BusinessMagazin

Tag: magurele

  • Producătorul de echipamente pentru bucătării Inox Măgurele vrea să emită obligaţiuni de maximum 1 milion de euro, cu scadenţa de până la 5 ani şi o dobândă anuală de cel mult 6%

    Producătorul de echipamente pentru bucătării Inox Măgurele (INOX) convoacă acţionarii pentru 9 ianuarie 2020 pentru a aproba o emisiune de obligaţiuni corporative, neconvertibile şi negarantate, cu o valoare nominală de maximum 1 milion de euro, cu o scadenţă de până la 5 ani şi o dobândă de cel mult 6% pe an, plătibilă semestrial, în vederea finanţării proiectelor de dezvoltare, potrivit unui raport la bursă.

    Obligaţiunile vor fi denominate în euro, indiferent dacă sunt nominative sau la purtător, în formă materializată sau dematerializată, dacă vor fi listate la orice bursă sau nu. Aceste vor fi vândute în una sau mai multe oferte publice sau într-unul sau mai multe plasamente private.

    Brokerii de la Prime Transaction sunt propuşi acţionarilor pentru realizarea ofertei publice de vânzare a obligaţiunilor sau plasamentul privat. Propunerea pentru data de înregistrare este 30 ianuarie 2020.

    Compania cu 5,8 milioane lei capitalizare este deţinută în proporţie de 15,3% de către Ion Bazac, preşedinte CA, şi 15,1% de către şerban-Andrei Buduleci, în timp ce Ion I. Bazac are o participaţie de 10,1%, iar Ginerva Enterprises Ltd. Cu sediul din Cipru are 11,7% din capitalul social.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro. 

  • Cine sunt „ăştia”: Povestea tinerei din România care lucrează la descifrarea misterelor Universului. A plecat din Covasna, iar acum lucrează într-o echipă internaţională de cercetători

    Cătălina Oana Curceanu s-a născut la Braşov, a locuit apoi în copilărie în Covasna, iar liceul şi facultatea le-a terminat la Bucureşti – la Măgurele mai exact – unde a studiat Fizica şi unde a absolvit ca şef de promoţie.

    În urmă cu circa trei decenii a plecat cu o bursă în Italia, unde locuieşte şi astăzi şi unde este prim-cercetător la Institutul Naţional de Fizică Nucleară de lângă Roma. Tot aici, conduce de câţiva ani un grup de cercetare care efectuează experimente în fizica nucleară şi cuantică.

    Din grupul pe care-l conduc fac parte 20 de persoane – cercetători, ingineri, doctoranzi. Nu coordonez un business propriu-zis, ci proiecte fundamentale de cercetare cu o valoare vizibilă – adică aparatele pe care le construim şi folosim – de milioane de euro”, spune cercetătorul român. Însă valoarea reală a ceea ce fac Cătălina Oana Curceanu şi echipa sa este mult mai mare, ţinând cont de faptul că tehnologiile şi metodele pe care le inventează pentru a descoperi cum funcţionează universul ar putea produce în viitor noi tehnologii care ar avea o valoare de business de zeci sau chiar sute de milioane de euro, după cum precizează chiar ea.

    Cum a ajuns Cătălina Oana Curceanu să studieze şi să încerce să înţeleagă universul? E o poveste care începe în copilărie, povesteşte ea.
    „M-am născut la Braşov, însă părinţii s-au mutat când aveam doar câteva luni la Sfântu Gheorghe (judeţul Covasna).” A studiat până în clasa a VIII-a la Sfântu Gheorghe, la actualul Colegiu Naţional  „Mihai Viteazu”, după care liceul l-a făcut la Măgurele, lângă Bucureşti, „la excepţionalul Liceu de Matematică şi Fizică nr. 4 – faimos în toată România întrucât pregătea intens copii din toată ţara în fizică şi matematică de vârf”. Ulterior a studiat fizica la facultatea de la Măgurele, absolvind în 1989 ca şef de promoţie, cu specializarea în fizică nucleară şi fizica particulelor elementare.

    „În 1991 am venit cu o bursă de studiu la institutul de fizică de la Frascati, cel mai mare institut de cercetare italian în fizică nucleară, Laboratori Nazionali di Frascati dell’Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (LNF-INFN), în cadrul unui grup care efectua un experiment, OBELIX, la CERN-Geneva.” În acest experiment şi-a realizat teza de doctorat. Între timp, după mai multe concursuri, a ajuns prim-cercetător la LNF-INFN, unde de câţiva ani conduce un grup de cercetare care efectuează experimente în fizică nucleară şi cuantică.

