Tag: kitsch

  • CES 2013: marketing şi tehnologie în oraşul kitsch

    IAR DACĂ ÎN ANII TRECUŢI CES ERA DOMINAT DE TABLETE, laptopuri ultraportabile sau televizoare 3D, anul acesta capul de afiş l-au ţinut televizoarele UHD sau aşa-numitele televizoare 4K. Pe scurt, acestea sunt capabile să afişeze rezoluţii de 4 ori mai mari decât standardul actual folosit în TV-urile de top, Full HD, lucru ce se traduce printr-o mult mai bună calitate a imaginii re-date, mai ales în cadrul ecranelor de mari dimensiuni. Samsung, Sony, LG, Panasonic, Toshiba sau Sharp sunt doar câteva dintre numele ce au adus la CES monştri cu diagonale de peste 2 metri.

    TRECÂND ÎNSĂ PESTE ENTUZIASMUL CREAT DE TELEVIZOARELE GIGANTICE ŞI REZOLUŢIA MULT ÎMBUNĂTĂŢITĂ, tehnologia UHD este încă la început şi are destule hopuri de trecut până când va putea pătrunde cu brio în casele consumatorilor de rând. Pe lângă preţurile exorbitante ale televizoarelor, ce se învârt în jurul zecilor şi sutelor de mii de dolari, lipsa conţinutului nativ 4K este un alt motiv suficient de bun pentru a te face să mai aştepţi cel puţin un an sau doi până când să îţi cumperi un TV UHD, chiar dacă şi conţinutul 1.080p post-procesat în 4K arată senzaţional. Însă, spre deosebire de “senzaţia” anilor trecuţi, televizoarele 3D, noile paneluri UHD chiar oferă un avantaj clar şi tangibil eventualilor cumpărători: calitatea crescută a imaginii.

    Un alt cap de afiş la CES 2013 l-au reprezentat televizoarele OLED, ele nemaifiind o noutate absolută, însă fiind acum gata să intre în magazine, la preţuri ce se învârt între 10 şi 20.000 de dolari. Contrastul excelent al imaginilor, profunzimea nuanţelor închise, unghiurile de vizibilitate şi grosimea redusă a ecranelor sunt doar câteva dintre motivele pentru care TV-urile OLED ar trebui să vă facă cu ochiul. Iar dacă acestea nu sunt suficiente, atunci probabil vă vor interesa OLED-urile cu rezoluţie 4K sau OLED-urile cu ecran curbat, anunţate în premieră în cadrul show-ului din Las Vegas.

    Dar chiar dacă TV-urile au acaparat mare parte din atenţia vizitatorilor la CES din 2013, şi alte tipuri de electronice au avut un cuvânt de spus. SĂ LUĂM DE EXEMPLU SMARTPHONE-URILE, pentru că japonezii de la Sony au ales să îşi lanseze la CES noile vârfuri de gamă, modelele Xperia Z şi ZL, menite să spele insuccesul înregistrat de predecesoarele lor şi primite cu mare entuziasm de public. Iar în condiţiile în care alte nume mari din domeniu, precum Samsung, Nokia sau HTC, fie au lipsit, fie nu au venit cu nimic nou, companiile chinezeşti Huawei şi ZTE au ieşit şi ele în evidenţă, lansând propriile modele demne de luat în seamă, precum puternicele ZTE Grand S şi Huawei Ascend D2, dar şi Huawei-ul Ascend Mate, cel mai mare smartphone al momentului, cu un ecran de peste 6 inchi.

    Analizând toate aceste noi dispozitive, observăm pe de o parte tendinţa producătorilor de a le face tot mai puternice şi dotate cu funcţii tot mai impresionante (camere foto/video de 13 MPx, rezistenţă la apă, ecrane cu rezoluţie Full HD), dar şi creşterea dimensiunilor acestora pe de altă parte, cauzată şi de utilizarea unor ecrane de dimensiuni tot mai mari.

    Trecând mai departe, camerele foto au captat şi ele o frântură din atenţia utilizatorilor. Cei de la Samsung au venit cu un nou mirrorless, modelul NEX 300, cei de la Pentax au adus o compactă performantă şi extrem de bine închegată, modelul MX-1, Sony a scos la lumină compacta cu senzor Full-Frame, modelul DSC-RX1, în vreme ce Nikon şi-a mărit gama Nikon 1 cu două noi opţiuni ce se remarcă printr-un interesant raport preţ/calitate, Nikon 1 J3 şi Nikon 1 S1. Şi nu în ultimul rând, cei de la Canon au lansat compactul PowerShot N, o cameră foto cu un concept interesant, creată pentru a fi portabilă şi foarte uşor de folosit în orice situaţie, fără a face însă rabat de la calitatea fotografiilor sau videourilor capturate.



    Citiţi mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/

  • Nu ignorati cerbul, apa si muntele

    Pe cuvantul meu de onoare ca voiam sa scriu despre campania
    electorala, vizita FMI, evolutia cursului si, tangential, de cazul
    Haissam. Si, de fapt, chiar despre asta o sa scriu, dar intr-un cu
    totul alt registru. Pentru ca stiti, intr-o perioada in care lumea
    pune, direct sau retoric, intrebari, cat mai multe intrebari si cat
    mai mestesugite, singurul lucru in privinta caruia am avut dubii a
    fost simplu: ce naiba se petrece cu noi?

    Pe urma citesc in New Yorker reportajul cuiva care a vizitat o
    “fabrica” de arta in China, un loc unde chinezi buni desenatori,
    dar lipsiti de sclipire faceau tablouri pe banda rulanta. Eram
    familiarizat cu conceptul: in Amsterdam (si sigur si in multe alte
    locuri) exista galerii cu o bogata oferta de tablouri chinezesti.
    Adica arta la supermarket: culoare pe panza, e adevarat, dar
    culoarea pe panza insemna o vaca albastra pe fond galben, aceeasi
    vaca, dar verde si pe fond albastru, vaca rosie pe mov si tot
    asa….

    Exista aici si bine, pentru ca preturile sunt mici, dar si rau,
    pentru ca gustul public nu se mai modifica in bine, lipsesc
    educatia, emotia pura. Am marsat un pic pe idee si am descoperit un
    proiect al artistilor rusi Vitali Komar si Alex Melamid, intitulat
    “Cele mai dorite si cele mai putin dorite picturi”; proiectul a
    fost sponsorizat de Chase Manhattan si s-a desfasurat in urma cu
    cativa ani. Concret, oamenii din mai multe tari au fost intrebati
    ce culori, personaje, teme, scene si scenarii, modalitati de
    expresie artistica prefera; cu totul 42 de intrebari care mergeau
    de la “preferati unghiuri ascutite sau curbe dulci?” la nuditate
    sau teme religioase. Ce a iesit e minunat! Si va recomand un
    exercitiu de imaginatie, in care sa vizualizati pictura preferata a
    americanilor, chinezilor sau olandezilor, daca ati vizitat locurile
    acelea si credeti ca ii cunoasteti cat de cat.

    Pictura preferata a americanilor il are pe George Washington drept
    figura centrala, situat in mijlocul unui peisaj cu munte, copac,
    lac, tanara familie in excursie si cerb cu caprioara.
    La frantuji tonurile picturii preferate sunt mai viguroase si
    culorile mai puternice: o juna seminuda cu doi copii goi, munte,
    lac, cerb si caprioara, desigur, dar insotiti de o turma de
    iezisori; vocatia agricola este completata de o tarla proaspat
    cosita, pe care stau balotii de paie.

    La turci: culori reci, lac, munte, copac, lipseste tanara familie,
    dar sunt vizibile rezultatele eforturilor, pentru ca in tablou se
    joaca o multime de copii. Islanda: munte, copac, cerbi, tanara
    familie, banal, merita criza in care se zbat.La rusi muntele a
    disparut, dar apa ramane si padurea este mai deasa; copiii se
    joaca, iar tatal este fie taietor de lemne, fie arheolog – asta
    pentru ca intr-un colt este o jiganie care aduce cu un pui de mamut
    intreg, congelat. Fara cerb si caprioara. Sentimentul patriotic
    izbucneste pur in pictura daneza: in spatiul dintre copac si munte
    un tanar ridica drapelul national, sub privirile admirative ale
    unor balerine. In China intram, desi nu ma asteptam, in zona
    suprarealista: portretul lui Mao sub un copac sterp in mijlocul
    unei mlastini. Lipseste miliardul de oameni, singura fiinta este o
    vita, poate innamolita in smarc. Un albastru omniprezent, apasator
    si trist.

    In Kenya munte, copac, lac, tanara familie este intrerupta din
    treburile gospodaresti de personajul Isus. Rinocerul inlocuieste,
    cum v-ati asteptat, cerbul. Asa cum in Finlanda apare renul, nu
    stiu daca este Rudolf, totusi. Tot aici tanara familie munceste
    indarjita, astfel ca nu mai au munte, ci doua movile mai mici. Lac,
    copac.
    Popoare cu personalitate mi se par a fi olandezii si italienii. La
    olandezi pictura favorita este abstracta, un amestec de culori
    elementare, cam cum iti apare lumea dupa o doza. Detesta, in
    schimb, un interior pictat in stil evident vangogh-ian, cu fructe,
    pisica si fereastra. Pe fereastra se vede crucea cu Isus pe o tema
    hibernala.

    Nu stiu sa descriu cea mai placuta pictura italiana, o puteti gasi
    la http://awp.diaart.org/km/ita/most.html. M-a dat gata, in schimb,
    ce detesta italienii: un soi de reproducere a sculpturii lui David,
    cu o anumita zona a trupului exacerbata; in tablou mai apar Elvis
    si un personaj de desene animate, iar David tine un element ce
    aminteste de crucea lui Isus.
    O natie mai ciudata sunt si nemtii: copac si lac, cerb rahitic,
    pisica neagra, pictor si tablou. Puternica influenta turca,
    materializata prin arcade si elemente arhitecturale cu tenta
    orientala.
    Mai trebuie sa spun ca natiile nu agreeaza in general picturi cu
    tenta abstracta, patrate colorate si altele de acelasi gen.

    Toata insiruirea este, in fapt, cel mai bun raspuns la intrebarea
    mea: nu se intampla nimic rau cu noi, iar oamenii sunt, in general,
    aceiasi si gandesc cam la fel. Acum inlocuiti muntele cu nivelul de
    trai, apa cu decenta in viata publica, cerbul cu autoritati
    competente si destupate la minte si lasati tanara familie asa cum
    este; obtinem o imagine mai placuta decat filmele cu Indiana Jones.
    Si o tema buna pentru campania electorala.