Tag: Kusadasi

  • Despre Kusadasi şi „Miracolul All Inclusive”

    de Roxana Bălcescu – co-proprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel

    ——————————————————————————————————————

    Dacă doriţi să ajungeţi la Kusadasi pe calea aerului, agenţiile de turism vă pot oferi şi varianta charter. Atenţie însă că în vara aceasta cursa charter de Kusadasi aterizează pe Bodrum, astfel încât veţi avea un transfer de aproximativ trei ore între Bodrum şi Kusadasi. Oraşul este şi un important port la Marea Egee, unde acostează mari vase de croazieră, iar în permanenţă centrul mişună de turişti. Străzi înguste, magazine, bazar tradiţional şi restaurante găseşti la tot pasul.

    Recomand staţiunea în special pentru familiile cu copii datorită plajelor cu nisip fin. Preţurile la hoteluri sunt cele mai accesibile de pe întreaga Rivieră Turcească, atât de la Marea Egee, cât şi de la Marea Mediterană, deci îmbarcaţi-vă pentru această destinaţie de vacanţă. Dintre toate staţiunile prezentate până acum aş putea spune că staţiunea Kusadasi este cea mai bine plasată pentru vizitarea celor mai importante obiective istorice din Turcia. Kusadasi se află la 20 km de oraşul antic Efes (Ephesos în limba greacă), de Miletus, la numai 76 de kilometri de Didim (Didyma) şi la nici 200 faţă de Pamukkale.

    Dacă mergeţi în Efes, trebuie neapărat să vizitaţi casa Fecioarei Maria. Oraşul antic este impresionant şi vă recomand să dedicaţi cel puţin două ore pentru a admira această minune a lumii. Istoria oraşului începe încă din 3000 î.Hr., fiind considerat astăzi unul dintre cele mai frumoase oraşe antice din lume. Când intraţi în oraşul antic veţi vedea pe partea dreaptă un ghişeu de unde veţi putea să închiriaţi contra cost un ghid audio. Costă cam zece lire turceşti (cca 4,3 euro), însă merită toţi banii.

    Poţi astfel să te opreşti la fiecare obiectiv important şi să asculţi povestea acelui loc. Din păcate, descrierile nu sunt în limba română, însă ghidul audio este disponibil pentru toate limbile de circulaţie internaţională. Obiectivele istorice sunt foarte bine marcate, iar dacă vă achiziţionaţi şi harta oraşului antic, vă veţi putea orienta excelent în incinta lui, având astfel posibilitatea să urmăriţi vizual obiectivul istoric concomitent cu descrierea sa audio.

    Vizitaţi oraşul Didim cu renumitul Templu al lui Apollo şi nu rataţi celebrul Cap al Meduzei. La numai 53 de kilometri est de Didim veţi găsi ruinele Euromos cu Templul lui Zeus.Păstraţi-vă timp şi pentru Pamukkale. Trebuie să vizitaţi şi acest obiectiv (în traducere Castelul de bumbac) – patrimoniu UNESCO, vestit pentru terasele albe de calcar. O excursie interesantă poate fi şi vizitarea insulei greceşti Samos. Se organizează excursii zilnice, aşa încât profitaţi. În Kusadasi vă puteţi întinde leneş la soare pe celebrele plaje ale oraşului: Ladies Beach, Long Beach, Silver Sands Beach sau Love Beach. După o zi de soare poţi vizita muzeul situat în interiorul vechiului castel bizantin sau pur şi simplu poţi să leneveşti la o terasă în port, în faţă cu o cafea turcească, savurând peisajul.

    Restaurante în care să vă delectaţi cu preparate din bucătăria turcească: Erzincan Restaurant, Sultan’s Restaurant, Casablanca sau The Castle Restaurant. Hoteluri recomandate: Aqua Fantasy 5*, Pine Bay 5*, Kustur Club Holiday Village 5*, Richmond 5*, Surmeli Efes 5*, Tusan Beach 4*, Imbat Hotel 4*. Sunt sigură, de altfel, că mulţi dintre voi aţi vizitat acest oraş care te atrage de fiecare dată, aşa încât nu o să mai insist asupra lui.

    În încheierea capitolului Turcia, merită subliniate câteva elemente-cheie ale acestei destinaţii. Indiferent ce staţiune veţi alege din Turcia, fiţi sigur că vă va încânta şi că veţi reveni în ţară plăcut impresionaţi. Calitatea serviciilor este foarte bună, în special la hotelurile de cinci stele. Mai jos de acest standard, asiguraţi-vă la agenţia de turism că hotelul corespunde numărului de stele ales. Trebuie să alegeţi cu grijă pentru că nu întotdeauna numărul de stele reflectă şi standardul hotelului.

    Destinaţiile litorale din Turcia şi-au construit renumele mai ales prin vestitul sistem “All Inclusive”. Există acum mai multe sisteme şi, pe bună dreptate, vă întrebaţi poate în ce constă diferenţa dintre all inclusive şi ultra all inclusive. Sistemul all inclusive asigură serviciile de masă de obicei între ora 10:00 şi 24:00, pe când sistemul ultra all poate fi valabil 24 de ore.

  • Vacantele in Turcia, miza anului 2008

    La Targul de Turism de la Berlin din 2006, care are loc la inceputul fiecarui an si care da tonul pentru anul turistic in curs, Turcia avea o cadere a cererii de peste 30%, in special din cauza gripei aviare si a unor atentate teroriste, isi aminteste Dan Goicea, directorul si proprietarul agentiei Prompt Service Travel, care opereaza pe piata turistica cu brandul Cocktail Holidays – Mediterranean Mix. Dan Goicea si alti turoperatori romani care mersesera la targ s-au intors in tara si au contractat avioane pentru Turcia pentru aproximativ acelasi volum ca in 2005, fara a lua in calcul decat o crestere foarte mica. Turcia s-a vandut in 2006 cat sa isi revina: de pe piata romaneasca s-a inregistrat o crestere sub 10%, iar de pe alte piete, in special cea rusa (de unde turistii intra fara viza), Turcia si-a revenit ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

    "Pentru 2007, in conformitate cu ce am gasit la Targul de la Berlin si cu ce estimam noi din piata, am crescut oferta cam cu 15% fata de 2006", spune Dan Goicea, care spera sa trezeasca, in primul an de cand Romania a intrat in UE, dorinta romanilor pentru destinatii europene – insule celebre precum Sardinia, Sicilia, Madeira, Tenerife sau destinatii continentale precum Alicante din Spania, organizand chartere in fiecare din ele. Si s-au vandut bine, isi aminteste Dan Goicea, asa ca le va mentine si in acest an, desi in 2007 cererea pentru Turcia a inceput sa le eclipseze.

    "De aceasta data insa, nu cererea mare a generat oferta, ci invers", spune Traian Badulescu, secretar general al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT). Explicatia e ca in prima parte a lui 2007 a intrat pe piata Tez Tours, o filiala a turoperatorului turc Alkan, care isi desfasoara cea mai mare parte din activitate pe piata rusa. Grupul, care detine un lant de hoteluri in Turcia – Amara Resorts, ocupa primul loc pe segmentul turistilor care vin in Turcia din Rusia, Kazahstan, Ucraina, Bulgaria si tarile baltice.

    La lansarea pe piata, Aleksei Hinkov, directorul filialei din Romania a Tez Tour, anunta ca agentia doreste sa atraga in primul an 30% din numarul de turisti romani care pleaca in Turcia. Aleksei Hinkov, un om de afaceri bulgar, a inceput afacerile in Romania prin deschiderea biroului de aici al Balkan Airlines, companie aeriana bulgara, si a continuat cu o agentie de turism, Balkan Travel, care vindea predominant cazari in Bulgaria. Agentia de turism, la care omul de afaceri nu a renuntat, este acum una dintre agentiile vanzatoare ale Tez Tour – care este doar turoperator (concepe pachete turistice, dar nu face distributie en detail, ci doar catre agentii de turism).

    "Tez Tour a intrat pe piata din Romania cu oferte carora turoperatorii de aici nu le-au putut face concurenta", spune Traian Badulescu. Strategia grupului turc este de a lansa oferte sub 400 de euro pentru pachete de servicii la hoteluri de cinci stele (all inclusive), ceea ce e de natura sa creasca numarul de turisti spre Turcia. Aceasta in conditiile in care ofertele pentru piata turca s-au scumpit in ultimii ani, atat din cauza imbunatatirii continue a serviciilor – hoteluri din ce in ce mai luxoase si cu din ce in ce mai multe servicii incluse -, cat si datorita specificului cererii din Romania – doar pentru 4 sau 5 stele all inclusive. Faptul ca Tez Tour isi permite sa ofere preturi mici se explica prin faptul ca firma detine hoteluri proprii in statiunile turcesti, unde aduc predominant turisti din Rusia si tari din fosta URSS.

    Asadar, cresterea de anul trecut cu 70% a numarului de turisti pentru destinatia Turcia (aproximativ 120.000, conform estimarilor ANAT, ale Institutului de Statistica si ale Politiei de Frontiera) s-a datorat in mare parte celor de la Tez Tour, care au intrat cu patru curse charter, doua din Bucuresti si doua din Timisoara, unde au dublat practic piata, dat fiind ca erau initial programate doua curse.
    Aleksei Hinkov a preferat sa nu dezvaluie cate curse pregateste pentru 2008, dar turoperatorii romani se pregatesc serios pentru Turcia.

    Suliman Selcuk, directorul si proprietarul agentiei Ali Baba Tours – un brand special de turism pentru Turcia, care mai vinde insa si alte destinatii – spune ca va adauga o cursa charter sau maxim doua celor sapte de anul trecut. O singura cursa la o crestere estimata de 30-40% pentru Turcia si in acest an, peste cresterea de anul trecut, nu e putin? "Ca sa fiu sigur ca voi vinde tot", spune Selcuk, care pregateste, ca si ceilalti, si oferte speciale. "Concurenta creste foarte mult si, avand aceste oferte speciale, ne putem baza pe mai multi turisti", spune Dan Goicea, care la randul sau se concentreaza pe Turcia, sperand intr-o crestere cu 15-20% a cifrei de afaceri a Prompt Service, de 10 milioane de euro in 2007.

    Impreuna cu partenerul sau Mircea Vladu, de la Prestige Tours, Goicea va duce acum saptamanal cinci avioane cu turisti in Turcia: trei zboruri din Bucuresti, unul din Cluj si unul din Timisoara, fata de 2007 cand a avut doua zboruri din Bucuresti si unul din Cluj. Mai mult, va scoate Antalya din oferta Cocktail Holidays – Mediterranean Mix si va crea un brand de turism separat pentru Turcia. "Am separat deocamdata activitatea de turoperator pentru Turcia (constructia de programe turistice – n.red.) intr-o firma noua, Focus Tour, iar agentia de branding care a creat brandul Mediterranean Mix va anunta curand si un brand de agentie cu care vom vinde Turcia", spune Dan Goicea. Concentrarea pe piata turca va face ca in 2008 cei doi parteneri sa nu mai aduca destinatii noi, cum au facut aproape in fiecare an.

    Agentiilor care au organizat chartere pe Turcia anii trecuti sau doar anul trecut li se va adauga in acest an un concurent nou – Dertour. In special din 2004, de cand turoperatorul german a intrat in Romania, dar si inainte, majoritatea agentiilor de turism romanesti vindeau pachete turistice din cataloagele Dertour. Anii trecuti, cand numele Dertour nu era inca un argument in sine pentru atragerea de clienti, agentiile de turism au profitat de preturile bune ale turoperatorului german pentru a lansa pachete avantajoase, dar si pentru a-si permite comisioane mari. Acum insa, majoritatea celor care obisnuiesc sa mearga in concedii in strainatate au auzit de Dertour, iar agentiile isi promoveaza parteneriatele cu agentia germana tocmai pentru imagine. Din acest an, Dertour Romania va intra activ in promovarea pe care o fac agentiile: "Mai precis, vom acorda un buget pentru publicitate in comun, care va fi de 0,5% din bugetul pe care agentia il realizeaza intr-un an", spune Radu Colfescu, directorul Dertour Romania.

    Din 2004, Dertour Romania a facut afaceri exclusiv din vanzarea de pachete turistice – fie ele integrate (cu zboruri charter din Frankfurt sau Munchen catre destinatii exotice), fie doar cazari sau programe turistice fara transport inclus, grupul german obtinand preturi avantajoase de la hoteluri datorita volumelor mari tranzactionate si istoricului de achizitii. Vanzarile obtinute de filiala romaneasca au intarit prezenta Dertour; daca pana in 2004 doar agentiile mari reuseau sa intre in sistemul Dertour Germania, "acum orice agentie care trece de vanzari de 150.000 de euro in sistemul nostru este automat transferata la Dertour Germania, iar comisionul cedat scade de la 13% la 12%", spune Colfescu. El se declara multumit de cifra de afaceri de 11 milioane de euro de anul trecut, chiar daca aceasta reprezinta doar a zecea parte din cifra de afaceri a Dertour Austria, unul dintre cei mai puternici vanzatori din reteaua grupului.

    Pentru 2008, Colfescu a primit aprobarea sa lanseze o cursa charter din Romania catre Antalya, cu 189 locuri, incepand din luna mai. "Stiu ca este doar o cursa, in timp ce alte agentii care au fiecare peste cinci-sase curse vara catre Turcia, dar stim ca o vom vinde bine si vom primi permisiunea sa facem si altele". Aceasta, precum si vanzarile in crestere pe care le asteapta de la cele peste 50 de agentii de turism cu care lucreaza, ar urma sa permita o crestere a afacerilor Dertour in 2008 la peste 15 milioane de euro. "Este un nivel pe care speram sa-l depasim si sa reusim sa intram poate chiar de la anul in top zece al agentiilor de turism – e prima tinta pe care o avem in Romania", spune Colfescu.

    Cine se bate sa vanda Turcia