Tag: Lidas

  • 100 Tineri manageri de top. Dan Iulian Şotre, Chief Operational Officer, LIDAS

    Chief Operational Officer, LIDAS

    37 de ani


    „De câte ori ţi-ai dorit să vezi persoana de lângă tine calmă în orice context? Eu sunt această persoană”, se autodescrie Dan Iulian Şotre. O gândire analitică care tot timpul se gândeşte la „the bigger picture” şi relevanţa oricărui eveniment în viaţa unui om. Spune, de asemenea, că se simte liber în natură, dar scoate greu capul din tehnologie.

     

    START CU IMPACT


    Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne. Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?


    La începuturile vieţii profesionale eram ghidat după filosofia că orice proiect trebuie dus la capăt „no matter what”. Astfel am acceptat un proiect de business în care credeam şi care ar fi trebuit să dureze 3-6 luni. Acest proiect a durat în jur de 3 ani, timp în care m-am focusat doar pe el. Până la urmă am finalizat proiectul, dar când am tras linie am realizat câte oportunităţi am pierdut. Deoarece am fost focusat pe proiect şi nu am ştiut să spun stop la un moment dat, atât dezvoltarea mea, cât şi a bussinesului a fost mult încetinită. Din această experienţă am învăţat cât de dăunător poate fi ataşamentul faţă de un proiect fără să fii atent la the bigger picture.


    Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


    Cred că toată lumea este de acord că a greşi este omeneşte, iar lecţiile pe care le învăţăm din greşeli sunt ceea ce ne face să evoluăm atât ca persoană, dar şi ca specie. Eu mi-am creat o regulă a celor 3 greşeli. Prima greşeală este omenească şi se poate întâmpla oricui. A doua greşeală se întâmplă pentru că lecţia învăţată din prima greşeală nu a fost corectă. A treia greşeală este eşec.


    CEO sau antreprenor? Care e visul tău pe termen lung?


    Am un spirit visător care vede multe oportunităţi. Îmi place să fac tot timpul ceva nou, iar limitele să le găsesc singur, nu să îmi fie impuse. Spiritul de antreprenor cred că mi se potriveşte.

     

    MOMENTE CARE CONTEAZĂ


    Care e reuşita de care eşti cel mai mândru? Un proiect, o decizie, o echipă?


    Succesul unui manager este dat de suma rezultatelor echipei de sub el. Astfel, consider că cea mai mare realizare a mea este echipa pe care am reuşit să o creez în jurul meu, o echipă diversă, cu experienţe de viaţă complet diferite.


    Trei superputeri profesionale. Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?


    Gândire analitică; abilitatea de a nu fi distras; leadership.

     

    ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


    Job + viaţă personală = echilibru? Cum reuşeşti să le păstrezi în armonie?


    Până să îmi întemeiez propria familie, prioritatea mea era viaţa profesională. A fost provocator ca viaţa personală să îşi facă loc în cea profesională. Modul în care reuşesc să le îmbin este prin stabilirea unor reguli stricte de la care nu mă abat. De exemplu, în fiecare seară când nu sunt plecat în delegaţie o adorm pe fetiţa mea (3 ani).


    Ce faci când nu lucrezi? Un hobby, o pasiune, o recomandare de carte?


    Până la 20 ani nu percepeam ideea de a citi cărţi de plăcere. Acum 5 ani am descoperit plăcerea citirii cărţilor, mai ales în zona SF. Seria „Dune” mi se pare o capodoperă a literaturii, mai ales prin conceptele existenţiale pe care le abordează.

  • De la o moară în 1993 la o fabrică de 80 mil. euro. Lidas, companie deţinută de Elena Anastase, a investit 80 mil. euro într-o fabrică de pâine şi patiserie congelată în satul Cataloi, cu 1.000 de locuitori, din Tulcea

    „Este una dintre cele mai ample facilităţi de producţie din Europa, complet automatizată“  Fabrica Lidas este una dintre cele mai mari investiţii din sectorul de panificaţie din ultimii ani şi printre cele mai  mari făcute de un antreprenor român.

    Compania Lidas, controlată de Elena Anastase, care deţine o fabrică de panificaţie în localitatea Mineri din Tulcea, dar şi propria reţea de magazine, a angajat deja 140 de oameni pentru noua fabrică de produse congelate de patiserie şi panificaţie pe care o construieşte la Cataloi (judeţul Tulcea) şi va continua recrutarea până la 200 de oameni.

    „Investiţia pentru noua fabrică Lidas s-a ridicat până acum la peste 80 milioane de euro, iar lucrările continuă. Una dintre cele mai mari provocări a fost coordonarea echipelor care au lucrat la construcţia fabricii. Vorbim despre una dintre cele mai ample facilităţi de acest tip din Europa, complet automatizată, unde echipamente au fost special proiectate, în premieră chiar şi pentru producători, pentru Lidas“, a spus pentru ZF Liviu Şotre, directorul general al fabricii de panificaţie Lidas din Tulcea.

    Liviu Şotre este fiul Elenei Anastase.

    Satul Cataloi din judeţul Tulcea unde Lidas a ridicat fabrica are 1.100 de locuitori.

    Compania Lidas a demarat în 2022 construcţia pentru a doua fabrică de panificaţie, în Cataloi,  o investiţie estimată iniţial la 46 de milioane de euro,  jumătate   din sumă fiind asigurată printr-un ajutor de stat. Pe parcursul derulării proiectului compania a reuşit să obţină şi alte finanţări, ajungând la o investiţie mai mare faţă de cea estimată iniţial.

    „(…) Echipele nou angajate se asigură de buna funcţionare a tuturor echipa­mentelor, pentru a ne atinge targeturile de producţie. Fabrica din Cataloi este proiec­tată să producă peste 30.000 de tone/an“.

     

    Fabrica unde se vor produce produse de panificaţie şi patiserie congelată este una din cele mai mari investiţii din sectorul de panificaţie din ultimii ani şi printre cele mai  mari făcute de un antreprenor român. Consumul pentru aceste produse este în creştere, produsele fiind vândute către marii retaileri precum Lidl şi Kaufland. „Pentru fabrica Lidas din Cataloi estimăm 200 de noi colegi, iar posturile pentru care se fac angajări variază de la producţie până la poziţii manageriale: operatori linie producţie, electricieni, mecanici, manageri mentenanţă sau vânzări. Procesul de selecţie este în continuare deschis, recrutăm activ pentru fiecare departa­ment“.

    Compania a recrutat deja 140 de oameni din judeţ şi deşi fabrica din Cataloi va fi una din cele mai moderne fabrici din Europa, găsirea forţei de muncă a reprezentat o provocare.

    „O altă provocare a venit din lipsa personalului, atât calificat cât şi necalificat. Lucrăm la a găsi oameni dornici să muncească. Ne asumăm perioadele de instruire şi investim constant în îmbunătaţirea abilităţilor echipelor noastre. În Tulcea ne confruntăm cu o criză a forţei de muncă, calificată şi necalificată. Pentru a atrage oameni în echipa noastră am organizat, în plus faţă de acţiunile standard de recrutare, evenimente de tipul Porţilor Deschise, unde cei care au dorit să aplice şi să ne cunoască activitatea au putut să o facă direct la fabrica din Cataloi“.

    Compania Lidas este prezentă pe piaţă din 1993 şi deţine în prezent o fabrică în localitatea Mineri din judeţul Tulcea, dar şi o moară proprie, precum şi două depozite de stocare a materiei prime, înainte de a fi utilizată în producţia de pâine, covrigei, rulade, fursecuri, saleuri sau cornuri. Compania are propria reţea de magazine, dar vinde şi către alţi comercianţi şi are o flotă proprie de distribuţie.

    Lidas a reuşit să îşi crească cifra de afaceri de la un an la altul, la fel şi numărul de angajaţi. Anul trecut afacerile companiei au ajuns la 163 milioane de lei, potrivit oficialilor Lidas. Datele publice arată că Lidas a finalizat 2022 cu afaceri  de 110,7 milioane de lei, faţă de 86 mil. lei anul anterior şi profit net de 1,9 milioane de lei, faţă de 234.000 lei anul anterior, potrivit mfinante.ro. Compania avea 300 angajaţi în 2022, arată aceiaşi sursă.

     

    Doar câteva investiţii s-au făcut în ultimii ani pe piaţa de panificaţie

    Pe piaţa de panificaţie s-au făcut investiţii  mai mici în ultimii ani. Vel Pitar, liderul pieţei locale de morărit şi panificaţie, controlat de fondul de investiţii american Broadhurst, administrat la rândul său de compania New Century Holdings (NCH), a făcut în 2018 o fabrică de pâine de la zero în Bucureşti după o investiţie de peste 12 milioane de lei. La sfârşitul lui 2020, firma a mai anunţat că investeşte peste 50 de milioane de lei în modernizarea fabricii din Iaşi şi în extinderea gamei de produse.

    O altă investiţie în panificaţie a fost demarată de compania Sandy Impex, care a investit 12 mil. euro într-o fabrică de pâine deschisă în 2021, o fabrică ce se întinde pe 6.900 mp.

    Ultimele date de la Statistică arătau că un român consumă 96,5 kilograme de pâine într-un an, peste media europeană de 60 de kilograme de pâine per cap de locuitor (potrivit datelor din 2019). Mai mult, datele arată că România importă 900.000 de tone de pâine congelată anual. Sectorul de panificaţie şi morărit, în care activează peste 6.000 de firme, ajunge anual la peste 2 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, potrivit ultimelor date.