BusinessMagazin

Tag: Los Angeles

  • Povestea femeii misterioase care trăieşte pe stradă şi cântă arii de operă la metrou

    O femeie care trăieşte pe străzi în Los Angeles, California, a devenit o senzaţie în social media pentru talentul său incredibil de interpretare a unor arii de operă la staţia de metrou, potrivit unui articol publicat pe platforma Yahoo Lifestyle. Canalele locale de ştiri au identificat-o pe femeie: se numeşte Emily Zamourka, are 52 de ani şi este violonistă. A emigrat din Rusia în urmă cu 28 de ani. Facturile medicale exorbitante au făcut ca ea să locuiască pe stradă, unde a început să îşi exercite talentul pentru a câştiga bani.

    Recent, departamentul de poliţie din Los Angeles a publicat pe reţeaua de socializare Twiter un material video în care ea cânta aria de soprană „O Mio Babbino Caro” din opera Gianni Schicchi de Giacomo Puccini. „Patru milioane de persoane numesc Los Angeles-ul acasă. 4 milioane de poveşti. 4 milioane de voci…câteodată trebuie să te opreşti şi să asculţi doar una pentru a auzi ceva foarte frumos”, au scris reprezentanţii LAPD (Los Angeles Police Department). Videoclipul a devenit viral, iar utilizatorii Twitter au discutat cu reporteri locali pentru a afla mai multe despre povestea femeii.

    Zamourka a venit în Statele Unite când avea 24 de ani; a învăţat apoi să cânte la vioară şi pian. A cântat la instrumente pe stradă, până când acestea i-au fost furate. Apoi s-a îmbolnăvit şi facturile medicale au început să se adune. „Atunci am devenit om al străzii – când nu am mai putut să îmi plătesc facturile, nici măcar chiria”, a declarat pentru ABC7.
    „Dorm pe o planşă de carton, în parcare. Dorm pe unde pot… Există oameni cărora le pare rău pentru mine, nu vreau să fiu o povară pentru nimeni”. După ce viorile ei au fost furate, Zamourka s-a putut baza în continuare pe instrumentul ei vocal. „Ştiţi de ce cânt la metrou? Pentru că vocea mea sună atât de bine acolo”, a adăugat ea.

    Odată cu viralizarea poveştii ei, a fost lansată o pagină pe platforma GoFundMe, în intenţia de a o ajuta pe Zamourka. „Voi fi recunoscătoare oricui încearcă să mă ajute să plec de pe străzi şi să am propriul loc în care să trăiesc, propriul meu instrument”, a adăugat ea.
     

  • Arhiva creatorilor de modă

    Denumit Catwalk, magazinul care nu iese deloc în evidenţă pe strada pe care se află amplasat pare un magazin vintage oarecare, dar pe rafturile sale se găsesc adesea articole nedisponibile în alte unităţi de acest tip.

    Creat de două întreprinzătoare, Michelle Webb şi Renee Johnston, cu experienţă în industria divertismentului, Catwalk este considerat de mulţi dintre cei care-i trec pragul un adevărat muzeu al modei, articolele disponibile fiind selectate pe baza cunoştinţelor în materie de cultură pop, istorie a modei şi comerţ cu articole vintage ale proprietarelor sale. Ca atare, magazinul se poate lăuda cu diverse rarităţi pentru cei care le caută.

    Clienţii obişnuiţi sunt serviţi în magazin, cunoscătorii, puţini la număr, au acces la aşa-numită arhivă, situată într-o încăpere din spate, unde articolele sunt aranjate după creator şi casă de modă. Printre cei care au putut vizita arhiva se numără, scrie LA Times, John Galliano sau Jean-Paul Gaultier, iar elemente din aceasta sunt căutate periodic de realizatori de filme sau documentare, de exemplu, fie pentru a le folosi ca atare, fie pentru a crea reproduceri. Printre clienţii Catwalk se numără Lady Gaga, Tamara Mellon, cofondatoarea companiei Jimmy Choo, sau chiar pasionaţi de modă din China. Într-un caz, aceştia din urmă au recurs la o echipă de filmare care să transmită live din magazin pe internet, să-i ajute să plaseze comenzile şi să le expedieze. 

  • Ultimul film din seria “Avengers” a avut premiera de gală la Los Angeles

    “Avengers: Endgame/ Răzbunătorii: Sfârşitul jocului”, care va apărea în cinematografe pe 25 aprilie, este unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului 2019. Este ultimul capitol din universul Marvel, saga de 22 de filme produsă de studioul omonim, care a devenit franciza cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Aceasta a generat, din 2007 până în prezent, profituri de 18,6 miliarde de dolari în întreaga lume.

    Deşi pelicula a beneficiat de o atenţie sporită din partea presei şi a publicului, detaliile despre acţiunea acesteia au fost ţinute în secret. Actorii din distribuţia “Avengers: Endgame” nu au urmărit versiunea finală a proiectului, deoarece producătorii nu au dorit ca informaţiile despre film să fie dezvăluite înainte de lansare.

    “Sunt încântat de faptul că voi vedea, în sfârşit, filmul”, a declarat Paul Rudd, interpretul lui Ant-Man. El a descris experienţa de a promova pelicula ca fiind stranie, deoarece nu avea toate detaliile despre aceasta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avem suficienţi angajaţi la videochat ca să umplem Râmnicu-Vâlcea. Există 5.000 de studiouri în România

    Industria videochatului are potenţial în România: peste 100 de mii de persoane lucrează ca modele pentru videochat în studiouri sau de acasă.
    “Doar în România există cel puţin 5000 de studiouri de videochat şi peste 100 de mii de modele, dintre care jumătate lucrează în studiouri şi cealaltă jumătate de acasă. Această industrie este puternică la noi şi are potenţialul de a echilibra balanţa de plăţi externe a României, dacă ar fi corect încurajată de către stat, împreună cu industria IT”, povesteşte Robert Vanderty, fondatorul Studio 20. În 2014, când s-a lansat franciza Studio20, piaţa videochatului din România era estimată la peste 100 de milioane de euro, însă până astăzi aceasta s-a triplat.

    Studioul de videochat Studio20 a depăşit 10 milioane de dolari cifră de afaceri, cu 50% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Estimările acestui an pentru businessul  Studio20 sunt de 15 milioane de dolari. “Până în acest moment, am reuşit să depăşim cu puţin pragul de 10 milioane de dolari, însă avem toate motivele să credem că ne vom atinge targetul stabilit pentru acest an, mai ales că vom avea trei noi locaţii, dintre care două vor fi deschise chiar în luna Octombrie”, declară Mugur Frunzetti, investitor în sistemul de franciză Studio20.

    Cel mai cunoscut studio de videochat glamour, Studio20, a ajuns la 15 francize, două dintre acestea urmând să fie deschise în această lună. Astfel, Studio20 deţine acum patru francize în Bucureşti şi câte una în Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Timişoara, Cali (Columbia), Budapesta (Ungaria), Los Angeles (SUA) şi Curacao.

    Studio20 din zona Unirii rămâne cel mai mare studio de videochat, 1500 mp, însă investiţia cea mai mare este în studioul de videochat din Los Angeles, peste 500 de mii de dolari. În studioul de videochat glamour de la Unirii s-au investit peste 800 de mii de lei în decoruri moderne, aparatură de ultimă generaţie, cum ar fi camere şi televizoare UltraHD sau ochelari VR. La anul, Studio20 vrea să se extindă cu 10 noi studiouri de videochat în ţări precum Serbia, Rusia, SUA, Cehia şi Slovacia.

  • Cel mai puternic incendiu din istoria Californiei

    Cartierul rezidenţial Malibu, unde numeroase vedete de la Hollywood deţin proprietăţi, a fost în mare măsură distrus. Peste 8.000 de pompieri au acţionat zi şi noapte pentru stingerea focului, fiind nevoie şi de intervenţia unui Boeing 747 modificat pentru a domoli furia flăcărilor.

  • Un parfum fără pereche

    Aceasta a creat un parfum de lux pentru care doritorii trebuie să plătească cel puţin 1,5 milioane de dolari şi pe care nu-l pot mirosi înainte de achiziţie decât cu programare.

    Parfumul, denumit Le Monde sur Mesure, va putea fi „văzut” cel mai curând în cadrul unui turneu la Los Angeles, scrie CNN. Pe lângă parfumul în sine, un element care ţine preţul ridicat este sticluţa în sine, aceasta fiind încrustată cu aur şi realizată după specificaţiile clientului, proces care poate dura chiar şi un an.

