Tag: lumina

  • Proiect: Vouchere gratuite de 7.000 de lei, neimpozabile, prin Programul Naţional “Prima lumină”

    Propunerea legislativă se adresează exclusiv gospodăriilor care nu benefiază de energie electrică.

    Voucherele de lumină pot fi utilizate pentru achiziţionarea următoarelor soluţii tehnice: panouri fotovoltaice şi accesorii (acumulatori, regulator solar, invertor); echipamente pentru producere energiei hidroelectrice; mori de vânt; conectarea la reţeaua electrică de distribuţie publică, precum pentru alte surse de energie regenerabilă disponibile.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PAŞTE 2018 | Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge în România sâmbătă seara

    “Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 7 aprilie 2018, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie”, transmite Patriarhia Română.

    Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00), de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PAŞTE 2018 | Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge în România sâmbătă seara

    “Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 7 aprilie 2018, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie”, transmite Patriarhia Română.

    Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00), de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sfânta Lumină de PAŞTE s-a aprins la Ierusalim

    Procesiunea pentru coborârea Luminii Sfinte a început la Ierusalim în jurul orei 13.00. Biserica Sfântului Mormânt a fost înconjurată de trei ori, după care Patriarhul Ierusalimul, însoţit de mai multe delegaţii, s-a îndreptat spre Sfântul Mormânt, trecând printre cei aproape 5.000 de oameni, care au reuşit să pătrundă în biserică.

    Patriarhul a intat în Sfântul Mormânt în jurul orei 14.10, după ce a fost percheziţionat de poliţişti necreştini.

    După doar cinci minute de rugăciune, Patriarhul a ieşit cu Lumina Sfântă pe care a împărţit-o credincioşilor adunaţi în biserică.

    Alte mii de oameni se află în afara bisericii, lumina ajungând la ei după aproape 20 de minute.

    După sosirea Luminii, clopotele din cetate au bătut continuu.

    Întreaga procesiune a fost transmisă, în direct, pentru prima dată în România, de televiziunea Trinitas, a Patriarhiei Române.

    O delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de PS Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a participat la slujba de la Ierusalim, urmând să aducă în ţară, în jurul orei 19.00, Lumina Sfântă, cu o aeronavă specială.

    Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere de la ora 24.00, de către Patriarhul Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală. Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte eparhii ale Patriarhiei Române din sudul ţării vor trimite delegaţi la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”, la salonul oficial, sâmbătă, în jurul orei 19.00, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim şi a o oferi preoţilor şi credincioşilor.

    Tradiţia Patriarhiei de a aduce în ţară Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost instituită în 2009 de PF Daniel.

    Sfânta Lumină de la Ierusalim sau “Focul Sfânt”, cum mai este numită, este cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Sfânta Lumină se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului.

    Patriarhatul ortodox din Ierusalim nu are un typikon scris referitor la rânduiala săvârşită pentru coborârea Luminii Sfinte. Patriarhii care au săvârşit acest ritual au lăsat puţine mărturii cu privire la acest moment. În schimb, rugăciunea specială pentru primirea Sfintei Lumini, a cărei origine nu este cunoscută, există într-o formă tipărită. Aceasta este citită de către patriarh cât timp stă în Sfântul Mormânt. Restul slujbei este săvârşită întocmai cu tradiţiile transmise de la un patriarh la altul, pe cale orală sau prin însemnări liturgice disparate.

    În prezent, se cunosc două descrieri ale ritului: una, cu puţine detalii, care aparţine lui Lionel Cust, un ofiţer districtual britanic în Ierusalim, publicată într-o colecţie de rapoarte confidenţiale asupra statu-quoului Ţării Sfinte la sfârşitul anilor ’20 ai secolului trecut, şi alta din anii ’90 aparţinând unei anume Ioanna Tsekoura, apreciată de fostul patriarh Diodoros al Ierusalimului ca fiind o sursă demnă de încredere. Informaţii despre Sfânta Lumină aduce şi Episcopul Auxentios al Foticeii în cartea sa “Lumina Sfântă de la Ierusalim”.

    Conform acestor surse, două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă. Primul este perchiziţionarea Sfântului Mormânt, care durează o oră şi are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziţia implică trei inspecţii separate, care încep la ora 10.00, şi este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi. Cel de-al doilea eveniment neliturgic este sigilarea uşii Sfântului Mormânt şi are loc la ora 11.00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară.

    În jurul orei 12.30, patriarhul ortodox vine în Biserica Învierii, unde corurile cântă în limbile greacă şi arabă: “Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim!”. Urmat de episcopi şi ceilalţi clerici, înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, oprindu-se în faţa intrării. În timp ce se cântă “Lumină lină”, patriarhul îşi scoate veşmintele şi mitra şi se supune percheziţionării primarului oraşului şi şefului poliţiei, pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare.

