Tag: Laurentiu Trocan

  • Management contra timp sau cum sa conduci clinici private si sa vinzi ceasuri in timpul liber

    Dupa ce s-a format ca agent de distributie al ciocolatei Mars,
    apoi in mediul corporatist al Connex si, ulterior, in businessul in
    software IP Devel, cumparat finalmente de grupul de origine suedeza
    Enea, Laurentiu Trocan a decis in 2007 sa inceapa o afacere pe cont
    propriu. “Am stiut tot timpul ce inseamna antreprenoriatul, dar
    n-am trait pana atunci din asta”, spune Trocan, amintindu-si ca,
    pana sa inceapa acest business, a mai avut o firma de consultanta,
    dar in care el era polul principal al activitatilor.

    Fiind in relatii bune cu cel mai mare importator si distribuitor
    de produse de optica din Romania, a deschis impreuna cu acesta o
    firma care face import si distributie de ceasuri si bijuterii de
    inox. Principalele branduri pe care firma le reprezinta in Romania
    sunt Police si Fcuk French Connection. Compania are in prezent o
    retea de sase magazine si e prezenta in activitatea a peste 50 de
    clienti de retail.
    “M-am retras, nu mai sunt director general, sunt actionar asistent
    cu 33%, dar sunt foarte implicat in activitate.” Firma lui Trocan
    se numeste Sequence si are sediul la Brasov. De unde ideea
    ceasurilor din inox? El vorbeste mai degraba despre o oportunitate,
    mai ales ca nu a facut un plan de business inainte: “Am vazut sansa
    reprezentarii acestor branduri pe piata din Romania. Ne-am uitat la
    felul cum retailerii prezinta colectiile si am vazut ca pentru
    segmentul de varsta 20-30 de ani nu gasim nimic.” Asa ca s-a gandit
    sa deschida magazine care se adreseaza tocmai tinerilor, cu
    ceasuri, bijuterii si ochelari de soare. Fiind importator, firma
    putea sa faca si vanzare directa si distributie, insa a insistat
    mai mult pe retail, pentru ca piata romaneasca de ceasuri si
    bijuterii de inox este extrem de concentrata. Sunt, de fapt, trei
    jucatori foarte mari: B&B Collection, Cellini si Top Holding,
    importatorii marcii Fossil. “Suntem in relatii bune cu ei, dar e
    foarte greu sa te lupti cu un profesionist. Nu au niciun punct slab
    pe care sa poti sa-l exploatezi”, explica Trocan decizia de a isi
    comercializa unele produse nu doar in reteaua proprie de magazine,
    ci si in punctele de vanzare ale celorlalte firme. Primul magazin a
    fost deschis la Iasi si ulterior s-a extins in Bucuresti,
    Targu-Mures si Brasov. Se fac bani din ceasuri?

    “Anul 2009 a fost unul destul de greu pentru noi, mai degraba
    din cauza unor greseli tactice pe care le-am facut.” Trocan a
    insistat sa pastreze preturile de pe plan european. Leul s-a
    depreciat insa puternic, importatorii nu au crescut pretul, insa
    firma sa nu a procedat tocmai asa. Cata vreme oamenii erau oricum
    reticenti sa consume, scaderea vanzarilor a survenit brusc. Abia in
    septembrie Sequence a revenit asupra preturilor, urmand un curs de
    referinta de 3,8 lei pentru un euro, iar dinamica businessului s-a
    schimbat. Afacerile au crescut cu 26% in 2010, fata de anul
    precedent, pana la circa 800.000 de euro. Tot 2010 a fost anul in
    care firma a trecut pe profit, iar Trocan vorbeste de castiguri de
    2-3% din cifra de afaceri.

    Si totusi, in vara anului trecut, managerul a decis sa ramana in
    afacerea cu ceasuri, dar sa incerce si altceva sau, dupa cum spune
    chiar el, “din dorinta de a face mai mult”. Nu i-a placut niciodata
    mediul corportatist, insa a cochetat cu ideea de a se intoarce
    intr-un mediu organizat. Trocan admite ca nu s-a gandit ca va
    ajunge vreodata in clinici, dar isi aminteste ca primul sau client
    pe comunicatii de date la Connex a fost Medicover.

    Functia de director comercial, cea pe care o detine acum, ii
    ocupa mult timp, dar piata serviciilor medicale private este foarte
    dinamica si nu a ezitat niciun moment sa o accepte. “Imi place sa
    spun ca ma ocup cu ce vor altii, din pacate. Agenda se invarte in
    jurul clientilor.” Concret, Trocan concepe programe si pachete
    pentru pacienti, dar si sisteme de livrare a serviciilor medicale.
    Pachetul privind preventia cancerului de col uterin sau mamar este
    doar unul dintre cele concepute de directorul Medicover. Cat despre
    viitor, el vorbeste despre deschiderea spitalului privat al retelei
    si prioritizarea segmentului corporate, o componenta majoritara a
    businessului companiei.

    Afacerile suedezilor de la Medicover vor cunoaste o dezvoltare
    importanta in perioada urmatoare, odata cu deschiderea primelor
    spitale ale retelei. Schimbarile din fruntea operatorului de
    servicii medicale private, cu afaceri de circa 30 de milioane de
    euro anul trecut, s-au vrut a pregati noua etapa din drumul
    companiei. Daca in vara lui 2010 Trocan a devenit director
    comercial, in decembrie bancherul Catalina Balan a devenit director
    general. O dovada ca oamenii lui Jonas af Jochnick, fondatorul
    lantului de clinici, se uita atent inspre Romania si vor sa
    recupereze rapid terenul pierdut in fata concurentilor MedLife si
    Regina Maria. Iar Laurentiu Trocan spune chiar el ca planuieste sa
    faca parte din “echipa care va reconfirma pozitia de lider a
    Medicover”.