Tag: Management pentru profit

  • Management pentru profit

    Atunci cand ati incercat toate strategiile posibile, iar rezultatele pozitive au continuat sa se lasa asteptate, este clar ca undeva, o rotita din sistem sau poate mai multe, fac probleme, iar singura solutie pare sa ramana optimizarea procesului de luare a deciziilor, dar si al celui de implementare a acestora.

    Site-ul www.bettermanagement.com se vrea un sfatuitor al directorilor executivi si al responsabililor din segmentul middle-management, pentru ca procesul de conducere a afacerii sa curga cat mai perfect. Site-ul are numeroase categorii, analizand afacerea din perspectiva domeniului de activitate, avand sfaturi legate de aplicatiile soft care ar putea ajuta aceste procese, dar si despre alte probleme legate de business. Nu lipseste arhiva de documente care pot fi studiate, care contine peste 3.000 de studii de caz, sectiunea de training online si nici cea de jurnale online tinute de analistii in domeniu. Site-ul este sustinut de nume grele, precum Forbes sau companii printre care IBM, HP sau Intel, dar si Deloitte, Accenture, SAS Institute si altii.

    Exista in arhiva companiei patru studii de caz legate de Romania, dintre care unul este legat de activitatile fondului de investitii Global Finance. Accesul la texte este gratuit, spre deosebire de alte portaluri de acest gen, iar vizitatorii pot interactiona cu analistii pentru a rezolva probleme concrete de business.

    Site-ul are de asemenea si o sectiune de analize realizate sub forma de webcast – televiziune pe Internet. Sunt disponibile mai multe analize de caz discutate de experti in domeniu. Sectiunea de training online pentru executivi este realizata cu ajutorul Universitatii Harvard, iar aici exista si lectii pentru care trebuie scosi bani frumosi din buzunar. Insa nici la acest capitol nu lipseste continutul gratuit. Sunt lectii de 100 de dolari, dar si unele de 3.000 de dolari. Pagina nu duce lipsa de un mic magazin online, din care se pot cumpara diverse carti, legate bineinteles de procese si analize de management, sfaturi pentru conducatorii de afaceri si prezentare de concepte noi.

    La capitolul software, sunt luate in discutie aplicatiile de analiza proceselor de afaceri (business intelligence), cele pentru managementul resurselor (ERP) sau cele pentru relatiile cu clientii (CRM). Experientele sunt adaptate de asemenea la nivel regional, existand sectiunile principale Asia/Pacific, EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) si America Latina.