În zone de pe continentul asiatic ca Macao, schelele de bambus sunt adevărate opere de artă, după cum consideră proprietarii firmei de design Impromptu Projects, care sunt decişi să convingă şi publicul larg să le considere astfel, scrie CNN.
Fondatorii Improptu Projects, Rita Machado şi Joao O, s-au asociat cu specialişti locali în construcţii de bambus pe care-i invită să-şi arate meşteşugul în speranţa că şi alţii vor dori să-l deprindă, dat fiind că în Macao au rămas mai puţin de 50 de astfel de experţi. Potenţialii candidaţi sunt descurajaţi de munca fizică solicitantă şi de faptul că se lucrează la mare înălţime, susţin meşterii, porecliţi „păianjeni” pentru dexteritatea cu care se mişcă în timp ce realizează construcţiile din bambus. Ca să educe publicul cu privire la arta structurilor de bambus, Impromptu Design realizează proiecte 3D pe care meşterii le confecţionează apoi în aer liber. Pentru fiecare operă de artă din bambus se folosesc beţe provenite de la alte schele, care, după o vreme, se vor întoarce pe şantierele de construcţii. Creaţiile specialiştilor în schele de bambus sunt expuse în zonele în care aceştia lucrează, pentru a atrage atenţia locuitorilor din zonă asupra calităţii artistice a acestor construcţii.
Tag: macao
-
Artă cu schele şi bambus
-
Scandal cu un model chinez din cauza unui tricou Versace care prezenta drept ţări Hong Kong şi Macao
O actriţă şi cântăreaţă din China, Yang Mi, ambasadoare a mărcii Versace, a anunţat că a reziliat contractul cu celebra casă de modă, ca răspuns la o creaţie vestimentară în care două oraşe ale Chinei, Hong Kong şi Macao, sunt trecute ca ţări.
Considerat de modelul chinez ca un afront, ambele sunt clasificate drept regiuni administrative speciale ale Chinei, care au guverne semi-autonome pe continent.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro