Tag: Liga I

  • Povestea tânărului din România care a renunţat la fotbal şi s-a făcut LĂUTAR. Acum câştigă într-o seară cât lua din fotbal într-o lună

    În clasa a IV-a a început să se antreneze serios pe terenul de fotbal, urmând astfel visul tatălui său de a-l vedea un sportiv de performanţă. A jucat la echipa de juniori a Universităţii Craiova, apoi a prins un loc în lotul echipei a doua a Universităţii.
     
    “A fost una dintre cele mai frumoase perioade pentru că jucam pentru echipa mea de suflet şi am avut privilegiul de a fi antrenat chiar de Gheorghiţă Geolgău, fostul mare jucător al Ştiinţei. La 16 ani am plecat la Pandurii Târgu Jiu şi am prins lotul în perioada în care echipa juca în prima ligă, iar Pandurii  erau pe locul doi în campionatul României.”, îşi aminteşte Cosmin din perioada în care trăia doar pentru fotbal.
     
     
    La 21 de ani a fost însă nevoit să renunţe la sport, iar calea pe care a ales-o a fost cea a muzicii. Cu toţii ştiau că este talentat nu numai la lovitul balonului de fotbal, ci şi la triluri de muzică populară.
     
    “Cântam la antrenamente, prin curte sau în baie. De multe ori colegii mă rugau să le cant la micile petreceri din deplasari, dar totul a început abia după ce am renunţat la fotbal. Am mers la o nuntă la ţară unde a venit să cânte un cunoscut saxofonist din Timişoara, Petrică Nicoară. Un vecin care mă auzise cum cânt m-a prezentat dumnealui şi aşa a început totul. Apoi, m-a chemat cu el la diferite evenimente în ţară. ”, povesteşte Cosmin despre începuturile în muzică.
     
     
    La doi ani de când a început să cânte, Cosmin Bîrlan este deja o vedetă de muzică populară în toată regula şi a participat la numeroase concursuri şi spectacole, dar şi sute de cântări la evenimente. A absolvit Şcoala de Arte din Drobeta Turnu Severin şi acum  urcă pe scenă alături de Niculina Stoican, Anica Ganţu sau Petrică Nicoară.
     
  • Doar în România. Fotbalistul care câştigă mai mulţi bani cântând la nunţi decât jucând pentru echipă: “Contractul meu pe o luna îl câştig la o singură nuntă!”

    N-are nevoie de salariu. Castiga bine din muzica si va canta de dor si jale in vestiarul oltenilor aflati la un pas de faliment.

    Tanarul de 21 ani a lasat-o in vara pe Pandurii, ca sa cante la nunti.
          
    “Contractul care-l aveam la Pandurii, pe o luna, il castig la o nunta.”, spune Cosmin Birlan.
       
    Pentru ca Sanmartean si Herea sunt pe picior de plecare, Grigoras l-a chemat inapoi la antrenamente.

    N-a ajuns la timp, pentru ca are concert – la Caransebes. Va ajunge la timp sa le cante colegilor, dupa o victorie cu Timisoara.
           
    “Dorinta mea cea mai mare este sa reusesc sa-mi indeplinesc visul sa ajung fotbalist pana la urma.”, spune Birlan.
     

    Cititi mai multe pe www.sport.ro

  • Echipa Steaua Bucureşti A CÂŞTIGAT titlul în Liga I, după 0-0 cu CSMS Iaşi şi ASA Târgu Mureş – Oţelul Galaţi, 1-2. Steliştii au primit tricourile de campioni şi trofeul – FOTO

    UPDATE – Jucătorii echipei Steaua au primit tricourile de campioni şi trofeul acordat câştigătoarei Ligii I, într-o festivitate ce a avut loc la Iaşi, după meciul cu formaţia CSMS Iaşi.

    Componenţii echipei Steaua au mers apoi spre tribuna în care se aflau fanii stelişti pentru a sărbători câştigarea titlului alături de aceştia. La festivitatea de pe teren a fost prezent şi finanţatorul stelist Gigi Becali.

    LPF a trimis medalii şi câte un trofeu la Iaşi şi la Târgu Mureş, unde au jucat Steaua şi ASA Târgu Mureş.

    Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, joi, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia CSMS Iaşi, într-un meci din etapa a XXXIV-a, ultima a Ligii I, şi a câstigat pentru a 26-a oară în istorie titlul de campioană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Steaua a încheiat campionatul României cu 22 de victorii, cinci remize şi şapte înfrângeri, acumulând un total de 71 de puncte. ASA Târgu Mureş a încheiat campionatul pe locul 2, cu 68 de puncte.

    Echipa condusă de Constantin Gâlcă a fost lider detaşat în tur, dar în retur a fost ajunsă şi depăşită de ASA Târgu Mureş, recuperând prima poziţie în penultima etapă.

    Portarul stelist Giedrius Arlauskis, aflat pe banca de rezerve, a fost eliminat de arbitrul Cristian Balaj, după ce a ţipat la unul dintre asistenţi.

    CSMS Iaşi: Caparco – Mihalache, Ciucă, Plămadă, Ţigănaşu – Mitici, Enescu (Olah ’83) – Bosoi, Creţu (Coşereanu ’90+1), Ciucur – Golubovici. Antrenor: Nicolo Napoli.

    Steaua Bucureşti: Niţă – Râpă (Iancu ’70), Tamaş, Varela, Toşca (Latovlevici ’54) – Breeveld, Neagu – Ad. Popa, Stanciu, Chipciu – Ţucudean (Rusescu ’46). Antrenor: Constantin Gâlcă.

    Cartonaşe galbene: Caparco ’78 / Breeveld ’90+1.

    Cartonaş roşu: Arlauskis ’90+3.

    Steaua va evolua în preliminariile Ligii Campionilor, iar ASA Târgu Mureş în preliminariile Ligii Europa.

    LIVE TEXT

    CSMS Iaşi – Steaua Bucureşti, scor 0-0

    Minutul 90: Meciul se încheie cu scorul de 0-0. Steliştii aşteaptă rezultatul celuilalt meci.

    Minutul 76: Şansă imensă pentru Steaua! Iancu pătrunde în careu, iar şutul deviat al atacantului stelist e respins cu greu de Caparco. Caparco mai are o intervenţie bună la un şut al lui Stanciu.

    Minutul 70: Steaua ia cu asalt poarta echipei adverse, însă fără succes în deschiderea scorului.

    Minutul 45: PAUZĂ

    Minutul 20: Ocazie pentru Steaua: Popa scapă singur cu Caparco, îl driblează pe goalkeeperul ieşean, dar Adrian Popa încearcă un lob cu care loveşte bara!

    Echipele de start:

    CSMS Iaşi: Caparco – Mihalache, Plămadă, Ciucă, Ţigănaşu – Mitici, Enescu – Bosoi, Creţu, Ciucur – Golubovici. Antrenor: Nicolo Napoli.

    Steaua Bucureşti: Niţă – Râpă, Tamaş, Varela, Toşca – Breeveld, Neagu – Ad. Popa, Stanciu, Chipciu – Ţucudean. Antrenor: Constantin Gâlcă.

    Rezerve: Arlauskis – Luchin, Papp, Iancu, Latovlevici, Guilherme, Rusescu.

    Arbitri: Cristian Balaj (central) – Ovidiu Artene, Marius Marchidanu (asistenţi) – Adrian Illyeş, Florin Mazilu (asistenţi suplimentari) – Gabriel Bârjac (rezervă).

    Observatori: Florin Hîncu, Marian Bucurescu.

    ASA Târgu Mureş – Oţelul Galaţi, scor 1-2

    Echipa ASA Târgu Mureş a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de formaţia Oţelul Galaţi, în ultima etapă a Ligii I, mureşenii încheind campionatul pe locul doi, în timp ce gălăţenii vor evolua din sezonul viitor în Liga a II-a.

    Pentru ASA a marcat Mureşan ’39 (penalti), iar pentru Oţelul au înscris Tudorie ’67 şi Helder ’90+4.

