Tag: Limbajul licentios

La inceputul anului 1991, vorbind despre razboiul din Golf, explicam ca „friendly fire“ este „grenada cu care arunca in tine din greseala un cacacios imbracat in aceeasi uniforma cu tine“.

Probabil ca astazi, dupa cazul Calipari, cititorii ar fi mai sensibili la faptul ca si de un „friendly fire“ se moare – dar in urma cu 15 ani, foarte multi au reactionat nu la imoralitatea faptului in sine, ci la imoralitatea cuvantului „cacacios“ („stronzo“).

Am primit multe scrisori de la cititori si, daca imi aduc bine aminte, am fost atat de criticat in alte ziare, incat m-am simtit obligat sa scriu un editorial in care sa amintesc cati ilustri autori din literatura noastra au folosit cuvinte similare.

In 15 ani, moravurile se schimba si editura Rizzoli isi poate permite la ora actuala sa publice „Stronzate“ de Harry G. Frankfurt (costa 6 euro si se citeste intr-o ora). Frankfurt este profesor emerit de filozofie, pare-mi-se ca la Princeton, iar italienescul „stronzate“ traduce aici titlul original in engleza „Bullshit“. Acest substantiv inseamna literalmente „excremente de taur“, dar este folosit in situatii in care italienii ar spune  „stronzata“ („cacat“) sau „stronzate“ („cacaturi“).

Desi cred ca ar putea fi definit precum o „stronzata“ si un lucru pe care nu merita sa dai bani pentru ca nu functioneaza („acest tirbuson electronic este o adevarata «stronzata»“), cel mai adesea termenul se foloseste cu privire la ceva afirmat, spus, comunicat: „ai spus «o stronzata»“, „acel film este o adevarata «stronzata»“. Iar tocmai la „stronzata“ preponderent semiotica se refera Frankfurt, plecand de la o definitie pe care un alt filozof, Max Black, a dat-o cuvantului „sciocchezza“ (prostie, ineptie, neghiobie), ca „reprezentare inselatoare – care nu merge insa pana la minciuna – a propriilor ganduri, sentimente sau atitudini, mai ales prin intermediul unor cuvinte sau acte pretentioase“.

Trebuie sa stiti ca filozofii americani sunt foarte sensibili cu privire la adevarul afirmatiilor noastre, atat de sensibili incat isi petrec timpul intrebandu-se daca este corect sau fals sa spui ca Ulise s-a intors la Ithaca, din moment ce Ulise nu a existat in realitate. Pentru Frankfurt este vorba asadar, in primul rand, despre definirea sensului in care o „stronzata“ este mai puternica decat o „sciocchezza“ si, in al doilea rand, ce inseamna sa furnizezi o reprezentare falsa a unui anumit lucru, fara insa a minti. Legat de ultima problema nu trebuie decat sa recurgi la vasta literatura cu acest subiect, de la Sf. Augustin pana astazi: cel ce minte stie ca ceea ce spune nu este adevarat si o spune pentru a insela.

Cine spune un neadevar fara sa stie ca este un neadevar nu minte, bietul, ci doar se inseala sau e nebun. Presupun ca in cazul in care cineva, convins fiind de acest lucru, ar spune ca Soarele se invarte in jurul Pamantului, noi am zice ca a spus o „sciocchezza“ sau de-a dreptul o „stronzata“.

Dar din definitia lui Black reiese ca acela care spune o ineptie o face pentru a furniza o falsa interpretare nu numai a realitatii externe, ci si a propriilor ganduri, sentimente, atitudini. Acelasi lucru i se intampla si celui ce minte: cine spune ca are 100 de euro in buzunar (cand nu este adevarat) nu o spune numai pentru a ne face sa credem ca in buzunarul lui exista 100 de euro, ci si pentru a ne convinge ca el crede ca detine 100 de euro. Frankfurt precizeaza ca, spre deosebire de minciuni, ineptiile („le sciocchezze“) nu au ca scop principal furnizarea unei pareri eronate cu privire la starea lucrurilor in discutie, ci mai curand a unei false impresii despre ceea ce se intampla in mintea vorbitorului.

Aceasta fiind menirea ineptiilor, ele nu ar intra in categoria minciunilor pe motiv ca, pentru a folosi un exemplu dat de Harry Frankfurt, un presedinte al Statelor Unite poate face uz de o retorica pompoasa privitor la faptul ca Parintii Fondatori erau calauziti de Dumnezeu, nu pentru a propovadui credinte pe care el le stie false, ci pentru a da impresia ca este o persoana pioasa si iubitoare de Patrie. Ceea ce caracterizeaza o „stronzata“ spre deosebire de o „sciocchezza“ este ca prima reprezinta in mod cert o afirmatie eronata, pronuntata pentru a le crea celorlalti o anumita impresie despre noi, insa pe cel ce o spune nu-l intereseaza deloc sa afle daca spusele sale sunt adevarate sau false. „Ceea ce ne ascunde despre sine cel ce spune «stronzate» este ca valoarea de adevar a afirmatiilor sale nu-l intereseaza foarte tare.“

Afirmatii de acest gen te fac sa ciulesti imediat urechile si intr-adevar, Frankfurt ne confirma si cele mai negre banuieli: „Domeniile publicitatii, al relatiilor publice si cel al politicii, acesta din urma aflat la ora actuala in stransa legatura cu primele doua, sunt atat de pline de «stronzate» absolute, incat au devenit de-acum paradigme indiscutabile ale conceptului“. Scopul „stronzatei“ nu este nici macar acela de a insela cu privire la starea lucrurilor; este de a-i impresiona pe ascultatorii cu slabe capacitati de a discerne adevarul de minciuna sau dezinteresati de aceste nuante. Cred ca acei ce spun „stronzate“ se bazeaza si pe memoria slaba a auditoriului, ceea ce le permite si sa spuna „stronzate“ in serie, ce se contrazic unele pe altele: „Cel ce debiteaza «stronzate» incearca, intr-un fel sau altul, sa scape cu fata curata“.  

*) Agentul Nicola Calipari a fost omorat din greSeala la Bagdad, de soldatii americani, In timpul eliberarii ziaristei Giuliana Sgrena.

Traducere si adaptare de Cecilia Stroe
Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in numarul BUSINESS Magazin care apare la 18 ianuarie.