    „Am plecat din ţară în 1991, cu o bursă de studiu în Italia, întrucât mi s-a oferit această posibilitate. Mai mult, în cadrul ştiinţei nu există bariere – întreaga lume este «casa ta».”
    A început cu experimente de fizică nucleară la CERN (Geneva), după care a propus ea însăşi experimente la acceleratorul DAFNE de la Frascati, la laboratorul subteran de la Gran Sasso şi în Japonia, la KEK şi J-PARC.

    „Mi-am făcut propriul grup de cercetare şi am mai multe proiecte finanţate de ministere din Italia, proiecte europene şi internaţionale, în special în cadrul fizicii nucleare şi cuantice.”
    Ţine să precizeze că în cercetarea de vârf, în special în fizică, este absolut normal să pleci din propria ţară, oricare ar fi aceasta. „Am în grupul meu tineri din toată lumea, care lucrează cot la cot pentru a descoperi misterele universului. Faţă de univers, Terra este oricum extrem de mică şi noi, cercetătorii, ne simţim oriunde acasă.”

    Cum arată o zi obişnuită pentru un om care caută să descifreze o serie de secrete care au fascinat dintotdeauna omenirea? Răspunsul e simplu. Nu există o zi obişnuită. „Fiecare zi este altfel întrucât în fiecare zi facem ceva în plus faţă de ieri: o nouă descoperire (mai rar) sau o nouă bucăţică pentru aparatul pe care-l construim pentru a măsura ceva ce nimeni nu a reuşit s-o facă până acum; un nou proces al quarcilor, o nouă proprietate cuantică.”

    Cătălina Oana Curceanu are mai multe proiecte finanţate de statul italian sau de diferite instituţii – StrangeMatter, finanţat de MAECI; SICURA, finanţat de Regione Lazio şi, evident, proiecte finanţate de INFN (institutul pentru care lucrează ca prim-cercetător) –, de Europa şi de instituţii internaţionale (FQXi). „Îmi petrec parte din timp cu procedurile necesare pentru a duce mai departe aceste proiecte, dar şi propun altele pentru viitor.”
    Ceea ce face cercetătoarea româncă împreună cu grupul său sunt proiecte care studiază lumea quarcilor „stranii” la acceleratoarele DAFNE de la Frascati şi J-PARC din Japonia şi eventuale procese care nu sunt prevăzute de actuala mecanică cuantică, la laboratorul subteran de la Gran Sasso şi în cadrul proiectului TEQ.
    „Pe lângă cercetarea de bază, avem şi proiecte care aplică ceea ce învăţăm. Studiem de exemplu quarcii în domeniul social, cum ar fi performanţele detectoarelor de radiaţie extremă ce pot fi folosite în aeroporturi sau în evenimente publice pentru a preveni un eventual atac cu surse nucleare.” Pentru un om obişnuit, munca Cătălinei Oana Curceanu pare mai complicată ca o limbă străină necunoscută, însă de rezultatele ei se bucură direct sau indirect o lume întreagă.
    Cercetătorul român a plecat din ţară acum aproape trei decenii, însă revine frecvent acasă. Mai mult, colaborează cu IFIN-HH – un grup de la institutul de la Măgurele – participând la experimentele pe care aceştia le conduc.
    „E ca şi cum ţara mea – România – este mereu cu mine. În rest, la ora actuală, nu mă gândesc să mă întorc în ţară întrucât am proiecte multe aici în Italia şi în alte laboratoare din lume, pe care vreau să le văd realizate.”
    În viitor nu exclude posibilitatea de a reveni în România – poate cu un proiect de cercetare. Nu taie de pe listă nici alte oportunităţi, cum ar fi cea a antreprenoriatului.
    „Dacă, şi când va fi cazul, voi considera toate posibilităţile – inclusiv aceea de a deveni antreprenor cu proiecte de vârf în domeniul tehnologiilor moderne, precum cele cuantice. Este însă cineva în România gata să investească în aceste proiecte în mod serios?”
    Până atunci, revine periodic în ţară pentru a-şi vizita familia, de care recunoaşte că îi e cel mai dor. Ultima dată a fost în România în aprilie.
    „De când am plecat, în 1991, s-au schimbat atât de multe încât mi-e greu să fac o listă. Cel mai vizibil lucru este că de când am plecat s-a născut o nouă generaţie! La oră actuală, în România, există o nouă populaţie de adulţi care s-a născut după ce am plecat eu din ţară. Viitorul este al lor!”
    Familia Cătălinei Oana Curceanu a rămas în România, mai exact surorile Luminiţa şi Mona, alături de familiile lor. Nepoţii Adina, Eric, Anastasia şi Sara, pe care îi menţionează cercetătorul român, sunt principalul imbold pentru fiecare vizită nouă.
    „Îmi mai este dor câteodată şi de Sfântu Gheorghe şi de centrul Bucureştiului, care, în ciuda aglomeraţiei, îmi place mult. Şi, dacă mă gândesc bine, mi-e dor de un anumit mod de a gândi şi de a vorbi, specific, foarte specific, Ardealului (te gândeşti înainte să vorbeşti – de multe ori te gândeşti de două ori) – este modul care m-a ajutat să devin ceea ce sunt.”
    La polul opus, cel mai puţin dor îi e de cei care vorbesc şi vorbesc, şi se plâng, şi iar vorbesc (de multe ori doar despre bani), de cei care-şi etalează bogăţia cu maşini de lux şi alte obiecte de lux, dar care nu au citit o carte de ani de zile. „Nu mi-e dor nici de «lasă că ne înţelegem noi», de şefii autoritari fără autoritate, de (încă) un mod de gândire tipic anilor ’80 (din secolul trecut! Da, mai există încă!). Nu mi-e dor de cei care «se dau mari» – şi sunt mulţi – mai ales la Bucureşti, de cei fără suflet şi fără idealuri.” Recunoaşte că ar mai fi multe de adăugat, dar se opreşte aici.
    Astfel, dacă ar fi să aleagă doar trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România, ar merge pe educaţie în toate formele ei. Mai exact, pe o şcoală care să fie preţuită şi respectată, inclusiv prin salarii mai mari, care să-i atragă pe cei mai buni spre cariera de profesor. „E necesar respectul pentru şcoală şi educaţie – începând de la politicieni. Sunt necesare investiţiile în şcoala publică.”
    Cercetătorul român vorbeşte apoi despre utilitatea unor investiţii mai mari în cercetare şi atragerea cercetătorilor străini în România. Pentru acest lucru trebuie să existe şi un sistem de selecţionare a proiectelor în care să fie implicate comisii internaţionale prestigioase care să aleagă cele mai competitive idei.
    „Nu în ultimul rând, trebuie să existe o alianţă între industrie şi cercetare, între dezvoltarea tehnologică şi cercetare – cu posibilitatea de a inventa, breveta şi aplica invenţiile, cu oferte avantajoase pentru tineri.”
    Pentru că viitorul e al lor, al celor tineri!

  • PREMIERĂ MONDIALĂ. Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume / Directorul proiectului: „A zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ, concentrată într-o rază de lumină”

    „Este o zi mare pentru noi, o zi foarte importantă, comunicăm rezultatele ultimelor teste de putere ale sistemului laser de la Măgurele, pot spune că s-a atins o putere mai mult decât am visat noi – 10.88 PetaWatts, pentru cei care nu au noţiune de multipli şi submultipli, sunt 10 milioane de miliarde de waţi, a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină. De aici şi marea realizare tehnică şi ştiinţifică, care constituie o premieră mondială. Cu ajutorul acestui laser, putem să creăm fenomene noi, să urmărim comportarea materiei în condiţii extreme, condiţii care până acum nu au fost pe Pământ, probabil că în Univers există şi încercăm astfel să desluşim unele dintre tainele Universului”, a declarat Nicolae Zamfir, directorul proiectului Laserului de la Măgurele.

  • Laserul de la Măgurele este de ieri cel mai puternic din lume

    „Anul trecut s-a atins puterea intermediară care de fapt era conform planului de 3 petawaţi, iar acum intră în testele finale pentru puterea nominală de 10 petawaţi, iar astăzi a fost confirmat că s-a atins deja puterea cea mai mare din lume, de 7 petawaţi”, a afirmat la Radio România Actualităţi academicianul Nicolae Zamfir, directorul general al proiectului.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Fluidizarea traficului în Capitală | Firea vrea să facă două linii de tramvai suspendate. O rută va lega Bucureştiul de Măgurele. Ce alte proiecte are în plan Primăria

    “Într-o perioadă scurtă de timp, am început deja pregătirile tehnice şi vom demara lucrările pentru o linie de monorail, este vorba despre tramvai suspendat şi material rulant. Este vorba despre 80 de tramvaie suspendate, care vor fi implicate în acest concept”, a explicat Firea, în cadrul seminarului „Împreună pentru dezvoltare durabilă – Dezvoltarea regiunii Bucureşti-Ilfov”, organizat de Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Secretariatului General al Guvernului.

    Edilul Bucureştiului a explicat că aceste tramvaie vor circula pe două rute, prima fiind Bucureşti-Măgurele, iar a doua va lega Capitala de zona de nord, spre Ploieşti.

    Gabriela Firea a prezentat o serie de proiecte prin care Municipalitatea îşi propune fluidizarea traficului în Bucureşti, cum ar fi extinderea pasajului Domneşti sau construirea unei staţii de cale ferată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Despre jurnalişti, demnitari şi lucrurile care trebuie învăţate

    Prima parte, aţi anticipat corect, este cea reală. Din păcate, interesul nostru nu a fost recompensat cu unul pe măsură din partea celeilalte părţi. Şi spun ”din păcate“ pentru că trăiesc cu convingerea că oameni care vizitează în mod constant târguri, expoziţii sau diverse alte manifestări de amploare pot oferi un feedback cel puţin util. Doru Mihail Dediu, şeful delegaţiei române la Expo 2017 nu a fost însă de aceeaşi părere; deşi jurnaliştii i-au solicitat să răspundă la câteva întrebări, el a preferat să stea deoparte.

    Cel care a binevoit să dea curs invitaţiei noastre a fost ambasadorul României la Kazahstan, Cezar Manole Armeanu, care a putut să-şi rupă mai mult de câteva minute din program pentru a explica, cu subiect şi predicat, ce caută România la cel mai mare eveniment de profil din lume.

    Dincolo de frustrările (uneori) aferente meseriei, principala problema este însă modul în care România şi-a planificat prezenţa la acest eveniment.

    Sunt alte state care nu investesc neapărat mai mult în astfel de evenimente, dar o fac într-un mod mai inteligent. Sigur, expoziţia de la Astana nu va aduce mari beneficii de imagine sau brand awareness de ţară, fiind acceptabilă din acest punct de vedere strategia de a ”dedica“ standul specialiştilor. Şi chiar dacă organizatorii vor să folosească scuza asta pentru modul general de organizare, greşelile de execuţie nu pot fi trecute cu vederea. Cum se poate ca macheta laserului de la Măgurele să nu funcţioneze? Cum este posibil ca ea să ajungă stricată la Astana şi, cel mai important, cine este responsabil pentru toate aceste stângăcii?

    Sunt întrebări care vor rămâne, cel mai probabil, fără răspuns. Mai mult, sunt întrebări care vor fi puse şi la următorul eveniment de anvergură la care România va lua parte – e o posibilitate ce s-a transformat, de-a lungul anilor, într-o certitudine.

    Aş vrea să fiu cât se poate de clar, pentru că nu acuz pe nimeni de rea-voinţă, ci pur şi simplu de incompetenţă: standul României, având o suprafaţă de 370 de metri pătraţi, a fost realizat în jurul laserului de la Măgurele. Macheta laserului, care trona în mijlocul încăperii, nu funcţiona; pe ecranul din camera alăturată rulau imagini la o calitate sub orice critică, preluate probabil din arhiva TVR, câteva din celebrele spoturi de promovare a României sub motto-ul Vizitaţi Grădina Carpaţilor – şi acestea la o calitate mult prea mică – şi spoturile uneia dintre companiile partenere, care a înţeles că propria imagine nu e un lucru de care să-ţi baţi joc. Aceste din urmă spoturi erau filmate la calitate bună, aşa cum trebuie să fie un clip de promovare – indiferent de subiectul promovat. Tot la intrarea în stand, pe nişte rafturi de lemn, organizatorii aşezaseră vreo 10 sticle de vin; principala atracţie a pavilionului, singurul loc la care lumea chiar stătea la coadă era consola de VR pregătită de aceeaşi companie parteneră. Nu o să vorbesc despre celelalte standuri, pentru că nu are rost, dar o să spun doar că lumea nu prea se înghesuia la noi.

