La data cu pricina, Chişinăul devenea al doilea oraş ca mărime al României (cu 155.000 de locuitori), după Bucureşti, care avea 640.000 de locuitori, iar românii din Basarabia reprezentau 56,2% din populaţie, aşadar deţineau majoritatea absolută în provincie.
Parte componentă a Voievodatului Moldovei, teritoriul dintre Prut şi Nistru a ajuns în “proprietatea” Imperiului Ţarist în anul 1812, la încheierea războiului ruso-turc.
În 1918, în urma bolşevizării Rusiei, Basarabia îşi proclamă independenţa faţă de colosul roşu care tocmai se năştea, pentru ca, în acelaşi an, să se alăture Regatului României.
În 1940, urmare a ultimatumului sovietic intervenit ca efect al parafării prieteniei dintre Hitler şi Stalin, Rusia sovietică ocupă şi anexează Basarabia.
Peste doar un an, în 1941, armata română trece Prutul şi eliberează Basarabia.
Peste încă trei ani, în 1944, mărşăluind “na Berlin”, bolşevicii înşfacă iar Basarabia şi o rebotează Republica Sovietică Moldovenească. Şi aşa rămân lucrurile până în 1991, când Republica Sovietică Moldovenească îşi declară independenţa faţă de agonicul Imperiu Roşu, devenind ceea ce este şi acum: Republica Moldova.
La zece ani de la Unirea cu România, în 1928, la Chişinău a fost dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare, lucrare a sculptorului basarabean Alexandru Plămădeală.
Urmând cursul sinuos şi tragic al istoriei, statuia a fost trimisă în “refugiu”, la Vaslui, în anul 1940, pentru a evita o întâlnire cu trupele bolşevice. La Vaslui, domnitorul s-a simţit ca acasă, că doar tot în Moldova ajunsese.
După ce ostaşii români au trecut Prutul, conform celebrului ordin, i-a urmat şi Ştefan care, în 1942, a fost re-instalat pe soclul său, la Chişinău.
Nici nu s-a uscat cimentul prea bine, că domnul Moldovei a trebuit să fie mutat din nou, în 1944. De data asta a ajuns într-un loc unde nu mai fusese niciodată – la Craiova.
Ruşii, care invadaseră şi anexaseră din nou Basarabia, au băgat de seamă că statuia domnitorului nu mai era la locul ei şi au tocmit iscoade care să afle unde se ascunde aceasta. Nu că le-ar fi păsat prea tare de Ştefan, dar acuzau lipsa unui “obiect de inventar” din patrimoniul provinciei recent re-ocupate. Iscoadele şi-au făcut datoria, iar Ştefan a fost găsit la reşedinţa sa conspirativă din Craiova, de unde a fost adus la locul de baştină, la Chişinău, unde a fost ascuns printre copacii din Parcul Central al oraşului.
Abia în anul 1990, Ştefan a ajuns pe locul şi pe soclul unde se găseşte încă şi astăzi, la intrarea în parcul, care acum îi poartă numele, din centrul Chişinăului.
Ce va fi de acum încolo rămâne de văzut.