Mai bine ospătar, decât avocat? „Cred că viitorul sună astfel: cei care învaţă o meserie vor câştiga bani foarte mulţi  fiindcă aceste meserii sunt extrem de bănoase  dacă vorbim de venituri, cred că veniturile sunt undeva la peste 1.000 de euro pentru fiecare lucrător din această industrie”, descrie Daniel Mischie, CEO al grupului City Grill, care operează cel mai mare lanţ românesc de restaurant, viziunea sa asupra angajaţilor din industria în care activează.

Pe perioada iernii, în cadrul grupului pe care îl conduce lucrează 1.350 de angajaţi, iar pe perioada verii, datorită teraselor, numărul ajunge la 1.600. Deficitul de personal al companiei este astfel de 5% şi este reglabil, potrivit lui Mischie.

Grupul este implicat în programele de formare de învăţământ dual: la  liceul Mihai Bravu are două clase de ospătari şi de bucătari; acestea sunt formate din 60 de elevi pe care îi pregătesc şi îi sponsorizează timp de trei ani. „Învăţământul dual presupune ca grupul City Grill să acorde burse, transport, cazare, masă pentru toţi aceşti elevi – practic toate cheltuielile, cu excepţia unei părţi din cheltuielile de şcolarizare, sunt plătite de grupul City Grill”, descrie şi Mischie modalitatea de funcţionare a acestui program.

Potrivit lui, aceste cheltuieli implică resursele City Grill, în timp ce statul oferă infrastructura, profesorii, şcoala, imobilul în care se desfăşoară pregătirea elevilor. Un elev costă compania circa 250 de euro pe lună: „Acest lucru înseamnă că pentru trei ani ajunge să ne coste 7.500 de euro, fără bonusuri de performanţă sau alte bonusuri – 7.500 x 60 înseamnă aproape jumătate de milion de euro pe trei ani care sunt bani despre care nu vei şti dacă se întorc sau nu”.

Admite totuşi că în acest interval de timp grupul beneficiază de practica pe care o fac elevii în acest interval de timp. O altă modalitate prin care compania se implică în pregătirea angajaţilor este Academia City Grill, lansată anul trecut – aceasta se adresează însă doar angajaţilor şi viitorilor angajaţi ai grupului.

„Deocamdată suferim şi pentru că sistemul de educaţie scoate foarte mulţi absolvenţi cu diplomă de bucătar şi de ospătar, dar cu foarte puţină practică, drept urmare noi trebuie să dublăm aceste diplome cu o diplomă obţinută la Academia City Grill – spun eu: practic este un fel de şcoală profesională făcută la iniţiativă privată – iniţiativa City Grill”, descrie el proiectul.

Compania oferă prin intermediul acestuia cursuri de specializare pentru posturile de ospătar şi bucătar. „Academia City Grill este acreditată şi, în afară de faptul că oferă diplome cu recunoaştere internaţională, cel mai accesat lucru este practica pe care elevii de la această academie o efectuează chiar în câmpul muncii – în faţa clientului”, descrie Daniel Mischie motivele pentru care consideră util proiectul. Spune că în prezent, există o listă de aşteptare pentru cei care vor să acceseze academia formată din 40-50 de persoane pentru seriile de ospătari şi de 10-12 oameni pentru bucătari.

Chiar dacă acum aceasta se adresează celor care lucrează sau vor lucra în cadrul grupului, Mischie spune că va veni o etapă în care retenţia de personal va fi suficient de bună ca să extindă programul şi pentru alţi potenţiali angajaţi ai industriei.
În ceea ce priveşte meseria de ospătar, spune că tendinţa a fost ca aceasta să fie văzută mai degrabă ca o pedeapsă sau o meserie de „bypass – de trecere prin perioada studenţiei sau de acomodare la o altă meserie, până la găsirea uneia mai serioase”. Crede că pe pieţele vestice, dimpotrivă, aceasta este văzută ca o „meserie serioasă”, în care ospătari lucrează în domeniu o viaţă întreagă.

Unul dintre motivele pentru care tinerii se reorientează spre acest tip de formare se leagă de înăsprirea examenului de bacalaureat şi a unui procent de promovabilitate redus până la 50-60%, spune CEO-ul City Grill. „Tinerii cântăresc astfel mai bine deciziile legate de viitorul lor: unii sunt îndreptaţi către mediul academic şi e foarte bine şi foarte frumos, alţii trebuie să fie îndreptaţi spre şcolile vocaţionale.”
În contextul în care bacşişul reprezintă mai mult de jumătate din veniturile unui ospătar – „sunt ospătari în România care au venituri mai mari decât ospătarii din afara ţării – mulţi – pentru că suntem o ţară în care bacşişul este generos”. Per ansamblu, trăgând linie, este de părere că iniţiativa privată face ca această ţară să funcţioneze; implicarea statului, cu cât este mai redusă, cu atât „lucrurile vor merge mai bine”.

Meseriaşii, căutaţi şi în petrol şi gaze. Şi OMV Petrom a demarat propriile programe dedicate pregătirii viitorilor angajaţi. România Meseriaşă este un program demarat în 2015 de către companie dedicat susţinerii şi dezvoltării învăţământului profesional şi tehnic din România (ÎPT). Potrivit reprezentanţilor OMV Petrom, acesta îşi propune să contribuie cu soluţii la problemele acestui tip de învăţământ, cum ar fi: necorelarea ofertei educaţionale cu piaţa muncii, slaba pregătire practică a elevilor, lipsa personalului calificat sau respectul scăzut al românilor pentru meseriaşi.

Din 2016, România Meseriaşă face parte din platforma România Educată a Preşedinţiei, iar acţiunile din cadrul campaniei sunt derulate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. În cei trei ani de la lansare, programul a cuprins mai multe proiecte pentru dezvoltarea intensivă a elevilor şi profesorilor. Printre acestea se numără Liga Elevilor Meseriaşi – un proiect care va pregăti primul grup de iniţiativă care să aducă în dezbatere problemele elevilor din învăţământul tehnic şi profesional.

Această ligă este formată din 27 de elevi, reprezentanţi din fiecare liceu tehnologic din judeţul Buzău, şi 24 de profesori coordonatori, al căror rol este acela de a susţine elevii în proiect. Un alt proiect este Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei – acest proiect de dezvoltare personală şi profesională se adresează elevilor din şcolile profesionale şi liceele tehnologice din România, din clasele X-XI. Programul pregăteşte anual, încă din 2015, peste 200 de elevi şi 40 de profesori, implicând mentori şi specialişti renumiţi în fiecare domeniu. Până în prezent, Tabăra Meseriaşilor a pregătit peste 750 de elevi şi 140 de profesori din 6 judeţe din România şi a oferit burse de studiu în valoare de 550.000 lei.

Şcoala Petroliştilor este un alt proiect prin care OMV Petrom susţine trei clase profesionale în domeniul industriei petroliere, în trei licee tehnologice din ţară – din Moineşti, Târgovişte, Piteşti. 167 de elevi primesc burse de performanţă de până la 700 de lei şi urmează stagii de practică în cadrul companiei. De asemenea, OMV Petrom colaborează cu licee partenere prin dotarea laboratoarelor de practică şi instruire pentru profesorii de specialitate.

Elevii învaţă după curricula actualizată pentru cele două specializări incluse în program: operator la extracţia, transportul, tratarea şi distribuţia gazelor şi operator sonde, primesc burse lunare de 700 de lei, iar la finalul clasei a XI-a vor avea o calificare recunoscută la nivel internaţional. Compania a investit şi în dotări pentru laboratoare de practică: potrivit reprezentanţilor OMV Petrom, peste 230.000 de euro au fost investiţi în 13 unităţi de învăţământ din ţară, dintre care 9 sunt din judeţul Buzău.

napoi la şcolile profesionale. Piaţa locală are o istorie în ceea ce priveşte învăţământul profesional, şi nu una de scurtă durată, ci una începută imediat după Revoluţie. Nevoia mare de meseriaşi este acutizată şi de desfiinţarea şcolilor profesionale în 2009 de către ministrul educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu (pe motiv că nu mai erau tineri doritori să înveţe o meserie), potrivit ZF. În 2004 erau aproape 280.000 de copii înscrişi la şcolile profesionale, în 2008 erau 180.000, iar apoi a urmat prăbuşirea unui sistem de educaţie vocaţională: în 2009 mai erau înscrişi 109.000 elevi în şcolile profesionale, în 2010, 51.000, în 2011, 10.000.