    Meciul se încheie cu victoria formaţiei gălăţene, ASA ratează şansa de a câştiga titlul în Liga I.

    Minutul 90+4: Oţelul marcheză prin Helder, scorul devine 1-2.

    Minutul 67: Oţelul galează, scor 1-1. Marcheză Tudorie

    Minutul 45: PAUZĂ

    Minutul 39: Mureşan este cel care transformă penaltiul, 1-0 pentru ASA.

    Minutul 38: Bumba este faultat de Solomou, iar arbitru acordă penalti.

    Minutul 20: Ocazie pentru ASA. Bumba înşiră trei jucători, mingea ajunge la Voiculeţ, dar Abraham respinge cu greu şutul din 7 metri al lui Voiculeţ.

    Echipele de start:

    ASA Târgu Mureş: Stăncioiu – Hanca, Constantin, Bejan, S. Ilie – Mureşan, Gorobsov – Zicu, Voiculeţ, Bumba – Manolov (Axente ’22). Antrenor: Liviu Ciobotariu

    Oţelul Galaţi: Abraham – Popescu, Sissoko, Miron, Solomou – Helder, Cucu, Mauricio – Iorga, Cernat, Tudorie. Antrenor: Florin Marin

    Meciul este arbitrat de Marcel Bîrsan, ajutat la cele două linii de Vladimir Urzică şi Mircea Orbuleţ, în timp ce Lucian Rusandu şi Marian Barbu au fost asistenţi suplimentari.

    Rezervă au fost Florin Păunecu, iar observatori Aron Huzu şi Viorel Ilinca.

  • Cluburile în insolvenţă pot fi penalizate cu până la 14 puncte în sezonul 2015-2016

    În prezent, dintre cele şapte cluburi din Liga I aflate în insolvenţă, cele care au intrat în insolvenţă în 2015, CFR Cluj, Petrolul Ploieşti şi FC Braşov nu au plan de organizare confirmat de administratorul sindic.

    Duru a explicat că sancţiunile se aplică în etape şi sunt prevăzute în manualul de licenţiere şi de fair-play financiar, acesta din urmă intrând în vigoare în România de la 30 iunie.

    “Începând cu acest an, în procesul de licenţiere aplicăm noile sancţiuni. După cum ştiţi, s-a renunţat la sancţiunea cu retrogradarea pentru cluburile în insolvenţă şi s-a introdus depunctarea. Aşa că un club în insolvenţă, fără plan de reorganizare confirmat de instanţă, care aplică pentru licenţa de Liga I, ediţia 2015-2016, va fi penalizat cu 3 puncte la 30 aprilie, iar dacă nu îşi achită datoriile până la 20 mai va fi din nou sancţionat cu 1 punct. Dacă la 30 iunie, dată de referinţă în regulamentul de fair-play financiar pe care îl vom aplica în premieră anul acesta, clubul în cauză are datorii pe care nu şi le achită până la 30 septembrie, va fi sacţionat cu 1 punct. Apoi, un nou termen este 30 octombrie, dată care îi va aduce alte 2 puncte penalizare. Ţinând cont că la fiecare dată se aplică ambele criterii, mai exact datorii către alte cluburi şi datorii către angajaţi, un club în insolvenţă fără plan de reorganizare confirmat poate ajunge la o penalizare totală de 14 puncte”, a afirmat Duru, pentru MEDIAFAX.

    Acesta a menţionat că deducerea punctelor se face în sezonul 2015-2016 al Ligii I, prin decizii ale Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF, la solicitarea directorului de licenţiere.

    Faţă de anii anteriori, în 2015 deschiderea procedurii de insolvenţă de către un club din Liga I va fi sancţionată din start cu depunctare. Astfel, o grupare din Liga I care intră în insolvenţă după data de 1 iulie 2015 va fi sancţionată cu deducerea a şase puncte din clasamentul pentru sezonul competiţional 2016-2017.

    În ultima perioadă mai mulţi oameni de fotbal, printre care se numără Gheorghe Hagi, Sorin Cârţu sau Florin Prunea şi jucători precum Geraldo Alves sau Marius Croitoru au făcut afirmaţii publice în care au solicitat retrogradarea cluburilor de Liga I aflate în insolvenţă sau depunctarea acestora.

    Primul club de fotbal din România care a intrat în insolvenţă a fost FC Rapid, instanţa admiţând deschiderea procedurii de reorganizare la 7 decembrie 2012. Ulterior, alte opt cluburi de Liga I, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, FC Vaslui, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploieşti şi FC Braşov au intrat în insolvenţă. Dintre acestea, în momentul de faţă doar şapte mai activează în primul eşalon, Gloria Bistriţa şi FC Vaslui fiind dezafiliate de Federaţia Română de Fotbal.

  • AFAN vrea să întârzie începerea meciurilor din Liga I cu 10 minute

    “Vom continua seria protestelor. Vrem să întârziem meciurile din Liga I cu 10 minute pentru a atrage atenţia asupra abuzurilor la care sunt supuşi fotbaliştii din România. Aşteptăm un răspuns şi de la FIFA în aceeaşi privinţă, dar şi de la preşedintele României, în 30 de zile. Şi vom trimite o scrisoare şi primului ministru. Noi ne pregătim şi pentru alte proteste, pentru că lucrurile nu mai pot continua aşa”, a declarat Hulubei.

    Preşedintele sindicatului fotbaliştilor a început demersurile pentru modificarea Legii Insolvenţei, care în forma actuală dezavantajează sportivii. “Am discutat şi cu nişte parlamentari care ne-au promis că vor propune modificarea Legii Insolvenţei. Este nevoie de adăugarea unui punct dinstinct pentru sportivi. Avem promisiuni, acum sperăm să şi iasă ceva”, a mai spus Emilian Hulubei.

    AFAN a informat FIFA şi UEFA cu privire la situaţia fotbaliştilor din Liga I cărora le sunt îngrădite drepturile şi libertăţile de către cluburile în insolvenţă, care le reziliază unilateral contractele în timpul desfăşurării campionatului, prin interpretarea prevederilor legale.

    De asemenea, sindicatul fotbaliştilor i-a transmis o scrisoare preşedintelui României, Klaus Iohannis, informându-l că prin interpretarea legii insolvenţei, cluburile încalcă “în mod grav” prevederi constituţionale precum egalitatea în drepturi şi dreptul la muncă.

    În prezent, dintre cele 18 cluburi din Liga I, şapte se află în insolvenţă, FC Rapid, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploieşti şi FC Braşov.

  • RCS&RDS preia drepturile TV pentru campionatul intern de fotbal

    UPDATE 2: Conform unor informatii de ulltima ora, transa pentru drepturile TV a fost achitata catre Liga Profesionista de Fotbal.

    UPDATE 1: Dumitru Dragomir sustine ca intelegerea intre RCS&RDS si Paszkany a fost incheiata in urma cu doua zile, contra sumei de 12 milioane de euro: “Felicitari Ligii pentru aceasta intelegere. Stiam de doua zile ca Paszkany s-a inteles. Au platit 12 milioane de euro ca sa dea meciurile. Pentru cluburi inseamna garantia banului, este ca aerul”, a declarat Dumitru Dragomir pentru www.sport.ro

    Digi preia drepturile TV pentru Liga I

    Toata lumea asteapta sfarsitul lunii pentru rata de 15 milioane, iar mai multe surse sustin ca cei care se afla in spatele business-ului nu au decat 10 milioane de euro si urmau sa solicite plata in doua rate pentru transa din ianuarie.

    Background:
    Business-ul de 30 de milioane de euro al companiei Intel Sky Broadcast se baza pe posibilitatea ca toate cele trei retele sa difuzeze simultan Liga I prelund Look Tv punand astfel bazele primei operatiuni pay-tv pe toti operatorii de cablu din Liga I.

    Cititi mai multe pe www.sport.ro

  • Dumitru Dragomir A FOST REŢINUT, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I

     UPDATE 14:23 – Dumitru Dragomir a fost reţinut

    Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a fost reţinut de procurorii bucureşteni, luni, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I.

    Ordonanţa de reţinere a fost emisă după ce Dragomir a fost audiat în acest dosar la Poliţia Capitalei.

    UPDATE 13:20 – Parchet: LPF, prejudiciată cu 3 milioane de euro prin circuit fictiv de intermediere a vânzării meciurilor

    Liga Profesionistă de Fotbal a fost prejudiciată cu trei milioane de euro la vânzarea unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a tranzacţiei, în condiţiile în care, în realitate, aceasta s-a făcut prin negociere directă, arată PTB.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRONOLOGIE: Zece evenimente care au marcat fotbalul românesc în 2013


        14 martie

    După 17 ore de negocieri, omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a preluat acţiunile deţinute de preşedintele Consiliului de Adminsitraţie, Nicolae Badea, şi pe cele ale lui Dragoş Săvulescu, devenind acţionarul majoritar al clubului FC Dinamo. Negoiţă devenise acţionar la Dinamo la începutul lunii august 2012, când a preluat, pentru o sumă de “câteva milioane” de euro, un pachet de 30 la sută din acţiunile clubului Dinamo, rămase în proprietatea lui Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu, după retragerea lui Cristian Borcea.

    O proporţie de 10 la sută din acţiunile clubului se află în portofoliul vechii societăţi care a administrat gruparea “alb-roşie”, restul de 90 la sută fiind acum în proprietatea lui Negoiţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comitetul Executiv al FRF va lua în discuţie rămânerea unui număr de 18 echipe în Liga I – surse

     “E pe ordinea de zi a Comitetului Executiv solicitarea ligii de a rămâne 18 echipe în Liga I. Cu un pomelnic în opt pagini făcut de ligă. Dacă se va vota vom vedea. Să vedem şi cum o să se voteze. Sunt multe lucruri care trebuie să se voteze astăzi, şi omologarea rezultatelor ligilor, care sunt încheiate, dar nu sunt încheiate. Noi ne strângem să omologăm clasamentele, dar care clasamente? Că nu avem încă o comunicare de la TAS. Cel mult omologhezi rezultatele, aşa cum s-a încheiat campionatul, dar nu poţi decide cum se va disputa viitoarea ediţie de campionat”, a declarat sursa citată.

    Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, în urmă cu o săptămână, agenţiei MEDIAFAX, că CSMS Iaşi şi Concordia Chiajna “pot obţine şi şapte licenţe nu numai una”, dar tot nu au dreptul de a evolua în sezonul viitor al Ligii I după ce au retrogradat sportiv. Oficialul FRF se consideră adeptul aplicării criteriului sportiv şi menţionează că există un interes pentru ca astfel de informaţii privind o eventuală rămânere în Liga I a celor două echipe să se vehiculeze în mass-media. “E vorba de un interes al cuiva. Eu am vorbit la Adunarea Generală despre criteriul după care se produce sistemul de promovare şi retrogradarea, adică cel sportiv. Deci patru au retrogradat, patru trebuie să promoveze. De asemenea cele care nu au obţinut licenţă (n.r. – Rapid şi U Cluj) nu au loc în Liga I. Cele care au obţinut licenţă au loc în Liga I, dar ţinând cont de criteriul sportiv. Cele două nume despre care s-a vorbit ( n.r. – CSMS Iaşi şi Concordia Chiajna ) din punct de vedere sportiv nu au obţinut acest drept. Mai departe pot obţine şi şapte licenţe nu numai una”, a declarat Sandu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rapid, U. Cluj şi CS Turnu Severin nu au primit licenţa pentru Liga I

    “A fost refuzată acordarea licenţei pentru participarea la competiţiile UEFA de club şi la campionatul naţional Liga I, în sezonul 2013-2014, următoarelor cluburi: – Fotbal Club Rapid SA, – Fotbal Club Universitatea Cluj SA, – Clubul Sportiv Turnu Severin. Cluburile cărora le-a fost refuzată licenţa în apel au avut dreptul să facă recurs la TAS până la data de 30 mai 2013”, se arată în comunicatul FRF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro