Tag: Liviu Gherman

  • Cloud computing, pe romaneste

    In 200 de companii din Romania, angajatii nu mai au aproape
    nicio aplicatie instalata pe calculator. Toate sunt accesate
    online, prin intermediul Office 365, o solutie de tip cloud
    computing furnizata de Microsoft. “Acum sunt 200, dar la inceputul
    anului viitor vor fi cel putin 2.000”, apreciaza Ronald Binkofski,
    directorul executiv al reprezentantei locale a companiei. Exemplul
    nu este insa singular.

    Doar Microsoft are in portofoliu 30 de aplicatii diferite in
    cloud, iar in ultimii cativa ani, odata cu integrarea cloud
    computing in strategia tot mai multor multinationale prezente in
    Romania, precum si cu aparitia furnizorilor autohtoni de astfel de
    servicii, numarul companiilor care folosesc aplicatiile software
    din asa-zisul nor de calcul a inceput sa creasca. Este drept, pana
    acum prea incet prin comparatie cu asteptarile competitorilor
    precum Oracle, Microsoft sau IBM, pe fondul neintelegerii acestui
    fenomen, dar situatia pare sa se fi schimbat, cel putin in ultimul
    an.

    “Sunt inca destui directori IT care nu inteleg cloud
    computingul”, este de parere Binkofski, justificand astfel
    reticenta adoptarii tehnologiei, precum si ritmul de crestere de
    pana acum. In sine, definitia seaca spune ca este o solutie de
    utilizare a resurselor informatice externe, configurate si folosite
    in functie de necesitati si platite doar raportat la nivelul
    consumat. Mai exact, o companie poate folosi doar o suita de
    aplicatii in cloud si doar pentru un anumit numar de angajati,
    optimizand astfel costurile pentru IT.

    Intr-un sens mai larg, termenul exprima un nou model de business
    prin care tehnologia este oferita ca serviciu online, utilizatorii
    accesand astfel aplicatiile software prin intermediul internetului,
    fara sa detina licenta asupra lor, in schimbul unei taxe lunare.
    Pentru consumatorul final, metoda poate nu pare extrem de utila
    prin comparatie cu achizitia de la raft a unei licente soft. Pentru
    companii insa, accesul la aplicatii cloud computing inseamna in
    primul rand o cheltuiala mai mica, iar in al doilea rand,
    utilizarea mai eficienta a resurselor si adaptarea lor strict la
    numarul curent de angajati.

    Deocamdata, despre numarul exact al companiilor din Romania care
    folosesc cloud computing sau valoarea pietei nu s-a incumetat
    nimeni sa faca estimari, dat fiind ca piata este considerata inca
    la inceput, dar din acest an, industria a intrat in vizorul
    companiei de cercetare de piata IDC, care are in plan un studiu in
    acest sens, semn ca lucrurile incep sa ia amploare. “Deja, cloud
    computingul a devenit cel mai discutat subiect din IT-ul de
    astazi”, apreciaza Liviu Gherman, senior sales manager in cadrul
    diviziei Fusion Middleware a Oracle Romania.

    Mai multi specialisti din industrie spun ca ar fi vorba despre
    cateva mii de companii care folosesc software din cloud. “Nu cifra
    clientilor este insa cea mai relevanta, ci cea a numarului de
    utilizatori propriu-zisi”, spune Binkofski, numar in functie de
    care se calculeaza de fapt si cat costa solutia.

    Cloud computingul vizeaza in primul rand corporatiile, unde este
    nevoie de licente software pentru sute sau chiar mii de angajati,
    dar cel putin pana acum, cele mai multe dintre companiile care au
    ales aceasta varianta sunt din randul celor mici si mijlocii, cu un
    numar cuprins intre 10 si 100 de angajati. In functie de
    aplicatiile software din cloud pe care le contracteaza, costul
    lunar pentru un calculator poate varia intre 2 si 50 de euro, dar,
    spre deosebire de varianta traditionala, cheltuielile pot ajunge in
    ansamblu chiar si cu 50% mai scazute.