (lui Mandela), dar vom onora pe veci memoria sa”, anunţă preşedintele american în proclamaţia sa.

    “Astăzi, Statele Unite au pierdut un prieten apropiat, Africa de Sud a pierdul un eliberator incomparabil, iar lumea a pierdut o sursă de inspiraţie pentru libertate, justiţie şi demnitate umană”, a adăugat Obama.

    Proclamaţia lui Barack Obama, o decizie rară în favoarea unei personalităşi străine, prevede coborârea în bernă a tuturor steagurilor de pe clădirile oficiale americane, atât în Statele Unite, câ şi în străinătate.

    Preşedintele francez François Hollande a decis coborârea în bernă a steagurilor Franţei, în semn de respect faţă de memoria fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, a anunţat vineri la Beijing premierul Jean-Marc Ayrault.

    “Întreaga umanitate este în doliu. Franţa participă la acest doliu. Ea este alături de sud-africani care, în prezent, îl plâng pe acest mare om”, a declarat Ayrault, aflat într-o vizită oficială în China.

    “Preşedintele Republicii François Hollande a vrut ca acest mesaj să fie împărtăşit de către toţi francezii. El a decis ca toate steagurile Republicii să fie coborâte în bernă”, a continuat şeful Guvernului francez.

    Mandela “a devenit un simbol pentru întreaga umanitate”, a adăugat Ayrault, în a doua zi a vizitei în China.

    “Ne părăseşte un simbol”, a continuat el. “El lasă o moştenire, iar noi toţi avem responsabilitatea ei”, a mai spus premierul francez.

    De asemenea, preşedintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a decretat trei zile de doliu naţional pentru Nelson Mandela, pe care l-a numit “gigantul popoarelor”.

    “Madiba, vei trăi mereu!”, a scris Maduro în contul său de Twitter.

    Beijingul a apreciat vineri că Nelson Mandela a fost “un prieten fidel al poporului chinez”, ştiind cum să “câştige respectul şi afecţiunea persoanelor din întreaga lume”.

    Erou al luptei anti-apartheid, Mandela este autorul unei “contribuţii istorice în stabilirea şi consolidarea relaţiilor dintre China şi Africa de Sud”, a apreciat într-un comunicat Ministerul chinez de Externe.

    Decesul lui Nelson Mandela, joi seara, era foarte comentat, vineri dimineaţă, în reţelele de socializare chineze.

    Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a decedat, joi seara, la vârsta de 95 de ani.

  • Nelson Mandela a fost conectat la aparate

    Starea lui Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, s-a agravat în acest weekend. El a fost internat de urgenţă la 8 iunie, după o recidivare a infecţiei pulmonare care îl chinuie de doi ani şi jumătate. Considerat ca fiind părintele tinerei democraţii multirasiale sud-africane, Mandela simbolizează obţinerea pentru prima dată a dreptului de vot de către majoritatea neagră în 1994 şi sfârşitul suferinţelor îndurate în timpul regimului rasist al apartheid.

    Toate stirile sunt pe zf.ro