Tag: legea reformei financiare

  • Paul Krugman: De ce da Canada lectii SUA

    Si totusi, pe masura ce atentia lumii se muta de la salvarea
    financiara la reforma financiara, tacutele povesti de succes merita
    cel putin la fel de multa atentie ca si spectaculoasele prabusiri.
    Trebuie sa invatam de la aceste tari, care este evident ca au mers
    pe calea cea buna. Iar in fruntea acelei liste este vecina noastra
    de la nord. Acum, Canada este un model de urmat foarte
    important.
    Da, stiu, Canada se presupune ca e plictisitoare. Bilunarul New
    Republic a catalogat in urma cu doua decenii “Worthwhile Canadian
    Initiative” ((“O initiativa valoroasa a Canadei”, titlul unui
    comentariu din The New York Times din anii ’80) drept cel mai
    plictisitor titlu din lume. Dar eu am considerat intotdeauna Canada
    fascinanta tocmai pentru ca e similara cu Statele Unite in multe
    feluri, dar nu in toate. Ideea este ca atunci cand experienta
    canadiana si cea americana se despart, e foarte probabil ca
    diferentele politice, mai degraba decat cele culturale sau de
    structura economica, sunt responsabile pentru acea diferenta.

    Si oricum, cand vine vorba de sectorul bancar, plictiseala e buna.
    In primul rand, putina istorie. De-a lungul ultimului deceniu, SUA
    si Canada s-au bucurat de aceleasi avantaje globale. Ambele s-au
    confruntat cu aceeasi avalansa de marfuri ieftine si bani ieftini
    din Asia. Economistii din ambele state anuntau entuziasti ca era
    recesiunii severe luase sfarsit. Dar cand lucrurile s-au stricat,
    consecintele au fost foarte diferite aici si dincolo. In SUA,
    executarile de ipoteci s-au inmultit, unele mari institutii
    financiare s-au prabusit, iar altele au supravietuit doar datorita
    injectiilor masive de capital din partea guvernului. In Canada nu
    s-a intamplat nimic din toate astea. Ce-au facut canadienii
    diferit?

    Nu a fost vorba de politica dobanzii de referinta. Multi
    comentatori au invinuit Rezerva Federala pentru criza financiara,
    sustinand ca aceasta a creat bula dezastruoasa, tinand foarte jos,
    pentru prea mult timp, nivelul dobanzii de referinta. Dar dobanda
    de referinta din Canada era similara cu cea din SUA, deci se pare
    ca doar dobanda joasa nu e suficienta ca sa produca o criza.
    Experienta Canadei pare de asemenea sa contrazica opinia, puternic
    promovata de Paul Volcker – formidabilul fost presedinte al
    Rezervei Federale – ca radacinile crizei noastre rezida in
    dimensiunile institutiilor noastre financiare, in existenta
    bancilor “prea mari ca sa cada”. Dar in Canada toate bancile sunt
    prea mari ca sa cada: cinci grupuri bancare domina scena
    financiara.
    Pe de alta parte, experienta Canadei pare sa sprijine opiniile
    celor ca Elizabeth Warren, sefa comisiei Congresului care se ocupa
    cu supravegherea redresarii bancilor: ea a atribuit mare parte a
    vinei pentru criza faptului ca nu s-a reusit protejarea
    consumatorilor de creditele inselatoare. Canada are o Agentie a
    Consumatorului Financiar independenta, care a restrans drastic
    creditele de tip “subprime”.

    Cel mai important, experienta Canadei pare sa le dea dreptate celor
    ce spun ca un sistem bancar poate fi mentinut sanatos daca il
    pastrezi plictisitor, adica daca limitezi pragurile de risc pe care
    si le pot asuma bancile. Statele Unite aveau un sistem bancar
    plicticos, dar lipsa reglementarilor din vremea lui Reagan a facut
    lucrurile periculos de interesante. Canada, in schimb, a mentinut o
    moleseala placuta.

    Mai concret, Canada a fost mult mai stricta in limitarea
    tranzactiilor cu bani imprumutati pe credit pe care le puteau face
    bancile. A limitat de asemenea si procesul de securitizare, in care
    bancile impachetau si revindeau creditele din portofolii, un proces
    ce se presupunea ca ar fi ajutat bancile sa isi reduca riscurile,
    prin fragmentarea creditului, dar care in practica s-a dovedit o
    modalitate pentru banci de a face pariuri tot mai mari pe banii
    altora.Nu e niciun dubiu ca in ultimii ani aceste restrictii au
    insemnat mai putine oportunitati pentru bancheri de a veni cu idei
    destepte decat in situatia in care Canada ar fi urmat zelul de
    dereglementare al Americii. Dar, asa cum s-a dovedit, a fost spre
    binele lor.

    Deci care sunt sansele ca SUA sa invete din succesul Canadei?
    De fapt, legea reformei financiare pe care Camera Reprezentantilor
    a adoptat-o in decembrie va canadianiza sistemul american. Va crea
    o Agentie de Protectie a Consumatorului Financiar, va limita
    tranzactiile bancilor cu bani imprumutati si va limita
    securitizarea, cerand creditorilor sa-si pastreze o parte a
    riscurilor aferente imprumuturilor acordate.
    Dar perspectivele pentru ca o lege similara sa capete cele 60 de
    voturi de care are nevoie in Senat sunt nesigure. Republicanii sunt
    foarte porniti impotriva oricarei reforme financiare serioase –
    nici macar un singur republican nu a votat pentru lege in Camera
    Reprezentantilor – si chiar si unii democrati sunt
    ambivalenti.
    Asa ca e mare probabilitatea sa nu facem nimic sau nu cine stie ce
    ca sa prevenim viitoarele crize bancare. Dar nu va fi din cauza ca
    nu stim ce avem de facut: avem un exemplu clar despre cum sa
    mentinem sigur sistemul bancar – chiar sub nasul nostru.