Tag: LIBERARE CONDIŢIONATĂ

  • George Copos rămâne în penitenciar. Judecătoria Sector 5 i-a respins cerea de eliberare condiţionată

    La sfârşitul lunii ianuarie, Comisia de la Penitenciarul Rahova a aprobat liberarea condiţionată a lui Gheorghe Copos. Raportul în cazul lui Copos a fost trimis magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5, care respins, miercuri, solicitarea omului de afaceri.

    Hotărârea este contestabilă, sentinţa definitivă în acest caz urmând să fie dată de Tribunalul Bucureşti.

    Gheorghe Copos întrunea condiţiile de liberare condiţionată, astfel că la nivelul Penitenciarului Rahova a fost formată o comisie care a analizat posibilitatea ca fostul acţionar majoritar al Rapidului să iasă din închisoare. Un judecător de supraveghere a pedepselor privative de libertate a stabilit, în urma analizării documentelor, că Gheorghe Copos poate fi liberat condiţionat.

    Copos are de executat patru ani de închisoare, după ce Tribunalul Bucureşti a decis să nu fie aplicat un spor de pedeapsă, în urma contopirii condamnărilor primite în dosarele Loteria I şi cel privind transferurile de jucători.

    În 25 august 2014, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Gheorghe Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I. În momentul în care a primit această pedeapsă, Copos se afla încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

    În primul dintre dosare, Copos era acuzat că a făcut afaceri “profitabile” cu Loteria Română, în urma cărora a adus un prejudiciu statului de peste un milion de euro. Mai exact, omul de afaceri nu şi-a plătit obligaţiile fiscale, el ascunzând faptul că deţine 38 de spaţii comerciale, prin aşa-zisa vânzare a acestora către Compania Naţională Loteria Română.

    În cel de-al doilea dintre dosarele în care Copos a fost condamnat la închisoare cu executare, în 4 martie, el s-a dovedit a fi vinovat că s-a implicat în efectuarea de tranzacţii ilegale în cazul transferurilor unor fotbalişti către cluburi din străinătate. Alături de ceilalţi oameni de fotbal implicaţi în acest caz – Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea -, Copos ar fi produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

    Copos mai are un dosar – Loteria II – în care este judecat pentru manipularea pieţei de capital, spălare de bani, fals în înscrisuri şi folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă. Cauza este la judecată în fond la Tribunalul Bucureşti.

  • Penitenciarul Rahova aprobă eliberarea lui Copos. Cererea va fi judecată de instanţă în 11 februarie

    Gheorghe Copos întrunea condiţiile de liberare condiţionată, astfel că la nivelul Penitenciarului Rahova a fost întrunită o comisie care a analizat posibilitatea ca fostul acţionar majoritar al Rapidului să iasă din închisoare. Un judecător de supraveghere a pedepselor privative de libertate a stabilit, în urma analizării documentelor, că Gheorghe Copos poate fi liberat condiţionat.

    Raportul comisiei a fost trimis Judecătoriei Sectorului 5, instanţă care va decide dacă Gheorghe Copos poate sau nu să fie eliberat. Indiferent de decizia magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 5, hotărârea va putea fi contestată, sentinţa definitivă în acest caz urmând să fie dată de Tribunalul Bucureşti.

    Gheorghe Copos are de executat patru ani de închisoare, după ce Tribunalul Bucureşti a decis să nu fie aplicat un spor de pedeapsă, în urma contopirii condamnărilor primite în dosarele Loteria I şi cel privind transferurile de jucători.

    În 25 august 2014, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I. În momentul în care a primit această pedeapsă, Copos se afla încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

    În primul dintre dosare, Copos era acuzat că a făcut afaceri “profitabile” cu Loteria Română, în urma cărora a adus un prejudiciu statului de peste un milion de euro. Mai exact, omul de afaceri nu şi-a plătit obligaţiile fiscale, el ascunzând faptul că deţine 38 de spaţii comerciale, prin aşa-zisa vânzare a acestora către Compania Naţională Loteria Română.

    În cel de-al doilea dintre dosarele în care Copos a fost condamnat la închisoare cu executare, în 4 martie, el s-a dovedit a fi vinovat că s-a implicat în efectuarea de tranzacţii ilegale în cazul transferurilor unor fotbalişti către cluburi din străinătate. Alături de ceilalţi oameni de fotbal implicaţi în acest caz – Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea -, Copos ar fi produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

    Copos mai are un dosar – Loteria II – în care este judecat pentru manipularea pieţei de capital, spălare de bani, fals în înscrisuri şi folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă. Cauza este la judecată în fond la Tribunalul Bucureşti.

  • Adrian Năstase, ELIBERAT din penitenciar

    Adrian Năstase a declarat, joi, la ieşirea de la Jilava, că a primit oferte de la multinaţionale, dar şi de la un guvern străin, că ar vrea să fie consultant politic, că scrie o carte intitulată “Traversarea deşertului” şi că intenţionează să se întoarcă la catedră.

    “Ştiţi foarte bine că în următorii nouă ani eu practic nu voi putea să ocup funcţii publice şi, din acest punct de vedere, mi-a făcut mare plăcere să primesc diverse oferte de la nişte societăţi multinaţionale şi de la un guvern străin. Să nu mă întrebaţi de unde pentru că oricum nu o să vă spun. Dar dacă nu mai este nevoie de mine în România, aşa cum au hotărât instanţele, în mod evident va trebui să găsesc un drum pentru viitor”, a spus Năstase.

    Întrebat cum arată în prezent omul politic Adrian Năstase, el a arătat din nou că în momentul de faţă nu are dreptul să voteze, să fie ales şi să ocupe funcţii publice.

    “Aş vrea să fiu eventual consultant politic şi eventual să fac contracte cu unele dintre televiziunile voastre pentru a explica diverse lucruri”, a adăugat Adrian Năstase.

    Întrebat de ce şi-a lăsat barbă şi dacă va renunţa acum la ea, Năstase a răspuns negativ, adăugând că i s-a spus că, arătând astfel, ar putea obţine cu uşurinţă un rol într-un film. “Nu ştiu (ce rol, n.r.), dar aştept oferte. Există nenumărate documentare la unele televiziuni în care n-aş vrea să joc”, a mai răspuns fostul premier la întrebările jurnaliştilor.

    Întrebat ce făcea înainte să fie eliberat, Năstase a răspuns că tocmai terminase o discuţie cu o parte din “colegii” săi despre Constantin Brâncoveanu şi şi-a adus aminte că “de fapt trădarea boierilor a dus la apariţia domnitorilor fanarioţi în România”.

    Năstase a mai spus că scrie o carte care se intitulează “Traversarea deşertului” şi în care va include experienţa penitenciarului şi că intenţionează să se întoarcă la catedră, la Facultatea de Drept.

    Totodată, Năstase i-a anunţat pe jurnalişti că nu va acorda interviuri în perioada următoare.

    Adrian Năstase a plecat, joi seară, din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Ilfov a decis, definitiv, ca fostul premier să fie eliberat condiţionat, pentru că a executat o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare.