Tag: lalique

  • Ultima tendinţă vintage: nestemate cu flori de lux (GALERIE FOTO)

    Cele mai populare flori printre aceştia din urmă sunt, după cum afirmă Financial Times, orhideele, imortalizate de George Paulding Farnham de la casa Tiffany, care a câştigat şi o medalie pentru creaţiile sale la Expoziţia Mondială de la Paris din 1899 sau de casa Cartier în diverse colecţii, lăcrămioarele, transpuse în bijuterii de Victoire de Castellane de la Dior ori de compania Verdura, macii sau crinii.

    Macii preţioşi au fost realizaţi de-a lungul timpului de Rene Lalique, James de Givenchy, Chopard sau Van Cleef & Arpels, iar crinii de către casa Mellerio dits Meller pentru capete încoronate ca regina Maria Antoaneta sau împărăteasa Iosefina, iar mai nou de către creatoare precum Cindy Chao sau Lydia Courteille.

  • Lumea acvatică a lui Lalique (GALERIE FOTO)

    L-au atras în special peştii, caii de mare, lebedele, ţestoasele, nuferii, broaştele sau libelulele, dar şi sirenele sau nimfele, lucru pe care şi-l propune să-l dovedească o expoziţie intitulată “Lumea acvatică a lui Lalique”.

    Expoziţia, scrie Wall Street Journal, este găzduită de Muzeul Lalique din Alsacia, Franţa, până în noiembrie şi reuneşte 180 de lucrări: desene, bijuterii, vaze şi obiecte decorative realizate de artistul însuşi şi de succesorii săi, care azi creează sub brandul Maison Lalique.

  • Şi cristalele au nevoie de rebranding (GALERIE FOTO)

    Cristaleriile recurg la colaborări cu designeri, artişti sau arhitecţi celebri ai zilelor noastre pentru colecţiile lor, scrie The Telegraph. Casa franceză Baccarat, spre exemplu, a colaborat cu designerii Philippe Stark sau Jaime Hayon pentru găsirea unei soluţii de încorporare a cristalului în mobilierul modern, iar artişti ca Jeff Koons i-au proiectat candelabre şi veselă. Compania a ales să-şi marcheze ce-a de-a 250-a aniversare prin lansarea unui set de şah creat de firma japoneză de design Nendo, ca omagiu la adresa capetelor încoronate care i-au fost clienţi de-a lungul istoriei sale.

    Casa austriacă Lobmeyr a făcut echipă cu Poetic Lab pentru a crea gama Ripple Light (“lumină vălurindă”), mici corpuri de iluminat închise în sticlă vălurită care proiectează pe pereţi umbre ce seamănă cu ape curgătoare.

    La rândul său, casa Lalique a înfiinţat Lalique Maison pentru a îmbina experinţa sa în producţia de obiecte de cristal cu decoraţiunile interioare şi a apelat la la arhitecta Zaha Hadid, care i-a creat o serie de vaze. Compania are în plan şi o reîntoarcere la bijuterii de lux şi sticluţe de parfum.

    Casa irlandeză Waterford nu se mai mulţumeşte nici ea cu producţia de candelabre: după realizarea globului de cristal din Times Square din New York a trecut la o gamă de obiecte de colecţie semnate de artişti ca John Rocha sau Jo Sampson. Acesta din urmă a dat viaţă colecţiei Sampson Couture, ale cărei componente, confecţionate din cristal, aramă şi lemn, au fost produse în serii de câte numai cincizeci de exemplare.