Tag: Lotus

  • Renault va cumpăra echipa de Formula 1 Lotus

    “Grupul Reanult şi Gravity Motorsports, afiliată Genii Capital SA, au plăcerea să anunţe semnarea unei scrisori de intenţie cu privire la potenţiala achiziţie de către Renault a unui pachet de acţiuni care să asigure controlul Lotus F1 Team. Semnarea acestei scrisori marchează primul pas al Renault către proiectul unei echipe de Formula 1 Renault pentru sezonul 2016, prelungind astfel cei 38 de ani de prezenţă a mărcii în cea mai importantă serie a motorsportului. Grupul Reanult şi Gravity vor lucra împreună în săptămânile următoare pentru a transforma această iniţiativă într-o tranzacţie definitivă, cu condiţia îndeplinirii tuturor obligaţiilor între acestea şi alte părţi interesate”, se arată într-un comunicat al Renault.

    Această decizie reprezintă o gură de oxigen pentru echipa Lotus, cu sediul la Enstone şi aflată în insolvenţă, care trebuie să apară în faţa Înaltei Curţi, în procesul pe care fiscul britanic i l-a deschis, pentru taxe neachitate de aproximativ 900.000 de lire sterline (1,2 milioane de euro).

    Potrivit presei internaţionale, Renault a decis să rămână în Formula 1 şi să preia o echipă, după ce a primit asigurări de la administratorul drepturilor comerciale ale Marelui Circ, Bernie Ecclestone, că va fi tratată ca un team istoric, cu o contribuţie importantă la dezvoltarea acestui sport, ceea ce îi va aduce venituri suplimentare din partea Formula One Management.

    Renault a furnizat motoare echipei Red Bull în ultimii şase ani, iar în perioada 2010-2013 austriecii au dominat Marele Circ, câştigând patru titluri mondiale la rând la constructori şi alte patru la piloţi, cu propulsorul francezilor.

    Însă Renault nu a ţinut pasul cu Mercedes şi Ferrari odată ce, din 2014, s-a trecut de la motorul V8 de 2,4 litri, la cel turbo hibrid V6 de 1,6 litri. În ultimii doi ani, Red Bull s-a plâns constant de lipsa de fiabilitate şi de putere a motoarelor Renault.

    De curând, preşedintele şi CEO Renault, Carlos Ghosn, s-a declarat dezamăgit de criticile oficialilor Red Bull, care doresc ruperea înţelegerii cu compania franceză, acuzând că motorul furnizat de aceasta este necompetitiv. “Din nefericire, când ei câştigau campionate nu menţionau numele Renault. Echipa era cea care câştiga. Aşa că am început să simţim că veniturile acestei investiţii erau foarte slabe. Senzaţia s-a intensificat prin faptul că, atunci când tehnologia s-a schimbat şi s-a trecut de la motorul V8 la cel actual, unor echipe care foloseau motorul nostru nu le-a mers bine, iar motivul pentru care acest lucru se întâmpla a devenit motorul. Deci eşti într-o competiţie în care atunci când îţi merge bine nu eşti niciodată menţionat, iar când există o problemă cu echipa eşti primul arătat cu degetul. Este un sport. Nu poţi să spui că «am pierdut, dar coechipierul meu a fost …». Cred că este o chestiune de sportivitate. Ne aşteptăm ca, atunci când suntem într-un sport în care lucrăm cu alţii, să câştigăm împreună şi să pierdem împreună”, spunea Ghosn, la 15 septembrie.

    La finalul acestui sezon, Renault se va retrage dintre furnizorii de motoare pentru Formula 1. Viitorul companiei franceze în Marele Circ este numai cu o echipă proprie sau deloc, preciza şeful Renault: “Am anunţat deja autorităţile F1 şi le-am spus: «nu contaţi pe noi ca furnizor de motoare – s-a terminat!» Viitorul nostru este subiectul unei analize detaliate. Vom ieşi (n.r. – din F1) sau vom avea propria noastră echipă.”

    În acest moment, Renault mai furnizează motoare doar pentru echipa Red Bull şi pentru “sora” mai mică a acesteia, Toro Rosso. Contractul este valabil până în 2016, dar va fi încheiat cu un sezon mai devreme.

    Lotus foloseşte anul acesta motoare Mercedes. După 14 etape, echipa care îi are în componenţă pe piloţii Romain Grosjean şi Pastor Maldonado ocupă locul 6 din 10, cu 60 de puncte. Lider este Mercedes cu 506 puncte.

  • Cum se va vinde cea mai ieftina masina scumpa? Studiu de caz: Lotus

    In tara cu nici 400 de kilometri de autostrazi, pistele de curse
    omologate lipsesc cu desavarsire, iar optiunile pasionatilor de
    masini puternice de a se distra cu bolizii sunt extrem de limitate.
    Cu toate acestea, doar in 2010 dealerii auto au vandut peste 20 de
    autoturisme Ferrari, dar si modele Mercedes SLS AMG, Aston Martin,
    Audi R8, Lamborghini sau Rolls-Royce, masini de zeci sau chiar sute
    de mii de euro. Mizand pe succesul avut cu calutii rosii, Ion
    Bazac, proprietarul Forza Rossa, importator unic al Ferrari in
    Romania, Bulgaria si Republica Moldova, s-a gandit sa incerce
    reteta castigatoare cu un alt ingredient: Lotus.

    Deschiderea showroom-ului de la Otopeni a atras jurnalisti si
    vedete deopotriva. Fosti piloti de Lotus GP, Nigel Mansell si
    Martin Donnelly au dezvaluit modelele Elise, Evora si Exige, masini
    cu care Bazac vrea sa fure din cotele de piata ale concurentei:
    “Sper din tot sufletul ca vom reusi sa vindem cel putin doua modele
    in fiecare luna”. Pretul masinilor variaza intre 38.000 si 76.000
    de euro, deci cam un sfert din cel al unui autoturism Ferarri, iar
    daca sperantele lui Bazac prind contur, vanzarile pana la finele
    lui 2011 pot ajunge la un milion de euro.

    La Bucuresti a venit si directorul de design al companiei,
    italianul Donato Coco, sub conducerea caruia lucreaza pentru
    britanici si romanul Mihai Panaitescu. El a contribuit la toate
    cele cinci modele lansate anul trecut la Paris (Esprit, Eterne,
    Elan si doua Elise), deci si la cele disponibile din 2013 in
    Romania. Drumul sau catre Lotus Cars a trecut pe la Pininfarina SPA
    Torino si Toyota Advanced Design Tokyo. “Am contribuit la toate”,
    raspunde Mihai, intrebat ce parti ale masinilor au iesit din mana
    sa.

    “Lotus e o masina in care numai cunoscatorii pilotajului se pot
    distra cu adevarat”, spune Eugen Ionescu Cristea, pilot roman de
    curse si sofer de Lotus. “Neavand o pista pe care sa ne putem juca
    cu masinile, eu o folosesc la deschiderea Campionatului de Viteza
    pe traseu montan.” Experienta a dovedit insa ca in cazul romanilor
    imaginea conteaza uneori mai mult decat folosirea masinii la
    adevarata capacitate si de aici vanzarile dealerilor de milioane de
    euro anual.

  • Forza Rossa aduce Lotus in Romania

    Prin parteneriatul cu Lotus Cars Ltd., Forza Rossa isi propune
    sa creasca vizibilitatea si notorietatea brandului Lotus in aceasta
    parte a Europei. Asadar, in Romania, Serbia si Muntengru si
    Republica Moldova vom avea cele mai noi modele de masini Lotus, cu
    service si after-sales. Forza Rossa a fost desemnat reprezentant
    exclusiv in aceste tari, ceea ce confirma extinderea
    internationala, la nivel regional, a companiei romanesti.

    Istoria Lotus este puternic legata de traditia si succesul sau
    in Formula 1 in anii ’60, ’70 si ’80 alaturi de campioni precum Jim
    Clark, Graham Hill, Jochen Rindt, Emerson Fittipaldi, Mario
    Andretti, Ayrton Senna, Nelson Piquet, Nigel Mansell sau Mika
    Hakkinen. Dintre acestia, Nigel Mansell, pilotul Lotus al anilor
    ’80, va fi unul dintre invitatii de onoare la evenimentul de
    lansare de la Bucuresti.