BusinessMagazin

Tag: Lehman Brothers

  • Scapă cine poate: Investitorii se adăpostesc în faţa furtunii şi retrag peste 320 miliarde dolari din fondurile de investiţii, în cea mai mare panică de după căderea Lehman Brothers

    Investitorii îşi scot banii în valuri din fondurile de investiţii cu specific pe plasamente în pieţele de bani  – în cel mai accelerat ritm de la colapsul Lehman Brothers din 2008 şi până în prezent.

    Potrivit CNBC, care citează datele FactSet şi Bank of America Merrill Lynch, investitorii au retras 322 miliarde dolari în ultimele şase luni, cel mai accelerat ritm din a doua parte a anului 2008, ceea ce duce activele fondurilor de investiţii la aproape 3.500 miliarde dolari.

    Dintr-o altă perspectivă, acea perioadă a creat o fereastră de oportunitate nemaiîntâlnită pe pieţele bursiere americane, cu acţiuni subevaluate şi actie ieftine. În luna martie 2009, Wall Street a intrat într-o etapă de bull market (n.r: creşteri de peste 20%), care a depăşit deja recordurile de longevitate al altor cicluri de creştere înregistrate de pieţele bursiere.

    „Poţi fi contrarian şi să spui că este un moment pozitiv, pentru că dacă piaţa se stabilizează şi există o anumită relaxare (n.r: în războiul comercial Beijing – Washington), acei bani e vor întoarce în piaţa de acţiuni”, spune Quincy Krosby, chief market strategist în cadrul Prudential Financial.

    Dincolo de aceste exituri de capital, totalul activelor gestionate pe pieţele de bani sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.

     

     

  • La doar 23 de ani a fondat o companie care a devenit principalul competitor al Uber

    John Zimmer s-a născut pe 14 martie 1984 în San Francisco, SUA. El a crescut în Greenwich, Connecticut, şi a urmat cursurile Şcolii de Administrarea Hotelurilor din cadrul Universităţii Cornell, pe care le-a terminat în 2006. După absolvire, Zimmer a lucrat ca analist în domeniul finanţelor imobiliare la compania Lehman Brothers din New York.

    În 2007, în timp ce încă lucra la Lehman Brothers, lui Zimmer i-a atras atenţia un anunţ publicat pe Facebook de Logan Green, cu detalii despre noua sa companie de ridesharing, Zimride. Interesat el însuşi de acest subiect încă din perioada studenţiei, Zimmer a luat legătura cu Green prin intermediul unui prieten comun, pentru a îi propune o colaborare. O săptămână mai târziu, Green a zburat la New York pentru a se întâlni cu Zimmer. Cei doi au lansat prima versiune a programului Zimride pe 22 mai 2007, în campusul Universităţii Cornell, şi, în doar şase luni, serviciul a atras 20% din corpul studenţesc. Câteva luni mai târziu, Zimride a fost extins şi în campusul Universităţii din California. Cu trei luni înainte ca Lehman Brothers să declare falimentul, Zimmer şi-a părăsit slujba de la companie pentru a lucra la Zimride cu normă întreagă, mutându-se în Silicon Valley cu Logan Green.

    Pe 9 iunie 2012, cei doi au lansat Lyft, ca serviciu adiţional al Zimride; în mai 2013, Zimmer şi Green au schimbat oficial numele companiei în Lyft. În primii trei ani de funcţionare a companiei Lyft, antreprenorii au lucrat din apartamentul pe care îl împărţeau. Similară cu Zimride, aplicaţia a fost concepută pentru a conecta şoferii cu locuri libere cu pasagerii care aveau nevoie de transport, dar, spre deosebire de Zimride – destinată călătoriilor în interiorul campusurilor – Lyft a fost concepută pentru a facilita călătorii scurte în interiorul oraşelor.

    Până în aprilie 2012, Lyft a atras finanţări de 7,5 milioane de dolari şi a funcţionat în peste 125 de universităţi. În iulie 2013, Lyft a vândut Zimride companiei Enterprise Holdings, societatea-mamă a Enterprise Rent-A-Car, decizie care a permis companiei să se concentreze exclusiv asupra creşterii Lyft. În august 2014, Lyft a introdus linia Lyft Line, un produs de transport pe distanţe lungi; pentru a stimula călătoriile, Lyft Line oferă costuri reduse pentru pasageri, această caracteristică fiind obiectivul iniţial al celor doi pentru Zimride.

    În 2009, Zimmer şi Logan Green au fost aleşi finalişti în lista celor mai buni tineri antreprenori americani din Business Week. În 2014, Zimmer a fost ales în lista „30 Under 30: Technology“ a Forbes, iar în 2017 Zimmer a primit premiul Cornell Hospitality Innovator din partea Universităţii Cornell. 

    În decembrie 2017, Lyft s-a extins în Canada, iar în prezent serviciul este disponibil pentru 95% din populaţia din Statele Unite şi din Toronto. Compania operează în circa 300 de oraşe din SUA şi are venituri anuale de peste 1 miliard de dolari. 

  • Angajatul crizei

    Cele mai multe dintre dimineţile toamnei acelui an mi le petreceam răsfoind ziarele – şi erau multe la vremea aceea – pentru unul dintre seminariile de la facultatea de jurnalism, numit Presa şi actualitatea sau, pe scurt, PACT. Nu pot să spun că mi-a atras în vreun fel atenţia falimentul Lehman Brothers, despre care Ziarul Financiar scria după 15 septembrie şi pe care Business MAGAZIN îl anticipa încă din vara anului 2008.
    Nu am primit nicio întrebare referitoare la faliment la testele săptămânale ale acelui seminar şi nu pot spune că îngrijorarea se observa în rândul vreunuia dintre colegii mei de la Facultatea de Jurnalism şi nici măcar în rândul profesorilor.
    Neavând un salariu, un credit sau vreun alt reper relevant pentru prăpastia în care se adâncea economia, nu pot să zic că am perceput criza în vreun fel în anul în care s-a întâmplat. Ştirea despre falimentul Lehman Brothers, peste care m-am oprit vreo trei minute, avea însă să „bântuie”  toţi anii care au urmat  cred că nu greşesc dacă spun că acest lucru este valabil pentru generaţia celor „de 30 şi un pic” (nu le-aş spune Millennials, cred că pentru generaţiile care ne-au urmat lucrurile stau uşor diferit), care şi-au construit cariera în criză.
    Mare parte din ziarele pe care le ţineam în braţe pentru PACT în drum spre facultate nu mai existau câţiva ani mai târziu, în momentul în care m-am angajat.
    Prieteni din generaţia mea care se înscriseseră la Academia de Studii Economice ca să devină bancheri, ca urmare a mirajului creat de cea mai bănoasă meserie în anii de boom, se confruntau cu lupta de a-şi găsi un job oriunde, fiindcă băncile treceau prin restructurări masive.
    Alţii visau la comisioane uriaşe din vânzări sau să îşi construiască cariere internaţionale în farma. Auzisem cu toţii de la cunoştinţe despre bonusuri uriaşe, despre avansări rapide în funcţii. Alţi membri ai generaţiei noastre visau la afaceri crescute peste noapte: generaţia noastră de antreprenori nu a avut însă şansa (sau neşansa?) unui El Dorado al afacerilor, ca în anii ‘90. A mai dat România vreun miliardar după anii ‘90? Care sunt şansele să mai dea vreunul? (Exceptând domeniul IT, care domină toate clasamentele, naţionale şi internaţionale, ale celor mai bogaţi tineri de în jur de 30 de ani.) Un posibil răspuns l-am găsit răsfoind ediţiile mai vechi ale Business MAGAZIN: „Posibilitatea ca un tânăr antreprenor român să dezvolte o afacere şi să aibă succes se îngustează pe zi ce trece şi tinde către zero”, spunea Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, în 2009.
    Ne-am petrecut „anii de boom” la cămin sau împărţind chiria visând la astfel de realizări.
    Încă de la primul job, s-au năruit toate aceste vise: angajatorii erau preocupaţi doar de reducerile de costuri – iar noi, derutaţi de refuzuri, de pesimism şi de frustrările generaţiilor anterioare de angajaţi. „Înainte de criză, aveam (şi aici începe o enumerare fără sfârşit)…”, spun şi acum unii dintre ei.
    Poate de aici şi nepotrivirea care încă mai există între cerinţele angajatorilor şi aşteptările noastre. Aşteptările noastre au fost alimentate de legendele anilor de boom, ani în care, în timp ce studiam în cadrul unor discipline diverse, generaţiile anterioare primeau bonusuri uriaşe, avansări rapide în funcţie etc. Cu toate acestea, mulţi dintre membrii generaţiei noastre acceptau să lucreze în Capitala anului 2009-2010 pe un salariu net de 1.000 – 1.500 de lei, nu prea ieşeam în oraş pentru că ne împărţeam timpul între job şi facultate şi încasam lovituri din două direcţii: de la şefi, pentru că «nu înţelegeam nimic», şi de la profesori, pentru că «nu veneam la ore».
    Acceptam orice ni se servea, spre deosebire de mulţi dintre cei mai tineri decât noi, cărora li se reproşează că inventează motive ca să nu vină la serviciu – în situaţia fericită în care anunţă acest lucru.
    Într-o piaţă a muncii caracterizată de precauţia angajatorilor, plină de nostalgii, de frustrări, de mituri răsturnate, am crescut treptat, apreciind fiecare pas făcut.
    Pe piaţa locală a muncii există în prezent în jur de 150.000 de angajaţi din generaţia „celor de 30 şi un pic”, în contextul în care numărul total al celor născuţi în jurul anilor ’90 este de 350.000. Restul au ales să caute „legendele” din anii de boom peste hotare, iar puţini au joburi de birou, cei mai mulţi dintre ei lucrând în cafenele sau restaurante, fabrici sau ca şoferi. Cei care am rămas –– ne-am asumat să creştem „realist” în continuare.

  • #10ani #CrizaEconomică – Cele mai importante 10 informaţii de reţinut despre Lehman Brothers

    1. Banca americană de investiţii Lehman Brothers, o instituţie financiară cu o vechime de 158 de ani, a solicitat protecţia autorităţilor sub legea falimentului, invocând Capitolul 11, într-o zi de luni, 15 septembrie 2008. Era după un weekend încins în care acţionarii şi executivii acesteia au purtat numeroase discuţii cu oficialii americani şi cele mai importante bănci de pe Wall Street. Cererea de faliment nu a inclus divizia de brokeraj şi alte câteva active.

    2. Cauza? Criza creditelor subprime, respectiv creditele ipotecare acordate unor persoane care nu şi îşi permiteau să le achite. Până în 2004, Lehman Brothers a achiziţionat patru furnizori de credite subprime, iar, în momentul în care clienţii acestora nu şi-au mai putut plăti ratele, banca n-a reuşit să atragă, la timp, suficiente resurse pentru a-şi acoperi datoriile.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată sectorul bancar european la 10 ani de la căderea Lehman Brothers, care sunt avantajele şi dezvantajele în comparaţie cu 2008: „În anumite ţări din zona euro precum Grecia sau Italia, creditele neperformante sunt încă la un nivel foarte ridicat ceea ce dă dureri de cap”

    Cum arată băncile europene la 10 ani de la începutul ultimei crize financiare, care a început odată cu prăbuşirea gigantului bancar american Lehman Brothers? Mai bine, însă încă departe de a nu avea probleme sau slăbiciuni, scrie CNBC.

    Majoritatea analiştilor descriu sistemul bancar european drept unul mai puţin îndatorat, „care se situează într-o poziţie mai sigură”, la 10 ani de la prăbuşirea Lehman Brothers şi începutul crizei financiare globale.

    Dezastrul de la Lehman Brothers a devastat rapid toate pieţele lumii în 2008. Lehman era a patra cea mai mare bancă de investiţii din Statele Unite când a depus cererea de intrare în faliment în 15 septembrie 2008, ceea ce a dus la o eroziune de circa 10 trilioane de dolari în capitalizări de piaţă la nivel global doar în următoarea lună.

    Falimentul Lehman Brothers a scos la iveală o serie de probleme pe care le avea băncile, în special cu activele susţinute de ipoteci – deoarece acest tip de active valora mult mai puţin decât preţul de vânzare.

    Însă, la scară largă, s-a observat faptul că problema Lehman era de fapt problema tuturor băncilor.

    În Europa, băncile care şi-au asumat riscuri au întâmpinat greutăţi când au încercat să obţină finanţări, iar multe dintre băncile mari din Europa au avut nevoie de intervenţia guvernelor pentru a fi salvate.

    „Băncile europene sunt mai puţin îndatorate şi au strâns mai mult capital după incidentul Lehman, deci sunt în teorie într-o poziţie mai sigură decât erau în urmă cu 10 ani”, spune Carsten Hesse, economist pentru pieţele europene în cadrul Berenberg.

    Totuşi, „în anumite ţări din zona euro precum Grecia sau Italia, creditele neperformante sunt încă la un nivel foarte ridicat ceea ce dă dureri de cap, iar profitabilitatea unelor bănci, inclusiv a celor din Germania, este încă la un nivel foarte redus”, adaugă Hesse.

    Creditele neperformante au reprezentat şi încă reprezintă una dintre cele mai mari obstacole pentru bănci în drumul spre profit. Această situaţie persistă, chiar dacă mai multe rapoarte, printre care şi unul lansat de Parlamentul European arăta că în septembrie 2017 creditele neperformante din sectorul bancar european se situau la circa 4,2% în comparaţie cu nivelul de 6,4% înregistrat în decembrie 2014.

     

     

  • Opinie: Să bem un pahar cu fraţii şi surorile de la Lehman

    A fost punctul care marchează, practic, transformarea crizei imobiliare de pe piaţa americană în criza economică mondială care ne-a afectat şi care, în anumite domenii, mi se pare a ne mai inflenţa încă.

    O invitaţie pe e-mail, văzută de cei de la Financial Times, este adresată “Lehman Brothers & Sisters” şi vorbeşte despre calitatea celor din echipa băncii şi le propune să se întâlnească cu toţii; publicaţia financiară estimează că peste 200 de foşti angajaţi vor răspunde chemării.

    Poate că ar trebui să ne alăturăm şi noi fraţilor şi surorilor de la Lehman.

    Pentru cei mai tineri, să spunem că prăbuşirea Lehman Brothers a fost cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite şi că a afectat întreg sistemul bancar mondial. Alţi coloşi financiari au fost socotiţi “too big to fail” şi au primit numai în Statele Unite sprijin guvernamental în valoare de 2.250 de miliarde de dolari. Criza a afectat lumea întreagă: oficiali ai Băncii Angliei estimau în 2010 că economia mondială a pierdut între 60.000 şi 200.000 de miliarde de dolari, iar analişti de la Banca Mondială apreciau că 35 de milioane de oameni au sărăcit. 5 milioane de americani au rămas fără case.

    În punctul de maxim al crizei şi elanurile antreprenoriale ale românilor scăzuseră îngrijorător, pentru că mai existau doar 160.000 de patroni, mai puţin de jumătate faţă de 1993, când număram 393.000 de întreprinzători. Sigur că pot exista explicaţii pentru această evoluţie, cum ar fi transformarea micilor întreprinderi ale decretului lege 54 în SRL-uri şi SA-uri, concentrări de activităţi, creşteri de fiscalitate sau talentul antreprenorilor şi puterea acestora de a rezista pe o piaţă care un deceniu şi mai bine numai comodă nu a fost.

    O altă ştire de luni, 20 august, este cea cu Grecia, care abia acum a ieşit din programul de redresare economică impus de partenerii europeni.

    Veţi mai fi ţinând minte toate luările de cuvânt despre grecii cei leneşi şi despre alţi europeni mai harnici care, despre Cipru, Irlanda, Portugalia sau Italia, socotite, pe rând sau grămadă victime ale propriilor neputinţe economice, accentuate de criză.

    Asociat cu toate acestea, veţi mai fi ţinând minte termenul “austeritate”, devenit cu ceva vreme în urmă o marotă a liderilor europeni şi care, transpusă în România, a însemnat concedieri în sistemul bugetar, reduceri de salarii, desfiinţări de filamonici şi teatre şi exodul medicilor, care au plecat din spitale care s-au închis sau şi-au redus numărul de angajaţi. “Austeritate” se alătură altor multor termeni care au caraterizat anii de criză – subprime, bail-out, Collateralized Debt Obligation – CDO, naţionalizare, noua realitate economică, naţionalism economic. Pentru fiecare dintre aceşti termeni s-ar putea scrie câte o carte, despre modul în care au inflenţat şi influenţează ultimul deceniu; dacă nu le sesizaţi importanţa ăi influenţa, sunteţi fericiţi, într-un oarecare sens biblic.

    Marea criză din anii ’30 a dus la apariţia managementului ca ştiinţă şi profesie şi dus la crearea unor departamente astăzi indispensabile unei companii – marketing, relaţii publice, publicitate.

    “Clientul”, ca noţiune şi obiect de studiu a apărut tot atunci, alături de noi produse, precum nylonul şi noi modalităţi de comerţ, cum ar fi cel prin poştă.

    LaFelDeMareaCriză începută în 2008 nu a avut efecte benefice, iar analiştii au vorbit mult timp de criza irosită, pentru că nu s-a schimbat nimic la nivel fundamental, deşi la un moment dat s-a tot spus despre capitalism că nu va mai fi ce a fost. Putem accepta ideea doar dacă vom constata că LaFelDeMareaCriză a dus la ascensiunea ideilor naşionaliste şi a liderilor extremişti, la supraevaluarea importanţei statului în economie, la accentuarea decalajului dintre bogaţi şi săraci, la pierderea unor segmente majore din clasa de mijloc mondială, la o reducere a comerţului mondial şi la o scădere a influenţei globalizării.

    A, şi să nu uit, la creşterea apreciabilă a casandrelor care prevestesc o nouă criză mondială, la orice strănut al buselor sau la un pic de febră pe piaţa valutară.

    De aceea zic că ar trebui să ne alăturăm iniţiativei celor de la Lehman. Depinde cum vom privi paharul cu care vom bea, de aniversare sau de comemorare, în funcţie de efectele pe care le-a avut criza asupra vieţilor fiecăruia, dar momentul 15 septembrie trebuie marcat.

  • Fintech vs bancă sau fintech & bancă?

    Compania celor doi este un exemplu singular, dar convingător al start-up-urilor fintech ce au capacitatea de a fi ”disruptive“ pentru sectorul financiar. Anton Tomic, vice president global head of business development & innovation financial services al SAP, povesteşte pentru Business MAGAZIN de ce băncile şi start-up-urile ar trebui să lucreze împreună pentru o lume mai bună.

    Un start-up fintech este o afacere care oferă servicii financiare cu ajutorul programelor software şi tehnologiilor moderne. Astfel, dacă în urmă cu zece ani oamenii nu aveau alternativă la bănci, acum pot apela la o companie fintech pentru a putea realiza plăţi în ţară, cât şi internaţional, fără comisioane, pot utiliza aplicaţii pentru tranzacţionarea de acţiuni la bursă sau pot utiliza aplicaţii drept portofele digitale. ”Transformări majore schimbă la faţă sectorul. Liniile tradiţionale devin înceţoşate, iar noii jucători fintech continuă să transforme serviciile financiare, în timp ce tehnologii precum inteligenţa artificială, blockchainul şi IOT transformă tehnologia informaţiei cu mare viteză“, spune Anton Tomic.

    El crede că băncile înfruntă vremuri grele şi menţionează că anul trecut în Uniunea Europeană în jur de 9.100 de sucursale bancare s-au închis şi 50.000 de oameni au fost daţi afară, iar nivelul de angajare din banking este la nivelul anului 1998. ”Azi totul trebuie personalizat în funcţie de nevoile clientului. Băncile erau bune la tehnologie, dar din 2008 se confruntă cu o lipsă la nivelul interacţiunii cu clienţii.“ Potrivit Millennial Disruption Index, 71% dintre tineri preferă să meargă la dentist decât să discute cu un angajat al băncii, iar asta spune multe despre activitatea băncilor şi faptul că trebuie să se schimbe, tinerii fiind obişnuiţi cu modul în care giganţi precum Amazon, Apple sau Facebook li se adresează, mai ales în condiţiile în care alte instituţii nonfinanciare încep să ofere servicii care până acum erau destinate sistemului bancar.

    Compania aeriană australiană Qantas a intrat pe segmentul de asigurări medicale şi vara trecută a lansat propriul card de credit, ca un prim pas pe segmentul de banking. Astfel, compania vrea să devină un jucător în industria financiară australiană. Decizia vine în contextul în care Banca Centrală Australiană a decis să reducă comisioanele pe care băncile le primeau de la anumite carduri de credit, potrivit Reuters. Astfel, unele instituţii care emiteau carduri au decis să reducă numărul de puncte de loialitate la Qantas pe care clienţii îl primeau când efectuau anumite plăţi. Pentru a monetiza acest serviciu, compania apelează la cei 12 milioane de membri ai programului de loialitate al companiei. ”Deja 35% din cardurile de credit din Australia sunt realizate de Qantas în parteneriat cu băncile American Express sau cu retaileri precum Woolworths“, spune reprezentantul SAP.

    Tomic mai spune că industria se schimbă şi dă drept exemplu faptul că divizia de servicii financiare a Volkswagen are un profit mai mare decât divizia de vânzare de maşini, autentificarea vocală este utilizată de mai mult de 1 milion de clienţi din băncile Citi din Asia, iar banca poloneză mBank are un departament de analiză predictivă pentru a oferi clienţilor sevicii personalizate Majoritatea băncilor şi-au digitalizat serviciile şi oferă clienţilor lor banking digital, credite online şi aşa mai departe. ”Nu este îndeajuns să-şi digitalizeze modelul de afaceri, este necesar să definească modelele de business digitale de vreme ce fluxurile de venituri tradiţionale pentru bănci sunt ameninţate de fintech-uri şi de schimbarea comportamentului clientului“, spune Tomic, care aduce în discuţie start-up-ul Revolut. Start-up-ul a început ca un serviciu de schimb valutar fără taxe, însă s-a extins rapid pentru a oferi mai multe servicii: de la asigurare de călătorie până la investiţii imobiliare, totul într-o singură aplicaţie.

    Acum, compania oferă şi un card Visa pentru cheltuieli în mai multe ţări, fără taxe sau comisioane. Revolut procesează în prezent peste 1,8 milioane de dolari lunar şi atrage zilnic între 6.000 şi 8.000 de noi utilizatori. Compania are în prezent 2 milioane de clienţi şi obiectivul ambiţios de a ajunge la 100 de milioane în următorii cinci ani. Recent, start-up-ul fintech britanic a anunţat şi deschiderea unui birou în România, în luna mai, cu planul de a ajunge la 100.000 de utilizatori la finalul acestui an. Compania a reuşit să atragă până acum în România, fără a avea o prezenţă locală, circa 25.000 de utilizatori care au făcut tranzacţii de 3 milioane de dolari în 2017. De asemenea, compania va reprezenta o soluţie şi pentru românii care doresc să achiziţioneze criptomonede în condiţiile în care majoritatea băncilor din România refuză să mai lucreze cu exchange-urile care cumpără monede digitale.

    ”Din cauza sau datorită companiilor ca Revolut, costurile tradiţionale pentru clienţii băncilor vor fi reduse la minimum sau vor dispărea“, spune Tomic. Revolut susţine că prin serviciile lor clienţii au economisit 150 milioane de lire sterline care altfel s-ar fi dus pe comisioane. ”Revolut a devenit prima companie dintr-o nouă rasă de bănci digitale din Marea Britanie şi oferă o suită de servicii care au ajutat-o să-şi sporească veniturile“, adaugă Tomic.

    În acest caz, cum ar trebui să reacţioneze băncile? Care este soluţia? Reprezentantul SAP este de părere că băncile au mai multe opţiuni la dispoziţie pentru a rămâne atrăgătoare pentru clienţi şi crede că este important ca băncile să colaboreze cu fintech-urile. ”Fintech-urile pot depăşi băncile oferind servicii şi produse noi. Pe de altă parte, băncile au de partea lor clienţi, mărimea pe care start-up-urile o caută.“ El dă exemplu bănci precum Barclays sau Citi, care colaborează cu start-up-uri fintech pentru a oferi servicii noi clienţilor lor. De fapt, cel mai mare centru de co-working fintech din Europa este deschis chiar de gigantul britanic din banking Barclay’s. Revolut nu este singurul start-up britanic care activează în această zonă. Mai mult, Londra este oraşul unde apar cele mai mai multe şi cele mai importante start-up-uri fintech. Potrivit unui sondaj realizat de EY, Londra este numărul unu pe segmentul fintech, luând în considerare mărimea pieţei, numărul investiţiilor, forţa de muncă, dar şi activităţile de reglementare. În acest clasament urmează California, New York, Singapore şi Germania, conform lui Tomic, care menţionează faptul că acum peste 20 de start-up-uri din Marea Britanie aplică pentru o licenţă de banking. Mai mult, în 2017 peste 1 miliard de dolari au fost investiţi în start-up-uri fintech din Marea Britanie, adică dublu faţă de 2016. ”Băncile care nu lucrează cu fintech-urile, care nu colaborează cu aceste start-up-uri, care nu inovează împreună cu fintech-urile sau care nu cumpără astfel de start-up-uri riscă să rămână în urmă“, spune Anton Tomic.

    Reprezentantul SAP este de părere că ne îndreptăm tot mai mult către metode de plată contactless. Dă exemplu Paytm, sistem de plată cu mobilul din India, în care Alibaba prin braţul financiar Ant a investit 680 milioane de dolari şi care acum are peste 200 de milioane de utilizatori în India. În decembrie 2018, utilizatorii Paytm au efectuat 7 milioane de tranzacţii pe zi, mai mult decât toate tranzacţiile cu carduri de debit şi de credit din India. ”Sistemul de plată mobilă nu numai că schimbă modelele de business tradiţionale din banking, dar ajută şi cei 2,5 miliarde de oameni care nu au acces la serviciile financiare clasice.“

    Anton Tomic crede că dacă băncile vor să facă faţă schimbărilor actuale trebuie să ţină cont de următoarele lucruri: ”Trebuie să pună clienţii pe primul plan, să colaboreze cu fintech-urile, să reîmprospăteze forţa de muncă, să creeze o cultură digitală şi să investească în tehnologii de nouă generaţie, precum IA, machine learning, blockchain, IoT.“

    El spune că vede oportunităţi, dar şi provocări pentru start-up-urile fintech din România. Tomic consideră că deşi viteza de internet este foarte mare în România, utilizarea serviciului de online banking este foarte redusă. ”Recomandarea mea pentru start-up-urile româneşti ar fi să se alieze cu băncile locale, dar în acelaşi timp şi cu huburi fintech precum Barclay’s Rise şi să se poziţioneze ca acceleratoare pentru organizaţii ca Plug & Play sau Startup Bootcamp care sunt specializate pe fintech¨, spune Anton Tomic. Succesul unei unei colaborări dintre o bancă şi un start-up ţine de înţelegerea punctelor forte şi acelor slabe pentru a putea îmbunătăţi experienţa clienţilor, reducând în acelaşi timp costurile operaţionale, explică reprezentantul SAP. ”Poate mai important este faptul că aceste colaborări vor putea aduce nivelul de personalizare, viteză şi contextualizare pentru clienţi pentru a-şi apăra poziţia de la companii care le-ar putea ameninţa poziţia, companii ca Google, Amazon, Facebook, Apple, Alibaba sau Tencent.“

    Totuşi, băncile au ceva ce fintech-urilor le este greu să obţină: încrederea clienţilor. Modelul de business al băncilor se bazează pe încredere, iar câştigarea încrederii clienţilor este cea mai mare provocare pentru un fintech. Până la urmă, astfel de firme au pe mână banii, economiile şi bunurile oamenilor. ”Criza financiară din 2008 a scăzut foarte mult încrederea oamenilor în bănci, dar aceasta a rămas în continuare ridicată. Totuşi comportamentul tinerilor se schimbă şi 73% dintre millenniali ar prefera un serviciu financiar oferit de Apple, Google sau Facebook în dauna unei instituţii clasice financiare“, spune vicepreşedintele SAP. Aceasta s-ar putea schimba pentru Facebook din cauza scandalului Cambridge Analytica, în urma căruia datele a 87 de milioane de oameni au fost compromise. Încrederea se construieşte în timp, dar poate fi distrusă în câteva secunde. ”Aşadar, cred că fintech-urile trebuie să se concentreze pe următoarele elemente: calitatea serviciilor, produse excelente şi experienţa pe care o pot aduce clienţilor. Primele două aduc un nivel de credibilitate, iar o experienţă bună pentru clienţi construieşte cel mai de preţ element al încrederii: loialitatea.“

  • Un fost bancher de la Lehman Brothers conduce unul dintre cei mai mari producători din farma

    Anterior detaşării sale în România, Townsend a deţinut pozitia de country manager în Ucraina în cadrul Pfizer. Şi-a început cariera în cadrul Pfizer ca membru al diviziei de Corporate Finance în anul 2003.

    A deţinut o serie de roluri a căror responsabilitate a crescut progresiv în domenii cum ar fi Corporate Finance, Corporate Strategy, Business Operations, Marketing şi General Management în NYHQ, Asia şi Europa de Est.

    „Lucrând la o companie multinaţională cum este Pfizer am avut posibilitatea de a câştiga experienţă de business în cinci zone funcţionale diferite, pe trei continente diferite. Acest tip de experienţă şi dezvoltare a carierei nu poate fi reprodus într-o companie mai mică sau cu o răspândire geografică mai restrânsă“, spune Nolan Townsend.

    Înainte de a se alătura companiei, Townsend a lucrat în domeniul investiţiilor bancare în cadrul Lehman Brothers din New York, specializându-se în domeniul M&A şi al finanţării companiilor din domeniul farmaceutic. Are un MBA în cadrul Harvard Business School şi deţine o diplomă în Arts in Economics a Universităţii din Pennsylvania.  

  • Sistemul zombi: cum a sărit capitalismul de pe şine?

    UN NOU CUVÂNT DE ORDINE CIRCULĂ ÎN ULTIMA PERIOADĂ ÎN SĂLILE DE CONFERINŢĂ ŞI REUNIUNILE INTERNAŢIONALE. S-a făcut auzit la Forumul Economic Mondial de la Davos şi la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional. Bancherii îl strecoară în prezentările lor, iar politicienii îl folosesc pentru a face impresie. Cuvântul este ”incluziune„ şi se referă la o trăsătură pe care naţiunile occidentale par să fie pe cale să o piardă: capacitatea de a permite cât mai multor categorii sociale să beneficieze de progresele economice şi să participe la viaţa politică, se arată într-o analiză realizată de publicaţia Der Spiegel.

    Termenul este folosit şi la reuniuni cu un caracter mai exclusivist, aşa cum s-a întâmplat în luna mai, la Londra, unde 250 de personalităţi cu averi mari şi foarte mari, de la preşedintele Google, Eric Schmidt, la directorul general al Unilever, Paul Polman, s-au strâns într-un venerabil castel de pe malul Tamisei pentru a deplânge faptul că, în capitalismul de astăzi, oferta pentru cei cu venituri mici este insuficientă. Fostul preşedinte american Bill Clinton a remarcat ”distribuţia inegală a oportunităţilor„, în timp ce directorul general al FMI, Christine Lagarde, a criticat numeroasele scandaluri din lumea financiară.

    Gazda reuniunii, investitoarea Lynn Forester de Rothschild, a spus că este îngrijorată în legătură cu coeziunea socială, remarcând faptul că oamenii şi-au pierdut încrederea în guverne.

    Nu este necesar, desigur, să participi la o conferinţă la Londra pe tema incluziunii pentru a realiza că ţările industrializate au o problemă. La căderea Zidului Berlinului, acum 25 de ani, ordinea economică şi socială liberală occidentală părea că se află într-un marş triumfal de neoprit. Comunismul se prăbuşise. Politicienii de pretutindeni lăudau pieţele dereglementate, iar specialistul american în ştiinţe politice Francis Fukuyama invoca sfârşitul unei ere.

    Astăzi, nimeni nu mai vorbeşte despre efectele capitalismului liber. Subiectul zilei este ”stagnarea seculară„, aşa cum a numit-o Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA.

    Economia americană nu creşte nici la jumătate faţă de anii 1990. Japonia a devenit bolnavul Asiei, în timp ce Europa se afundă într-o recesiune care a început să încetinească maşinăria de export a Germaniei, punându-i în pericol bunăstarea.

    Capitalismul secolului XXI este unul al incertitudinilor, aşa cum a devenit evident în această lună, când a fost nevoie doar de câteva date dezamăgitoare din comerţul SUA pentru a provoca scăderea puternică a burselor la nivel global, de la piaţa americană a obligaţiunilor şi piaţa petrolului şi până la obligaţiunile mult încercatei Grecii.

    Politicienii şi liderii din afaceri cer noi iniţiative de creştere, dar arsenalele guvernelor sunt goale. Miliardele de dolari cheltuite pe pachete de stimulare economică, în urma crizei financiare, au creat munţi de datorii în majoritatea statelor industrializate, care duc acum lipsă de fonduri pentru noi programe de cheltuieli.

    Băncile centrale rămân şi ele fără muniţie. Au coborât dobânzile aproape de nivelul zero şi au cheltuit sute de miliarde pentru achiziţia de obligaţiuni guvernamentale. Cu toate acestea, sumele uriaşe de bani pompate în sistemul financiar nu îşi fac loc în economie.

    În Japonia, Europa şi Statele Unite, companiile abia dacă mai investesc în echipamente sau fabrici. În schimb, preţurile explodează pe pieţele de acţiuni, obligaţiuni şi imobiliare, un boom periculos generat de banii ieftini şi nu de creşterea economică durabilă.

    Pe lângă crearea unor noi riscuri, politicile occidentale de criză amplifică conflictele din interiorul naţiunilor industrializate. În timp ce salariile muncitorilor stagnează, iar formele tradiţionale de economisire aproape nu aduc câştiguri, clasele bogate, formate din cei care îşi pun banii să lucreze pentru ei, profită din plin. Potrivit celui mai recent Raport al Bunăstării Mondiale (Global Wealth Report) realizat de Boston Consulting Group, averea privată la nivel mondial a crescut cu circa 15% în 2013, aproape de două ori mai rapid faţă de anul anterior.

    Datele ilustrează o disfuncţie periculoasă a motorului capitalismului. Băncile, fondurile mutuale şi companiile de investiţii erau folosite pentru ca economiile cetăţenilor să fie transformate în progres tehnic, dezvoltare şi noi locuri de muncă. În prezent, aceste entităţi organizează redistribuirea bunăstării sociale de jos în sus. Clasa de mijloc a fost şi ea afectată. În ultimii ani, mulţi membri ai clasei de mijloc au văzut că prosperitatea lor scade în loc să crească.

    Larry Kats, economist la Harvard, spune că societatea americană seamănă cu o clădire de apartamente deformată şi instabilă, în care penthouse-ul din vârf devine tot mai mare, în timp ce nivelurile inferioare sunt supraaglomerate, cele de mijloc sunt pline de apartamente goale, iar liftul nu mai funcţionează.

    Nu este de mirare că oamenii nu mai înţeleg prea multe din acest sistem. Potrivit unui sondaj realizat de Allensbach Institute, doar unul din cinci germani consideră că actualele condiţiile economice din Germania sunt echitabile şi aproape 90% simt că decalajul dintre bogaţi şi săraci se amplifică din ce în ce mai mult.

    În aceste condiţii, criza capitalismului s-a transformat într-una a democraţiei. Mulţi consideră că ţările lor nu mai sunt guvernate de parlamente, ci de lobby-urile bancare, care aplică logica bombelor suicidale pentru a-şi asigura privilegiile, cu alte cuvinte fie sunt salvate, fie trag după ele, până la moarte, întreg sistemul.

  • Balta puturoasă de corupţie şi de jocuri de interese în care ne bălăcim trebuie eliminată. Singurii care pot limpezi apele sunt tinerii

    În 2008, la episodul arestării lui Dinu Patriciu, scriam că există zone ale mediului de afaceri românesc care te maculează, indiferent de cât de curat eşti: petrolul, alcoolul, anumite zone din agricultură şi industria alimentară, comerţul cu deşeuri metalice. Eram naiv, se pare că mediul de afaceri românesc în ansamblul lui maculează, indiferent cât de curat eşti. Nu spun asta pentru a-i apăra pe Patriciu, pe Irina Socol sau pe vreunul din lungul şir de oameni de afaceri care au probleme în justiţie (şi zic, cu aceeaşi naivitate, că sunt unii pentru care aş fi pus mâna în foc). Vreau doar să spun că fenomenul în ansamblu este îngrijorător; ba începi să-ţi pui întrebări de genul „da’ oare există cineva care să nu?…“.

    Fondul problemei, balta puturoasă de corupţie, de jocuri de interese, de politică şi de pseudopolitici în care ne bălăcim voit sau nu şi care iscă, iată, subiecte de prima pagină, trebuie secată, curăţată, eliminată. Şi încep să cred că nu ne mai putem însănătoşi, curăţa, indiferent de acţiunile procurorilor, de autodenunţurile celor din Sinteşti sau de numărul anilor de puşcărie pe care îi riscă cineva.

    În aceste condiţii, mai cred că singurii care ar putea avea succes în limpezirea apelor sunt tinerii, Generaţia Y de pe coperta revistei. Cine o să îmi pomenească clişeele pe care le tot plimbăm despre tineri – leneşi, egoişti, dependenţi de tehnologie, neinstruiţi, plini de sine şi lipsiţi de realism – ar face bine să îşi înghită vorbele şi să se mai gândească. Eventual la partea lui de vină că România a ajuns să arate aşa cum este.

    Am vorbit cu câţiva tineri pentru articolul de copertă, lucrez şi colaborez cu un număr important de tineri, mă lovesc pe stradă de tineri şi merg alături de ei în metru sau autobuz; sunt entuziaşti şi muncitori şi cei mai mulţi îmi dau energii pozitive. Sigur că am a le reproşa câte ceva, cultivă o lipsă de inhibiţii şi afişează câteodată o ostentativă lipsă de maniere, dar asta e doar fronda specifică vârstei, chestii pe care le-am trăit fiecare din noi, la vremea noastră.

    Generaţia Y, mi-a spus un tânăr de 23 de ani, preferă un salariu mai mic, dacă scopul are însemnătate pentru ei ca persoană sau face bine societăţii. Companii ca Facebook, Google sau Adobe s-au prins de asta şi definesc foarte exact plusul de valoare pe care îl aduc în societate şi în acelaşi timp plusul de valoare adus individului ce lucrează la ei.

    Şi atunci banii devin un efect al faptului că oamenii lucrează pentru un scop şi nu sunt un scop în sine.

    Am separat fraza de mai sus pentru a o evidenţia, pentru că dacă va fi aşa, avem de-a face cu o schimbare majoră de paradigmă care va avea efecte peste câţiva ani. Tânărul meu crede că are soluţia şi pentru imobilismul politic şi pentru combaterea sărăciei şi pentru însănătoşirea societăţii. Mi-a zis că puterea unei echipe este puterea celui mai slab din echipă şi că salvarea nu vine din mediul politic, ci din mici companii, din ONG-uri; în cele din urmă, statul va rămâne din ce în ce mai mic, mai izolat. România nu va rămâne închisă, know-how-ul din afară şi exemplele se vor constitui într-un factor de presiune pentru politic. Dacă-i aşa, să vină cât mai repede.

    Vă propun un pictor român, tânăr, o privire limpede asupra societăţii de astăzi. Îl cheamă Şerban Savu, este din Cluj şi l-am regăsit, cu bucurie, în oferta mai multor galerii importante din străinătate.