    E o imagine pe care am tot văzut-o, chit că vorbim de târguri de tehnologie sau de turism. E o imagine pe care România încearcă să o acopere cu scuze sau cu tot felul de explicaţii. Realitatea e însă că statul – aşa cum companiile au făcut-o deja – trebuie să înţeleagă că imaginea e de multe ori mai importantă decât conţinutul. Luaţi, dacă vreţi, un exemplu din turism: în vreme ce la noi cascada Bigăr, cunoscută pentru frumuseţea ei, a stat ani de-a rândul ascunsă, fără vreun semn care să direcţioneze vizitatorii, alţii transformă un morman de pietre într-o atracţie turistică care aduce zeci sau sute de mii de euro în fiecare an. Nu mă credeţi pe cuvânt! Petreceţi o săptămână în Creta şi o să înţelegeţi despre ce vorbesc.

  • Cum îi umileşte statul român pe cercetătorii străini care vor să lucreze la laserul de la Măgurele

    Procedura anevoiasă, birocratică şi legislaţia necorelată pune beţe-n roate celui mai mare proiect ştiinţific din sud-estul Europei, Extreme Light Infrastructure  – Nuclear physics (ELI-NP), sub denumirea sa populară – „laserul de la Măgurele”.

    Problema este că statul român nu a corelat nici până acum legislaţiile muncii, imigrării, echivalării de diplome şi şomajului între ele, iar termenele de depunere a numeroaselor dosare nu lasă suficient timp pentru soluţionare, care şi aşa durează foarte mult timp. Departamentul de resurse umane de la Institutul de la Măgurele face tot posibilul să îi scutească pe cercetătorii de top din străinătate să treacă prin filtrul umilinţei din sistemul românesc, se ocupă ei de toată hârţogăraia, însă lucrurile trenează şi un an de zile din momentul în care un cercetător străin depune dosarul de angajare până când ajunge pe platforma de la Măgurele, a explicat pentru Vocea.biz directorul ELI-NP, profesorul Nicolae Zamfir.

        „Ordinul din 2014 care trebuia să reglementeze problemele a complicat şi mai mult situaţia, nu trece doctoratul până nu trece mai întâi diploma de Bacalaureat, cu foaia matricolă cu notele din liceu, iar acum avem un profesor din Statele Unite care nu are diplomă de Bacalaureat, a dat examenele în anii 1960. Ce să mai echivaleze acum? E absolvent de Harvard, cercetător şi noi îi cerem diploma de Bacalaureat. Nu l-am putut angaja încă, suntem de şase luni blocaţi în birocraţia asta. Am mai avut probleme cu un alt cercetător pentru care a trebuit să demonstrăm că nu dăm locul unui străin când putem să-l dăm unui român. Avem cazuri care trenează de un an de zile şi, conform legii, ei trebuie să aplice la tot, dar noi le cerem procură şi ne ocupăm noi pentru că nu poţi să le spui să vină de cinci ori în Bucureşti să aplice pentru toate echivalările, să depună dosarele. La noi legea e de aşa natură că nu poţi echivala o diplomă de doctor la Harvard dacă nu demonstrezi mai întâi că ai Bacalaureatul”, a explicat Zamfir pentru Vocea.biz.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

  • Cum îi umileşte statul român pe cercetătorii străini care vor să lucreze la laserul de la Măgurele

    Procedura anevoiasă, birocratică şi legislaţia necorelată pune beţe-n roate celui mai mare proiect ştiinţific din sud-estul Europei, Extreme Light Infrastructure  – Nuclear physics (ELI-NP), sub denumirea sa populară – „laserul de la Măgurele”.

    Problema este că statul român nu a corelat nici până acum legislaţiile muncii, imigrării, echivalării de diplome şi şomajului între ele, iar termenele de depunere a numeroaselor dosare nu lasă suficient timp pentru soluţionare, care şi aşa durează foarte mult timp. Departamentul de resurse umane de la Institutul de la Măgurele face tot posibilul să îi scutească pe cercetătorii de top din străinătate să treacă prin filtrul umilinţei din sistemul românesc, se ocupă ei de toată hârţogăraia, însă lucrurile trenează şi un an de zile din momentul în care un cercetător străin depune dosarul de angajare până când ajunge pe platforma de la Măgurele, a explicat pentru Vocea.biz directorul ELI-NP, profesorul Nicolae Zamfir.

        „Ordinul din 2014 care trebuia să reglementeze problemele a complicat şi mai mult situaţia, nu trece doctoratul până nu trece mai întâi diploma de Bacalaureat, cu foaia matricolă cu notele din liceu, iar acum avem un profesor din Statele Unite care nu are diplomă de Bacalaureat, a dat examenele în anii 1960. Ce să mai echivaleze acum? E absolvent de Harvard, cercetător şi noi îi cerem diploma de Bacalaureat. Nu l-am putut angaja încă, suntem de şase luni blocaţi în birocraţia asta. Am mai avut probleme cu un alt cercetător pentru care a trebuit să demonstrăm că nu dăm locul unui străin când putem să-l dăm unui român. Avem cazuri care trenează de un an de zile şi, conform legii, ei trebuie să aplice la tot, dar noi le cerem procură şi ne ocupăm noi pentru că nu poţi să le spui să vină de cinci ori în Bucureşti să aplice pentru toate echivalările, să depună dosarele. La noi legea e de aşa natură că nu poţi echivala o diplomă de doctor la Harvard dacă nu demonstrezi mai întâi că ai Bacalaureatul”, a explicat Zamfir pentru Vocea.biz.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

  • “Laserul de la Măgurele”, folosit pentru tratarea cancerului şi o viitoare misiune pe Marte

    “Ground breaking” este cuvântul pe care cercetătorii din toată lumea îl folosesc pentru a descrie experimentele şi descoperirile care se vor face la Măgurele, odată ce va fi funcţional cel mai puternic laser din lume şi echipamentul gamma care îl însoţeşte, informează Mediafax

    “Ground breaking” este folosit în lumea cercetării pentru a descrie situaţii aflate la limita realităţii cunoscute de oamenii de ştiinţă, descoperiri cu un impact major la nivelul cercetării ştiinţifice. Denumit pe scurt “laserul de la Măgurele”, echipamentul care urmează să fie instalat din această vară, este mult mai complex decât relevă simpla descriere folosită pentru publicul larg.

    În realitate, “Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics” este format din două componente: prima este formată din două lasere de mare putere (două braţe a câte 10 petawaţi fiecare, 10 petawaţi însemnând 10% din puterea Soarelui), şi un generator de radiaţii gamma cu caracteristici performante, unice in lume, a explicat directorul proiectului, academicianul şi profesorul Nicolae Zamfir. Cele două componente sunt de o mare complexitate, iar pentru montarea lor, care se aseamănă cu asamblarea unei staţii spaţiale, spune profesorul Zamfir, a fost necesară construirea unui complex întreg de cercetare pe platforma de la Măgurele. Asamblarea echipamentelor se va finaliza în 2018, iar după aceea vor începe experimentele.

    O aplicaţie care ar putea rezulta din experimentele făcute la Măgurele este o metodă revoluţionară pentru tratarea cancerului, acolo unde nu se mai poate interveni chirurgical.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Un nou proiect româno-bulgar: Guvernul a aprobat dezvoltarea hidrocentralei Turnu-Măgurele – Nicopole

     Astfel, conform unei estimări preliminare, menţionate în memorandumul obţinut de MEDIAFAX, puterea instalată a viitoarei hidrocentrale va fi de circa 400 MW, ceea ce va contribui la creşterea siguranţei energetice a României şi la scăderea dependenţei de importuri.

    În plus, hidrocentrala ar putea constitui o nouă cale de comunicaţie terestră şi feroviară între România şi Bulgaria, se mai arată în documentul citat.

    Un alt obiectiv urmărit prin realizarea hidrocentralei Turnu Măgurele – Nicopole va fi regularizarea cursului Dunării, cu efecte pozitive pentru protecţia inundaţiilor, prin îndiguiri şi desecări sau lucrări de supraînălţare a porturilor.

    Prin realizarea acestui proiect, Guvernul mizează pe o revitalizare economică din regiunea Turnu-Măgurele, prin crearea de noi locuri de muncă şi modernizarea infrastructurii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro