După 35 de victorii şi doar cinci înfrângeri, 27 de succese prin knock-out, o centură mondială apărată de nouă ori şi o pauză de doi ani, Lucian Bute a hotârât că e momentul să coboare de pe marea scenă a boxului profesionist. Una care i-a adus clipe de neuitat, dar pe care, la 39 de ani, nu mai poate păşi cu aceeaşi încredere, motiv pentru care alege să pună punct: “S-a terminat pentru mine. La 39 de ani, este momentul să dau pagina. Asta este viaţa, îmi e foarte greu, dar ştiu că e cea mai bună decizie.
Tag: lucian bute
-
Bute şi-a anunţat retragerea din box cu lacrimi în ochi: S-a terminat pentru mine, este momentul să dau pagina
Nu mai am nimic de demonstrat, încă două sau trei lupte pentru câţiva dolari în plus nu ar fi schimbat nimic. Sunt sănătos şi vreau să mă ocup de familie, cei doi copii ai mei sunt cel mai frumos cadou pe care l-am primit Chiar dacă voi mai primi oferte, le voi refuza. Când iau o decizie, e definitivă şi nu mă întorc”, a declarat gălăţeanu, citat de Journal de Montreal, înainte să ofere principala explicaţie pentru decizia majoră luată: “Reflexele mele, dorinţa de a mă antrena şi echilibrul nu mai sunt aceleaşi. Iar acestea sunt semne că ai încetinit. Boxul este un sport de reacţie şi nu iartă niciodată. De ce să-mi risc sănătatea? Este foarte greu pentru un pugilist să recunoască faptul că şi-a atins limitele”. -
BREAKING | Elena Udrea, CONDAMNATĂ la 6 ani de închisoare, iar Rudel Obreja, la 5 ani. Decizie definitivă în dosarul Gala Bute
Rudel Obreja a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Gala Bute
Rudel Obreja a fost condamnat marţi, de ÎCCJ, la 5 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, decizia fiind una definitivă.
Potrivit deciziei magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Rudel Obreja are de executat cinci ani de închisoare în dosarul Gala Bute, pentru complicitate la luare de mită. În aceeaşi cauză, judecătorii au admis o solicitare a fostului preşedinte a Federaţiei Române de Box, iar acuzaţiile de evaziune fiscală au fost desfiinţate.
-
Băsescu face public un DOCUMENT secret al SRI care vizează “Gala Bute”: “Arată cum ajungeau la politicieni”
“Este un document document strict secret al UM 0198 SRI din 9.11.2011 care mi-a parvenit acum câteva luni şi nu l-aş fi făcut public dacă nu vedeam minciuna din adresa DNA către ICCJ. Nu citesc mult, va spun că documentul vorbeşte de oameni care se află într-un dosar penal care au săvârsit infractiuni dar despre care DNA nu spune mare lucru si pentru a fi concludent, vă citesc câteva pasaje: <<În temeiul art 14 din Legea 14 din 92 si art 15 din Protocolul de cooperare între Parchetul de pe langă ICCJ şi SRI pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securitatii nationale si urmare a adresei noastre din 24 .06 2011 respectiv planul de cooperare, vă comunicăm>>. Ce înţelegem este că protocolul a funcţionat din plin şi a existat un plan de cooperare între SRI şi DNA”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu în plenul Senatului.
Fostul preşedinte a mai spus că la finalul documentului se vorbeşte şi despre beneficiarii informaţiilor.
“Finalul documentului spune în conformitate <<cu dispozitiile articolului 8 si 57 din protocolul de coperare dintre Parchetul de e lânga ICCJ şi SRI, pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, vă adresăm rugămintea ca datele prezentate să fie destinate informarii procurorului de caz potrivit principiului necesitatii de a cunoaşte fără a fi introduse în dosarul cauzei>>. Acest documet strict secret arată ca protocolul dintre parchet de pe lngă Inalta Curte şi SRI a functionat din plin, s-a intocmit un plan de acţiune şi informaţiile care au fost transmise DNA nu au fost destinate si avocatului si inculpatilor” , a mai spus Băsescu.
Fostul preşedinte spune că documentul, care vizează dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată în primă instanţă Elena Udrea, va fi transmis Comisiei de Control SRI, Inspecţiei Judiciare şi preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Băsescu spune că mecanismul folosit arată cum se ajungea la politicieni.
“Asta probează de data aceasta un sistem. Îi prinzi şi pe miutitor şi pe cei mituiţi şi pentru a scăpa dau un nume de om politic important. Documentul vizează Gala Bute. Cei mentionati în document ori au fost disjunşi ori denuntători după ce au dat si 8 declaratii”, a afirmat senatorul PMP.
-
Elena Udrea, şase ani de închisoare în dosarul “Gala Bute”
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au condamnat-o, marţi, pe Elena Udrea pentru trei infracţiuni de luare de mită la cinci, patru şi respectiv şase ani de închisoare, iar pentru abuz în serviciu, fostul ministru al Turismului a primit o condamnare tot de şase ani de închisoare, pedepsele fiind contopite, în final instanţa dispunând şase ani de închisoare cu executare pentru Elena Udrea. Aceasta a fost achitată pentru infracţiunea de tentativă de folosire de declaraţii false sau incomplete.
În acelaşi dosar “Gala Bute”, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cele mai frumoase MESAJE DE MĂRŢIŞOR! Trimite-le celor dragi, alături de toată dragostea ta!
Cele mai frumoase mesaje şi urări de 1 Martie pe care le poţi trimite persoanelor importante cu ocazia venirii primăverii.
Puteţi citi mesajele pe Mediafax.
-
Cele mai frumoase MESAJE DE MĂRŢIŞOR! Trimite-le celor dragi, alături de toată dragostea ta!
Cele mai frumoase mesaje şi urări de 1 Martie pe care le poţi trimite persoanelor importante cu ocazia venirii primăverii.
Puteţi citi mesajele pe Mediafax.
-
MESAJUL lui Lucian Bute după una dintre cele mai grele înfrângeri din cariera sa
Bute a ţinut să posteze duminică un mesaj pe Facebook, prin care îşi exprimă sentimentele faţă de înfrângerea suferită şi a postat şi un link cu meciul dintre el şi Eleider Alvarez.
Ce a scris pugilistul.
-
Lucian Bute: Nu am luat cu bună ştiinţă un produs interzis. Suplimentul legal era contaminat – FOTO
Vineri, Comisia pentru Box şi Wrestling din cadrul districtului Columbia, SUA, a anunţat că proba B recoltată pe 30 aprilie, după meciul Lucian Bute-Badou Jack, pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, a fost depistată pozitiv cu ostarină, substanţă aflată pe lista celor interzise.
“Un supliment legal disponibil şi fabricat în Statele Unite pe care l-am luat în perioada de pregătire pentru meciul cu Badou Jack a fost testat independent de un laborator acreditat din Los Angeles şi s-a dovedit contaminat cu Ostarină, produs interzis.”
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Lucian Bute: Nu am luat cu bună ştiinţă un produs interzis. Suplimentul legal era contaminat – FOTO
Vineri, Comisia pentru Box şi Wrestling din cadrul districtului Columbia, SUA, a anunţat că proba B recoltată pe 30 aprilie, după meciul Lucian Bute-Badou Jack, pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, a fost depistată pozitiv cu ostarină, substanţă aflată pe lista celor interzise.
“Un supliment legal disponibil şi fabricat în Statele Unite pe care l-am luat în perioada de pregătire pentru meciul cu Badou Jack a fost testat independent de un laborator acreditat din Los Angeles şi s-a dovedit contaminat cu Ostarină, produs interzis.”
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un control anti-doping
Lovitură grea pentru Lucian Bute, după ce Comisia de Box şi Lupte din DC a notificat WBC că pugilistul român a fost depistat pozitiv pentru “Ostarine”, substanţă interzisă, se arată într-un comunicat al forului mondial.
Ostarina este un modulator selectiv al receptorilor androgenici (SARM) ce poate fi folost de sportivi în timpul antrenamentelor şi pentru creşterea formei şi a rezistenţei fizice, cu efecte similare steroizilor anabolizanţi. Substanţele de tip SARM au fost interzise ca atare de Agenţia Mondială Antidoping (WADA) în ianuarie 2008.
“Comisia de Box şi Lupte din DC va urma propriile regulamente antidoping şi se va consulta cu WBC şi programul “Clean Boxing”. Mai multe informaţii vor fi date publicităţii în zilele următoare”, se arată în comunicatul WBC.
Dacă va fi găsit vinovat, Bute va pierde bursa încasată pentru meciul cu Badou Jack (aproximativ 500.000 de dolari) şi riscă o suspendare de minim doi ani, sinonimă practic cu încheierea carierei.