Tag: LC

  • Un fan a parcurs aproximativ 900 de kilometri pe jos, pentru a asista la finala LC

    De Marchi a sosit la Berlin vineri, încheind un traseu peste 900 de kilometri, parcurs în mai multe zile, în mare parte pe jos. Italianul a parcurs unele porţiuni cu bicicleta şi o porţiune de 12 kilometri dintr-o zonă periculoasă cu maşina.

    “Când am ajuns la Berlin nu am mai simţit durerea”, a declarat pentru uefa.com De Marchi, fanul în vârstă de 22 de ani care prin această călătorie şi-a arătat devotamentul faţă de Juventus Torino. “Totul a pornit de la un tweet al lui Juventus, în care supporterii erau întrebaţi dacă ar fi dispuşi să facă asta dacă Juve ajunge în finală. Am spus că voi merge pe jos până la Berlin dacă ne calificăm. Asta a fost. Am fost contactat şi mi s-a oferit şansa să primesc un bilet pentru finală, ceea ce era visul meu. Cei de la Juventus mi-au spus: «Pentru că nu mai este mult timp şi distanţa este mare îţi dăm şi o bicicletă». Am acceptat fără să ezit”, a adăugat Nicolo De Marchi.

    De Marchi ar fi trebuit în mod normal să ajungă la stadionul din Berlin joi, dar călătoria sa s-a încheiat o zi mai târziu din cauza oboselii. “Efortul, uriaş, a fost din ce în ce mai mare. Seara aveam dureri, iar apoi am ajuns să am după-amiaza dureri. Într-o zi, m-am ridicat şi picioarele aproape că nu mai reacţionau. A fost foarte greu. Nu ştiu cum am avut puterea. Cred că datorită oamenilor, familiei şi prietenilor mei, care m-au susţinut mereu”, a adăugat italianul.

    Finala Ligii Campionilor, dintre echipa italiană Juventus Torino şi formaţia spaniolă FC Barcelona, se va disputa în această seară, de la ora 21.45, la Berlin.

  • Xavi Hernandez, primul jucător care ajunge la 150 de meciuri în Liga Campionilor

    Xavi a debutat în Liga Campionilor la 18 ani, în 1998, la meciul cu Manchester United, fiind introdus în teren în minutul 77.

    În cele 150 de meciuri disputate în Liga Campionilor, Xavi a marcat 11 goluri, a primit doar nouă cartonaşe galbene (niciunul în ultimele 55 de partide) şi a ridicat trofeul de trei ori, în 2006, 2011 şi 2009, când a fost desemnat jucătorul finalei.

    Xavi poate fi ajuns de Iker Casillas, care are 149 de meciuri în Liga Campionilor, iar Real Madrid joacă astăzi în compania echipei Juventus, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.

  • Steaua va întâlni echipa Ludogoreţ Razgrad în play-off-ul Ligii Campionilor

    Returul va avea loc la 26 sau 27 august, în Bulgaria.

    Echipa câştigătoare în dubla manşă a play-off-ului se va califica în grupele Ligii Campionilor, iar învinsa va merge în grupele Ligii Europa.

    Iniţial, Ludogoreţ Razgrad era cap de serie în play-off-ul Ligii Campionilor, dar şi-a pierdut acest statut după ce Legia Varşovia a fost eliminată din competiţie şi înlocuită de Celtic Glasgow, în urma unei decizii a Comisiei de Disciplină a UEFA.

    Legia Varşovia a fost eliminată, vineri, din LC, pentru că în returul turului trei preliminar a folosit un jucător aflat în stare de suspendare. Polonezii au pierdut la masa verde, scor 0-3, meciul cu Celtic Glasgow. Scoţienii, care au pierdut în tur, scor 1-4, la Varşovia, se califică în play-off-ul Ligii Campionilor în locul polonezilor, datorită golului marcat în deplasare, iar Legia merge în play-off-ul Ligii Europa.

    În acestă situaţie, au fost operate modificări pe tabloul campioanelor, ţinându-se cont de coeficienutul clubului Celtic, care a devenit cap de serie, în locul campioanei Bulgariei, care a intrat în urna echipelor care nu sunt favorite.

    Pe tabloul campioanelor, Steaua a fost cap de serie la tragerea la sorţi de la Nyon. Celelalte patru formaţii din urna favoritelor au fost FC Salzburg (Austria), Apoel Nicosia (Cipru), Bate Borisov (Belarus) şi Celtic Glasgow (Scoţia).

    Maribor (Slovenia), Ludogoreţ (Bulgaria), Slovan Bratislava (Slovacia), Malmo (Suedia) şi Aalborg (Danemarca) au intrat în cealaltă urnă.