    După acest moment, se deschide uşa Sfântului Mormânt. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar, veşmânt care simbolizează giulgiurile cu care Iisus a fost înfăşurat în groapă, intră înăuntru însoţit de episcopul armean, care rămâne în Capela Îngerului, după care uşa este închisă. În interior, Patriarhul îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă şi cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte. Cartea este ţinută deschisă de o lumânare neaprinsă. Patriarhul are asupra sa patru mănunchiuri de lumânări neaprinse, fiecare conţinând câte 33 de bucăţi.

    În lumina slabă a Sfântului Mormânt, începe să citească rugăciunea pentru pogorârea Luminii Sfinte. “Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, Înţelepciune începătoare de lumină a Tatălui Celui fără-de-început, Carele locuieşti întru lumina cea neapropiată, Carele ai poruncit luminii să strălucească dintru întunerec, Carele ai spus să fie lumină şi a fost lumină, Doamne, Dătătorule- de-lumină, Carele ne-ai scos din întunericul înşelăciunii şi ne-ai călăuzit la lumina minunată a cunoştinţei Tale, Carele ai umplut de lumină şi bucurie tot pământul prin venirea Ta în trup aici şi cele de dedesubt prin pogorârea Ta la iad, după care Tu ai vestit lumina tuturor neamurilor prin sfinţii Tăi apostoli, Ţie Îţi mulţumim că prin credinţa cea dreaptă ne-ai scos din întuneric la lumină şi ne-am făcut fii ai luminii prin sfântul Botez şi am văzut slava Ta plină de har şi adevăr ……şi noi Te chemăm şi Te rugăm, Preasfinte Stăpâne, ca să arăţi acest dar de sfinţire plin de harul Tău dumnezeiesc prin harul preasfântului şi de-viaţă-purtătorului Tău Mormânt şi să binecuvântezi şi să sfinţeşti pre cei ce se ating de ea cu cucernicie, slobozindu-i de întunericul patimilor, şi să ne faci vrednici de preastrălucitoarele Tale sălaşuri unde străluceşte lumina cea neînserată a Dumnezeirii Tale”, se spune într-un fragment al acestei rugăciuni.

    După patriarhul ce rosteşte rugăciunea, se spune că o adiere lină se simte pe deasupra pietrei Sfântului Mormânt. Adierea dispare, pe piatră încep să apară stropi de lumină albă-albăstruie, iar patriarhul Ierusalimului “adună lumina cu mâinile şi o aşează în vasul de aur”. Din vas, el aprinde apoi mănunchiurile de lumânări, iese din mormânt şi le împarte clericilor de diferite confesiuni şi credincioşilor.

    Fostul patriarh al Ierusalimului Diodor I povestea în 2008 despre momentul sfânt al aprinderii luminii la Biserica Învierii: “Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revărsa o lumina nedefinită, în mod normal cu o tentă albăstrie, dar culoarea se poate schimba şi lua multe nuanţe. Nu poate fi descrisă în cuvinte omeneşti. Lumina răsare din piatră ca şi ceaţa care se ridică deasupra unui lac, piatra pare fi acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot mormântul, aşa încât oamenii de afară văd mormântul plin de lumină. Lumina nu arde! – niciodată nu mi-am ars bărba în toţi cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului şi am primit Focul Sfânt. Lumina are altă consistenţă, diferită de lumina focului care arde în candelă. La un moment dat, Lumina se înaltă şi formează o coloană în care focul este de natură diferită, aşa că pot aprinde lumânările mele de la ea. După ce am primit flacără, ies şi dau Focul întâi patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi patriarhului Copt şi după aceea tuturor celor prezenţi în biserică.”

  • Germanii nu pot stinge lumina la aeroportul din Berlin

    “Are legătură cu faptul că nu am progresat suficient cu sistemul de iluminat astfel încât să-l putem controla”, a declarat directorul tehnic al aeroportului, Horst Amann, citat de publicaţia germană Der Spiegel.

    Defecţiunea cauzează costuri de 4.000 de lire sterline (circa 4.600 de euro) pe zi, potrivit Daily Mail.

    Aceasta nu este singura problemă tehnică a aeroportului. Deşi acesta era programat iniţial să devină operaţional în octombrie 2011, deschidere a fost amânată din cauza problemelor legate de echipamentele de siguranţă, scrie Der Spiegel. În mai anul trecut, inaugurarea a fost amânată din nou.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul stinge azi lumina

    Astfel, sâmbătă, 31 martie, între orele 20,30 şi 21,30, la Palatul Victoria vor fi stinse luminile exterioare şi interioare şi vor fi deconectate echipamentele electronice care nu sunt esenţiale desfăşurării activităţii curente sau protecţiei clădirii.

    Totodată, Executivul afirmă că salută implicarea unui număr din ce în ce mai mare de cetăţeni, organizaţii şi instituţii, din România şi din lume, în desfăşurarea acestei manifestări menite să conducă la creşterea gradului de responsabilitate în interacţiunea omului cu mediul.

  • România trece la ora de vară. De unde vine ideea orei de vară şi unde s-a aplicat mai întâi

    Ideea orei de vară îi aparţine omului de ştiinţă Benjamin Franklin, în anul 1784, potrivit informaţiilor oferite de Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti. Franklin a scris un eseu numit “An Economical Project” în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat, între care şi prelungirea administrativă a zilelor în timpul verii. Ideea lui Franklin a fost preluata de William Willett, un constructor britanic care a propus în 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie şi să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie.

    Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii, ce au introdus ora de vară tot în 1916 (21 mai – 16 octombrie). La 19 martie 1918 s-a introdus şi in Statele Unite, dar în 1919, din cauza opozitiei fermierilor, s-a renunţat la ora de vară.

    In România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la ea, ora de vară era valabilă din prima duminică din aprilie şi până în prima duminică a lui octombrie. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979.

    În prezent, 70 de ţări au adoptat ora de vară. Ţările de la Ecuator şi de la tropicul Capricornului, precum şi China şi Japonia nu folosesc ora de vară.

    Ce se întâmplă cu mersul trenurilor

    Trecerea la ora oficială de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, informează CFR Călători. Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de iarnă până în noaptea de 24/25 martie ora 3, care devine ora 4. După ora 4, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

    Trenurile de călători aflate în circulaţie între orele 3,01 şi 4 (ora iarnă) vor circula cu întârziere. Pentru aceste trenuri se vor stabili măsuri suplimentare pentru reducerea în parcurs a acestor întârzieri. Vor fi afectate de schimbarea de oră un număr de 43 trenuri InterRegio şi 41 trenuri Regio.

    Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 25 martie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare.

  • Mii de credinciosi au participat la slujba de Inviere de la Catedrala Patriarhala

    Slujba de Inviere de la Catedrala Patriarhala a inceput la
    miezul noptii si a fost oficiata de Preafericitul Parinte Patriarh
    Daniel, inconjurat de un sobor de preoti. Parintii si nasii care
    boteaza copiii, dar nu-i cresc sau nu-i educa in credinta, nu-i
    iubesc cu adevarat, deoarece numai copiii botezati si crescuti in
    credinta si vietuire crestina pot deveni buni cetateni, arata PF
    Daniel in Pastorala de Pasi dedicata tainei Sfantului Botez.
    Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ca anul 2011
    sa fie “Anul omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii” in
    Patriarhia Romana. PF Daniel explica botezul din cele mai vechi
    timpuri pana in zilele noastre.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hristos a Inviat! Pastele, intre obiceiuri stravechi si asteptarea Iepurasului

    Pentru romani, pregatirea Pastelui inseamna mai intai curatenia
    si bucatele care se fac in casa. De “curatenia de Paste” orice
    gospodina trebuie sa se achite in timp util si sa aiba casa luna
    pentru primirea musafirilor pe parcursul a trei zile de sarbatoare.
    Preparatele de Paste, care in general nu lipsesc de pe masa, sunt
    ouale rosii, drobul de miel, pasca si cozonacul. Ouale se vopsesc
    in Joia Mare, considerandu-se un pacat mare orice lucru facut in
    casa vineri, cand la Biserica are loc Prohodul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lumina Sfanta de la Ierusalim a ajuns in Romania

    Lumina Sfanta s-a pogorat la Ierusalim, sambata, la ora 14.15,
    iar peste mai putin de cinci ore a ajuns in Romania , fiind adusa
    de la Biserica Sfantului Mormant de o delegatie a Patriarhiei
    Romane condusa de Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul,
    episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Din delegatie a facut
    parte si preacuviosul parinte Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al
    Catedralei Patriarhale si Exarhul cultural al Arhiepiscopiei
    Bucurestilor. Preasfintitul Parinte Episcop-vicar Varsanufie
    Prahoveanul a declarat, la sosirea in salonul oficial al
    Aeroportului “Henri Coanda” ca “a mers pentru binecuvantarea
    credinciosilor la Ierusalim pentru a lua Sfanta Lumina”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro