Tag: LEGILE JUSTITIEI

  • Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legile Justiţiei

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele de promulgare a Legilor Justiţiei, informează Administraţia Prezidenţială.

    „Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi, 15 noiembrie 2022, următoarele decrete:
    Decret pentru promulgarea Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor;
    Decret pentru promulgarea Legii privind organizarea judiciară;
    Decret pentru promulgarea Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii”, anunţă Administraţia Prezidenţială..

    Cele trei Legi ale Justiţiei sunt constituţionale, a decis pe 9 noiembrie Curtea Constituţională a României. Judecătorii CCR au respins toate sesizările Opoziţiei şi Avocatului Poporului.

    Coaliţia de la Putere susţine că odată cu intrarea în vigoare a noilor Legi ale Justiţiei, România are mai multe şanse în acest an de a scăpa de monitorizarea MCV şi de a intra în spaţiul Schengen.

    „Aceste legi ne aruncă înapoi cu foarte mulţi ani, în perioada de preaderare, când Adrian Năstase şi acoliţii săi – Cătălin Voicu, Rodica Stănoiu şi alţii – creaseră o caracatiţă care sufocase întreaga justiţie. La fel şi acum. Sub pretextul îmbunătăţirii legilor justiţiei şi sub ambalajul unei aşa-zise reforme, puterea actuală duce, de fapt, înapoi justiţia din România. Vedem că actuala coaliţie a forţat la maximum adoptarea acestor legi, nu a aşteptat avizul Comisiei de la Veneţia, Comisie la care, vedem în aceste zile, a avut grijă să desemneze un politruc, o fostă senatoare cu ştate vechi în PNL. Aceste legi, pe lângă faptul că oligarhizează tot sistemul judiciar, fac extrem de mult rău întregii societăţi. Românii care se vor intersecta, la un moment dat, cu vreun politician nu vor avea nicio şansă pentru că toate aceste mecanisme create vor lucra în favoarea acelui politician. Cei din PSD şi PNL vor să toace miliardele din PNRR şi banii din bugetul ţării în mod discreţionar, fără să fie deranjaţi în niciun fel de justiţia din România”, declara Stelian Ion, deputat USR şi fost ministru al Justiţiei.

  • Legile Justiţiei, adoptate de Senat

    Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost adoptat cu 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi trei abţineri.

    Proiectul de lege privind organizarea judiciară a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi o abţinere.

    Proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor a trecut de Senat cu 83 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă”, trei abţineri.

    Premierul Nicolae Ciucă spunea, joi, că România ar putea primi în luna noiembrie un aviz pozitivf pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Control (MCV). „Mai întâi de toate trebuie ca legile Justiţiei să fie adoptate”, preciza el.

    „Mai întâi de toate trebuie ca legile Justiţiei să fie adoptate în Parlament. Urmează ca în Senat – avem aci prezentă pe dna preşedinte al Senatului – sperăm ca săptămâna viitoare întreg procesul să fie finalizat. Avem această coordonare permanentă cu Comisia şi sunt convins că o dată ce vom adopta şi vor fi promulgate legile Justiţiei, putem ca în luna noiembrie să avem raport pozitiv pentru ridicarea MCV”, spune Nicolae Ciucă.

  • Legile Justiţiei, adoptate de Senat

    Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost adoptat cu 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi trei abţineri.

    Proiectul de lege privind organizarea judiciară a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi o abţinere.

    Proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor a trecut de Senat cu 83 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă”, trei abţineri.

    Premierul Nicolae Ciucă spunea, joi, că România ar putea primi în luna noiembrie un aviz pozitivf pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Control (MCV). „Mai întâi de toate trebuie ca legile Justiţiei să fie adoptate”, preciza el.

    „Mai întâi de toate trebuie ca legile Justiţiei să fie adoptate în Parlament. Urmează ca în Senat – avem aci prezentă pe dna preşedinte al Senatului – sperăm ca săptămâna viitoare întreg procesul să fie finalizat. Avem această coordonare permanentă cu Comisia şi sunt convins că o dată ce vom adopta şi vor fi promulgate legile Justiţiei, putem ca în luna noiembrie să avem raport pozitiv pentru ridicarea MCV”, spune Nicolae Ciucă.

  • Fenechiu: Nu cred că vom aştepta opinia Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei

    „Eu cred că nu vom aştepta ( opinia din decembrie a Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei – n.r.), dar cred că vom ţine cont. Încă înainte de intrarea în dezbatere a legilor justiţiei am ieşit în spaţiul public, cred că am fost primul care am declarat că în opinia mea, legile justiţiei vor fi edictate undeva în perioada 10-15 octombrie, în raport de ce ştiam că sunt priorităţile lui Cătălin Predoiu, cele ale Guvernului României, în raport de discuţiile pe care le-a avut Cătălin Predoiu şi cu domnul Reynders şi cu doamna Jourova”, spune Daniel Fenechiu.

    El precizează că majoritatea modificărilor au fost discutate cu Uniunea Europeană, cu Comisia Europeană şi sunt propuse în general de minister, urmare a consultărilor pe care Cătălin Predoiu le-a avut cu Vera Jurova şi cu Didier Reynders.

    „Pe de altă parte, un alt set de amendamente făcute la proiectele de lege vin din partea CSM-ului şi ÎCCJ-ului, CSM-ul fiind garantul independenţei justiţiei şi reprezentantul sistemului judiciar. Deci din punctul ăsta de vedere, eu cred şi ştiu că continuă dialogul între Cătălin Predoiu şi Jourova şi respectiv Reynders. Pe de altă parte, nu cred că este normal să aşteptăm până în luna decembrie, cred că este firesc să edictăm aceste legi. Cu siguranţă, va exista un atac la CCR din partea Opoziţiei şi aici mă refer în principal la USR, iar pe de altă parte, în momentul în care Comisia de la Veneţia se pronunţă, în
    ipoteza în care constată că există vreo neconcordanţă între varianta legiferată de Parlamentul României şi viziunea Comisiei de la Veneţia, se poate interveni printr-o modificare legislativă şi toate sunt bune şi frumoase”, adaugă Fenechiu.

    El apreciază că Parlamentul „nu se grăbeşte” cu adoptarea legilor justiţiei.

    „Păi, nu ne grăbim, a existat un proiect de timing, care a fost făcut în discuţiile cu Comisia Europeană, deci timingul edictării n-a fost stabilit arbitrar de către Guvern, de către Cătălin sau de către colegii mei din comisia specială, ci a fost un timing discutat, nu a existat nici o problemă. Faptul că Opoziţia susţine diverse lucruri ţine de jobul Opoziţiei, e firesc să facă treaba respectivă, ei au fost de altfel şi cei care au sesizat Comisia de la Veneţia, deci din punctul ăsta de vedere, eu vă spun că e delicată problema să amânăm întotdeauna, până se pronunţă cineva. Eu cred că cel mai important lucru este ca modificările care sunt făcute să fie discutate cu Comisia Europeană şi dacă sunt discutate, cu siguranţă şi poziţia Comisiei de la Veneţia va fi o poziţie pozitivă şi va fi în sensul modificărilor, iar pe de altă parte, nu putem bloca tot procesul legislativ până în momentul în care pentru fiecare modificare efectiv primim acordul”, încheie Fenechiu.

    Comisia de la Veneţia a anunţat că va emite în luna decembrie o opinie asupra legilor justiţiei în varianta Predoiu, proiecte care se află acum într-o comisie specială din Parlament. Coaliţia PSD-PNL-UDMR intenţionează să adopte legile justiţiei cât mai repede posibil.

  • Deputaţii au votat, marţi, legea privind organizarea judiciară, cu 179 de voturi „pentru”, 76 „contra” şi patru abţineri. „Aţi votat legea privind oligarhizarea justiţiei”, a spus Stelian Ion (USR)

    „Aţi votat legea privind oligarhizarea justiţiei, în acord cu dorinţele preşedintelui, care din păcate, astăzi (marţi – n.r.), la un eveniment DNA care sărbătoreşte 20 de ani de la înfiinţarea susţinea ăn mod ipocrit că susţine în continuare lupta împotriva corupţiei. Nu susţine lupta anticorupţie. Anul trecut a blocat legile justiţiei, care aveau o procedură de numire a procurorilor de rang înalt echilibrată. Anul acesta transmite semnale eronate în sensul în care vă doriţi respectarea documentelor internaţionale, când de fapt nu faceţi decât să fugiţi de avizele Comisiei de la Veneţia. Este o ruşine ce se întâmplă în Parlamentul României, nu mai putem crede minciunile de la cel mai mare nivel al statului, venite din partea preşedintelui Klaus Iohannis legate de justiţie, şi-a pierdut de mult credibilitatea preşedintele Klaus Iohannis”, spune Stelian Ion.

    La rândul său, Gabriel Andronache, preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei, afirmă că demersul Guvernului României îşi propune să înlocuiască actuala reglementare.

    „Este bine să subliniem câteva aspecte importante: această lege, ca de altfel şi celelalte două acte normative referitoare la sistemul judiciar, au fost elaborate cu toate autorităţile relevante din domeniu, aspect pe care reprezentanţii acestor autorităţi l-au subliniat la dezbaterile generale din Comisia Specială. Este evident faptul că soluţiile la care au ajuns împreună sunt cuprinse în proiectul de lege. În acelaşi timp, anumite aspecte au fost corectate, ele regăsindu-se prin amendamentele admise în comisie. De aceea, vă îndemn pe toţi să susţineţi şi să votaţi această propunere legislativă”, a adăugat Andronache.

    Legea a fost aprobată cu cu 179 de voturi „pentru”, 76 „contra” şi patru abţineri.

    Senatul este cameră decizională.

  • Proiectul de Lege privind CSM. Rodeanu: 60 de minute pentru a finaliza opera lui Liviu Dragnea

    „60 de minute pentru a finaliza opera lui Liviu Dragnea. PSD, PNL şi UMDR nu au mai aşteptat avizul Comisiei de la Veneţia. Au ignorat si cele 269 de amendamente depuse de USR, care ar fi reparat legea CSM. 60 de minute. Atât au durat dezbaterile în Plen pentru una dintre cele mai importante legi pentru sistemul de justiţie. Un sistem judiciar clientelar, unde puterea va fi deţinută doar de câţiva oameni. Asta se întâmplă zilele astea. Judecătorii şi procurorii vor fi în subordinea şefilor numiţi politic”, scrie pe Facebook Bogdan Rodeanu.

    El afirmă că „PNL, PSD şi UDMR au reuşit astăzi tot ce nu au putut face Florin Iordache şi Şerban Nicolae”.

    „De ce au refuzat să aştepte opinia Comisiei de la Veneţia? Comisia de la Veneţia este un organism independent, format din profesionişti în drept, nu din politicienii consultaţi de PSD-PNL atunci când au propus noile legi. Lupta USR pentru o justiţie independentă, funcţională pentru cetăţeni, care să primească soluţii rapide, continuă. Justiţia nu trebuie să fie în mâinile politicienilor, aşa cum au votat azi PSD şi PNL. PSD, PNL, UDMR să nu creadă că au scăpat. Opinia Comisiei de la Veneţia va veni, iar atunci întreaga Europă va afla de neregulile toxice pe care le-au votat azi. Riscăm atunci să rămânem fără bani europeni”, încheie Rodeanu.

    Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de Lege privind Consiliul Superior al Magistraturii cu 191 de voturi „pentru”, 83 „contra” şi o abţinere.

  • USR: Coaliţia PSD-PNL-UDMR a adoptat legea privind CSM ignorând recomandările UE

    „Votul dat astăzi la prima lege din pachetul Predoiu al legilor justiţiei arată nerăbdarea coaliţiei patronate de preşedintele Iohannis de a desăvârşi ceea ce a început PSD în epoca Dragnea: subjugarea totală a justiţiei. Cu orice preţ şi orice risc. Chiar şi acela ca România să calce pe urmele Ungariei şi să fie în pericol să piardă bani europeni din cauza nerespectării statului de drept”, potrivit unui comunicat de presă.

    Deputatul Stelian Ion afirmă că „PSD-PNL-UDMR retrezeşte un monstru din ADN-ul sistemului judiciar de pe vremea Rodica Stănoiu-Adrian Năstase”.

    „Şi se va întoarce împotriva noastră a tuturor, ca societate. Pachetul Predoiu de legi ale Justiţiei, din care a fost votată astăzi prima lege, are o viziune de centralizare a puterii în sistemul judiciar deosebit de nocivă. În loc să pună în aplicare documentele internaţionale, recomandările din MCV, avizele Comisiei de la Veneţia, de care domnul ministru Predoiu fuge, şi rapoartele GRECO, s-a mers în sens contrar în multe situaţii. Coaliţia PSD-PNL speră că, având în vedere contextul geopolitic actual, partenerii europeni vor închide ochii, se vor concentra pe grozăviile din alte zone şi nu vor lua măsuri împotriva acestor legi. Noi, USR, credem că nu se va întâmpla asta şi că legile justiţiei trebuie modificate pentru români şi pentru viitorul României, pentru a avea o justiţie mai corectă, mai eficientă. Proiectul adoptat astăzi ne aruncă înapoi cu mulţi ani, vom lupta şi la Senat pentru a ne fi acceptate amendamente şi vom merge până la capăt în contestarea legilor Predoiu, care sunt retrograde”, adaugă Ion.

    USR mai transmite că a formulat peste 270 de amendamente, multe dintre ele preluate de la CSM şi asociaţiile profesionale, dar toate au fost respinse, atât în comisie, cât şi în plen. USR a reluat, la începutul şedinţei de plen, şi solicitarea ca dezbaterile şi votul final pe legile Justiţiei să fie amânate până când se pronunţă Comisia de la Veneţia asupra proiectelor Predoiu, dar şi această propunere a fost respinsă.

  • Drulă: Legile justiţiei în varianta Predoiu întorc România în era Adrian Năstase

    „Legile justiţiei în această variantă Cătălin Predoiu întorc România în era Adrian Năstase. Pentru procurorii de bună credinţă începe să se pună acea întrebare: de ce eu? Noi am sesizat Comisia de la Veneţia, USR-ul, pentru că din multe puncte de vedere, aceste legi sunt mai proaste decât varianta care era în 2018 în celebra comisie Iordache. Ce nu a reuşit atunci Liviu Dragnea se pare că reuşeşte Klaus Iohannis cu proiectele susţinute de PNL, PSD şi UDMR. Se politizează justiţia, devine o anumită supervizare politică a procurorului, ne aducem aminte de 20 de ani în urmă, de celebra Rodica
    Stănoiu, cui îi dăm drumul la dosar, cui îl oprim, deci în direcţia aceasta merg. Noi facem un apel să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia”, afirmă Cătălin Drulă.

    Preşedintele USR spune că ”este visul de aur al PNL, PSD şi UDMR de ani de zile şi ştiu ce spun, am fost şi în coaliţie cu ei, ăsta este visul de aur, o justiţie pusă cu botul pe labe, care să răspundă la comanda politicienilor, eventual să facă dosare la comandă politicienilor adverşi”.

    Legile justiţiei se află în comisia specială din Parlament.

  • „Proiectele de legi ale Justiţiei adoptate astăzi în Guvern reprezintă feudalizarea sistemului judiciar”, spun reprezentanţii partidului fondat de Dacian Cioloş, Reper

    „Proiectele de legi ale Justiţiei adoptate astăzi în Guvern reprezintă feudalizarea sistemului judiciar. Odată intrate în vigoare, întregul sistem se va baza pe loialitatea fiecărui judecător sau procuror faţă de superiorul ierarhic direct, de a cărui voinţă va depinde în mod exclusiv viitoarea sa carieră. Vârful ierarhiei, reprezentat de Procurorul General, Preşedintele CSM, Preşedintele ÎCCJ sau ministrul Justiţiei, este fie controlat în mod direct de către politic, fie aliniat indirect voinţei politicului. Ignorând statul de drept, interesul României şi apartenenţa ei europeană, descalificându-ne ca stat membru UE, ministrul Predoiu a ocolit <abil> solicitările Comisiei Europene şi ale celorlalte organisme internaţionale care monitorizează evoluţia justiţiei din România”, conform unui comunicat de presă.

    Liderii Reper afirmă că rămâne în sarcina Parlamentului să modifice radical aceste proiecte.

    „Un om al unui sistem care îşi apără doar propriile lui interese şi care nu are ca prioritate interesul public nu va putea niciodată însănătoşi sau reforma justiţia românească. Rămâne în sarcina Parlamentului să modifice radical aceste proiecte. Conştienţi că majoritatea parlamentară are înclinaţia de a fi un simplu executant al deciziilor Guvernului, parlamentarii REPER solicită ferm atât parlamentarilor puterii, cât şi celor ai opoziţiei, responsabilitatea pentru interesul României, respect pentru statul de drept şi asumarea parlamentarismului. Avem nevoie de legi care să asigure pe deplin independenţa justiţiei, conform standardelor europene. Printre altele, considerăm esenţiale asigurarea independenţei DNA şi DIICOT, inclusiv în raport cu Parchetul General, atât din punct de vedere administrativ, cât şi din punct de vedere operaţional, promovarea judecătorilor şi procurorilor pe criterii de competenţă şi performanţă, în baza unor evaluări scrise, realizate de către Institutul Naţional al Magistraturii, şi nu doar a interviurilor cu magistraţii de la un nivel ierarhic superior, păstrarea termenului de doi ani de pregătire în cadrul INM şi implementarea unui plan de şcolarizare care să asigure eliminarea deficitului de peste 1000 de magistraţi din sistem şi reanalizarea dispoziţiilor privind posibilitatea magistraţilor de pensionare după un stagiu limitat, precum şi a modului de calcul a pensiilor acestora, asigurând deopotrivă motivaţia pentru magistraţii competenţi, dar şi echitate în cadrul sistemului public de pensii; posibilitatea alegerii membrilor CSM de către toţi magistraţii, cu un drept egal de vot, astfel încât organul de conducere a magistraturii să fie unul pe deplin democratic”, se mai arată în comunicat.

    Reprezentanţii Reper arată că Justiţia este un pilon fundamental al echilibrului unui stat şi al dezvoltării sale.

    „Cine o subminează şi o reduce la tăcere sapă la temelia statului şi a siguranţei fiecărui om în parte din România”, se menţionează în finalul comunicatului.

  • USR: Noile legi ale justiţiei vor întări influenţa politicului asupra magistraţilor

    „Proiectul noilor legi ale Justiţiei pe care Guvernul condus de plagiatorul Nicolae Ciucă l-a aprobat astăzi îndepărtează România de calea reformei în domeniul justiţiei şi subjugă puterea judecătorească reţelei anireformiste create chiar în interiorul magistraturii. USR reaminteşte că, după măcelărirea acestor legi în epoca Dragnea, ele ar fi trebuit în primul rând corectate şi modernizate. Modificarea acestor legi este un jalon din PNRR şi ar trebui să intre în vigoare până în iulie 2023”, potrivit unui comunicat al USR.

    Fostul ministru USR al Justiţiei Stelian Ion arată că actualul ministru „a cedat în faţa intereselor politice şi ale aripii antireformiste din CSM”.

    „Cătălin Predoiu, în calitatea sa de servitor al intereselor obscure ale Sistemului şi politicienilor, a bătut palma cu pesediştii şi cu gruparea nocivă din CSM pentru a se asigura de sprijinul acestora. Le-a dat tuturor ce au vrut. Părţii din magistratură, care a luat poziţie în anii trecuţi împotriva derapajelor legislative şi care doreşte schimbări de substanţă care să întărească eficienţa şi independenţa justiţiei, i-a întors spatele. La fel şi forurilor europene care ne semnalează de ani de zile problemele grave din justiţie (Comisiei Europene, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, Grupul de State împotriva Corupţiei)“, spune Stelian Ion.

    Potrivit swursei citate, noile legi ale justiţiei arată clar că „SIIJ nu dispare, ci doar se transformă”.

    „Influenţa politică asupra numirii procurorilor de către preşedinte este păstrată intactă de noile legi, în ciuda recomandărilor GRECO şi a MCV. Nu este clar ce se va întâmpla cu poliţiştii de poliţie judiciară, ideal fiind ca aceşti poliţişti să treacă în subordinea directă a procurorilor. Inspecţia Judiciară, care a făcut ravagii în ultima vreme printre magistraţii critici cu modificările făcute în epoca Dragnea, îşi va continua nestingherită opera cu aceiaşi oameni recrutaţi de Netejoru. Rolul Institutului Naţional al Magistraturii, prin Consiliul Ştiinţific, în numirea inspectorilor este înlăturat. În ce priveşte reforma CSM, dacă programul de guvernare votat la sfârşitul lui 2020 ar fi fost respectat, iar legile justiţiei ar fi fost votate în varianta pe care USR prin Stelian Ion a propus-o în martie 2021, nu ar mai fi fost posibile toate jocurile sulfuroase din CSM legate de prelungirea nelegală a mandatului preşedintelui şi de alegerea noilor membri CSM”, se mai arată în comunicat.

    Concursurile de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi la curţile de apel şi tribunale, se menţionează în comunicat, vor fi controlate de Secţia pentru judecători a CSM, potrivit noilor legi.

    „Este diminuat astfel rolul Institutul Naţional al Magistraturii şi întărit rolul preşedintelui ÎCCJ în cadrul procedurilor de promovare. Pe viitor, vicepreşedinţii instanţelor nu vor mai fi numiţi prin concurs, ci vor fi propuşi de preşedinţii instanţelor şi numiţi de secţia pentru judecători a CSM. Se creează prin acest gen de reglementări un sistem piramidal de putere foarte nociv pentru independenţa justiţiei. Un sistem mult mai uşor de controlat şi manevrat. Ne este pregătită o justiţie ca o cazarmă militară de către premierul plagiator. De ce? Din cauza reintroducerii sancţiunii retrogradării, pe model militar, a afectării libertăţii de exprimare a magistraţilor prin menţinerea obligaţiei de abţinere de la „manifestarea sau exprimarea defăimătoare în raport cu celelalte puteri ale statului”, dar şi prin menţinerea avizului conform al ministrului Apărării pentru magistraţii militari. USR avertizează că nu există nicio şansă să se ridice MCV pe merit şi nicidecum nu se <îndeplineşte principalul obiectiv din cadrul MCV>, aşa cum afirmă cinic Cătălin Predoiu”, se specifică în finalul comunicatului.