Tag: KMG

  • Cele mai responsabile companii din România: KMG International – Parteneriatul pentru SMURD

    Motivaţie

    KMG International s-a implicat activ în susţinerea sistemului de sănătate din România, atât prin intermediul parteneriatului său cu SMURD şi ISU, cât şi prin numeroase alte proiecte pe îmbunătăţirea sistemului de sănătate. Anual, KMG International a susţinut SMURD prin diferite donaţii – uniforme pentru voluntari, echipamente medicale, precum şi investiţii în reabilitarea şi dotarea diferitelor facilităţi medicale din ţară şi centre de instruire în situaţiile de urgenţă din România. 

    Descrierea proiectului

    În 2018, KMG International a donat două centre mobile de instruire pentru derularea programelor de formare şi pregătire în descarcerare şi asistenţă medicală de urgenţă destinate paramedicilor SMURD. Cele două centre mobile de instruire au fost prezentate pentru prima dată, înainte de intrarea lor oficială în activitate, elevilor de clasele a VII-a şi a VIII-a din Blejoi, Prahova. 120 de elevi de la şcolile din comună au beneficiat de un curs de prim-ajutor oferit de formatorii de la SMURD.

    Proiectul a fost demarat la începutul anului 2018, pentru ca achiziţionarea şi echiparea corespunzătoare a centrelor să se facă în timp util. Centrele au fost inaugurate pe 25 octombrie, la Blejoi, jud. Prahova; costul total al sponsorizării a fost de 100.000 de dolari.

    Maşinile vor merge în toată ţara, fiind folosite pentru instruirea personalului specializat al SMURD din marile oraşe din România. Centrele vor putea fi folosite atât pentru formarea paramedicilor SMURD, cât şi pentru cursurile de prim ajutor oferite diferitelor persoane – impactarea populaţiei direct şi indirect, prin îmbunătăţirea şi extinderea instruirii în cadrul SMURD.

    Rezultate
    În anul 2017, SMURD a asistat 345.520 de cazuri de urgenţă, 321.971 adulţi şi 32.348 copii, în medie 947 de urgenţe pe zi.


    Profit operaţional în anul 2018
    249,7 mil. dolari

    Valoarea investiţiei
    100.000 dolari

  • Rompetrol Rafinare: cifra brută de afaceri în creştere cu 50%

    Pe fondul unei majorări cu 27% a materiilor prime procesate de unităţile sale de producţie (rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, divizia de petrochimie), compania a obţinut în S1 un rezultat operaţional (EBITDA) de aproximativ 86 milioane USD, cu 49% peste cel din primul semestru al anului trecut.

    În acelaşi timp, creşterea volumului de materii prime prelucrate şi a produselor petroliere vândute, dar şi continuarea programelor de optimizare a costurilor de procesare şi a cheltuielilor operaţionale au susţinut atingerea în perioada ianuarie-iunie a unui profit net de 2,78 milioane USD, faţă de o valoare negativă de 7 milioane USD în S1 2017.

    Rezultatele au fost influenţate de volatilitatea produselor petroliere, în condiţiile în care materia primă – ţiţeiul s-a apreciat cu circa 36%, ajungând în S1 la 70 USD/baril. La nivel european, marjele europene de rafinare s-au diminuat în primul semestru al anului cu peste 12% faţă de indicatorul aferent perioadei similare din 2017, în contextul unei creşteri accentuate a ţiţeiului, cu mult peste evoluţia produselor petroliere.

    Diviziile de rafinare şi petrochimie ale Rompetrol Rafinare au reuşit să îşi majoreze cu 34% cantităţile de produse petroliere livrate la export în prima jumătate a anului, valoarea acestora ridicându-se la peste 926 milioane USD (cu circa 80% peste indicatorul din S1 2017).

    Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63%) şi Statul român prin Ministerul Energiei (44,69%).

  • Chinezii de la China Energy nu mai cumpără 51% din KMG International, proprietarul Rompetrol

    „Grupul KMG International (KMGI) aduce la cunoştinţa publicului că tranzacţia privind achiziţia unei participaţii de 51% din acţiunile KMG Internaţional N.V. de către China Energy Company Limited nu va fi finalizată”, arată raportul de pe site-ul Bursei de Vslori Bucureşti (BVB).

    Rompetrol precizează că data limită până la care părţile ar fi trebuit să îndeplinească toate condiţiile precedente a expirat la 30 iunie 2018, iar părţile nu vor prelungi această dată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • KMG International a aderat la Centru Român al Energiei

    Înfiinţată în 2011 şi cu birouri în Bucureşti şi Bruxelles, CRE grupează peste 20 de companii reprezentative ale sectorului energetic din România, acoperind întregul lanţ energetic – extracţie, producţie, transport şi distribuţie energie electrică, petrol şi gaze, dar şi servicii energetice şi de proiectare.

    Obiectivele CRE vizează asigurarea un mediu prietenos pentru afaceri şi de a stimula competitivitatea pentru sectorul energetic din România, dezvoltând în acelaşi timp dialogul şi cooperarea între companiile membre, autorităţile şi instituţiile relevante naţionale şi europene active în politica energetică.

    De asemenea, componenta de diplomaţie energetică a asociatiei se completează din 2016 cu reprezentarea oficială a României şi coordonarea Centrului de Dialog şi Cooperare în Domeniul Energetic, în cadrul formatului de cooperare China – Europa Centrala şi de Est denumit sugestiv ”16+1”.

    KMG International este prima companie din domeniul petrolier (rafinare, trading, distribuţie carburanţi) care se alatură Centrului Român al Energiei.

    Deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze a Republicii Kazahstan – KazMunayGas, KMG International este un grup petrolier cu sediul central în Amsterdam, care deţine şi desfăşoară operaţiuni majore în domeniile rafinare, petrochimie, retail şi trading pe 11 pieţe de bază.

    Reţeaua de distribuţie carburanţi numără peste 1.100 puncte de alimentare în Georgia, Bulgaria, Moldova şi România – unde Grupul deţine şi două rafinării – Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.

  • KMG Internaţional a obţinut în 2017 rezultate record. Cifra brută de afaceri se apropie de 10 miliarde de dolari

    Rezultatul operational (EBITDA) pentru 2017 s-a ridicat la 242 milioane USD, cu circa 20% peste nivelul consemnat în 2016 şi triplu faţă de cel din 2012 (79 milioane USD). În acelaşi timp, profitul net s-a majorat de şase ori faţă de cel din 2016 până la un nivel de 80 milioane USD, faţă de un rezultat negativ de 208 milioane USD înregistrat în 2012.

    Prin implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a controlului bugetar, dezvoltarea de politici de management al riscului (hedging, impact curs valutar), dar şi adoptarea unei strategii de finanţare prudentă, KMGI a reuşit în perioada 2012-2017 reducerea semnificativă a datoriilor totale – de la 925 milioane USD în 2012 la 416 milioane USD anul trecut, respectiv 608 milioane USD în 2016.

    De asemenea, consolidarea şi centralizarea liniilor de finanţare au contribuit şi la scădere de peste trei ori a datoriilor nete (194 milioane USD în 2017) dar şi la imbunătăţirea semnificativă a fluxurilor de numerar disponibile la nivelul Grupului.

    Cifra brută de afaceri obţinută de Grup anul trecut s-a ridicat la peste 9,5 miliarde USD, în creştere cu circa 36% faţă de nivelul înregistrat în 2016.

    Rezultatele au fost susţinute de creşterea volumului de materii prime procesate şi a vânzărilor de produse petroliere în România şi regiune, optimizarea şi eficientizarea costurilor de prelucrare, logistice şi distribuţie, dar şi de implementarea unor programe de transformare a activităţilor curente în vederea reducerii cheltuielilor operaţionale şi creşterea profitabilităţii.

    KMGI a prelucrat în perioada 2012-2017 32,3 milioane tone de materii prime în cele 3 unităţi de producţie din România – rafinăriile Petromidia şi Vega, divizia de petrochimie. În 2017, volumul de materii prime prelucrate a fost în creştere cu 5% faţă de nivelul din 2016, până la 6,23 milioane tone.

    Pe plan local, volumul carburanţilor comercializaţi (benzine, motorine, GPL – gaz petrolier lichefiat) s-a majorat de la 1,6 milioane tone în 2012 la aproape 2 milioane tone în 2017 (+7% peste nivelul din 2016), pe fondul unei extinderi a reţelei cu 9% până la 1.028 de puncte de distribuţie şi 243 de staţii GPL auto.

  • Rompetrol Rafinare şi-a triplat profitul în primele 9 luni, ajungând la 56 de milioane de dolari

    Rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) a consemnat, de asemenea, o creştere cu 26% în primele 9 luni ale anului 2017 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, ridicându-se la peste 152 de milioane USD. Cifra de afaceri brută a atins valoarea de 2,8 miliarde USD în primele 9 luni ale anului 2017, mai mare cu 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anullui trecut.

    „Rompetrol Rafinare operează două rafinării cu tradiţie pentru industria românească, modernizate şi aduse la cele mai înalte standarde de performanţă. Recordurile operaţionale constante şi rezultatele financiare pozitive, precum şi impactul semnificativ pe care cele două rafinării îl au în economie au fost realizate în urma investiţiilor susţinute de KMG International şi unicul său acţionar, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, KazMunayGas. Investiţiile pentru creşterea capacităţii de prelucrare a rafinăriei Petromidia, a gradului de flexibilitate a acesteia şi modernizarea instalaţiilor industriale s-au ridicat la peste 1,4 miliarde USD începând din anul 2007, momentul preluării”, a declarat directorul general al Rompetrol Rafinare, Yedil Utekov.

    Deşi rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti au parcurs o oprire planificată în luna mai, unităţile de producţie au înregistrat o cantitate de peste 4,2 milioane de tone de materie primă procesată în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Rompetrol Rafinare este cel mai mare exportator de produse petroliere din România. Potrivit raportului, în primele 9 luni ale anului 2016, prin diviziile de rafinare şi petrochimie, exporturile s-au ridicat la 855 milioane USD, în creştere cu 15% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016. Compania exportă în principal către partenerii din regiunea Mării Negre.

    De asemenea, „Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 878 de milioane USD în primele 9 luni din 2017. Grupul KMG International a plătit, începând din anul 2007, peste 13 miliarde USD la bugetul de stat al României”, precizează compania.

  • Tranzacţia dintre KazMunayGas şi China Energy Company Limited (CEFC) a primit aprobarea din partea autorităţilor române

    În decembrie 2016 a fost semnat acordul între KMG şi CEFC privind vânzarea pachetului de 51% din acţiunile Grupului KMGI, care deţine şi desfăşoară activităţi de rafinare, comercializare şi distribuţie ţiţei şi produse petroliere prin reţeaua proprie de benzinării Rompetrol în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, precum şi prin intermediul partenerilor săi din regiunea Mării Negre. 

    Conform acordului dintre KMG şi CEFC, compania chineză va efectua investiţii în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro în dezvoltarea de noi proiecte în România, Uniunea Europeană şi ţările adiacente Drumului Mătăsii din China şi Europa de-a lungul următorilor 10 ani, În acelaşi timp, KMG va continua să livreze ţiţei către subsidiara sa KMGI în scopul de a susţine şi de a extinde operaţiunile sale de bază în Europa. 

    Controlat integral de KazMunayGas Kazahstan, KMG International (KMGI) desfăşoară operaţiuni în sectoarele de rafinare şi petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale pe 11 pieţe principale. În România, grupul controlează rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de 5 milioane de tone pe an, rafinăria Vega Ploieşti – cea mai veche unitate de profil încă în activitate (din 1905) –, dar şi o largă reţea de distribuţie a carburanţilor. Investiţiile totale realizate de KMG International în România în perioada 2007-2016 se ridică la 4 miliarde de dolari, la care se adaugă contribuţii la bugetul de stat de peste 13 miliarde de dolari.

    Primul pas al chinezilor de la CEFC China Energy Company Limited a fost cel al preluării oficiale a controlului asupra Dyneff, compania de trading şi distribuţie a carburanţilor în Franţa şi Spania din cadrul KMG International, fostul Rompetrol, după ce au cumpărat de la kazahi 51% din acţiunile companiei, în a doua parte a anului 2015. Tranzacţia a fost anunţată la finalul lunii septembrie, iar finalizarea acesteia a fost anunţată de cele două părţi în cursul lunii decembrie. KMG International rămânea în urma acestei tranzacţii cu 49% din Dyneff. „Obiectivul KMGI şi CEFC este ca Dyneff să devină o platformă de dezvoltare în vestul Europei, beneficiind atât de accesul sporit la surse de aprovizionare, cât şi de sprijinul financiar necesar continuării şi extinderii activităţilor şi operaţiunilor din sectorul energetic“, anunţau la acea vreme cele două companii.

  • Tranzacţia dintre KazMunayGas şi China Energy Company Limited (CEFC) a primit aprobarea din partea autorităţilor române

    În decembrie 2016 a fost semnat acordul între KMG şi CEFC privind vânzarea pachetului de 51% din acţiunile Grupului KMGI, care deţine şi desfăşoară activităţi de rafinare, comercializare şi distribuţie ţiţei şi produse petroliere prin reţeaua proprie de benzinării Rompetrol în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, precum şi prin intermediul partenerilor săi din regiunea Mării Negre. 

    Conform acordului dintre KMG şi CEFC, compania chineză va efectua investiţii în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro în dezvoltarea de noi proiecte în România, Uniunea Europeană şi ţările adiacente Drumului Mătăsii din China şi Europa de-a lungul următorilor 10 ani, În acelaşi timp, KMG va continua să livreze ţiţei către subsidiara sa KMGI în scopul de a susţine şi de a extinde operaţiunile sale de bază în Europa. 

    Controlat integral de KazMunayGas Kazahstan, KMG International (KMGI) desfăşoară operaţiuni în sectoarele de rafinare şi petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale pe 11 pieţe principale. În România, grupul controlează rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de 5 milioane de tone pe an, rafinăria Vega Ploieşti – cea mai veche unitate de profil încă în activitate (din 1905) –, dar şi o largă reţea de distribuţie a carburanţilor. Investiţiile totale realizate de KMG International în România în perioada 2007-2016 se ridică la 4 miliarde de dolari, la care se adaugă contribuţii la bugetul de stat de peste 13 miliarde de dolari.

    Primul pas al chinezilor de la CEFC China Energy Company Limited a fost cel al preluării oficiale a controlului asupra Dyneff, compania de trading şi distribuţie a carburanţilor în Franţa şi Spania din cadrul KMG International, fostul Rompetrol, după ce au cumpărat de la kazahi 51% din acţiunile companiei, în a doua parte a anului 2015. Tranzacţia a fost anunţată la finalul lunii septembrie, iar finalizarea acesteia a fost anunţată de cele două părţi în cursul lunii decembrie. KMG International rămânea în urma acestei tranzacţii cu 49% din Dyneff. „Obiectivul KMGI şi CEFC este ca Dyneff să devină o platformă de dezvoltare în vestul Europei, beneficiind atât de accesul sporit la surse de aprovizionare, cât şi de sprijinul financiar necesar continuării şi extinderii activităţilor şi operaţiunilor din sectorul energetic“, anunţau la acea vreme cele două companii.

  • Rompetrol investeşte 10 milioane de dolari în staţiile electrice de încărcare a maşinilor

    Rompetrol Downstream, compania de retail a KMG International, deschide prima benzinărie dotată cu staţii de încărcare a maşinilor electrice, pe Şos. Chitila 128A, Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Investiţiile în staţii noi cu puncte electrice de încărcare vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2017 şi se ridică la suma de 10 milioane de dolari. Proiectul vizează construirea a 8 benzinării cu staţii de încărcare de 50 kW în Baia Mare, Câmpulung Moldovenesc, str. Valea Oltului din Bucureşti, Timişoara, Centura Bucureşti şi în alte zone.

    “Tendinţele globale şi transformările de business din domeniul industriei de petrol şi gaze sunt subiecte pe care le urmărim îndeaproape. Chiar daca piaţa automobilelor electrice din Romania se află într-o fază incipientă, nu putem ignora preocuparea internaţională în ceea ce priveşte diversificarea surselor de energie şi încercăm să implementăm noi tehnologii pentru a ne dezvolta gama de produse şi servicii, precum şi pentru a satisface nevoile clienţilor, având în acelaşi timp grijă de mediul înconjurător”, declară Vlad Rusnac, directorul general al companiei Rompetrol Downstream.        

    Printre soluţiile care vizează protecţia mediului se numară iluminarea exterioară şi interioară cu LED-uri, filtrele de recuperare a vaporilor la pompe conform reglementărilor UE si conductele de combustibil KPS cu o captuşeală dublă care împiedică pătrunderea carburantului în peretele conductei, împiedicând astfel scurgerea acestuia.       

    Staţia de încărcare electrică rapidă este în linie cu programul strategic al României, parte din strategia UE in domeniul energiei alternative, fiind un proiect sustenabil destinat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră şi costurile legate de combustibil, potrivit reprezentanţilor companiei.

    Alimentarea la staţiile de încărcare electrică se efectuează prin curent alternativ şi curent continuu de 22 kW, fiind astfel compatibile cu orice tip de autovehicule vândute în Europa şi Asia. Datorită noilor tehnologii, pot fi alimentate 2 maşini în acelaşi timp, astfel un vehicul electric poate să-şi încarce bateria la 80% din capacitatea sa în doar 20 de minute, comparativ cu 7-8 ore, timpul necesar pentru încarcarea obişnuită. Serviciul de încărcare electrică este oferit gratuit tuturor clienţilor Rompetrol care deţin maşini electrice sau hibride.  

    Potrivit APIA – la sfârşitul lunii decembrie 2016 în România au fost vândute 1183 maşini electrice şi hibride, comparativ cu 496 de vehicule în 2015.

    Începând cu 2014, când a fost iniţiat proiectul de rebranding al benzinăriilor, până în 2017, valoarea totală a investiţiilor KMG International în sectorul de retail depăşeşte 70 milioane de dolari. Nivelul total al investiţiilor realizate de KMG International în România din 2007 şi până în prezent se ridică la 4 miliarde de dolari, în timp ce nivelul contribuţiilor sale către bugetul de stat în perioada 2007-2016 depăşeşte 13 miliarde de dolari.  

  • KMG International şi CEFC au încheiat acordul legat de tranzacţia de cumpărare a 51% din acţiunile KMGI

    Compania Naţională KazMunayGas Kazahstan şi CEFC (China Energy Company Limited) au încheiat la Bucureşti acordul care atestă angajamentul CEFC de a efectua tranzacţia de cumpărare a 51% din acţiunile KMGI, precum şi semnarea unui set de documente, confirmând astfel parteneriatul dintre cele două companii, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii acestora.

    Discuţiile au devenit publice la finalul anului trecut şi au avansat chiar şi în ciuda reactivării dosarului Rompetrol de către pro­curorii români, lucru care a dus la inst­a­larea sechestrului asupra activelor rafinăriei Petromidia, principalul activ al grupului petrolier Rompetrol, potrivit ZF. 

    După o perioadă în care ambele părţi au clarificat anumite aspecte tehnice şi juridice ale acordului, KMG NC şi CEFC au reafirmat angajamentul de a sprijini implementarea planurilor de dezvoltare KMGI în România şi în regiunea Mării Negre. Acordul se va supune procedurilor standard şi etapelor de validare, incluzând aprobările din partea UE şi din partea autorităţilor cu competenţă în domeniu din România şi China.

    „Strategia KMG International cu noul acţionar vizează ample proiecte de dezvoltare, România fiind prioritatea de business. Având în vedere potenţialul energetic al Kazahstanului, resursele financiare ale Chinei, vom aduce un aport considerabil la dezvoltarea României. Ne propunem să creştem capacitatea de rafinare, la 10 milioane tone ţiţei pe an, să construim până la 200 de noi puncte de alimentare carburanţi, dezvoltarea serviciilor industriale în zona de upstream şi downstream, şi construcţia unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia. Investiţiile realizate până în prezent, modelul de afaceri implementat şi parteneriatele de afaceri care urmează să fie dezvoltate în viitor sunt factorii necesari care ne ajută să fim optimişti în ceea ce priveşte creşterea în continuare a businessului.” – a declarat Zhanat Tussupbekov, CEO KMG International.

    Activele şi operaţiunile deţinute şi desfăşurate de KMG International (KMGI) în Europa şi în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare, care vor viza atât creşterea performanţelor operaţionale şi financiare ale KMGI, cât şi extinderea activităţilor şi operaţiunilor efectuate de către CEFC la nivel internaţional, potrivit reprezentanţilor celor două companii.

    KMG va lua în considerare continuarea livrărilor de ţiţei către subsidiarele KMGI în scopul de a susţine şi de a extinde operaţiunile sale de bază în Europa, susţinând operaţiunile de rafinare de la Petromidia. ”Susţinem ferm toate angajamentele noastre derivate din Memorandumul de Înţelegere cu statul român, inclusiv stabilirea unui Fond de Investiţii Româno-Kazah în valoare de până la 1 miliard de dolari, în funcţie de condiţiile de piaţă în cursul perioadei de investiţie de 7 ani” spune reprezentanţii KMGI. Ei spun că au identificat deja o serie de proiecte profitabile pentru Fondul de Investiţii – extinderea reţelei de staţii de carburanţi de pe piaţa locală, construirea unei noi centrale de cogenerare pe platforma Petromidia şi continuarea investiţiilor în sectorul de upstream.

    Pentru a accelera aceste proiecte, KMG International se arată preocupată de procedurile administrative luate de către Guvernul României, care vor permite implementarea proiectelor.

    JSC NC KazMunayGas este Compania Naţională de Petrol şi Gaze a Republicii Kazahstan cu activităţi de explorare, producţie, rafinare şi transport de hidrocarburi din Kazahstan, care reprezintă interesele statului în industria de petrol şi gaze. KMG NC este o companie integrata vertical cu ciclu complet de upstream, transport şi prelucrare, până la furnizarea de servicii specializate în industria de profil. CEFC China Energy Company Limited este una din cele mai mari companii private din China. În 2016 a intrat în topul Global Fortune 500, pe poziţia 229. CEFC are operaţiuni în energie, servicii financiare şi investiţii. KMG International N.V. deţine şi desfăşoară operaţiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail şi trading, pe mai multe pieţe internaţionale. Reţeaua de retail cuprinde peste 1100 puncte de alimentare carburanţi în România, Georgia, Bulgaria şi Moldova. Grupul derulează operaţiuni de upstream, servicii industriale şi la sondă.