Brandul de îngheţată american Coolhaus şi-a sărbătorit a zecea aniversare printr-o colaborare cu producătorul K-Swiss pentru un model de pantofi sport care are talpa plină de bombonele decorative şi numărul 10 pe limbă, iar mai nou firma Koio a lansat un model de pantofi sport împreună cu maestrul patiser Dominque Ansel.
Materialele şi culorile folosite amintesc de ingredientele unui croasant franţuzesc, croasant care se regăseşte şi ca ornament la baza şireturilor, scrie LA Times.
Stephen King este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai prolifici scriitori din punctul de vedere al numărului de texte transpuse pe marele ecran. Şi chiar dacă este cunoscut mai ales pentru poveştile de groază precum The Mist, Carrie, Dark Tower sau Salem’s lot, King este şi autor al unor capodopere precum The Shining sau The Shawshank Redemption – cel din urmă considerat de mulţi, printre care şi subsemnatul, unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată.
Povestea din Pet Sematary începe atunci când familia Creed se mută într-o nouă casă în oraşul Ludlow din Maine, Statele Unite. O casă minunată, dar cu anumite probleme: o autostradă care trece prin faţa porţii şi un cimitir de animale în spatele locuinţei.
Urmează o serie de accidente nefericite, ceva înmormântări şi reveniri la viaţă. Nu am povestit tot filmul, ci doar elementele întâlnite în prima jumătate de oră.
După cum scriam în primele rânduri, aceasta nu este prima versiune cinematografică a lui Pet Sematary; un prim film a fost lansat în 1989, dar calitatea a lăsat mult de dorit. Versiunea 2019 e mai bună, dar nu reuşeşte totuşi să inducă spectatorului starea de groază cu care rămâi în cazul altor filme – The Shining e un bun exemplu în acest sens.
Păstrând mare parte din scenariul imaginat de King, regizorii acestui film au încercat totuşi să includă propriile idei, modificând în special finalul filmului. Dar King nu a vândut peste 350 de milioane de exemplare degeaba, aşa că intervenţia celor doi regizori e mai degrabă nefericită.
Nu este neapărat genul de film la care să analizez prestaţia actorilor, dar prezenţa lui Jason Clarke, un actor extrem de talentat, pare uşor lipsită de sens. Nu că prestaţia sa ar fi una slabă, din contră, dar momentele în care el îşi poate etala abilităţile sunt prea puţine.
Deşi multe dintre operele lui King au fost deja ecranizate, puţine reuşesc să implice spectatorul în acelaşi fel în care cărţile îşi implică cititorul.
Într-adevăr, citind cărţile lui Stephen King intri parcă într-o lume întunecată, violentă, unde pericolele pândesc la tot pasul. Capacitea minţii umane de a imagina tot ceea ce şi-a imaginat şi King rămâne încă ceva ce realizatorii de film nu pot imita.
În concluzie, nu vorbim de cea mai bună adaptare a unei poveşti de Stephen King, dar nici de una pe care să o ignoraţi. Dacă sunteţi fani ai genului, Pet Sematary poate fi o opţiune bună pentru un drum la cinema.
Nota: 6,5/10
Stephen King este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai prolifici scriitori din punctul de vedere al numărului de texte transpuse pe marele ecran. Şi chiar dacă este cunoscut mai ales pentru poveştile de groază precum The Mist, Carrie, Dark Tower sau Salem’s lot, King este şi autor al unor capodopere precum The Shining sau The Shawshank Redemption – cel din urmă considerat de mulţi, printre care şi subsemnatul, unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată.
Povestea din Pet Sematary începe atunci când familia Creed se mută într-o nouă casă în oraşul Ludlow din Maine, Statele Unite. O casă minunată, dar cu anumite probleme: o autostradă care trece prin faţa porţii şi un cimitir de animale în spatele locuinţei.
Urmează o serie de accidente nefericite, ceva înmormântări şi reveniri la viaţă. Nu am povestit tot filmul, ci doar elementele întâlnite în prima jumătate de oră.
După cum scriam în primele rânduri, aceasta nu este prima versiune cinematografică a lui Pet Sematary; un prim film a fost lansat în 1989, dar calitatea a lăsat mult de dorit. Versiunea 2019 e mai bună, dar nu reuşeşte totuşi să inducă spectatorului starea de groază cu care rămâi în cazul altor filme – The Shining e un bun exemplu în acest sens.
Păstrând mare parte din scenariul imaginat de King, regizorii acestui film au încercat totuşi să includă propriile idei, modificând în special finalul filmului. Dar King nu a vândut peste 350 de milioane de exemplare degeaba, aşa că intervenţia celor doi regizori e mai degrabă nefericită.
Nu este neapărat genul de film la care să analizez prestaţia actorilor, dar prezenţa lui Jason Clarke, un actor extrem de talentat, pare uşor lipsită de sens. Nu că prestaţia sa ar fi una slabă, din contră, dar momentele în care el îşi poate etala abilităţile sunt prea puţine.
Deşi multe dintre operele lui King au fost deja ecranizate, puţine reuşesc să implice spectatorul în acelaşi fel în care cărţile îşi implică cititorul.
Într-adevăr, citind cărţile lui Stephen King intri parcă într-o lume întunecată, violentă, unde pericolele pândesc la tot pasul. Capacitea minţii umane de a imagina tot ceea ce şi-a imaginat şi King rămâne încă ceva ce realizatorii de film nu pot imita.
În concluzie, nu vorbim de cea mai bună adaptare a unei poveşti de Stephen King, dar nici de una pe care să o ignoraţi. Dacă sunteţi fani ai genului, Pet Sematary poate fi o opţiune bună pentru un drum la cinema.
Nota: 6,5/10
Una dintre căsuţe este inspirată de căsuţele de turtă dulce din povestirile lui Hans Christian Andersen. Cea mai înaltă structură este denumită “cuibul corbului”.
Căsuţele au electricitate, Wi-Fi şi şemineu exterior pentru a menţine căldura.
Reprezentanţii Microsoft spun că motivul pentru care au investit în aceste căsuţe este să îi scoată pe angajaţi din birouri. Mai mult, unele studii arată că munca în mijlocul naturii îmbunătăţeşte creativitatea, concentrarea şi chiar fericirea.
Una dintre căsuţe este inspirată de căsuţele de turtă dulce din povestirile lui Hans Christian Andersen. Cea mai înaltă structură este denumită “cuibul corbului”.
Căsuţele au electricitate, Wi-Fi şi şemineu exterior pentru a menţine căldura.
Reprezentanţii Microsoft spun că motivul pentru care au investit în aceste căsuţe este să îi scoată pe angajaţi din birouri. Mai mult, unele studii arată că munca în mijlocul naturii îmbunătăţeşte creativitatea, concentrarea şi chiar fericirea.
Osteria Francescana, localul din Modena deţinut de maestrul bucătar italian Massimo Bottura, a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume pe 2018 de influenta publicaţie de profil britanică Restaurant.
Aceasta este a doua oară când Osteria Francescana obţine acest titlu, prima dată fiind desemnat cel mai bun restaurant în 2016.
Anul trecut, acest titlu a fost câştigat de Eleven Madison Park din New York.
Anul acesta, revista Restaurant a organizat gala 50 Best Restaurants în Bilbao, oraş celebru pentru gastronomia avangardistă.
În cea de-a doua categorie se înscrie artistul japonez Kokichi Sugihara şi ale sale obiecte despre care cei care le văd ar putea crede că n-au cum să existe.
Sugihara este, de fapt, scrie CNN, un maestru al iluziilor optice, obiectele sale părând să aibă forme imposibile atunci când sunt privite din unghiul potrivit.
Printre creaţiile lui se înscriu săgeata cu vârful la dreapta, care, şi întoarsă la 180 de grade, tot spre dreapta are vârful, „Cilindrul ambiguu”, în care o serie de obiecte scoase la imprimanta 3D par pătrate şi rotunde în acelaşi timp atunci când sunt puse în faţa unei oglinzi, sau obiecte din seria „Mişcarea imposibilă”, care par şi să urce, şi să coboare în funcţie de unghiul din care sunt privite sau oglindite.
Desenul “Zwei Liegende” face parte dintr-un lot de patru opere de Klimt (1862 – 1918) şi Egon Schiele care fusese împrumutat pe termen lung Muzeului municipal din Linz, începând din anul 1951, de o artistă locală, Olga Jäger, decedată în 1965.
În 1990, când moştenitorii acestei artiste au cerut să li se restituie tablourile, conducerea muzeului şi-a dat seama că dispăruseră.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Vedeta TV le-ar fi cerut administratorilor restaurantelor pe care le mai are să reducă chiria în speranţa că nu va intra în faliment după ce anul trecut compania lui Oliver a raportat pierderi de 10 milioane de lire sterline anul trecut, după ce în 2016 au avut profit de 2,5 milioane de lire sterline.
Potrivit unor documente văzute de Sun on Sunday, compania lui Jamie Oliver are datorii totale de 71,5 milioane de lire sterline, dintre care 2,2 milioane de lire sterline sunt salarii restante pentru angajaţi. În ianuarie 2018 a apărut informaţia că bucătarul va închide 12 dintre cele 37 de restaurante pe care le are în Marea Britanie. Motivaţia aceste decizii a fost ” o mişcare strategică menită să asigure buna funcţionare a companiei în viitor. Localurile rămase nu vor fi afectate de această restructurare.”
Planul de restructurare a fost aprobat de 95% dintre creditorii acestuia ceea ce înseamnă că 450 de angajaţi îşi vor pierde locul de muncă.
Jamie şi Jools Oliver au împreună o avere de 150 de milioane de dolari, iar recent cuplul a distribuit pe reţelele de socializare fotografii din casa lor din nordul Londrei a cărei valoare se situează în jurul sumei de 10 milioane de lire sterline.
Dacă cumva firma lui Oliver se închide bunurile acestuia nu vor fi afectate.
Motivele pentru pierderile înregistrate de bucătar sunt costurile ridicate ale ingredientelor achiziţionate din Italia, costurile cauzate de Brexit, dar şi de salariile mari ale angajaţilor. Totuşi, lanţul de restaurante a avut de suferit din cauza recenziilor proaste date de clienţii acestuia, dar şi din cauza unor foşti angajaţi care au denunţat salariile mici şi mediu de lucru conflictual.
Anul trecut Jamie Oliver a mai închis 7 dintre restaurantele sale cu specifi italian, dar şi lanţul de pizzerii Union Jack.
Aproape 1.000 de oameni i-au cântat La mulţi ani şi l-au aplaudat îndelung.
„Am vrut să sărbătoresc împreună cu dumneavoastră această cantitate de ani – nesperată, din punctul meu de vedere. Nu am crezut niciodată că o să ajung până aici, dar dacă am ajuns acum am zis hai să joc”, a spus emoţionat Victor Rebengiuc.
Născut pe 10 februarie 1933, Victor Rebengiuc este considerat după peste 60 de ani de activitate, unul dintre cei mai mari actori români, cu roluri memorabile atât în teatru, cât şi în film. Este actor la Teatrul Bulandra din Bucureşti din anul 1957, dar a jucat şi pe scena Teatrului Naţional şi a Teatrului Mic.
În cinematografie este cunoscut pentru rolurile din ”Pădurea spânzuraţilor” (1964), ”Tănase Scatiu” (1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), ”Pădureanca” (1987), ”Moromeţii” (1987), ”Balanţa” (1992), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Nunta mută” (2008), ”Medalia de Onoare” (2009) ş.a. Din 1965 este căsătorit cu actriţa Mariana Mihuţ.