Deşi acest sistem de învăţământ a reînviat în 2012, numărul elevilor înscrişi în prezent în şcolile profesionale (de circa 68.000) este insuficient, fiind de peste 3 ori mai mic decât în urmă cu un deceniu, potrivit ZF.
În prezent, 70% dintre managerii de resurse umane din companii spun că învăţământul profesional este neadaptat la cerinţele pieţei; 65% dintre angajatori sunt nemulţumiţi de calitatea pregătirii practice din învăţământul profesional din România; 85% dintre angajatori consideră că numărul absolvenţilor învăţământului profesional este insuficient; aproape 80% dintre români nu respectă meseriile, iar 60% dintre meseriaşi nu ar recomanda meseria proprie unei persoane dragi, potrivit unui studiu al companiei Exact Cercetare şi Consultanţă.

um s-a ajuns la acest decalaj? „Pentru o perioadă de timp, prin deciziile de natură guvernamentală, această formă de învăţământ profesional a trecut prin multe schimbări care i-au diminuat importanţa în loc să o crească”, spune Mihai Boldijar. El oferă ca exemple închiderile de ateliere, lipsa de finanţare a şcolilor profesionale – aspecte care, potrivit lui, au scăzut calitatea actului de învăţământ profesional şi au determinat tinerii să se îndrepte către forme de învăţământ teoretic. „De asemenea, curricula în aceste şcoli este de multe ori depăşită şi neadaptată tehnologiilor moderne şi dezvoltării aptitudinilor personale de tip soft skills, de unde şi gradul mai mic de atractivitate în rândul elevilor”, crede reprezentantul grupului Bosch. 

Şi Daniel Mischie, CEO al grupului de restaurante City Grill, este de părere că renunţarea la şcolile profesionale a fost o greşeală. „Eu cred că strategia prin care orice copil ar trebui să facă facultate în ultimii 20 de ani a fost greşită; îmi amintesc că am avut foarte mulţi lucrători care au venit la 20 şi ceva de ani să se angajeze în cadrul grupului, după ce terminaseră masterul în drept sau în studii economice. O ţară nu poate să funcţioneze doar cu absolvenţi de master: are nevoie şi de bucătari, croitori, electricieni etc.

Cred că meseriile nu pot să dispară şi desfiinţarea şcolilor profesionale la un moment dat sau trecerea pe linie moartă a acestora a fost o greşeală fantastică”, spune CEO-ul grupului City Grill.
El observă şi că, până nu de mult, învăţământul profesional se făcea în funcţie de ce profesori existau în cancelarie, nu în funcţie de ce nevoi avea economia. Şcolile produceau în continuare producători prin aşchiere, de exemplu, doar că economia nu mai are nevoie de acest tip de meseriaşi – drept urmare, mediul privat a făcut o copie a învăţământului dual din ţări precum Germania şi Austria.

Directorul general al Bosch observă că, pentru o perioadă de timp, şi agenţii economici au stat deoparte: „Din fericire, paşii mărunţi care s-au făcut în direcţia parteneriatului între şcoală şi mediul economic se simt şi, totodată, generează efecte pozitive”.
„Este o chestiune de responsabilitate socială, prin care te asiguri că pentru industria ta, vor ieşi în piaţă oameni cu experienţă; apoi există posibilitatea ca cei sponsorizaţi să lucreze în compania cu care au colaborat în cei trei ani de pregătire”, descrie Daniel Mischie, CEO al grupului City Grill, motivele pentru care companiile se implică în astfel de programe.

Infrastructura de învăţământ ideală, în care să fie integrate şi şcolile profesionale, presupune, din punctul de vedere al lui Mihai Boldijar, dezvoltarea colaborării dintre mediul privat şi stat în direcţia pregătirii elevilor. „Ne bucură iniţiativa de a crea un contract între şcoli şi companiile din sectorul privat, care reglementează drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi. Dorinţa noastră este ca reforma acestei forme de învăţământ să continue”, spune Mihai Boldijar. Din punctul lui de vedere, curricula trebuie îmbunătăţită şi sunt necesare examene serioase de certificare a calităţii la nivel naţional.

„De asemenea, este necesară implicarea mai activă a sistemului naţional de învăţământ în pregătirea cadrelor didactice din sistemul dual, în creşterea motivaţiei lor prin instruiri, schimburi de experienţă, creştere a salariilor. Ar trebui poate chiar să se creeze un program de stimulente pentru cadrele didactice care aleg să lucreze în sistemul de învăţământ dual; este absolut necesar ca nivelul de pregătire a acestor cadre didactice să fie racordat la nevoile industriei”, crede Boldijar. 

El adaugă că subiectul este de mare interes pentru producătorii din domeniul auto, membrii PAR (Parteneriatul Auto Român), care au venit şi cu o propunere concretă de program la finalul anului trecut, în cadrul primului PAR Automotive Summit.
În afară de acestea, propune întărirea colaborării cu Ministerului Educaţiei în vederea menţinerii unui cadru legislativ stabil şi predictibil, care va permite punerea în practică de programe pe termen lung; începerea unei campanii publice de promovare a învăţământului dual printre tineri şi părinţii lor; dezvoltarea de parteneriate între companii şi diferitele instituţii de învăţământ care pot furniza studenţi cu competenţele necesare.
„Fără implicarea activă a tuturor celor implicaţi, un astfel de proiect nu este posibil şi aici vorbim în primul rând de responsabilii din companii, de şcoli, prin directori şi profesori, inspectorate şcolare. Iar crearea acestei punţi de colaborare este intensă, dar şi foarte importantă”, crede şi reprezentanta Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane.

Soluţii germane pentru probleme româneşti.
În Germania, învăţământul dual are o istorie de peste 150 de ani şi, prin urmare, presupune structuri instituţionale bine formate pentru a susţine un astfel de sistem. Compania preia responsabilitatea pentru pregătirea profesională practică şi împarte programa – curriculum obligatoriu de formare – pe  parcursul a 3-4 zile pe săptămână. În firmele mijlocii şi mari există  ateliere speciale pentru elevii care vin în practică, ca prim pas înainte de a intra efectiv în activitatea productivă.
În România, învăţământul profesional dual a fost înfiinţat în anul 2012 şi durata lui a fost, iniţial, de doi ani; în 2014 însă, a fost introdus învăţământul dual de trei ani, începând din clasa a IX-a.
Principala deosebire dintre învăţământul profesional clasic şi cel dual este că în cel clasic elevul alege o şcoală unde învaţă meserie la un agent economic pe care nu-l cunoaşte, iar în sistemul dual, elevul alege compania în care face practică.
Elevii care intră într-o clasă cu învăţământ dual primesc o bursă lunară de 200 de lei de la stat şi o bursă de cel puţin 200 de lei, tot lunar, de la firma. Învăţământul dual are următoarea structură de pregătire: în clasa a IX-a: elevul face practică 20%; în clasa a X-a: elevul face practică 60%; în clasa a XI-a: elevul face practică 72%.
Investitori germani au creat prima şcoală profesională cu statut juridic – Kronstadt. Elevii care au terminat această şcoală, s-au angajat în proporţie de 100%, potrivit Mediafax. Şi în prezent, majoritatea companiilor implicate în învăţământul profesional dual sunt de origine germană.

Sursa: AHK RomÂNIA

În Germania, ţară cu o tradiţie de peste 150 de ani în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ dual, 70% dintre reprezentanţii unei generaţii urmează o formă de învăţământ dual, potrivit informaţiilor reprezentanţilor AHK România. Valoarea cheltuielilor firmelor din Germania pentru asigurarea generaţiei viitoare de angajaţi ajunge, în fiecare an, la aproximativ 15,2 miliarde de euro. Cheltuielile nete ajung însă, potrivit datelor AHK România, la 3,6 miliarde de euro, dacă se scade aportul productiv al elevului din timpul şcolarizării. 

