Tag: liga 1

  • De ce n-a strălucit până acum fotbalul rusesc

    Echipa Rusiei a spulberat în meciul de deschidere a campionatului mondial formaţia Arabiei Saudite. Este cea mai răsunătoare perfomanţă de mulţi ani. A câştigat şi împotriva Egiptului. Însă Rusia se bate în cea mai uşoară grupă a competiţiei (unii spun că ar fi cea mai uşoară din 1986 încoace). Arabia Saudită este o ţară cunoscută mai mult pentru cumpărarea de fotbal, nu pentru producţia acestuia. Jocul Egiptului s-a prăbuşit după un autogol stupid.

    Rusia este o ţară imensă, cu aproape 145 de milioane de locuitori, în care fotbalul este cel mai popular sport, în pofida competiţiei strânse cu hocheiul pe gheaţă. Spre comparaţie, Islanda, o ţară cu doar 334.000 de locuitori, a fost o prezenţă incomodă la ultimul campionat european şi a remizat cu Argentina, o legendă a fotbalului, la mondial.

    Un stat cu 145 de milioane de locuitori şi care iubeşte fotbalul are cu siguranţă o mulţime de talente. Problema este că şansele lor de a capta atenţia cuiva care le poate construi un viitor sunt aproape de zero, iar cei care ajung miraculos în fotbalul profesionist nu primesc ajutorul de care au nevoie pentru a se dezvolta.

    Principala cauză a slăbiciunii fotbalului rusesc nu este lipsa de bani, scrie The Guardian. În ultima vreme în fotbalul rusesc au fost turnaţi mulţi, mulţi bani, mai ales de când Rusia a câştigat în 2010 dreptul de a găzdui Cupa Mondială. Însă în loc de investiţii în academii de fotbal, în pregătirea tinerilor şi în calitatea terenurilor de joc, inclusiv în facilităţi interioare, banii s-au dus pe stranieri scumpi, pe tarifele agenţilor şi pe salarii disproporţionate. Rezultatul este că puţini jucători ruşi au ajuns să joace în mod regulat la niveluri decente de competiţie, în timp ce aceia care au ajuns sus şi-au pierdut toată motivaţia de a-şi îmbunătăţi performanţele deoarece au fost răsfăţaţi.

    De vină este şi ceea ce reprezintă o constantă în economia şi societatea rusească: implicarea puternică a statului.

    Cu câteva excepţii notabile, investitorii privaţi au evitat fotbalul rusesc, astfel că cele mai multe cluburi de top sunt finanţate de autorităţile regionale şi de companiile de stat, lăsând echipele vulnerabile la reduceri bugetare şi la schimbarea priorităţilor politice, notează Reuters.
    Incertitudinile i-au forţat pe mulţi sponsori de stat să renunţe la a mai investi în dezvoltarea jucătorilor la nivel local, ei preferând în schimb să aducă staruri străine scumpe într-o cursă a rezultatelor când vremurile sunt bune şi să reducă ajutorul când banii sunt necesari în alte afaceri.

    „Toată lumea vrea să fie un sprinter. Nimeni nu vrea să investească pe termen lung“, a explicat Anatoli Vorobiov, fostul secretar general al Uniunii de Fotbal din Rusia.

    „În loc de investiţii în şcoli, în pregătirea tinerilor, o mare parte din bugetul de stat este cheltuită pe jucători străini, pe contractele foarte oneroase ale jucătorilor“, a spus el.

    Naţionala sovietică a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale în 1966, a fost încoronată campioană europeană în 1960 şi s-a clasat a doua de trei ori. Însă sportul a avut de suferit atunci când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, în condiţiile în care taberele de cantonament au dispărut într-o perioadă de transformare socială şi economică profundă.

    Din 1990, Rusia a jucat doar în trei faze finale ale Cupei Mondiale şi a câştigat doar două meciuri.

    Rusia nu a reuşit să câştige niciun meci la Cupa Mondială din 2014 sau la Euro 2016. După înfrângerea cu  3-0 contra Ţării Galilor la ultimul turneu, Leonid Slutski, antrenorul naţionalei ruse, a anunţat că jucătorii lui au ajuns la o concluzie simplă: „Suntem de tot rahatul, după cum se povesteşte pe blogul The Economist.

    De data aceasta, Rusia s-a calificat la campionatul mondial pentru că este ţara gazdă, deşi în clasamentul FIFA se clasează între Guineea şi Macedonia, naţionale de care nu se aud prea multe.

    Leonid Fedun este unul dintre puţinii proprietari privaţi ai unui club de fotbal rusesc de top. Fost ofiţer de armată, asociat apropiat al CEO-ului de la Lukoil, miliardarul a cumpărat Spartak Moscova în 2004, când echipa se confrunta cu probleme financiare grave.

    Fedun a creat o academie de tineret şi a construit un stadion cu 45.000 de locuri, în prezent una dintre cele 12 arene ale Cupei Mondiale. De cinci ori pe locul doi în prima ligă rusească de când a fost preluată de influentul om de afaceri, Spartak a devenit în cele din urmă campioană anul trecut, după o secetă de 16 ani.

    Însă miliardarul se teme că implicarea statului rus în fotbal şi în economie în general devine din ce în ce mai mare şi că acest lucru este în detrimentul dezvoltării sportului.

    „Banii de la stat sunt acolo şi nu există nicio scăpare“, a declarat el pentru Reuters. „Fotbalul nu poate exista în afara acestui sistem. Nu-mi place asta. Dar în acest moment nu există nicio alternativă.“

    „Majoritatea directorilor din ligă au alte interese“, a spus Fedun. „Ei trebuie să cheltuiască bugetele pe care le oferă statul sau sponsorii şi nu lucrează pentru dezvoltarea fotbalului.“

    Activităţile din sectorul public au reprezentat 46% din Produsul Intern Brut al Rusiei în 2016, în creştere de la 39,6% cu un deceniu mai devreme, potrivit Centrului pentru Cercetări Strategice din Rusia.

    În strategia sa de dezvoltare pentru 2030, Uniunea de Fotbal Rusă solicită înlocuirea treptată a fondurilor de stat din fotbalul profesionist cu investiţii private.

    Dar strategia acceptă că există prea puţine stimulente pentru a investi în sportul din Rusia, având în vedere veniturile modeste din vânzările de bilete, din drepturile de televizare şi din vânzarea de mărfuri.

    „Nu există condiţii pentru o creştere semnificativă a acestor venituri pe termen scurt“, se arată în proiecţiile organizaţiei.

    Vânzările de bilete şi veniturile din ziua meciului au reprezentat mai puţin de 5% din veniturile cluburilor din prima ligă în 2016, în timp ce drepturile de televizare au adus 4,1%, potrivit unui studiu al PricewaterhouseCoopers bazat pe date de la UEFA.

    În schimb, drepturile de difuzare în cele mai bune zece ligi ale Europei, cu excepţia Rusiei, au reprezentat în medie 38,7% din totalul încasat de cluburi, în timp ce veniturile obţinute în ziua meciului şi din vânzările de bilete au constituit 15,5%.

    Pe măsură ce şi-a extins influenţa asupra sectoarelor cheie ale economiei în ultimele două decenii, statul a făcut mai uşor pentru giganţi controlaţi de guvern cum ar fi banca VTB, Rosneft şi Gazprom să-şi lase amprenta asupra sportului rusesc.

    „Televiziunea şi publicitatea reprezintă doar câteva procente din venit“, a declarat fostul oficial din fotbal Vorobiov. „Acest lucru trebuie compensat prin contracte mari de sponsorizare cu companii precum Gazprom, VTB şi Căile Ferate Ruse.“

    Sponsorizările şi alte venituri comerciale au reprezentat 60,6% din veniturile cluburilor din Prima Ligă din Rusia în 2016, potrivit PwC, aproape dublu faţă de media europeană.

    Însă investiţiile pot fi imprevizibile. Zenit St. Petersburg, finanţată de Gazprom, i-a adus în 2012 pe Hulk din Brazilia şi pe Axel Witsel din Belgia pentru 80 de milioane de euro, dar de atunci se fereşte de transferurile mari pe fondul scăderii preţurilor petrolului şi gazelor naturale. Gazprom este cel mai mare producător şi exportator de gaze naturale din lume.

    Clubul a semnat anul trecut cu managerul italian Roberto Mancini – plătindu-i 4,5 milioane de euro pe an, potrivit unei surse -, dar acesta a plecat după ce Zenit a terminat pe locul cinci în liga 1, cea mai slabă performanţă într-un deceniu. Mancini este acum antrenorul Italiei, echipă care nu s-a calificat pentru Cupa Mondială din Rusia.

    Investiţiile private mici nu sunt singurul motiv pentru care fotbalul rusesc nu străluceşte. Insiderii citează lipsa antrenorilor de calitate şi o slabă coordonare între autorităţile sportive ca factori care contribuie la performanţele slabe de până acum ale fotbalului rusesc. Puţini jucători ruşi au căutat experienţa ligilor mai competitive din străinătate, deoarece sunt cocoloşiţi acasă.

    Prima ligă, cu 16 echipe, limitează cluburile la un maxim de şase jucători străini pe teren, o măsură menită să ofere şanse talentelor locale.
    Însă această măsură a mărit în mod artificial valoarea jucătorilor ruşi, determinându-i să rămână într-o ligă unde salariile lor pot depăşi cu mult ceea ce ar putea obţine în altă parte.

    Doar doi jucători din echipa Rusiei din Cupa Mondială din 2018 joacă în afara ţării. Toţi membrii echipei de la campionatul mondial din 2014 – care nu au reuşit să câştige niciun meci la faza finală a competiţiei – au fost din echipe din prima ligă.

    FC Krasnodar se concentrează foarte mult pe jucătorii ruşi. Fondatorul miliardar Serghei Galiţski spune că vrea ca echipa Krasnodar să fie compusă în principal din absolvenţi ai academiei de tineret a clubului.

    Fondator al lanţului de supermarketuri Magnit, Galiţski are ca obiectiv nu doar să obţină succesul cu Krasnodar, ci şi să reînvie fotbalul rus prin schimbarea abordării jocului şi prin construirea de jos în sus.

    Galiţski a vândut în acest an cea mai mare parte a pachetului său de acţiuni la Magnit băncii de stat VTB pentru 2,5 miliarde de dolari şi a spus că îşi va satisface pasiunea pentru fotbal lucrând cu tineretul.

    În cei zece ani de existenţă, Krasnodar nu a câştigat încă prima ligă rusă, dar a demonstrat că promite pe teren, ajungând pe locul 16 în Europa League în 2017. Golgheterul Ligii Tinerilor UEFA în acest sezon a fost Ivan Ignatiev, jucătorul în vârstă de 19 ani al Krasnodar.

    Alte cluburi din oraşele ruseşti mai mici nu au fost atât de norocoase. Mai multe echipe care beneficiază de sprijin de la stat au renunţat la divizia superioară sau, aşa cum este cazul Alania Vladikavkaz, s-au prăbuşit când priorităţile guvernului s-au schimbat.

    „Nu a existat nicio finanţare de la guvernul regional timp de şapte luni“, povesteşte fostul preşedinte al clubului şi antrenor la Valeri Gazzaev. „Din acel  punct, ne-a fost imposibil să menţinem clubul.“

    Gazzaev, acum parlamentar, lucrează la o legislaţie care să ofere companiilor şi investitorilor privaţi avantaje fiscale pentru investiţiile în sportul profesional din Rusia.
    Fedun de la Spartak apreciază că în cel mai bun caz au fost 12 cluburi din prima ligă care să fi putut atrage destul de mulţi suporteri pentru a putea funcţiona.
    „Restul echipelor sunt guvernatori regionali şi elita locală care se dau în spectacol“, a spus el.

  • După Alexandria, o altă localitate fără echipă în Liga 1 va avea stadion nou: “A fost cerut de FRF!” Oraşul are aprope 80.000 de locuitori

     
    Ministrul Sevil Shhaideh, explicaţii despre stadionul din Teleorman: Construcţia a fost cerută de Federaţia Română de Fotbal şi de Atletism
     
    “Nu vorbim despre un stadion, ci despre un complex sportiv, care are şi piste de atletism şi altele. Dacă discutăm de iniţirea unui obiectiv de o asemenea anvergură, cu toate că toată lumea se pricepe la fotbal, chiar şi consilierii primului ministru, cei mai în măsură sunt cele două federaţii: Federaţia Română de Fotbal şi cea de atletism. Mai există în pregătire un alt complex sportiv la Târgovişte, pentru a ne înscrie în aceasta rază de 100 de kilometri vizavi de Bucureşti, pentru organizare de turnee. Dezvoltarea echilibrată nu se realizează doar în muncipiile poli de creştere. E timpul să încetăm cu aceste corelări, cu provenineţa liderilor politici din anumite judeţe. Vorbim despre colectivităţi locale, beneficiari direcţi”, a declarat, miercuri, viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene.
     
    Investiţia în stadionul de la Alexandria este de 55,7 milioane de lei (12,2 milioane de euro), care va fi derulată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). Contribuţia municipalităţii din oraş va fi de doar 1,38 milioane de lei (puţin peste 300.000 de euro), se mai arată într-un proiect de HG. Stadionul va avea o capacitate totală pentru 5.496 spectatori, o suprafaţă construită de 15.795 de mp, iar durate de realizare a investiţiei este de 18 luni.
     
  • Anunţ ISTORIC din interiorul PSD! Proiectul fabulos la care se lucrează pe ascuns: “Vom investi 18 milioane de euro!”

    Primăria Sectorului 1 vrea să liciteze pentru marca Rapid, la iniţiativa lui Dan Tudorache. Acesta îşi doreşte să readucă echipa în prim-planul fotbalului românesc. Edilul din sectorul 1 se bucură şi de susţinerea lui Liviu Dragnea, care a declarat că în proiect s-ar putea implica chiar şi Primăria Capitalei. Tudorache speră să atragă şi sponsori şi spune că a vorbit deja cu o companie care bagă bani la o echipă din Liga 1:

    “Eu voi merge în acest proiect, indiferent dacă voi avea susţinerea AFC Rapid sau Mişcarea Feroviară. Am vrut să-i aduc pe toţi la masă, să fie unitate. Mergând pe stradă, mulţi locuitori din sectorul 1 mi-au cerut să mă implic. Până când eu voi pleca de la Primărie, poate va veni un investitor. Bugetul nostru poate fi insuficient pentru înalta performanţă. Caut sponsori încă de acum pentru viitori ani. Am găsit deja un sponsor, care oferă un buget considerabil unei echipe din Liga 1 acum. Când se va termina contractul, ni se va alătura nouă”, a declarat Dan Tudorache la DolceSport.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Final incendiar! Toate calculele pentru lupta la titlu în Liga 1 după Dinamo – FCSB 2-1. Patru echipe au şanse, cu doar două etape rămase

    Au mai rămas două etape până la finalul playoff-ului din Liga 1, iar lupta la vârf e extrem de echilibrată. După rezultatul din meciul Dinamo – FCSB, 2-1, trei echipe pot spera cu şanse reale la câştigarea titlului în sezonul 2016/2017, însă cel puţin teoretic campionatul poate fi câştigat şi de CFR, echipă aflată acum la 5 puncte în spatele primelor două clasate.

    VEZI AICI TOATE CALCULELE PENTRU TITLU ŞI PROGRAMUL. De de rezultate are nevoie fiecare echipă pentru a deveni campioană

     

  • De la fotbalist la traficant de droguri: un fost jucător român din Liga 1, prins cu cocaină în valoare de 6 milioane de euro în portbagaj

    Românul Voicu Razvan Florea, fost fotbalist în Liga 1 pentru Gloria Bistriţa, a fost arestat în Anglia, după un control de rutină al poliţiştilor rutieri. Fostul mijlocaş, în vârstă acum de 31 de ani, a fost oprit pe autostrada M6, în apropiere de Crew, şi a fost rugat să deschidă portbagajul.

    Răzvan Florea s-a conformat, iar poliţiştii au descoperit 16 pachete de cocaină ascunse în zona portbagajului, în valoare de aproape 6 milioane de euro, notează publicaţia Crewe Chronicle.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De la fotbalist la traficant de droguri: un fost jucător român din Liga 1, prins cu cocaină în valoare de 6 milioane de euro în portbagaj

    Românul Voicu Razvan Florea, fost fotbalist în Liga 1 pentru Gloria Bistriţa, a fost arestat în Anglia, după un control de rutină al poliţiştilor rutieri. Fostul mijlocaş, în vârstă acum de 31 de ani, a fost oprit pe autostrada M6, în apropiere de Crew, şi a fost rugat să deschidă portbagajul.

    Răzvan Florea s-a conformat, iar poliţiştii au descoperit 16 pachete de cocaină ascunse în zona portbagajului, în valoare de aproape 6 milioane de euro, notează publicaţia Crewe Chronicle.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ISB: Liga 1 şi Cupa Ligii vor fi difuzate în continuare în direct şi pe Look Plus şi Look TV

    “Conform promisiunii făcute, ISB Media Holding continuă să susţină fotbalul profesionist din România prin onorarea contractului semnat cu LPF la 4 martie 2014”, se arată în comunicatul postat pe site-ul looktv.ro.

    De asemenea, ISB Media Holding Ltd confirmă încheierea unui contract şi cu reţeaua RCS&RDS.

    “Alături de principalii distribuitori ai posturilor Look TV şi Look Plus, deja consacraţii UPC, TeleKom şi Orange, care şi-au asumat parteneriatul cu ISB şi implicit cu Liga 1 de la începutul sezonului competiţional în curs de desfăşurare, anunţăm opinia publică despre încheierea contractului şi cu reţeaua RCS&RDS”, se spune în comunicat.

    Totodată, potrivit ISB Media Holding Ltd, “ca şi până acum, toate meciurile din cadrul Ligii 1 şi Cupa Ligii vor fi prezentate în direct pe posturile Look Plus şi Look TV, respectiv prin platforma digitală KooLNet prin intermediul SeeNow”.

    “Astfel, spre deosebire de campionatele trecute, telespectatorii din România vor avea posibilitatea să vizioneze în următoarele 5 sezoane toate partidele din Liga 1 în condiţii similare, indiferent la care din principalele reţele de televiziune sunt abonaţi”, mai spune ISB Media Holding Ltd.

    Compania RCS&RDS a anunţat, vineri, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că Digi Sport va transmite, în direct, meciurile din Liga 1 şi Cupa Ligii, începând din luna februarie, precum şi următoarele sezoane ale celor două competiţii, până în 2019.

    Potrivit sursei citate, compania RCS&RDS nu va percepe clienţilor săi niciun cost suplimentar la abonamentul de servicii de televiziune prin cablu şi satelit, pentru vizionarea competiţiilor sportive.

    Televiziunea Digi Sport, care este deţinută de RCS&RDS, va difuza toate cele 9 meciuri din Liga 1 din fiecare etapă.

    Potrivit RCS&RDS, meciurile din Liga 1 şi Cupa Ligii vor putea fi urmărite şi pe internet prin intermediul platformei Digi Online, pe televiziunile Digi Sport 1, 2 şi 3. Platforma este disponibilă gratuit clienţilor la serviciile de televiziune şi internet de la RCS&RDS. În plus, competiţiile vor fi difuzate în direct şi pe site-ul www.digisport.ro, dar şi pe telefonul mobil, la adresa m.digisport.ro.

    Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, pe 4 martie 2014, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast (ISB) din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal va încasa anual de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon în cei cinci ani.

    Televiziunile generaliste Look TV şi Transilvania Live (care ulterior s-a transformat în Look Plus, n.r.) au anunţat, pe 2 aprilie 2014, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că au încheiat un memorandum de înţelegere cu Intel Sky Broadcast Ltd. privind difuzarea în direct a meciurilor de fotbal din campionatul Liga I şi Cupa Ligii.

    Până în prezent, compania UPC şi platforma sa de satelit, Focus Sat, dar şi compania Romtelecom şi reţeaua iNES IPTV (care transmite televiziuni prin internet) au anunţat că au semnat acorduri de distribuţie cu Intel Sky Broadcast Ltd. pentru transmisia celor două televiziuni Look TV şi Look Plus.

    În schimb, RCS&RDS a scos, pe 30 iunie 2014, din grilele sale de cablu analogic şi digital televiziunile Look TV şi Transilvania Live, la nivelul întregii ţări, inclusiv în Bucureşti, întrucât aceste televiziuni au decis să renunţe de la 1 iulie 2014 la regimul “must carry”, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din media. Look TV şi Transilvania Live nu erau retransmise şi pe platforma de satelit Digi a RCS&RDS. Astfel, abonaţii RCS&RDS nu au putut viziona până în prezent meciurile din Liga 1 şi Cupa Ligii.

  • Romtelecom a scos din grilă televiziunile Look TV şi Look Plus, care difuzează Liga 1

    Până în acest moment, Romtelecom şi ISB (Intel Sky Broadcast Ltd., care deţine drepturile de difuzare ale meciurilor din Liga 1 şi este acţionar al Look TV şi al Look Plus, n.r.) nu au ajuns la un acord privind retransmiterea canalelor Look TV şi Transilvania Live (Look Plus). Sperăm să reuşim să încheiem în scurt timp negocierile, în avantajul dumneavoastră (al clienţilor, n.r.), şi astfel să vă putem oferi în cel mai scurt timp acces la cele 2 canale, Look Plus şi Look TV“, se spune în mesajul care a fost publicat pe contul oficial de Facebook al Romtelecom.

    Potrivit unor comentarii ale clienţilor Romtelecom, postate pe pagina de Facebook a companiei, cele două televiziuni au fost scoase din grile joi.

    Look TV şi Look Plus erau retransmise în grilele de cablu, satelit şi IPTV (prin internet) ale Romtelecom.

    Pe 2 iulie, reprezentanţii Romtelecom au declarat, pentru MEDIAFAX, că negociază retransmiterea în continuare a Look TV şi Transilvania Live (care ulterior s-a transformat în Look Plus), în condiţiile în care aceste televiziuni au decis să renunţe, de la 1 iulie, la regimul “must carry” şi să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor.

    Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, pe 4 martie, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal va încasa anual de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon în cei cinci ani.

    Televiziunile generaliste Look TV şi Transilvania Live (care ulterior s-a transformat în Look Plus, n.r.) au anunţat, pe 2 aprilie, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că au încheiat un memorandum de înţelegere cu Intel Sky Broadcast Ltd. privind difuzarea în direct a meciurilor de fotbal din campionatul Liga I şi Cupa Ligii.

    Până în prezent, compania UPC şi platforma sa de satelit, Focus Sat, dar şi reţeaua iNES IPTV (care transmite televiziuni prin internet) au anunţat, prin intermediul unor comunicate de presă, că au semnat acorduri de distribuţie cu Intel Sky Broadcast Ltd. pentru transmisia celor două televiziuni Look TV şi Look Plus.

    Totodată, Look TV şi Look Plus au anunţat, într-un comunicat remis MEDIAFAX pe 14 iulie, că au încheiat “un număr semnificativ de contracte de retransmisie cu distribuitori de servicii de programe audiovizuale”.

    Pe 29 mai, compania de telecomunicaţii RCS&RDS a anunţat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a depus plângere la Consiliul Concurenţei împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal, întrucât “vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga 1 s-a făcut cu încălcarea legislaţiei concurenţei”.

    Totodată, RCS&RDS a scos, pe 30 iunie, din grilele sale de cablu analogic şi digital televiziunile Look TV şi Transilvania Live, la nivelul întregii ţări, inclusiv în Bucureşti, întrucât aceste televiziuni au decis să renunţe de la 1 iulie la regimul “must carry”, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din media. Look TV şi Transilvania Live nu erau retransmise şi pe platforma de satelit Digi a RCS&RDS.

    Pe de altă parte, pe 30 iulie, Consiliul Concurenţei a anunţat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a declanşat o investigaţie asupra modului în care Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a vândut drepturile de televizare ale meciurilor din cadrul competiţiei Liga I.

  • Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind vânzarea drepturilor TV pentru Liga 1

    Potrivit sursei citate, “investigaţia a fost declanşată în urma unei plângeri”.

    “LPF a vândut drepturile de televizare ale meciurilor de fotbal ce se desfăşoară în cadrul competiţiei Liga I către compania Intel Sky Broadcast LTD, pentru o perioadă de 5 ani. Compania a decis să le valorifice prin intermediul a două posturi de televiziune în regim «cu plată». Investigaţia nu vizează modalitatea în care compania Intel Sky Broadcast LTD valorifică aceste drepturi de televizare, ci comportamentul membrilor LPF”, spune Consiliul Concurenţei.

    Totodată, Consiliul Concurenţei reaminteşte că a derulat o investigaţie în urma vânzării de LPF a drepturilor de difuzare pentru perioada 2008-2011 către consorţiul format din SC TV Antena 1 SA şi SC RCS&RDS SA. “Investigaţia s-a finalizat în 2011, prin acceptarea unor angajamente asumate de LPF”, se spune în comunicat.

    Potrivit aceluiaşi comunicat, Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de informaţii şi opinii referitoare la această investigaţie de la agenţii economici terţi, inclusiv concurenţi şi clienţi ai părţilor implicate.

    Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, pe 4 martie, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal va încasa anual de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon în cei cinci ani.

    Televiziunile generaliste Look TV şi Transilvania Live (care ulterior s-a transformat în Look Plus, n.r.) au anunţat, pe 2 aprilie, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că au încheiat un memorandum de înţelegere cu Intel Sky Broadcast Ltd. privind difuzarea în direct a meciurilor de fotbal din campionatul Liga I şi Cupa Ligii.

    Pe 29 mai, compania de telecomunicaţii RCS&RDS a anunţat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a depus plângere la Consiliul Concurenţei împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal, întrucât “vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga 1 s-a făcut cu încălcarea legislaţiei concurenţei”.

    Până în prezent, compania UPC şi platforma sa de satelit, Focus Sat, dar şi reţeaua iNES IPTV (care transmite televiziuni prin internet) au anunţat, prin intermediul unor comunicate de presă, că au semnat acorduri de distribuţie cu Intel Sky Broadcast Ltd. pentru transmisia celor două televiziuni Look TV şi Look Plus.

    Totodată, Romtelecom a anunţat că negociază retransmiterea în continuare a Look TV şi Look Plus, în condiţiile în care aceste televiziuni au decis să renunţe, de la 1 iulie, la regimul “must carry” şi să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor.

    În schimb, RCS&RDS a scos, pe 30 iunie, din grilele sale de cablu analogic şi digital televiziunile Look TV şi Transilvania Live, la nivelul întregii ţări, inclusiv în Bucureşti, întrucât aceste televiziuni au decis să renunţe de la 1 iulie la regimul “must carry”, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din media. Look TV şi Transilvania Live nu erau retransmise şi pe platforma de satelit Digi a RCS&RDS.

    Pe de altă parte, Look TV şi Look Plus au anunţat, într-un comunicat remis MEDIAFAX pe 14 iulie, că au încheiat “un număr semnificativ de contracte de retransmisie cu distribuitori de servicii de programe audiovizuale”.

  • LPF: Sperăm că RCS&RDS va renunţa la şicanările împotriva LPF şi abonaţii vor putea să vadă Liga 1

     LPF a publicat, luni, pe site-ul propriu, un comunicat de presă, ca reacţie “faţă de acţiunile companiei RCS&RDS din ultima perioadă prin care aceasta încearcă să manipuleze opinia publică şi justiţia din România în legătură cu pretinse încălcări ale legislaţiei concurenţei de către Liga Profesionistă de Fotbal”.

    “Compania RCS&RDS a cunoscut încă din data de 2 aprilie 2014 că partenerul media al Ligii Profesioniste de Fotbal, compania Intel Sky Broadcast Ltd, a iniţiat negocieri cu distribuitorii de servicii de programe audiovizuale, prin intermediul unei cereri publice de oferte, în vederea difuzării meciurilor din cadrul competiţiei Campionatul Naţional “Liga I”. În acest sens, compania RCS&RDS a avut şi are în continuare posibilitatea de a se adresa reprezentantului Intel Sky Broadcast Ltd în România, respectiv Societatea de Avocaţi «Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii», pentru a purta negocieri cu privire la difuzarea jocurilor din competiţia Campionatul Naţional «Liga I»”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro