Tag: lpf

  • ULTIMA ORĂ: Dumitru Dragomir şi Ioan Bendei, condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu executare/ Fostul preşedinte al LPF: Sunt total nevinovat

    Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, şi Ioan Bendei, administratorul firmei RCS/RDS, au fost condamnaţi, marţi, de Tribunalul Bucureşti la câte 4 ani de închisoare în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal. Decizia nu e definitivă.

    Fiul lui Dumitru Dragomir, Bogdan Dragomir, cercetat în acelaşi dosar pentru complicitate la luare de mită şi la spălare de bani, a fost achitat de Tribunalul Bucureşti.

    Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat de şapte ori decizia până acum. Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

    În acest dosar, procurorii DNA îl acuză pe fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), că în 2009 a cerut 3,5 milioane de euro mită, din care a primit 3,1 milioane de euro sub forma unor contracte de publicitate la salonul de nunţi pe care-l deţinea prin intermediul unei firme. În schimb, el ar fi facilitat, în 2008, câştigarea contractului pentru drepturi TV ale Ligii 1 de către RCS/RDS.

    În aceeaşi cauză, este acuzat pentru dare de mită şi spălare de bani Ioan Bendei, la data faptelor administrator al unei companii de televiziune prin cablu. Oprea Alexandru, la data faptei directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie al aceleiaşi companii de televiziune prin cablu, este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Mihai Dinei, coordonatorul activităţii juridice a aceleiaşi companii de televiziune prin cablu, este anchetat pentru complicitate la dare de mită şi la spălare de bani. Florin Bogdan Bădiţă, administratorul unei firme care ar fi fost controlată dei Dumitru Dragomir, este acuzat de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gino Iorgulescu a câştigat al doilea mandat în fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal

    “M-au propus 11 cluburi. Probabil că, dacă nu expira perioada de depunere a propunerilor, ne-ar fi propus şi celelalte două, Sepsi şi Botoşani.” a spus Gino Iorgulescu la sfârşitul şedinţei de vot

    De partea cealaltă, contracandidatul lui Iorgulescu, Sorin Drăgoi, este convins că votul a fost influenţat de oamenii politici.

    “E greu când te lupţi cu un candidat preferat. Este greu să schimbi mentalitatea din fotbalul românesc. Sunt convins că totul s-a schimbat aseară. De ce să fie jenant cum am pierdut? Am venit şi am participat. Era firesc, era normal să fie aşa. Eu încercam să fac astfel încât lucrurile să se schimbe, să fie un nou început pentru fotbalul românesc, dar nu am reuşit să conving cluburile. Sper ca peste 5 ani să fie un fotbal mai bun.” a spus Sorin Drăgoi la ieşirea din sediul LPF

    Preşedintele FCSB, Valeriu Argăseală a negat însă orice implicare politică

    “Era greu ca 13 cluburi sa fie convinse peste noapte. Nu cred că este un rezultat politic”.

    Gino Iorgulescu va avea în premieră un mandat de cinci ani la şefia Ligii Profesioniste de Fotbal. Până acum mandatul era de patru ani iar numărul de mandate era nelimitat. Din 2017, o persoană nu poate conduce Liga mai mult de două mandate.

  • Dumitru Dragomir şi foşti şefi din RCS-RDS, cercetaţi de DNA

    Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal este cercetat sub control judiciar pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani. De asemenea, si fiul lui Dumitru Dragomir, Bogdan Dragomir, este cercetat pentru complicitate la luare de mită şi la spălare de bani, fără nicio măsura preventivă.

    În aceeaşi cauză s-a început urmărirea penală pentru dare de mită şi spălare de bani faţă de Ioan Bendei, la data faptelor administrator al unei companii se televiziune prin cablu. Oprea Alexandru, la data faptei directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie al aceleiaşi companii se televiziune prin cablu, este acuzat de complicitate la dare de mită iar Mihai Dinei, coordonatorul activităţii juridice a aceleiaşi companii se televiziune prin cablu, este anchetat pentru complicitate la dare de mită şi la spălare de bani. Florin Bogdan Bădiţă, administratorul unei firme care ar fi fost controlată dei Dumitru Dragomir, este acuzat de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt companiile care investesc în fotbalul din România

    Creşterea numărului sponsorilor interesaţi de asocierea cu fotbalul profesionist şi a ponderii veniturilor din sponsorizări, cu până la 10%, reprezintă principalele obiective pentru Liga Profesionistă de Fotbal pentru 2017, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii LPF. Anul acesta, aproximativ 6% din veniturile LPF provin din sponsorizări şi licenţe, restul de 94% fiind venituri înregistrate din drepturi TV.

    Principalii sponsori ai LPF în sezonul trecut au fost Orange (Liga 1 Orange), Adeplast şi Audi, care au derulat campanii pentru suporteri. 

    Parteneriatul încheiat cu Orange anul trecut va aduce din 2017 mai multe acţiuni pe stadioane şi campanii dedicate suporterilor, în plus faţă de oferta clasică de outdoor şi TV.

    De mai mult de 15 ani, fotbalul este una dintre cele mai importante componente din portofoliul de sponsorizări încheiate de Orange, reprezentând o treime din investiţiile grupului în astfel de evenimente, la nivel global. Interesul clienţilor pentru fotbal şi faptul că acesta este sportul cel mai urmărit din lume stau la baza promisiunii pe care Orange a făcut-o, de a recunoaşte şi a recompensa pasiunea suporterilor pentru fotbal. În România, după mai multe proiecte dedicate, precum pachetul PrePay Suporter sau aplicaţia Fotbal Info, parteneriatul cu Liga Profesionistă de Fotbal a dus mai departe această promisiune şi a adus mai aproape suporterii români de sportul lor preferat.           

    “De-a lungul timpului, proiectele dedicate fotbalului pe care le-am dezvoltat pentru clienţi şi intiţiativele pe care le-am susţinut au făcut ca Orange să devină un nume sinonim cu acest sport pentru publicul român. Ne bucuram că alături de Liga Profesionistă de Fotbal putem duce mai departe misiunea de a le oferi celor pasionaţi de fotbal toate resursele de care au nevoie pentru a fi mai aproape de evenimentele lor preferate, fie că le urmăresc de pe teren sau de acasă“, a declarat  Yves Martin, director de marketing, Orange România. 

    Pentru cea de-a doua competiţie importantă, Cupa Ligii, LPF a început procesul de căutare a unor noi sponsori din sezonul 2017 – 2018. FCMG, construcţii, auto şi companii aeriene sunt principalele industrii din care LPF caută un noi sponsori. Conceptul de sponsorizare are la bază un pachet personalizat care include drepturi de vizibilitate pe canalele partenere, în zona de digital şi print, prin canalele proprii LPF dar şi activităţi pe stadion, în cadrul meciurilor oficiale ale Cupei Ligii. 

    Companii care doresc să îşi crească imaginea de brand sau să dezvolte campanii de marketing / promoţii pentru fanii fotbalului sunt un alt target LPF. Sunt vizate firme din zone precum: servicii financiare, gadget-uri, retail, gaming, IT sau pariuri sportive.

    Conform datelor LPF, bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 – 54 ani, din mediul urban sunt principala audienţă a meciurilor de fotbal. În funcţie de echipele care au jucat şi de postul TV care a transmis meciul, audienţa medie/meci este cuprinsă între 1.02% şi 11%. În topul audienţelor se află partidele disputate de Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, FC Craiova şi Astra Giurgiu.    

    Fotbalul intern rămâne preferatul românilor, meciurile transmise din Bundesliga având, de exemplu, o audienţă medie de 0.29%, cele din Il Calcio de 0.45%, cele din Primera Division de 0.8% iar cele din Premier League de 0.7%.

    În România, şase stadioane sunt omologate în categoria IV, cea mai înaltă clasificare, conform normelor UEFA: Arena Naţională, Cluj Arena, stadionul CFR Cluj, stadionul Ceahlăul, stadionul Ilie Oana din Ploieşti şi stadionul Astra Giurgiu.

    Până la finalul anului este programată deschiderea unui stadion modern cu 31.000 de locuri la Craiova, iar în 2017 unul la Târgu Jiu, cu aproximativ 12.5 mii de locuri, toate acoperite. Pentru perioada 2017 – 2020, există finanţare de la bugetul statului pentru modernizarea stadioanelor Steaua, Dinamo şi Rapid, în cadrul proiectului Euro 2020. Tot cu finanţare de stat se va finaliza şi stadionul UTA.

    Investiţiile făcute în stadioane se observă şi în creşterea numărului de spectatori. În campionatul 2015 – 2016, au fost prezenţi pe stadioane aproximativ 1 milion de români, cifră asemnănătoare cu cea din sezonul 2014 – 2015, campionat care s-a jucat în vechea formulă, cu mai multe meciuri.

    Pentru 2017, LPF are în vedere creşterea numărului de spectatori pe stadioane cu 10 – 15%.

  • Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, arestat preventiv

    Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, acesta fiind încarcerat în arestul Poliţiei Capitalei.

    Iniţial, la data de 8 septembrie, Judecătoria Sectorului 3 a decis ca Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), să fie cercetat sub control judiciar în dosarul privind fapte de lipsire de libertate, loviri şi alte violenţe, distrugere şi favorizarea infractorului. Procurorii au contesta decizia iar Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câţi bani se câştigă din fotbal în România şi ce profit a înregistrat Steaua

    Fotbalul profesionist a generat anul trecut în România venituri totale de 66 milioane de euro, campionatul românesc fiind apropiat ca valoare de cel din Cehia (69 milioane euro), Polonia (77 milioane euro) sau Israel (56 milioane euro), potrivit unor informaţii transmise de Liga Profesionistă de Fotbal din România.

    Structura veniturilor din fotbalul profesionist este reprezentată de: 36% – drepturi de televizare, 18% – premii UEFA, vânzarea de bilete – 5%, sponsorizări/comercial – 28%, alte venituri – 13%.

    Cluburile care au înregistrat cele mai mari venituri, între 8 – 10 milioane de euro sunt Steaua Bucureşti, Astra Giurgiu şi Pandurii Târgu Jiu.

    Cele mai mari rate de profit net au fost înregistrate de Steaua Bucureşti (peste 4.5 milioane euro), Viitorul Constanţa (peste 1.5 milioane euro), Astra Giurgiu (peste 800.000 euro) şi Pandurii Târgu Jiu (peste 100.000 euro).

    De 19 ani, fotbalul european înregistrează o creştere constantă a veniturilor de 9,5%. Veniturile înregistrate de cluburi anul trecut au fost de două ori mai mari decât cele din 2012 şi de cinci ori mai mari comparativ cu cele din anul 2005. Campionatele cu cele mai mari venituri înregistrate sunt Anglia (3,9 miliarde euro), Germania (2,2 miliarde euro), Spania (2 miliarde euro), Italia (1,7 miliarde euro) şi Rusia (0,8 miliarde euro).

    În noiembrie 2015, Liga Profesionistă de Fotbal a demarat, împreună cu UEFA şi FRF, primul proiect dedicat profesionalizării fotbalului românesc, „Football Management Scheme”. Acesta constă în cinci workshop-uri, desfăşurate pe durata unui an, prin care  reprezentanţii celor 14 cluburi din România vor afla mai multe despre management strategic, management operaţional, comunicare şi PR, marketing şi ticketing, dar şi despre securitatea pe stadioane.

    O altă măsură care încurajează dezvoltarea fotbalului este introducerea noului regulament, favorabil promovării tinerilor jucători. Conform acestuia, loturile vor cuprinde câte patru jucători care au evoluat timp de trei ani la echipele de juniori ale clubului (perioada de vârstă 15 – 21 ani) şi patru jucători care au evoluat la nivel naţional, în perioada de vârstă 15 – 21 ani.

    LPF are în plan şi introducerea de asigurări medicale pentru loturile echipelor din Liga 1 (350 de jucători), iar în februarie 2016, LPF lansează o platformă electronică pentru managementul organizarii meciurilor LPF, în care vor fi centralizate toate informaţiile legate de meciuri. Platforma conţine informaţii generale despre meciuri (număr spectatori, coeficient de fair play), informaţii pentru arbitrii şi pentru jucători (ex. sancţiuni). Platforma reprezintă un instrument util privind datele statistice despre meciuri, destinat managementului şi cluburilor, dar şi jurnaliştilor şi comentatorilor.  

    Creşterea numărului sponosorilor LPF reprezintă un alt obiectiv pentru 2016. Astfel, vor fi organizate o serie de workshop-uri pentru creşterea interesului şi încrederii potenţialilor parteneri pentru fotbalul profesionist din România.  LPF îşi propune şi creşterea cu 10% a prezenţei pe stadioane, pentru 2016-2017, dar şi deschiderea unui magazin cu produse de merchendising ale celor 14 cluburi din Liga 1.

    94% din veniturile înregistrate de LPF în 2015 provin din drepturi TV şi 6% din sponsorizari şi licenţe. Veniturile rezultate se împart după cum urmează: 30% din bani se împart în mod egal între cele 14 echipe, iar 70% în funcţie de locul din campionat.

  • Justin Ştefan: LPF poate denunţa unilateral contractul dacă ISB nu plăteşte până luni

    “Aşteptăm data de 15 iunie, până la ora 24.00, dată la care trebuie depusă scrisoarea de garanţie bancară sau să se efectueze plata. În situaţia în care nu vor fi realizate niciuna dintre aceste două condiţii, la 19 iunie, Adunarea Generală a LPF va decide dacă acest contract se va rupe. Există clauze în contract care protejează LPF, ceea ce înseamnă că dacă nu este executată una dintre cele două obligaţii există posibilitatea denunţării unilaterale a contractului”, a spus Justin Ştefan.

    Oficialul a menţionat că ISB a propus cluburilor, pentru ediţia 2015-2016 a Ligii I, suma de 23,3 milioane de euro, cu 800.000 mai mult decât oferta din 26 mai, dar Adunarea Generală nu a acceptat. “Acum două zile a avut loc o întâlnire între preşedintele LPF şi reprezentanţii ISB, întâlnire consemnată într-un proces verbal. Domnul Iorgulescu a avut mandat să solicite executarea acestui contract şi a făcut acest lucru. Ulterior, am primit o nouă ofertă din partea ISB care majorase suma propunsă iniţial cu încă 800.000 de euro, ajungându-se undeva la 23,3 milioane de euro. Această sumă a fost supusă votului Adunării Generale care a respins propunerea ISB. Propunerea a fost prezentată de reprezentantul ISB, Călin Olteanu, căruia Adunarea Generală i-a solicitat să se respecte contractul în vigoare”, a adăugat oficialul.

    Rugat să confirme propunerea comună a companiilor RCS&RDS şi Telekom cu o valoare cuprinsă între 25 şi 28 de milioane de euro pe sezon, transmisă deja cluburilor, Justin Ştefan a afirmat: “Nu aş vrea să comentez prea mult acest subiect pentru că azi e în derulare un contract între LPF şi ISB. Ce pot să spun este că există intenţii din partea mai multor companii media cu privire la achiziţionarea acestor drepturi, bineînţeles în cadrul unor proceduri transparente”.

    Conducerea executivă a LPF nu îşi reproşează semnarea contractului cu ISB, chiar dacă acesta se poate încheia după doar un an. “La momentul semnării contractului cu ISB era singura ofertă viabilă făcută de o companie care se ocupa cu valorificarea drepturilor media. Atunci au existat discuţii cu reprezentanţii mai multor companii din piaţă, nu le spun numele, care ne-au transmis că nu vom obţine mai mult de 15-16 milioane de euro. S-au obţinut însă 28,5 milioane de euro, nu s-a dat niciun comision, contractul e făcut foarte bine, aşa că eu şi preşedintele nu avem să ne facem niciun reproş”, a menţionat Justin Ştefan.

    Secretarul general a precizat că nu există nemulţumiri ale conducătorilor de cluburi la adresa preşedintelui LPF, Gino Iorgulescu. “Din câte ştiu, nu există reproşuri din partea conducătorilor cluburilor la adresa preşedintelui. Preşedinţii de cluburi se declară mulţumiţi de suma încasată sezonul trecut”, a adăugat el.

    Adunarea Generală a LPF a respins, vineri, propunerea companiei ISB de diminuare a contractului privind drepturile TV ale meciurilor din primul eşalon, cu 13 voturi la 1.

    Conform contractului în vigoare, la 15 iunie ISB trebuie să achite 17 milioane de euro ligii, reprezentând prima tranşă din valoarea drepturilor TV pentru sezonul 2015/2016, în caz contrar contractul cu firma din Malta va fi reziliat.

    Dacă înţelegerea cu ISB va fi ruptă, companiile RCS-RDS şi Telekom sunt dispuse să le oferă cluburilor între 25 şi 28 de milioane de euro pe sezon pentru preluarea în comun a drepturilor TV ale meciurilor din Liga I.

    “Am primit o ofertă scrisă din partea companiei RCS-RDS privind drepturile TV. Oferta RCS este făcută împreună cu Dolce. Cred că au primit-o toate cluburile din Liga I. Este o propunere care se întinde pe patru ani, cu o valoare cuprinsă între 25 şi 28 de milioane de euro pe sezon. Fără discuţie, este o propunere mult mai avantajaoasă decât ceea ce ne-a oferit ISB-ul”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, conducătorul unui club din Liga I.

    Compania Intel Sky Broadcast (ISB) din Malta, deţinătoarea drepturilor TV pentru Liga I, a cerut, la 26 mai, în cadrul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, diminuarea valorii contractului pentru transmiterea meciurilor din primul eşalon, în sezonul viitor. ISB a propus reducerea cu aproximativ 6 milioane de euro a sumei pe care o are de plătit anual către grupările din Liga I, fiind dispusă să achite numai 21,5 milioane de euro pentru sezonul 2015/2016.

    Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, la 4 martie 2014, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal trebuie să încaseze de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon, în cei cinci ani. La această sumă se adaugă un milion de euro pentru Cupa Ligii. În plus, LPF primeşte o sumă egală cu 20 la sută din veniturile nete din publicitate, care vor fi obţinute de către televiziunile ce transmit meciurile din Liga I.

  • RCS-RDS şi Telekom oferă între 25 şi 28 de milioane de euro pe sezon pentru meciurile din Liga I

    Surse din cadrul Adunării Generale a LPF au declarat, pentru MEDIAFAX, că oferta va fi analizată în şedinţa care are loc în acest moment la sediul LPF.

    “Am primit o ofertă scrisă din partea companiei RCS-RDS privind drepturile TV. Oferta RCS este făcută împreună cu Dolce. Cred că au primit-o toate cluburile din Liga I. Este o propunere care se întinde pe patru ani, cu o valoare cuprinsă între 25 şi 28 de milioane de euro pe sezon. Fără discuţie, este o propunere mult mai avantajaoasă decât ceea ce ne-a oferit ISB-ul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, conducătorul unui club din Liga I.

    La 8 iunie, Adunarea Generală a LPF a respins propunerea ISB, deţinătorul drepturilor TV pentru meciurile din Liga I, de a diminua valoarea contractului. Conducătorii cluburilor l-au împuternicit pe preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, să discute cu reprezentanţii companiei pentru ca prevederile contractului de valorificare a drepturilor TV să fie respectate. O decizie în ceea ce priveşte suma pe care o va primi LPF în sezonul următor va fi luată în Adunarea Generală de astăzi, în funcţie de finalitatea discuţiilor dintre preşedintele Iorgulescu şi ISB.

    Până la 15 iunie, ISB trebuie să achite 17 milioane de euro ligii, reprezentând prima tranşă din valoarea drepturilor TV pentru sezonul 2015/2016, în caz contrar cluburile din Liga I fiind decise să rupă contractul cu firma din Malta.

    Compania Intel Sky Broadcast (ISB) din Malta, deţinătoarea drepturilor TV pentru Liga I, a cerut, la 26 mai, în cadrul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, diminuarea valorii contractului pentru transmiterea meciurilor din primul eşalon, în sezonul viitor. ISB a propus reducerea cu aproximativ 6 milioane de euro a sumei pe care o are de plătit anual către grupările din Liga I, fiind dispusă să achite numai 21,5 milioane de euro pentru sezonul 2015/2016.

    Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, la 4 martie 2014, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal trebuie să încaseze de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon, în cei cinci ani. La această sumă se adaugă un milion de euro pentru Cupa Ligii. În plus, LPF primeşte o sumă egală cu 20 la sută din veniturile nete din publicitate, care vor fi obţinute de către televiziunile ce transmit meciurile din Liga I.

  • Iorgulescu: ISB trebuie să achite LPF suma de 17 milioane de euro, până la 15 iunie

    “În Adunarea Generală cluburile au hotărât să mă împuternicească să discut cu ISB-ul pentru a duce la bun sfârşit contractul semnat anul trecut, în aceleaşi condiţii. Pe 19 iunie o să avem o nouă AG, în care cluburile vor hotărî dacă reziliem contractul sau acceptăm o altă variantă. Acest contract are garanţii. Pe 15 iunie, trebuie să ne dea garanţia. Pe 15 trebuie să intre 17 milioane de euro. Dacă nu intră aceşti bani, pe 19 iunie avem Adunare Generală şi vom lua o hotărâre”, a spus Iorgulescu, într-o conferinţă de presă.

    Adunarea Generală a LPF a respins, luni, propunerea ISB, deţinătorul drepturilor TV pentru meciurile din Liga I, de a diminua valoarea contractului, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele CS Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan.

    “Adunarea generală a LPF a respins solicitarea ISB de diminuare a contractului pentru drepturile TV. Conducătorii de cluburi l-au împuternicit pe preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, să facă toate demersurile pentru ca acest contract să se deruleze conform prevederilor sale”, a declarat Narcis Răducan, pentru MEDIAFAX.

    Compania Intel Sky Broadcast (ISB) din Malta, deţinătoarea drepturilor TV pentru Liga I, a cerut, la 26 mai, în cadrul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, diminuarea valorii contractului pentru transmiterea meciurilor din primul eşalon, în sezonul viitor. Surse din cadrul LPF au declarat, pentru MEDIAFAX, că ISB a propus reducerea cu aproximativ 6 milioane de euro a sumei pe care o are de plătit anual către grupările din Liga I.

    Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, la 4 martie 2014, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal trebuie să încaseze de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon, în cei cinci ani. La această sumă se adaugă un milion de euro pentru Cupa Ligii. În plus, LPF primeşte o sumă egală cu 20 la sută din veniturile nete din publicitate, care vor fi obţinute de către televiziunile ce transmit meciurile din Liga I.

  • Liga Profesionistă de Fotbal estimează venituri de aproximativ 3,5 milioane de euro în 2015

    “Din punct de vedere economic, aşa cum arată cifrele, Liga are capacitatea de a suporta toate cheltuielile necesare pentru a susţine activitatea atât în cadrul organizaţiei, cât şi în ceea ce priveşte suportul oferit echipelor participante în Liga I. Majoritatea veniturilor sunt cheltuite într-o manieră corectă, ceea ce denotă şi faptul că bugetul propus pentru 2015 nu are modificări majore faţă de cel din 2014. Nu se înregistrează depăşiri faţă de ceea ce ne-am propus anul trecut. În ceea ce priveşte veniturile prognozate pentru 2015 ajungem undeva la 16 milioane de lei (n.r. – aproximativ 3,5 milioane de euro)”, a spus Calancia.

    Adunarea Generală Extraordinară a Ligii Profesioniste de Fotbal, întrunită, luni, a aprobat cu unanimitate de voturi situaţiile financiare aferente anului 2014 şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2015.