Programele informatice libere sau open source au devenit tot mai populare si par sa contrazica definitiile traditionale ale comertului. Insa cand firme precum IBM, Apple sau Sun intra in joc, inseamna ca e, totusi, o afacere serioasa.
Comertul cu programe pentru calculator are o istorie mai scurta decat a calculatoarelor, pentru ca multa vreme acestea se livrau impreuna cu software-ul de baza. Dezvoltarea programelor aplicative specifice organizatiei se facea in casa iar incompatibilitatea intre diversele computere facea aproape imposibil comertul. Abia cand sistemul Unix a devenit foarte raspandit au inceput sa apara premisele unui veritabil comert cu software, care a explodat insa abia o data cu raspandirea microcomputerelor si a calculatoarelor personale.
Spre deosebire de produsele industriale obisnuite, programele au un caracter imaterial (reprezinta, de fapt, informatie) iar costurile multiplicarii sunt aproape neglijabile. Rezultatul este ca vanzarea unui program nu reprezinta in general un transfer de proprietate. Programul ramane in proprietatea furnizorului iar cumparatorul obtine doar un drept de utilizare, consemnat printr-o licenta nominala. Cumparatorul primeste programul in forma executabila (forma binara, inteligibila doar pentru calculator), il poate utiliza pe un numar de computere precizat in licenta si nu poate sa distribuie copii ale acestuia. De regula, pentru a atenua caracterul oarecum abstract al vanzarii, cumparatorul primeste si unele obiecte fizice (suportul fizic, manuale de utilizare) si unele servicii conexe (asistenta tehnica). De notat ca garantia se refera de obicei strict la suportul fizic iar producatorul nu-si asuma nici o responsabilitate in privinta functionarii programului asa cum se asteapta cumparatorul.
La inceputul anilor 80 a aparut insa in scena un programator exceptional pe nume Richard Stallman, autorul unor programe celebre precum editorul Emacs sau compilatorul GCC. Desi a urmat universitatea Harvard, si-a facut ucenicia la M.I.T., unde si-a insusit spiritul deschis al comunitatii de hackers care avea sa-i influenteze conceptiile. Pentru Stallman, cunoasterea inglobata in programe este similara cunoasterii stiintifice si, prin urmare, trebuie liber diseminata. Stallman considera ca programele trebuie sa fie libere, aceasta insemnand ca utilizatorul poate sa ruleze programul in orice scop doreste, poate sa-i studieze modul de functionare si sa-l adapteze nevoilor sale, poate sa re-distribuie copii ale acestuia, poate sa-l imbunatateasca si sa faca publice imbunatatirile aduse.
Termenul popularizat de Stallman si adeptii sai este free software – adica software liber (nu neaparat gratuit). Pentru a proteja caracterul liber al programelor dezvoltate de el si numerosi alti programatori, Stallman concepe o licenta publica – GPL (General Public License) – care garanteaza tuturor potentialilor utilizatori libertatile asociate conceptului de program liber. De notat ca posibilitatea de a adapta si imbunatati programele implica distribuirea acestora si in format sursa – adica in limbajul de programare in care au fost dezvoltate.
Soft-ul liber a capatat o mare popularitate mai cu seama o data cu sistemul de operare Linux, dezvoltat de un mare numar de voluntari din intreaga lume si distribuit sub licenta GPL. Insa s-a vadit ca mesajul radical anti-comercial promovat de Stallman impiedica de fapt raspandirea soft-ului liber, mai ales in mediile comerciale. Prin urmare, un grup de personalitati din lumea soft-ului liber au lansat un nou concept – open source (surse deschise, publice) – prin care se promoveaza un mod de licentiere mai liberal decat GPL in privinta mixarii de soft liber si soft comercial. Exista numeroase licente publice considerate open source, printre care GPL, BSD, Mozilla Public License si altele. Deoarece toate licentele open source sunt publice si prevad distributia libera a surselor, se poate considera ca programele astfel distribuite sunt gratuite, deoarece din surse se pot obtine programele executabile. Insa caracterul gratuit nu este absolut, deoarece nimic nu impiedica vanzarea acestor produse si, mai ales, a programelor derivate pe baza lor precum si a serviciilor asociate. Pe de alta parte, nu toate programele gratuite (freeware) sunt libere, deoarece nu sunt oferite sursele si libertatile asociate (de pilda Acrobat Reader).
Nu trebuie confundata licenta cu copyright-ul (atat programele comerciale cat si cele open source sunt sub copyright). Programele pentru care autorii au renuntat la copyright sunt considerate in domeniul public. In fine, termenul shareware desemneaza o modalitate de vanzare pe principiul incearca si, daca-ti place, cumpara.