BusinessMagazin

Tag: lanţurile de aprovizionare

  • Ce s-ar întâmpla dacă Apple ar încerca să-şi producă telefoanele exclusiv pe teritoriul american, după ce producerea lor în China pare imposibilă?

    Într-o lume globalizată, lanţurile de aprovizionare au devenit o reţea complexă în care costul, nu naţion-alitatea, dictează deciziile. Dar ce s-ar întâmpla dacă Apple ar încerca să-şi producă telefoanele exclusiv pe teren american?

     

    Este imposibil de făcut un iPhone „Assembled in USA” sau doar prea scump?

     

     

    2012.

    CEO-ul de la Apple, Timothy D. Cook, i-a anunţat la televizor pe americani că emblematica sa companie de tehnologie îşi propune să construiască un computer Mac în SUA. Ar fi fost primul produs Apple fabri-cat de muncitori americani după ani de zile. Iar un Mac Pro, un computer top-of-the-line, ar fi fost scos pe piaţă cu o inscripţie neobişnuită: „Assembled in USA”. În cale i-a stat… un şurub foarte mic. 

    Când Apple a început să producă computerul de 3.000 de dolari în Austin, Texas, a avut probleme în a găsi toate şuruburile de care avea nevoie, au povestit pentru The New York Times trei persoane care au lucrat la proiect. Apple producea pe atunci în China, unde avea la dispoziţie fabrici locale care puteau livra rapid  cantităţi vaste de şuruburi de orice fel de mărime. În Texas, deşi se spune că acolo totul este mare,  oferta de şuruburi nu era. Pentru aceste componente, colaboratorul Apple era o companie numită Caldwell. În urmă cu un deceniu, adică în 2002, producătorul putea livra fără problemle şuruburi de orice fel în cantităţi mari, aşa cum avea nevoie grupul de tehnologie. Dar cererea s-a redus pe măsură ce in-dustria manufacturieră s-a mutat în China. Caldwell a trebuit să-şi înlocuiască utilajele cu unele mai precise, destinate unei producţii mai specializate. Apple şi-a comandat în cele din urmă şuruburile din China. Dar acestea au fost doar una din problemele care au amânat timp de luni de zile lansarea vânzărilor cumputerului “Assembled in USA”.

     

    2019.

    Preşedintele Americii, Donald Trump, cere companiilor americane “să înceapă să-şi construiască nebuniile de calculatoare şi alte chestii în ţară”. A fost vizat şi Apple. Micul şurub-problemă din 2002 a fost dat ca exemplu de obstacol în calea producţiei în SUA. Nicio ţară, cu atât mai puţin SUA, nu se putea compara cu China la avantajele pe care i le ofereau costurile, infrastructura, pregătirea muncitorilor şi flexibilitarea fabricilor. Totuşi, Apple începuse în 2017 să producă versiuni mai ieftine de iPhone în India. 

     

    2025.

    Trump cere din nou ca Apple să-şi producă iPhone-urile în SUA. 

     

    2030. 

    Directorul executiv al Apple, Tim Cook, urcă pe scenă, face scheme cu noua sa baghetă magică Apple şi strigă „Apple-cadabra!”, fluturând o cârpă neagră.

    Şi face să apară ca prin magie în faţa publicului iPhone-ul fabricat în America! Asamblat cu mulţi bani, oameni, timp… şi sclipici, scrie The Wall Street Journal.

     Pe termen scurt, protecţionismul comercial al preşedintelui american Donald Trump ar putea însemna iPhone-uri mai scumpe. Obiectivul său pe termen mai lung este de a reloca producţia de înaltă tehnolo-gie în SUA, inclusiv vaca muls de bani a Apple.

     „Armata de milioane şi milioane de fiinţe umane, care înşurubează mici şuruburi pentru a face 

    iPhone-uri – genul ăsta de lucruri vor veni în America”, a declarat secretarul pentru comerţ Howard Lut-nick la Face the Nation, o emisiune a CBS. „Dar producţia va fi automatizată”, a adăugat el.

     Doar că iPhone-urile conţin o varietate de piese sofisticate, provenite din multe ţări şi asamblate îm-preună în principal în China, unde producţia de electronice a fost perfecţionată de-a lungul unei gen-eraţii. America nu are fabrici care să semene cu cele chinezeşti şi nici nu are forţă de lucru calificată pentru a asambla iPhone-uri la scara la care o face China.

    WSJ a adunat un grup de experţi în producţie şi tehnologie pentru a afla cât de greu ar fi pentru Apple să aducă producţia de iPhone în SUA. Răspunsul scurt? Ar fi mai uşor de învăţat un vultur pleşuv să folo-sească o şurubelniţă.

     Experţii au fost unanim de acord. Ar fi imposibil de produs în SUA toate  componentele dintr-un iPhone şi aparatele să fie asamblate în fabrici americane. Însă transferul unei părţi din producţie în America nu ar fi o idee total nebunească. În interiorul unui iPhone există piese din peste 40 de ţări diferite, cu cele mai complexe şi specializate componente provenind de la şase state, spune Gary Gereffi, profesor emerit la Universitatea Duke, care de decenii studiază producţia globală. În prezent, multe dintre aceste piese sunt fabricate în – sau în apropiere de – China, care beneficiază de proximitatea cu Taiwan, Coreea de Sud şi Japonia. Singura cale realistă către asamblarea iPhone-ului în SUA este ca Apple să-şi reconstruiască lanţul de aprovizionare prin transferarea unora dintre componen-tele sale cheie de producţie în regiunea mai largă America de Nord, spune Gereffi, cu unele piese fabri-cate în Mexic şi Canada – poate chiar în Europa de Vest. Dacă în SUA ar începe în următorii trei până la cinci ani o operaţiune de asamblare, aceasta ar depinde totuşi şi de piese din Asia. Chiar dacă fi-nanţarea nu ar fi un obstacol, Gereffi estimează că ar dura 3-5 ani pentru a se ajunge la amploarea şi calitatea necesare pentru ca americanii din diverse fabrici să poată munci împreună la producţia pur americană.

    Pe termen scurt, protecţionismul comercial al preşedintelui american Donald Trump ar putea însemna iPhone-uri mai scumpe. Obiectivul său pe termen mai lung este de a reloca producţia de înaltă tehnolo-gie în SUA, inclusiv vaca muls de bani a Apple. „Armata de milioane şi milioane de fiinţe umane, care înşurubează mici şuruburi pentru a face iPhone-uri – genul ăsta de lucruri vor veni în America”, a declarat secretarul pentru Comerţ Howard Lutnick. „Dar producţia va fi automatizată”, a adăugat el.

    Asamblarea iPhone-ului în SUA ar necesita un număr semnificativ crescut de mâini muncitoare, atât umane, cât şi robotice. Nu ar fi imposibil de cumpărat echipamentul de producţie necesar, dar ar putea fi mai dificil de găsit suficienţi oameni capabili să-l pună la treabă, spune Tinglong Dai, profesor de busi-ness la Universitatea Johns Hopkins, care studiază lanţurile globale de aprovizionare. „Avem o penurie gravă de forţă de muncă”, spune el, „şi ne-am pierdut arta de a produce la scară mare”. Foxconn, care asamblează iPhone-uri, a declarat că are 300.000 de angajaţi în Zhengzhou, China, alias „iPhone City”. Ca răspuns la taxele vamale ale lui Trump, Apple intenţionează să aprovizioneze piaţa cu mai multe iPh-one-uri asamblate în India, potrivit WSJ. India are, de asemenea, o forţă de muncă semnificativă în producţia manufacturieră. SUA nu au. Găsirea de muncitori este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă fabricile americane existente. Apoi, există decalajul de competenţe. 

    Într-un interviu din 2017 pentru Fortune, Cook a spus că stimulentul pentru a asambla în China nu era forţă de muncă ieftină. „Produsele pe care le avem necesită echipamente cu adevărat avansate”, a spus el, dând din cap către utilajele sofisticate cu care este fabricat iPhone-ului. “În SUA, dacă ai organiza o întâlnire a inginerilor pentru utilaje  nu sunt sigur că ai putea umple o cameră. În China, ai putea umple mai multe terenuri de fotbal.” Roboţii pot ajuta cu ambalare şi testare, dar pentru sarcini precum dirijar-ea cablurilor, lipirea şi, da, înşurubarea de şuruburi mici încă este nevoie de oameni, spune Dai. Pentru toate acestea va fi nevoie de mulţi bani. Mulţi bani şi multe resurse. Preşedintele Trump a subliniat dorinţa Apple de a cheltui 500 de miliarde de dolari pentru producţia din SUA. Dar angajamentul compa-niei este în mare parte pentru o fabrică din Houston destinată producţiei de servere AI, nu de iPhone-uri. Apple ar trebui să cheltuiască mai mult pentru a construi ecosistemul de producţie pentru un iPhone All-American. Şi chiar dacă ar fi să fie aşa, se pune întrebarea dacă compania ar fi capabilă să menţină cali-tatea iPhone-ului în timp ce vinde aparatele la preţurile actuale.

     

    „Nu”, este răspunsul tuturor.

    Un iPhone de 1.000 de dolari fabricat complet în SUA ar fi un produs de calitate scăzută, cel puţin la în-ceput, explică Dai. „SUA au capacitatea de a produce piese pentru smartphone-uri în unele regiuni, dar ce s-ar produce acolo n-ar fi de cea mai bună calitate.” America ar trebui să recupereze zeci de ani de experienţă pe care Japonia îi are în ceea ce priveşte camerele foto, sau pe care Coreea de Sud îi are în ceea ce priveşte ecranele.

    Există un impuls pentru producţia americană de semiconductori. TSMC, cel mai mare producător de ci-puri din lume şi partener al Apple, a promis că va construi mai multe fabrici în Arizona. Dar deocamdată cele mai avansate cipuri ale companiei, inclusiv Apple, pot fi produse doar în Taiwan.

    În 2017, în timpul primei administraţii a lui Trump, Foxconn a anunţat planuri de a construi ecrane TV în Wisconsin la o fabrică cu 

    13.000 de muncitori. Colosul taiwanez şi-a restrâns drastic angajamentul – a creat doar aproximativ 1.000 de locuri de muncă. Costurile de producţie s-au dovedit a fi „de patru până la cinci ori mai mari” decât în China, spune Jeff Fieldhack, director de cercetare la Counterpoint Research.

    Înainte ca Trump să împingă America în război comercial cu China, estimează Fieldhack, Apple ar fi putut începe să producă în SUA în cinci ani, presupunând că banii nu ar fi fost o problemă.

    Dar cu noile taxe vamale şi tarife care ameninţă să crească preţurile nu doar la componentele iPhone, ci şi pe cele ale materialelor necesare construirii  fabricii – cheresteaua, oţelul, betonul – drumul lung devine şi mai lung.   

     

    Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru

  • Franţa se împăunează cu o creştere record, dar umflată cu datorii, iar Germania cade pentru că lanţurile de aprovizionare i-au fost retezate. Pandemia este toxică pentru toată lumea

    Franţa este înainte de alegeri, iar cea mai bună veste pe care preşedintele Emmanuel Macron le-o poate da francezilor este că economia lor a atins anul trecut cea mai mare viteză de creştere din ultima jumătate de secol. În Germania postalegeri, germanii au primit o veste şoc: economia lor, cea mai mare din Europa, pare că se îndreaptă din nou spre recesiune. În ultimele trei luni din 2021, PIB-ul german a scăzut.

    Să fie modelul economic francez mai bun decât cel german? Ani de-a rândul economia Germaniei a fost considerată motorul de creştere al Europei. Va trage de data aceasta continentul în jos odată cu ea?

    Economia franceză se poate mândri cu cea mai mare creştere economică din ultimii 50 de ani, de 7%, însă în ultimele trei luni din 2021 şi aceasta a încetinit, chiar semnificativ, la 0,7% faţă de trimestrul anterior. Noul val al pandemiei şi noile restricţii nu au iertat pe nimeni. PIB-ul german a scăzut în trimestrul patru cu 0,7%. De aceea, după cum scrie Bloomberg, perspectiva de creştere pentru întreaga zonă euro se întunecă.

    Franţa şi Germania sunt cele mai mari economii ale Uniunii Europene. Dar Franţa este mai puţin expusă la globalizare, pe când economia germană este puternic dependentă de exporturi, în special de exportul de produse a căror fabricaţie necesită parcurgerea de lanţuri de aprovizionare internaţionale lungi. Iar lanţurile de aprovizionare sunt întrerupte de tot felul de penurii şi sincope.

    Industria auto a fost probabil cea mai afectată, reducându-şi producţia din cauza lipsei de semiconductori. Diferenţa dintre evoluţiile economice ale celor două state reflectă şi un alt aspect. Franţa este un stat providenţă şi în pandemie nu s-a dezminţit.

    Expansiunea economică record a avut drept combustibil creşterea cheltuielilor consumatorilor şi a investiţiilor, semn că guvernul de la Paris şi-a deschis larg cuferele pentru populaţie. Dar preţul acestei generozităţi este creşterea datoriilor şi deficitelor guvernamentale. Spre deosebire de criza precedentă, în cea actuală Comisia Europeană a relaxat regulile de disciplină bugetară, iar Franţa conduce un grup de ţări europene care cer ca acest lucru să se permanentizeze. Toată lumea ştie cât de distructivă, mai ales politic, a fost austeritatea împusă statelor cu datorii mari în criza datoriilor din zona euro şi din UE.

    Datoria guvernamentală a Franţei se ridică la aproape 129% din PIB. Cea a Germaniei nu ajunge la 80% din PIB. Berlinul nu mai este atât de încăpăţânat cum era înainte în privinţa disciplinei stricte bugetare, dar nici nu face exces de cheltuieli şi datorii. Îndatorarea a fost încurajată în ultimii ani de politica de relaxare a politicii monetare a BCE, care a împins dobânzile până la cea mai joasă cotă din istorie tocmai pentru a permite economiilor slabe să se împrumute la costuri nesemnificative.

    Şi Germania a profitat de situaţie, yieldurile câtorva categorii de obligaţiuni guvernamentale germane stând mult timp în teritoriul negativ. Adică, teoretic, investitorii plăteau pentru ca Germania să le ia banii. Însă aceste vremuri sunt pe ducă.

    În Europa de Est băncile centrale majorează dobânzile deja de mai bine de jumătate de an din cauza inflaţiei exagerate. În SUA, banca centrală, cea mai influentă în economia mondială, pregăteşte pentru anul acesta mai multe şarje contra inflaţiei record prin majorări de dobânzi.

    BCE a semnalizat că se va abţine cât se va putea de mult pentru a nu pune în pericol revenirea economică. Dobânzile mari, creditul mai scump, tind să frâneze creşterea economică. Dar dacă inflaţia va deveni mai toxică pentru creşterea economiei decât majorările de dobândă?

    Până acum scumpirile accelerate au ieşit din toate tiparele tuturor băncilor centrale, mari şi mici.

    Cu mai puţin de trei luni până la alegeri, imaginea unei economii rezistente la criză dă bine pentru Macron, un reformist ñ mai ales dacă evoluţia este pusă în paralel cu cea a Germaniei, care se îndreaptă spre cea de-a doua recesiune din perioada pandemiei.

    „O creştere de 7% este spectaculoasă, iar în spatele ei stau locuri de muncă, fabrici şi afaceri“, a declarat ministrul de finanţe francez Bruno Le Maire la un post local de televiziune. „Am făcut alegerile economice corecte şi tot ceea ce timp de decenii părea imposibil va fi acum la o aruncătură de băţ dacă vom continua în această direcţie.“

    La fel ca Franţa, şi Spania a înregistrat o creştere economică peste aşteptări. Dar, ca şi Franţa, guvernul spaniol a făcut exces de cheltuieli. FMI a redus recent perspectiva de creştere economică pentru zona euro şi a avertizat că inflaţia va persista mai mult timp decât s-a crezut până acum. Pentru Germania, ministerul economiei estimează un avans economic de doar 3,6% în acest an, la o inflaţie tot atât de mare. Un indicator al încrederii în economie realizat de CE a atins în ianuarie cel mai scăzut nivel din ultimele nouă luni. Aşteptările privind angajările au scăzut şi ele, aminteşte Bloomberg. În China şi Asia, restricţiile legate de pandemie riscă să acutizeze sincopele de pe lanţurile de aprovizionare şi să amorţească cererea pentru exportatorii europeni. Viitorul ar trebui privit cu prudenţă, dar nu cu pesimism. „Economia germană va arăta o revenire impresionantă la primăvară“, dacă pericolele geopolitice nu se concretizează, cred analiştii de la ING.