“Consider că în 2013 primele 6 luni vor fi cele hotărâtoare pentru acest domeniu. Estimările noastre previzionează un an mai bun, dar ele depind de evoluţia pieţei în primul semestru”, a declarat Marius Văcăroiu, CEO Policolor Orgachim.
Cele mai importante materii prime necesare proceselor de fabricaţie din industria specifică sunt achiziţionate de pe pieţele externe, iar oscilaţia preţurilor acestora a fost impredictibilă, fiind direct legată de preţul petrolului. Împreună cu aprecierea cursului monedei europene, influenţele s-au regăsit imediat în costurile de producţie.
“Fiecare dintre noi a avut de făcut o alegere. Policolor, pentru a sprijini clienţii săi, care au avut de suportat multe alte astfel de creşteri la produse de larg consum, a ales să absoarbă diferenţa şi să nu ridice preţurile”, a mai declarat Văcăroiu .
Referitor la rezultatele comerciale ale companiei, Policolor creşte estimările pentru acest an pe baza primelor zece luni, în care s-a obţinut un plus de 16% în euro a cifrei de afaceri. Vânzările de lacuri şi vopsele s-au restrâns şi în 2011, cu procente cuprinse între 10 şi 15%, potrivit jucătorilor de profil, la o valoare de circa 130 de milioane de euro.