Tag: LIBERLAND

  • Ţara în care nu plăteşti taxe şi fumezi legal marijuana. Cum poţi deveni cetăţeanul celui mai râvnit teritoriu din Europa

    Vit Jedlicka este auto-proclamatul preşedinte al „celei mai noi ţări din lume”, o bucată de pământ între două ţări europene care nu aparţine însă, oficial, niciunuia dintre cele două state. Acolo, Jedlicka a înfiinţat prpria ţară, iar acum spune că are prea mulţi susţinători pentru a mai putea fi oprit. Vit Jedlicka a fost ironizat de guverne, dar şi de presă, toată iniţiativa lui fiind catalogată drept o glumă. Totuşi, la un an distanţă, după multe misiuni diplomatice în toată lumea, viziunea sa despre un paradis liber de orice constrângeri este deja extrem de susţinută, 400.000 de oameni solicitând deja cetăţenie în limitele celui mai nou stat care are susţinerea multor mişcări politice din toată lumea, şi chiar o bere naţională.

    “Au făcut din acest pământ pământul nimănui”, a spus Jedlicka în timpul unui discurs la Institutul de Afaceri Economice din Londra, în faţa unui public format din bancheri, afacerişti şi tineri conservatori.

    Citeşte aici care este ţara în care nu plăteşti taxe şi poţi fuma legal iarbă şi cum poţi să devii cetăţean

  • Un ceh pretinde că a înfiinţat un “nou stat” între Serbia şi Croaţia – FOTO

    Vit Jedlicka, membru al partidului eurosceptic şi conservator Cetăţenii Liberi, a declarat că o bucată de pământ de şapte kilometri pătraţi dintre Serbia şi Croaţia este acum statul suveran Liberland. Jedlicka, autoproclamat preşedinte al Liberland, a declarat că această zonă nu este revendicată de niciuna dintre cele două ţări.

    Până în prezent însă, nimeni nu s-a întrebat dacă aceasta este doar o strategie publicitară, deşi site-ul de ştiri ceh TN subliniază că “nu este clar în ce măsură activiştii sunt serioşi”.

    Liberland are un steag, un motto şi un website care invită cetăţenii să solicite cetăţenie. Fondatorii săi susţin că vor o ţară fără restricţii “care nu sunt necesare şi taxe” dar precizează clar că naziştii, comuniştii şi alţi extremişti nu trebuie să depună cerere. Jedlicka a primit sute de solicitări din partea unor tineri care vor să se mute în Liberland, deşi populaţia actuală este formată din şapte persoane.