Florian Ioniţă este corporate engineering systems owner în cadrul jucătorului elveţian din industria farma Novartis. Numele funcţiei pe care o deţine sună la fel de complicat ca jobul său. Cel puţin pentru un necunoscător. Când vine vorba să sumarizeze o zi din viaţa de la birou, executivul român care locuieşte la Basel, în Elveţia, spune că lucrează în prezent cu două laptopuri, două telefoane, patru displayuri şi câteva minţi de geniu în background pentru fabricarea unei linii de producţie complet digitale.
Iar când nu lucrează, foloseşte una dintre cele trei valize mereu pregătite pentru a schimba avioanele către Germania, Elveţia sau România, cu precădere. Dar şi atunci este întotdeauna însoţit de geanta diplomat cu telefoane, tablete şi baterii externe, pentru un acces nelimitat la informaţie şi comunicare fără limite.
Şi totuşi, ce presupune jobul său actual? „Aş concluzia că este un job ce presupune gândire în viitor, contacte cu sute de colegi din lume şi intuiţie pentru a şti cum putem lucra la capacitate şi eficienţă maximă pentru companie”, spune executivul român. De exemplu, în acest moment, el este implicat împreună cu colegii săi din Novartis la proiectarea unei fabrici de medicamente complet digitale. „Viitorul trebuie fructificat în acţiuni în timp real, având în vedere că în industria noastră progresul şi inovaţia medicinei cere automat susţinere din partea de inginerie.”
Florian Ioniţă şi-a început cariera la Centrala Nucleară din Cernavodă când încă era student. Uitându-se în urmă, el afirmă că toată cariera sa a fost complet influenţată de sfaturile primului său manager (Ian Horne). Un rol major a jucat şi intuiţia sa personală cu privire la viitorul omenirii – atât din punctul de vedere al mediului de business, cât şi politic. „După primele experienţe internaţionale, respectiv în Spania şi Olanda, în timpul recesiunii din 2008-2009, am înţeles imediat unde, când şi în ce direcţie trebuie să îmi îndrept cariera.”
Mutările au fost, în general, „foarte inspirate”, având acces mereu la mediul de business internaţional şi la ultimele noutăţi din domeniile sale de interes, respectiv inginerie şi IT.
Executivul român lucrează pentru Novartis de doi ani şi jumătate, perioadă în care a ocupat mai multe funcţii, lucrând atât în München, Germania, cât şi în Basel, Elveţia. Înainte de Novartis însă, Florian Ioniţă şi-a construit o carieră internaţională, lucrând în Barcelona, Spania, pentru compania de logistică Vanderlande, în Singapore pentru gigantul din energie Eni, în România pentru grupul GSP din Constanţa, sau în Copenhaga, capitala Danemarcei, pentru Maersk Drilling, un alt grup din domeniul energiei. Care este elementul de legătură în acest puzzle? Domeniul IT. „Prima plecare cu impact major, atât din punct de vedere personal, cât şi profesional, a fost în SUA, în 2006. Am mers pentru doar patru luni, împins de nevoia financiară de a-mi continua studiile cu orice preţ.”
Absolvent al Universităţii Ovidius din Constanţă (cu o diplomă în inginerie mecanică), el deţine şi un executive MBA de la Tiffin University. „Viaţa internaţională a început din necesitatea de a evolua. A continuat datorită deschiderii către nou, către viziune şi un mediu profesional bazat strict pe valoarea adăugată adusă unei poziţii dintr-o companie.”
A revenit în ţară timp de doi ani şi jumătate (între 2011 şi 2014) – perioadă în care a lucrat pentru GSP Holding, grupul de companii specializate în forajul marin şi în construcţii offshore deţinut de omul de afaceri constănţean Gabriel Comănescu. Despre perioada aceea spune că a învăţat „exact cum nu trebuie să fie un mediu de lucru. Poate am fost ghinionist, însă cum mereu extrag ce-i mai bun, am fugit rupând pământul cu o mare lecţie, atât profesională, cât şi personală.”
Şi totuşi, la întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în ţară, răspunsul este simplu: „Da, evident”. Doar că pe termen mediu, sau chiar lung. Un motiv este diferenţa mare dintre veniturile executivilor din top management şi ale celor din zona de execuţie. Spre exemplu, un director de fabrică din România are un salariu de opt ori mai mare decât un muncitor, raport care se regăseşte şi în alte ţări din regiune, în timp ce în Europa de Vest decalajul este mult mai mic, de 3 la 1, potrivit datelor companiei de consultanţă şi executive search Korn Ferry.
„Din păcate, românii expaţi sunt, momentan, doar relativ luaţi în calcul de corporaţiile internaţionale şi mai ales de companiile locale. Astfel, sunt bariere încă din start. Se preferă angajarea expaţilor străini şi nu a noastră.”
Dacă ar fi să revină sau când o va face, va fi din poziţia de angajat. „Cel puţin asta îmi oferă limita mea intelectuală. Încă nu sunt capabil să generez o idee sau model de business care să-mi ofere şansa de a avea un angajat care să poată primi exact ceea ce eu pretind de la un angajator. Mai bine să fiu eu un angajat eficient, decât un angajator cu oameni parţial sau complet nefericiţi şi limitaţi.”
Deşi a locuit în toate colţurile lumii, vine acasă frecvent şi este de părere că puţine lucruri s-au schimbat în ultimii ani. Curăţenia, infrastructura, calitatea în servicii (exceptându-le pe cele din HoReCa), dar mai ales modul de a gândi şi acţiona al oamenilor sunt lucruri care nu s-au schimbat prea mult în ultimii 10 ani. „De apreciat sunt excepţiile oraşelor Sibiu şi Cluj-Napoca, unde trecerea timpului este vizibilă, generându-mi întrebări vizavi de ce anume este diferit în aceste medii.”
Este de părere că principalele două schimbări care ar trebui să aibă loc în România ar trebui să fie în domeniile educaţiei şi sănătăţii, deoarece o societate educată şi sănătoasă este şi va rămâne „autodezvoltatoare, verticală şi ajustabilă la schimbările globale”. Câteva exemple în acest sens sunt Olanda, Singapore şi Coreea de Sud.
De ce anume vă e cel mai dor din România?
Consider că dorul de România are momentele lui. În acest moment, se limitează la familie – incluzând labradorul meu Buddy -, la timpul frumos cu prietenii la „cârciumă” şi la libertatea în sensul deplin al cuvântului. Apreciez şi mă simt excelent în vestul Europei, însă uneori lipsa de flexibilitate, alături de modul strict de a petrece timpul liber sunt câteva chestiuni problematice aici. În schimb, România oferă oameni zâmbitori, pozitivi şi foarte deschişi atunci când sunt în timpul liber şi petrec. Mă hrănesc cu aceste momente când revin în ţara. Mersul la piaţă aproape zilnic şi (încă) posibilitatea de a achiziţiona alimente în kilograme şi nu pe bucată adaugă mereu un zâmbet acasă. Sunt foarte, foarte multe locuri, lucruri şi medii frumoase în România, însă personal nu am găsit balanţa până acum. Poate vârsta, poate mentalitatea, poate dorinţa de a face totul fără graniţe sunt impedimente
Dar la polul opus, de ce vă e cel mai puţin dor?
De limitele inexplicabile ale oamenilor, şocante, aş spune. Trăim într-o lume complet deschisă, cu acces la orice informaţie în timp real, dar noi încă adormim fără a învaţa ceva peste zi, fără a ne întreba ce putem face să progresăm, să schimbăm lucrurile, să evoluăm. Simplu şi direct cu aplicaţie în orice domeniu şi mediu.
Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?
Aş evita subiectul doar prin prisma faptului că ies din casă sau birou şi intru pe autostradă cu trei benzi pe sens, coborând apoi direct în centrul oraşului. Poate Copenhaga, München sau Basel sunt excepţii. Prietenii fac glume şi spun că înainte de întoarcerea în România este bine să încerc construcţia unei autostrăzi private.
Pe de altă parte, nefiind un băutor de cafea aş spune că în general viaţa din cârciumile din România (aşa numesc eu orice locaţie indiferent de nivelul ei) este printre cele mai plăcute din lume. Aşa cum menţionam anterior, partea care mă atrage cel mai mult acasă este cea de veselie şi timp fain. Din punct de vedere culinar sunt foarte mulţumit acasă. Varietatea şi libertatea locurilor sunt exemplare. Faptul că în orice oraş din ţară, la orice oră, poţi merge la cumpărături sau poţi ieşi la cârciumă este extraordinar.