    Compania se laudă chiar că este în negocieri cu o familie care a solicitat ca sticluţa să fie bătută cu diamante şi rubine, fiind dispusă să plătească până la 10 milioane de dolari în acest scop. 

  • Trăia pe străzi şi era dependent de heroină. Astăzi este milionar şi ajută oamenii să aibă grijă de sănătatea lor

    În urmă cu 13 ani, Khalil Rafati trăia pe străzile din Los Angeles şi era dependent de heroină; avea ulcer şi ajunsese la 50 de kilograme. Astăzi, el este milionar.

    Rafati este proprietarul SunLife Organics, un lanţ de magazine care comercializează sucuri naturale şi care s-a extins din Malibu în alte 6 locaţii din Los Angeles.

    Lanţul are clienţi fideli precum David Duchovny sau Anthony Kiedis de la Red Hot Chilli Peppers şi a devenit cunoscut datorită cozilor uriaşe la care oamenii se aşează pentru a cumpăra băuturi numite “Elixirul vieţii” sau “Fericirea”.

    Ajuns la 46 de ani, Rafati a reuşit să creeze într-o perioadă relativ scurtă de timp un imperiu construit pe băuturile despre care spune că i-au salvat viaţa.

    Khalil Rafati descrie incredibila sa poveste în cartea “Am uitat să mor”, o autobiografie care s-a bucurat de mare succes în Statele Unite.

    Aventura lui Rafati a început la Hollywood, acolo unde a deschis o spălătorie auto. Pentru a câştiga ceva bani în plus, el a început să distribuie şi marijuana; dar momentul care i-a definit practic prima parte a vieţii a fost acela în care a încercat pentru prima dată heroina. A devenit repede dependent şi a fost de mai multe ori aproape de moarte.

    În 2003, aflându-se la închisoare, Rafati a înţeles că a atins limita de jos: s-a decis să renunţe la droguri şi să aibă grijă de sănătatea sa, iar momentul în care un prieten i-a explicat beneficiile sucurilor naturale i-a schimbat viaţa. El a început să creeze diferite combinaţii de sucuri, printre care şi “Wolverine” – o băutură cu gust de banane – care a devenit practic semnătura celor de SunLife.

    El a primit 50.000 de dolari din partea unui prieten şi a deschis primul magazin SunLife, în Malibu. Reţeaua numără astăzi 6 astfel de locaţii.
     

  • Cafea cu Lego

    Cel mai recent creat obiect din piese de Lego care poate fi folosit foarte bine şi ca o piesă de mobilier adevărată este o măsuţă de cafea, construită de un artist din Los Angeles, Yusong Zhang. Alcătuită din 10.480 de cărămizi Lego, dispuse pe patru straturi de culoare albă, roşie, galbenă şi verde, măsuţa pare făcută din piese obişnuite la exterior, straturile observându-se abia din lateral. Deşi cărămizile nu sunt prinse cu adeziv, piesa de mobilier poate susţine căni de cafea, cărţi şi poate fi folosită şi pe post de taburet pentru picioare.

  • Reportaj din unul dintre cele mai emblematice oraşe din Statele Unite: Cum arată cu adevărat viaţa în Los Angeles, departe de iluzia Hollywood-ului

    Atunci când m-am decis să vizitez Los Angeles, prelungind pentru câteva zile călătoria pe care urma să o fac la Seattle, aveam în minte tot felul de imagini văzute în filme precum La La Land SAU City of Angels. Realitatea din Los Angeles e însă cu totul alta şi te loveşte încă de când cobori din avion.

    Primele peisaje pe care le vezi nu sunt cele cu plajele idilice din Malibu sau cartierele de lux din zona Beverly Hills, ci unele aride, fără prea multă culoare.

    Los Angeles, cel mai important oraş de pe coasta de vest a Statelor Unite, este un loc al contrastelor – am înţeles destul de repede asta, fiind cazat la doar câteva minute de mers pe jos de centrul financiar şi totuşi într-un cartier pe care probabil l-aş ocoli în timpul unei plimbări prin Bucureşti.

