Tag: licu

  • CCR: Numirile Iuliei Scântei şi a lui Bogdan Licu în funcţia de judecători CCR, constituţionale

    Ambele sesizări au fost depuse de parlamentarii Uniunii Salvaţi România.

    USR a anunţat că sesizează Curtea Constituţională cu privire la hotărârea Camerei Deputaţilor prin care Bogdan Licu este numit judecător la CCR.

    Constituţia prevede, la art. 143, că judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 9 mai decretul privind numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a Mihaelei Ciochină pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022.

    Parlamentul i-a numit pe Bogdan Licu şi Iulia Scântei judecători ai CCR, în locurile eliberate de Valer Dorneanu şi Mona Pivniceru.

  • Rodeanu: PSD şi PNL impun plagiatorul în faţa autorului

    „PSD şi PNL impun plagiatorul în faţa autorului. PSD şi-a pus plagiatorul la Curtea Constituţională. Pe cine putea să pună PSD în locul lui Valer Dorneanu? Un plagiator. Asta e apucătura pesedistă: oameni cu diplome falsificate, cu cariere falsificate, care au mari probleme profesionale şi morale şi care sunt dependenţi de partid. PSD nu ştie să lucreze cu oameni competenţi, stăpâni pe meseria şi pe destinul lor. Propunerea PSD, votată şi de PNL, a fost Bogdan Licu, un procuror copleşit de limba română şi de integritate, dependent de partid”, scrie pe Facebook deputatul USR Bogdan Rodeanu.

    El afirmă că propunerea USR pentru Curtea Constituţională a fost Cristian Dănileţ, „un judecător în adevăratul sens al cuvântului”.

    „Culmea este că Licu, atunci când şi-a obţinut doctoratul (coordonat de Gabriel Oprea), a copiat zeci de pagini dintr-o lucrare a lui Cristian Dănileţ.Astăzi, PSD a impus un plagiator în faţa autorului. Dar asta a fost pentru obţinerea diplomei. La Curtea Constituţională, plagiatorul Bogdan Licu va copia mesajele PSD, cuvânt cu cuvânt”, conchide Rodeanu.

    El a postat şi o filmare potrivit căreia a scris pe buletinul de vot „plagiator” în dreptul lui Bogdan Licu.

    Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, îl va înlocui pe Valer Dorneanu în funcţia de judecător CCR, a decis, marţi, Camera Deputaţilor.

    Bogdan Licu a obţinut 208 voturi „pentru” şi 93 „împotrivă”.

  • USR sesizează Curtea Constituţională cu privire la numirea lui Bogdan Licu drept judecător la CCR

    „Curtea Constituţională este o instituţie fundamentală a statului român. Totuşi, de la an la an, numirile făcute de partide la CCR s-au degradat. Aveam odinioară judecători la CCR de anvergură. În ultima perioadă, cu mici excepţii, partidele au preferat, însă, să numească doar cozi de topor, pe criterii strict politice. Astăzi, plenul Camerei Deputaţilor a avut de ales între original şi copie, între original şi plagiat. USR, ascultând vocea societăţii civile, a propus un judecător cu experienţă, care şi-a fundamentat întreaga carieră pe studiu, pregătire temeinică, note şi concursuri pe bune, un judecător care este şi formator la INM şi care are un doctorat făcut ca la carte. De cealaltă parte, a coaliţiei PSD-PNL, a venit contraexemplul, care a şi fost votat pentru înalta demnitate de judecător la CCR: un candidat împins de la spate de serviciile secrete, care a avut rezultate submediocre de la liceu până la facultatea obscură şi neacreditată pe care a terminat-o”, declară deputatul USR Stelian Ion.

    Constituţia prevede, la art. 143, că judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

    USR consideră că propunerea PSD, votată de deputaţii „Coaliţiei sărăciei, nu îndeplineşte criteriul constituţional al pregătirii juridice superioare”.

    „În plus, prin nedepunerea diplomei de licenţă la dosarul de candidatură, Bogdan Licu nu a respectat prevederile legale cu privire la documentele necesare a fi depuse în vederea numirii ca judecător la CCR. La rândul său, Camera Deputaţilor nu a analizat documentele oficiale care să ateste îndeplinirea de către candidat a condiţiilor de numire, încălcându-se astfel dispoziţiile cuprinse în art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Clarificarea situaţiei studiilor juridice ale candidatului Bogdan Licu este cu atât mai importantă cu cât au apărut în spaţiul public mari dubii cu privire la existenţa vreunei diplome eliberate pe numele acestuia. Tot în privinţa dosarului de candidat, lipsesc cu desăvârşire şi alte documente, precum cazierul judiciar şi declaraţia de necolaborare cu Securitatea şi cu actualele servicii de informaţii. Nici măcar o copie după cartea de identitate nu s-a sinchisit candidatul PSD să furnizeze în dosarul de candidatură. Totodată, din actele prezentate de candidat – CV şi adeverinţă privind vechimea în muncă – a fost imposibil de analizat, pe parcursul procedurii parlamentare, dacă Bogdan Licu îndeplineşte o altă condiţie esenţială pentru un judecător CCR, şi anume înalta competenţă profesională. Înalta competenţă profesională se dovedeşte prin rezultate profesionale de excepţie, materializate în titluri ştiinţitifce, cărţi şi studii publicate, participări la reuniuni ştiinţifice de înaltă ţinută, titluri academice etc.”, potrivit unui comunicat de presă.

    USR trabnsmite că au fost încălcate prevederile regulamentare prin votul „la pachet” exprimat în Comisia juridică, cu prilejul audierii candidaţilor.

    „În acest sens, a fost imposibil de exprimat o opinie cu privire la un aviz pozitiv sau negativ pentru fiecare candidat în parte, dezbaterea privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie devenind astfel una iluzorie, iar votul a fost doar unul formal, deşi Comisia avea atribuţii expres prevăzute privind analiza fiecărui candidat în parte”, se arată în sesizarea depusă de USR.