Finanţarea părţii practice se realizează exclusiv de către companie, iar 62% intră în costurile cu forţa de muncă – pentru că elevii primesc un salariu pe parcursul şcolarizării şi acesta, în funcţie de meserie, nu este chiar de neglijat (în medie 550 de euro pe lună). Aproximativ 23% (în cifre absolute 2,1 milioane) din numărul total al companiilor de pe piaţa germană sunt implicate în astfel de proiecte. În acest moment, peste 400 de meserii se şcolarizează în acest sistem. Pe lângă cele tehnice, există mai multe meserii în domeniul serviciilor: în sistemul bancar, administrativ sau chiar în al vânzărilor şi achiziţiilor.

Din punctul de vedere al lui Mihai Boldijar, director general al companiei Robert Bosch pe piaţa locală şi reprezentantul grupului Bosch în România, în Germania există o corelaţie directă între gradul de dezvoltare a companiilor şi economiei germane şi tradiţia îndelungată a acestui tip de pregătire. „Vorbim în primul rând de un sistem educaţional bine organizat, îndreptat către sprijinirea mediului economic. Şi, foarte important, acolo nu sunt sincope. Sistemul funcţionează fluent şi orientat către îmbunătăţire.”

Soluţii germane pentru probleme româneşti. Confruntate cu lipsa forţei de muncă, companiile au făcut presiuni pentru reînfiinţarea şcolilor profesionale duale şi pe piaţa locală sau au găsit alte forme prin care să se implice în pregătirea viitorilor angajaţi. Directorul general al Bosch este de părere că sistemul de învăţământ dual, după modelul german, reprezintă în mod sigur o opţiune care conduce către formarea de personal pregătit să lucreze cu tehnologiile actuale şi de viitor,

într-un mediu de producţie modern sau într-o fabrică ce este conectată, ce foloseşte soluţii de Industrie 4.0.
„Lumea noastră se schimbă într-un ritm foarte alert şi trebuie să ne adaptăm cât mai repede pentru a supravieţui sau pentru a excela. Şi ştim cu toţii că un factor esenţial în evoluţia şi dinamica unei companii este factorul uman”, spune el.
Grupul deţine un centru de cercetare-dezvoltare în Cluj şi unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate în Cluj şi  Blaj, o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara.

În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării. 

Peste 6.500 de angajaţi numără grupul Bosch în cele cinci entităţi pe piaţa locală. Una dintre modalităţile prin care compania îşi pregăteşte viitorii potenţiali angajaţi este implicarea în proiectul de sistem educaţional dual din 2013. În prezent, peste 130 de elevi se pregătesc pentru meserii de tehnicieni în electromecanică şi electronică în fabricile Bosch din Blaj şi Cluj. Mihai Boldijar spune că în industria în care activează – un lucru important şi nu întotdeauna uşor de realizat – este găsirea de oameni motivaţi şi talentaţi, interesaţi de domeniul electronicii auto.

„Având un cadru reglementat, putem să discutăm şi de o predictibilitate importantă pentru agenţii economici, dar şi pentru instituţiile de învăţământ”, descrie el beneficiile acestui sistem. Programul de învăţământ dual Bosch din Cluj şi Blaj oferă posibilitatea elevilor să pună în aplicare cunoştinţele teoretice acumulate în cadrul şcolii – activitatea lor fiind bazată pe planul de învăţământ.
„Pe lângă practică, tinerii îşi dezvoltă abilităţi organizaţionale, de lucru în echipă. Elevii au ocazia să acumuleze informaţii şi experienţă practice despre producţia de serie în domeniul electronicii aplicate în industria automotive.”

Spre exemplu, în centrul de training din fabrica de componente auto de la Cluj, elevii au spaţiul lor special dedicat pentru practică, pe aproximativ 770 metri pătraţi, constând în atelier mecanic, electric şi electronic, de tehnologii avansate şi săli de curs. Fiecare elev are trusa lui de scule şi învaţă aici bazele mecanicii, ale electricii şi electronicii. „Încep de la operaţii simple, de pilire şi găurire, până la frezare şi strunjire. De asemenea, ei învaţă să cositorească şi să realizeze circuite electronice. Iar în atelierul de tehnologii avansate, lucrează în domeniul electropneumaticii, senzorilor şi motoarelor”, detaliază programul Boldijar.

Anul acesta, Bosch a început colaborarea cu al treilea liceu partener, Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca, unde, începând din 15 iunie, erau 14 locuri disponibile pentru anul şcolar 2018-2019; prin această colaborare, Bosch a extins programul şi pentru profesia de electrician pentru aparate electrice şi energetice.
În ceea ce priveşte investiţiile direcţionate de companie înspre pregătirea elevilor, compania a cumpărat echipament tehnic în valoare de 296.000 de lei (circa 66.000 de euro), pentru a asigura standarde ridicate de învăţare. „În plus, investim constant în resursa umană implicată în acest proces. Avem traineri seniori implicaţi, cu o bogată experienţă şi dedicare”, spune Boldijar.

Până în prezent, au 40 de elevi absolvenţi, majoritatea preluând după finalizarea şcolii un loc de muncă în departamentele tehnice din fabricile Bosch din Cluj şi Blaj; o parte dintre aceşti elevi îşi continuă studiile.

Bosch este una dintre cele aproximativ 30 de companii cu capital german care implementează astfel de proiecte pe piaţa locală, potrivit datelor AHK România. Majoritatea acestora sunt active în domenii tehnice precum capacităţi de producţie, companii din Cluj, Satu Mare, Arad, Timişoara, Hunedoara, Sebeş, Sibiu şi Braşov.

Zicala românească „Meseria, brăţară de aur” primeşte o conotaţie cât se poate de actuală în contextul crizei prin care trece piaţa locală a muncii. Investiţiile în învăţământul profesional dual reprezintă una dintre soluţiile angajatorilor locali, iar alternativa unei astfel de forme de studiu câştigă treptat şi interesul elevilor, care până nu demult aspirau la diplome de licenţă şi master,  insuficiente în dobândirea carierei visate.

„De curând am împlinit 30 de ani, dar mă simt ca la 20”, spunea Ghiţă Nistor, într-un interviu acordat Business MAGAZIN pentru realizarea profilului său din catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia din 2014. Absolvent al unei şcoli profesionale din Cugir, specializarea prelucrător prin aşchiere, s-a angajat în fabrica Star Transmission din Sebeş, una dintre principalele investiţii ale grupului german Daimler din România, ca operator care regla şi programa maşini, în 2001. În aproximativ 12 ani, a devenit director de producţie şi asamblare cutii de viteză cu dublu ambreiaj în şapte trepte, iar apoi a preluat şi coordonarea montajului cutiilor de viteză automate în cinci trepte.

El a apărut la inaugurarea de la Sebeş a investiţiei de 300 de milioane de euro a grupului Daimler, producătorul Mercedes-Benz, în postura de director de fabrică. A absolvit între timp facultatea de inginerie economică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Deşi a întârziat cu studiile universitare, ardeleanul a făcut timp de doi ani cursuri de instruire în Elveţia, Austria şi Germania în domeniul asamblării cutiilor de viteză.

„Mă mândresc cel mai mult cu faptul că am reuşit să producem cutii de viteză la acelaşi nivel calitativ precum colegii noştri din Hedelfingen. Presiunea a fost extrem de mare deoarece a fost pentru prima dată când s-au montat cutii de viteză altundeva decât în Germania, iar noi am dovedit că putem face faţă acestei provocări”, spunea el în interviul acordat Business MAGAZIN.

Exemplul lui a fost preluat de presă, ca urmare a excepţiei de la regula modelului tradiţional de succes în management: absolvent de ASE, poate, apoi un traseu ascendent în cadrul unei multinaţionale. În ţara de origine a companiei în care şi-a construit cariera, acesta reprezintă de fapt parcursul clasic de carieră pentru un tânăr.

„Mulţi tineri aleg un astfel de tip de formare pentru a avea o meserie, dar şi ca un prim contact cu mediul privat. După o astfel de formare, unii se specializează să devină maiştri în domeniul lor, iar alţii se îndreaptă către o facultate. Cei mai mulţi directori de companii din Germania au trecut printr-o astfel de formare”, descrie Anca Hociotă, manager membership services and vocational training în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România), perspectivele de dezvoltare ale unui tânăr care trece printr-un sistem de pregătire duală pe această piaţă.