    Oamenii din Los Angeles vor parcă să confirme toate stereotipurile cu care s-au confruntat de-a lungul timpului: umblă pe stradă cu casetofoane, cu muzica dată la maximum, sau împânzesc oraşul de magazine cu specific sud-american. Vorbesc de minorităţi, evident, pentru că acestea sunt cele care contează în Oraşul Îngerilor.

    Din zgârie-nori în ghetouri

    Am profitat de apropierea de staţia de metrou de pe 7th Street, un fel de nod între majoritatea liniilor care străbat LA-ul, şi am plecat în explorarea oraşului. Ca orice turist bine informat, mi-am început aventura în LA cu o vizită la portul Santa Monica, punct de interes care atrage zeci de mii de oameni în fiecare seară.

    După un drum de aproape o oră, am ajuns pe plaja pe care localnicii o numesc „graniţa dintre partea bună a oraşului şi restul Los Angelesului“. Având în minte o replică memorabilă din Închisoarea îngerilor, m-am alăturat miilor de turişti şi am intrat pe pontonul principal: o nebunie de lumini, magazine şi tot felul de restaurante. Ceva mai în faţă, câţiva pescari stăteau şi ascultau melodii tradiţionale din Hawaii, interpretate de un domn care ţinea să mulţumească, după fiecare piesă, celor care îi aruncau în şapcă un dolar sau doi. Atmosfera era într-adevăr deosebită, aşa că m-am oprit şi eu să îl ascult timp de câteva minute.

    Santa Monica Pier e probabil locul care mi-a plăcut cel mai mult în Los Angeles; nu am ajuns, ce-i drept, în cartiere faimoase precum Beverly Hills sau Malibu, acolo unde vedetele îşi împart vilele de pe malul Pacificului.

    În următoarele zile am ajuns şi pe Venice Beach, plaja de care vă amintiţi desigur din multe filme americane. Nu e un loc pe care să îl recomand; închipuiţi-vă un Costineşti ceva mai gălăgios, ceva mai murdar şi ceva mai aglomerat şi vă veţi face o idee despre cum arată Venice Beach.

    Los Angeles e un oraş întins, iar sistemul de metrou nu e pus la punct la fel de bine ca în oraşele turistice din Europa. Sunt foarte multe locuri în care nu poţi ajunge decât după ce schimbi mai multe mijloace de transport în comun: metrou, tren, chiar şi unul sau două autobuze. E recomandat să mergi pe jos, dar distanţele şi temperatura de peste 40 de grade nu mi-au permis să acopăr suprafeţe foarte mari. Prin urmare, m-am întors la metrou, decis să parcurg celebra Walk of Fame şi să văd câteva repere importante ale cinematografiei americane, aşa cum ar fi Teatrul Chinezesc sau Sala Dolby, unde se decernează premiile Oscar. Zis şi făcut: de la 7th Street am luat-o spre bulevardul Hollywood, urmărind apoi numele înşirate pe asfaltul încins.

    Mă întrebam, în sinea mea, câte mii sau milioane de oameni trecuseră pe aici în căutarea faimei. Câţi veniseră cu visuri şi câte din acele visuri deveniseră realitate. V-aţi întrebat vreodată de ce Los Angeles e numit La La Land? Nu e un joc de cuvinte, ci asemănarea cu un loc de basm, un loc în care visul american se manifestă, poate, cel mai bine.

    Centrul financiar al oraşului este dominat de clădiri înalte, de sute de etaje, care afişează ostentativ numele unor bănci ca Wells Fargo, Bank of America sau HSBC. Lângă ele, legendarul Staples Center e păzit de statuile celor care au devenit legende în baseball sau baschet. E un loc care nu se potriveşte cu restul oraşului: oamenii sunt la costum, străzile sunt curate, iar fast-food-urile lasă loc restaurantelor cu pretenţii. Chiar şi 7-Eleven (lanţ de magazine nonstop din Statele Unite) are alte reguli aici, una fiind că nu comercializează alcool.

    Nu trebuie să te îndepărtezi însă prea mult ca să intri în contact cu adevăratul Los Angeles, un oraş murdar, cu case de maximum două etaje, cu magazine în care totul e scris în spaniolă şi în care mişună oameni care par să-şi fi pierdut minţile.

    Unul dintre obiectivele mele a fost, încă de la început, parcul de distracţii Six Flags Magic Mountain. Ca împătimit al senzaţiilor tari, ştiam că lanţul Six Flags propune unele dintre cele mai periculoase rollercoastere din lume, aşa că nu aş fi putut rata ocazia să urc în Goliath, Twisted Collossus sau Joker’s Revenge. Aş putea povesti mult şi bine despre sentimentul pe care îl ai atunci când te urci în X2, singurul rollercoaster din lume în care scaunele se rotesc 360 de grade, dar o să mă rezum la aventurile din Los Angeles.

    Trebuie totuşi să amintesc câteva dintre lucrurile pe care le-am văzut în drum spre parc (Six Flags se află la aproximativ 80 de kilometri de LA), în primul rând oraşul-suburbie Santa Clarita. E unul dintre locurile care m-au impresionat în Statele Unite, aşa cum s-a întâmplat şi cu Kirkland, oraşul de pe malul lacului Washington unde am fost cazat în timpul evenimentului Imagine Cup, organizat de Microsoft. „Where the good life takes you” („Acolo unde te duce viaţa bună” – n. red.) era mottoul oraşului, prezent pe toate străzile, semafoarele şi chiar autobuzele care tranzitau localitatea. Şi asta era şi impresia pe care mi-a lăsat-o Santa Clarita: un loc unde ajungi atunci când totul a mers bine.

    Viaţa în suburbii

    Kirkland, un orăşel aşezat pe malul lacului Washington, se apropie cel mai mult de imaginea pe care o aveam despre Statele Unite. E o suburbie cu case la curte, îngrădite de garduri albe, cu oameni politicoşi şi o stare generală de mulţumire pe care o percepi aproape imediat. E un loc în care nu oricine îşi permite să locuiască, dovadă fiind şi zecile de bărci sau iahturi înşirate în port. Kirkland se află la 15-20 de kilometri de Seattle, un oraş cosmopolit în care se îmbină, armonios, vechiul şi noul: cinematografe Paramount stau la baza unor zgârie-nori de sute de etaje. Pontoane din lemn se află la doar câţiva metri de sediile unor companii care au redefinit ideea de tehnologie.

    Seattle nu are farmecul unui oraş european sau grandoarea unei capitale asiatice, aşa cum e Hong Kong, dar este totuşi un loc în care te plimbi cu plăcere. Mi s-a părut extrem de interesant turul campusului Microsoft, care mi-a dat ocazia să aflu câteva lucruri mai puţin ştiute despre Bill Gates. „Ştiţi cum s-au cunoscut Bill şi Melinda?”, ne-a întrebat ghidul nostru, arătând apoi cu mâna către o fereastră. „Bill se plimba seara pe lângă clădirea de birouri şi vedea, deseori, lumina aprinsă la acel birou mult după terminarea programului de lucru. A urcat într-o bună seară şi a găsit-o pe Melinda lucrând.”

    Am mai aflat, printre altele, că din campusul Microsoft lipseşte clădirea cu numărul 7; motivul e unul cât se poate de simplu: lui Gates i se părea un număr ce aduce ghinion, aşa că a trecut de la 6 direct la numărul 8. Complexul ce găzduieşte peste 40.000 de angajaţi e unul spectaculos, incluzând lucruri inedite precum spaţii de relaxare construite în copaci sau „căsuţe poştale” unde angajaţii pot lăsa cărţi care le-au plăcut, astfel încât şi alţii să le poată răsfoi. E o cultură diferită de cea cu care suntem noi obişnuiţi, una pe care am mai întâlnit-o doar în unele sedii ale Google.

    Am părăsit Statele Unite cu dorinţa de a mă întoarce, însă nu neapărat în locurile descrise mai sus.

  • Tenis în culori

    Aceasta a invitat o serie de artişti să înveselească terenuri de tenis din cinci oraşe americane, Miami, Los Angeles, Chicago, Cincinnati şi New York, în cadrul proiectului Art Courts. Terenurile viu colorate nu vor fi folosite însă în competiţii oficiale, ci doar pentru agrement şi antrenamente, existând antrenori care consideră că desenele realizate de artiştii invitaţi, care par a distrage atenţia jucătorilor, i-ar putea, de fapt, ajuta pe aceştia să-şi dezvolte capacitatea de concentrare.