Tag: Magia sexului opus

Ei bine, da, Harry Potter a crescut. Acum are de furca cu problemele adolescentei si, mai ales, cu fetele.

Ca de obicei in ultimii ani, in preajma Craciunului s-a lansat inca un film din seria Harry Potter – al patrulea mai precis. „Harry Potter si Pocalul de Foc“ este, bineinteles, un succes enorm, ca toate predecesoarele sale – atat filmele, cat si cartile. De fapt, judecand dupa box-office, filmele cu micul vrajitor (care nu mai e chiar asa de mic, avand in vedere ca, mai nou, trebuie sa-si infrunte si pubertatea) nu prea dau semne de oboseala. Numai in week-end-ul de debut, „Pocalul de Foc“ a adus incasari de 101 milioane de dolari doar in Statele Unite – iar in trei saptamani de la lansare inregistrase 230 de milioane de dolari in SUA si vreo 560 de milioane in restul lumii. Se pare chiar ca e un record pentru intreaga serie de filme Harry Potter.

Cu toate acestea, pe langa hoardele de adoratori, pe langa adolescentele care si-au gasit un nou idol la care sa viseze in timpul orelor de scoala, pe langa copiii care dorm cu cartile sub perna si parintii care le citesc pe furis in week-end si se gandesc serios sa-si numeasca viitoarele odrasle Harry, Ron sau Hermione, a aparut si un alt specimen: criticul Harry Potter. Desi de neconceput in urma cu vreo patru ani, cand fenomenul era inca la inceput, au aparut website-uri sau chiar critici de film care isi exprima puternice sentimente anti-Harry, cu riscul de a fi linsati de legiunile de fani ai vrajitorului adolescent. Obiectiile nu se adreseaza neaparat personajului, ci sunt formulate impotriva modului in care o carte minunata, o adevarata mitologie pentru vremurile moderne, a fost transformata intr-un imperiu media si comercial pe care unii il socotesc malefic sau, macar, o intrupare a consumerismului febril care bantuie Occidentul. Astfel, nemultumitii spun ca grandioasele lansari ale filmelor din seria Potter, intotdeauna programate pentru sfarsitul anului, au ajuns sa umbreasca pana si Craciunul, premierele fiind acompaniate de evenimente atat de fastuoase incat copiilor nici nu le mai arde de bradul de Craciun.

In plus, argumenteaza cei care se declara satui de Harry, sunt deja ani buni de Hogwarts, Quidditch, baghete magice, Voldemort, vraji mai mult sau mai putin reusite. Patru ani in care cei trei (Daniel Radcliffe – Harry, Rupert Grint – Ron si Emma Watson – Hermione) au aparut pe toate copertele revistelor din aceasta lume, discutand despre fantasticul univers creat de J.K. Rowling si despre cat de minunat este sa faci parte dintr-o franciza atat de inspirata. Concluzia trista dar, se pare, din ce in ce mai adevarata, ar fi ca Harry Potter nu mai este un personaj literar si cinematografic – este o corporatie multinationala al carei scop primar este unul singur:  marketare, marketare si iar marketare.

La polul opus criticilor se afla, bineinteles, fanii lui Harry, care asteapta cu groaza anul viitor, cand se pare ca va fi publicat si ultimul volum al seriei. Pe langa faptul ca multi vor intra in sevraj (orice cititor infocat al volumelor recunoaste ca produc dependenta), acum mai au de infruntat si oribila posibilitate ca Harry sa fie ucis de catre J.K. Rowling in volumul cu numarul sapte. Autoarea declarase de ceva vreme ca, la sfarsitul seriei, va avea loc o confruntare intre Harry si al sau dusman de moarte, Lord Voldemort, din care doar unul va scapa cu viata. Dar parea (si inca pare) ilogic ca tocmai personajul principal, al carui nume se afla in titlul fiecarui volum si in jurul caruia se invarte toata actiunea, sa isi dea obstescul sfarsit dupa sapte ani de aventuri. In orice caz, un eventual deces al lui Harry ar starni, probabil, acelasi val de durere internationala pe care l-a provocat si moartea prematura a lui Rudolf Valentino, un alt idol al secolului ‘20, desi foarte pe la inceputurile cinematografiei.

In orice caz, in timp ce fanii isi tin rasuflarea pana afla daca le moare sau nu idolul, „Harry Potter si Pocalul de Foc“ are incasari record si e laudat de critici pentru regia inspirata a lui Mike Newell, pentru modul in care cele trei personaje principale reusesc sa redea primele zvarcoliri ale pubertatii si pentru efectele speciale. In comparatie cu predecesoarele sale, „Pocalul“ este aproape un film de groaza – multe secvente intunecate, dragoni, monstri marini si, bineinteles, Voldemort, in toata splendoarea sa malefica. Dar pana sa se sperie de diferitele creaturi magice, Harry si Ron au de infruntat ceva si mai misterios si mai infricosator – adolescentele. In vreme ce Harry se topeste dupa colega Cho Chang, Ron se multumeste sa se incrunte la toate fetele. Poate cea mai amuzanta secventa, care rezuma perfect stadiul de circulatie frenetica a hormonilor la care au ajuns viitorii vrajitori, este momentul in care Hermione (fermecata de un alt nou personaj – Viktor Krum) indrazneste sa se imbrace cu o rochie foarte eleganta. Ron ii arunca o privire si mormaie: „Sunt cam inspaimantatoare cand cresc, nu?“ Dar, dupa cum cei care au citit deja „Harry Potter si Printul Semipur“ stiu foarte bine, de-abia in 2008 spectatorii vor avea ocazia sa vada ceva scantei romantice intre Ron si Hermione.

„Harry Potter si Pocalul de Foc“ mai difera de restul filmelor si prin faptul ca e pentru prima data cand Rowling nu se mai poarta „cu manusi“. Un personaj principal moare, iar momentul cel mai ingrozitor nu este furnizat de monstrii din paduri si lacuri, ci de geamatul de durere al unui tata care isi plange copilul. Nu trebuie insa subestimata nici groaza produsa de aparitia lui Voldemort – impecabil incarnat de Ralph Fiennes. Ce-i drept, producatorii se chinuie de vreun deceniu sa faca din Fiennes un sex-simbol (vezi „Pacientul englez“ si „Sfarsitul aventurii“), dar actorul britanic a demonstrat ca se simte cel mai bine interpretand personaje mai putin conventionale. Iar Voldemort ii vine ca o manusa – elegant, intr-o roba neagra care pare ca-i pluteste pe trup, se misca cu o gratie reptilina si reuseste sa confere un chip vrajitorului care bantuie imaginatia cititorilor de Harry Potter de atatia ani. Si, pe deasupra, nu are nici nas, asa ca factorul de spaima este asigurat. Nu ratati momentul cand isi face intrarea, in scena din cimitir, dupa cum nu trebuie ratate  nici secventele de la turneul vrajitorilor sau cele subacvatice, care sunt cu adevarat spectaculoase.

Revenind la capitolul „generic“, Maggie Smith, Alan Rickman si Robbie Coltrane revin in rolurile pe care le interpreteaza din 2001 incoace. Desi unii vor merge la „Pocalul de Foc“ pentru Fiennes, altii pentru Rickman, iar o parte pentru efectele speciale, majoritatea covarsitoare a spectatorilor se vor concentra pe Harry Potter. Si au dreptate. Pentru ca, de la un personaj cu o aura oarecum dickensiana (cine nu s-a gandit la Oliver Twist in „Harry Potter si Piatra Filosofala?“), Harry a ajuns un tanar vrajitor bantuit de proprii demoni, de probleme existentiale dar si de magia sexului opus. Iar pentru lupta continua cu Voldemort este, in mod cert, de admirat. La urma urmei, vrajitorul adolescent este supus unui volum de stres atat de mare si atat de constant, incat nici un CEO de mare companie n-ar face fata.