Tag: Loredana

  • Femeia care conduce un business cu peste 1.200 de angajaţi într-un domeniu considerat al bărbaţilor: „Fiţi pregătiţi de sacrificii şi de reinventare permanentă”

    Loredana Apreutese este responsabilă de cei peste 1.200 de angajaţi ai International Alexander Holding, format din 10 companii independente şi care au activităţi, în afară de ţara noastră, şi în Serbia, Ungaria şi Germania. „Internaţional Alexander Holding a escaladat de la transportul clasic la servicii integrate de logistică, devenind o companie de referinţă, ce a evoluat odată cu cerinţele pieţei, acumulând o experienţă de 17 ani pe partea de transport şi logistică”, descrie Apreutese evoluţia companiei româneşti, cu un portofoliu de clienţi format mai ales din companii automotive şi din FMCG. Cât priveşte leadershipul, Loredana Apreutese crede că drumul spre succes este diferenţiat de alegeri la momentul potrivit, alături de oameni potriviţi şi alături de care simţi că poţi construi pe termen lung.

    „Concentraţi-vă pe pregătire adecvată, aveţi disciplină şi ambiţie şi fiţi pregătiţi de sacrificii şi de reinventare permanentă”, spune Loredana Apreutese, general manager, International Alexander – Vice-President (Business Development Manager), International Alexander Holding. Profilul ei a apărut în cea mai recentă ediţie a anuarului 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Loredana Butnaru, director general, Miele România: „Într-o lume a bărbaţilor prezenţa feminină devine oarecum exotică şi apreciată”

    Sub conducerea Loredanei Butnaru, magazinele de electrocasnice Miele România şi-au crescut vânzările cu 20% până la 60% anual, consecutiv din 2013 şi până astăzi, concomitent cu extinderea magazinelor companiei. De altfel, creşterile de cel puţin 20%, precum şi menţinerea motivării echipei se numără printre priorităţile Loredanei Butnaru şi anul acesta. Industriile în care a lucrat au fost industrii în care activează predominant bărbaţi, fiind atrasă mereu de partea tehnică a produselor pe care le-a vândut sau de specificul companiilor în care a lucrat. „De la maşini, raliuri şi până la, astăzi, electrocasnice, eram mereu o raritate în meetinguri, întruniri etc. Nu m-am simţit deloc dezavantajată, chiar din contră, într-o lume a bărbaţilor prezenţa feminină devine oarecum exotică şi apreciată; astfel pot spune că a fost un lucru pozitiv”, îşi descrie ea evoluţia ca lider feminin în business. Totuşi, crede că nu a avut niciodată un avantaj sau dezavantaj real pentru că este femeie. În ceea ce priveşte oportunităţile, ea este de părere că echipele mixte funcţionează mai bine. Loredana afirmă că echilibrul este greu de realizat pe termen lung. Chiar dacă sunt momente în care îl putem obţine, nu putem avea în acelaşi timp şi maxim profesional, şi personal: „Ambele zone necesită timp şi nu îl putem avea. Trebuie să alternăm timpul investit în ambele zone, iar după un interval, când tragem linie, să fim mulţumiţi că am avut această alternare. În 24 de ore nu se poate să avem şi o carieră de top, şi un maxim de timp alocat vieţii personale. Cred că cel mai important este să fim satisfăcuţi la jumătatea sau la sfârşitul anului cu alocarea timpului nostru în ambele zone şi să fim mulţumiţi de alegerile pe care le facem, indiferent unde înclină balanţa. Suntem diferiţi şi pentru fiecare acest echilibru, acest lucru înseamnă altceva”.

    Profilul Loredanei Butnaru a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, publicat în luna martie. 

  • Tânăra care coordonează o companie de logistică ce are venituri de peste 70 mil. euro

    Loredana Dan este manager general al companiei de transport şi logistică International Alexander, care activează în România, Serbia, Ungaria şi Germania şi a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de aproximativ 70 milioane euro. Înainte de a prelua funcţia actuală Loredana Dan a lucrat într-o agenţie de turism, apoi într-o firmă austriacă de expediţii internaţionale şi ca manager  în cadrul unei multinaţionale franceze de transport şi logistică. „Consider că drumul către succes este diferenţiat de alegeri la momentul potrivit, alături de oameni potriviţi lângă care simţi că poţi construi pe termen lung”, spune ea, adăugând că fiecare schimbare pe care a făcut-o a fost importantă. „În fiecare loc am pus suflet şi am făcut tot ce a depins de mine pentru a avea proiecte de succes.” Cea mai bună alegere pe care a făcut-o, din punct de vedere profesional, a fost în anul 2014, atunci când a decis să se alăture echipei International Alexander. „Am crescut profesional alături de oameni profesionişti, ambiţioşi şi dedicaţi, în care am crezut încă de la început.” Spune că „armele sale secrete” sunt adaptabilitatea şi încrederea în forţele proprii, iar „modul în care îmi reîncarc bateriile este timpul petrecut alături de familie şi cei doi copii ai mei”.

    Profilul Loredanei Dan a apărut în ediţia de anul acesta a anuarului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Loredana Constantin, marketing manager { Autoitalia România }

    •   Loredana Constantin este din anul 2011 director de marketing al Autoitalia, companie care importă mărci precum Fiat, Fiat Professional, Alfa Romeo, Jeep, Abarth, Lancia şi Maserati.
    •   A absolvit Universitatea Politehnica Bucureşti şi deţine o diplomă postuniversitară de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.
    •   În opinia sa, reţeta unei imagini de succes în lumea de business implică, în primul rând, responsabilitate.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Loredana Butnaru, general manager { Miele România }

    •   Loredana Butnaru se află la conducerea Miele România din anul 2013.
    •   Ea are un MBA în marketing obţinut la University of Ottawa.
    •   Între 2003 şi 2009 a lucrat la Gorenje, ocupând funcţiile de marketing & service director, respectiv marketing director.

    Cifră de afaceri (2018): cca 8,5 mil. euro

  • Primul meu job – Loredana Butnaru, general manager Miele România – VIDEO

    Bineînţeles, realitatea a fost puţin diferită – primul job mi-a fost oferit prin intermediul căţelului.
    La vremea respectivă ieşeam cu el la plimbare prin parcul Politehnicii, unde se formase o adevărată comunitate de proprietari de căţei.

    Aşa am ajuns să o cunosc pe cea care avea să îmi devină şefă, era o doamnă proprietară a unei firme de import şi distribuţie a jucăriilor Lego. 

  • Ce salariu incredibil are soţia lui Tăriceanu

    Despre Loredana nu se ştia decât că este cu 26 de ani mai tânără decât Tăriceanu şi că are aspiraţii de designer vestimentar.
    În declaraţiile de avere depuse de Tăriceanu, Loredana apare la rubrica de venituri ca designer vestimentar, conform stirilekanald.ro.

    În ultimul document, din decembrie 2016, Tăriceanu a completat că soţia sa a încasat 12.000 de lei pe an (1.000 de lei pe lună), aceasta fiind angajata ca designer la firma Gimo Com SRL, o firmă înfiinţată la Buzău de părinţii Loredanei.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Evenimentul care se concentrează pe crearea relaţiilor de business între antreprenoare

    Printre cele care vor împărtăşi din experienţa lor se numără Doina Cepalis (proprietar Te-Rox Prod), Ruxandra Hurezeanu (fondator Ivatherm), Mihaela Stroe (coach), Lorena Buhnici (antreprenor online, Cavaleria.ro), Loredana Preda (fondator Noblesse Group), Raluca Radu (country manager ANSWEAR), Maria Nadolu (instructor hatha yoga), Andreea şi Silvia Stefanuca (proprietari Conac Polizu), Alina Dumitru (PR manager ZEPTER). În cadrul evenimentului cei prezenţi vor participa atât la workshop-uri informaţionale construite în jurul expertizei profesorilor, cât şi activitati recreative. 

    „4 din 7 zile sunt plecată din ţara. Am parteneri de business în peste 50 de ţări. Pare plăcut din afară, dar nu a fost uşor să construiesc relaţii şi să le câştig încrederea. Veneam dintr-o ţară cu grad mare de risc, şi am obţinut totuşi credite de milioane de euro. E necesar să fii o prezenţă agreabilă, să vorbeşti fluent limbi străine, să fii diplomat şi să ţi se simtă personalitatea. Nu m-am dus niciodată umilă să cuceresc pieţe externe”, spune Doina Cepalis, proprietar Te-Rox Prod. 

     

  • O fostă campioană olimpică renunţă la sport pentru business. Învaţă oamenii cum să economisească – VIDEO

    „Am făcut un studiu de piaţă şi am realizat că în România două din trei telefoane sunt smart-phone-uri. Ca o comparaţie, în Anglia sunt două din patru. Am mai luat în calcul şi faptul că shopping-ul este unul dintre principalele mele hobby-uri şi aşa am ajuns să dezvolt micul business“, a spus Loredana Dinu în 2014 într-un interviu ProSport.

    Exponenta sportului lui Pierre de Coubertin are aerul unui om a cărui muncă a fost eficientă. A tras şi trage în echipă, ca la concursurile de scrimă pe echipe. Alături de soţul ei, Bogdan Dinu, şi alături de doi prieteni, Mihai Puţinelu şi Bogdan Onofrei, a procesat rapid nevoile de consum ale utilizatorilor de telefoane deştepte, iar investiţia totală în aplicaţie s-a ridicat la 80.000 de euro.

    Puteţi citi povestea spadasinei pe ProSport.ro