Tag: Kilipirim

  • Târgul de carte Kilipirim, între 28 octombrie şi 1 noiembrie, în Bucureşti

    Săptămâna viitoare, în Capitală, debutează o nouă ediţie a târgului de carte cu discount Kilipirim. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

    “Vă aşteptăm, cu mic, cu mare, la ediţia din această toamnă a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, să descoperiţi ofertele expozanţilor. Nu contează din ce direcţie veniţi înspre noi, suntem aproape: Unirea este locul unde au staţii nu mai puţin de 30 de linii RATB şi zona de intersectie METROREX. Încă o dată, dorim să le mulţumim prietenilor noştri fideli, expozanţi şi cititori, pentru că ne sunt alături încă din 1994, când a fost creat conceptul evenimentului”, a declarat Louisa Udrescu, organizator.

    Kilipirim reprezintă o ocazie unică pentru iubitorii de lectură din Bucureşti de a achiziţiona cărţi cu reduceri substanţiale din oferta unora dintre cele mai importante edituri autohtone. Humanitas, Rao, Polirom, Cartea Românească, Nemira, Trei, Herald, Aramis, Prut, Corint, All sunt doar o parte dintre editurile ale căror oferte pot fi regăsite la Kilipirim. Sute de titluri la standul fiecărui expozant şi reduceri substanţiale de preţuri, de până la 90%.

    De asemenea, vor participa colecţionari cu produse de colecţie şi negustori de antichităţi care expun la Kilipirim obiecte cu poveşti fascinante – preţurile depind de abilităţile de negociere ale fiecăruia.

    În paralel, se va desfăşura Festivalul de Spiritualitate şi Terapii Complementare “A Noua Dimensiune”, unde vizitatorii vor putea achiziţiona cărţi şi produse ezoterice şi pot participa la programul permanent de conferinţe pe teme generale de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii.

    Lansat în acest format în 2005, Kilipirim, ajuns la cea de a XX-a ediţie, este unul dintre cele mai populare proiecte dedicate cărţii din Capitală, fiind nelipsit din agenda culturală a tuturor iubitorilor de carte.

    Mai multe informaţii se găsesc pe pagina de Facebook a Kilipirim: https://www.facebook.com/pages/Kilipirim-targ-de-carte-cu-discount/521533497941684.

  • Cel mai mare târg de carte din Bucureşti, de miercuri până duminică

    La Kilipirim vor fi prezente pe lânga editurile reprezentative româneşti şi importante edituri straine. între 19 şi 23 octombrie la acest târg vor fi adunate cele mai mari discounturi de carte din Bucureşti.Expoziţia va reuni titluri ale editurilor româneşti şi străine, din 2011 sau din anii trecuţi, ediţii de colecţie, cărţi specializate sau best-sellers în Europa, într-o ofertă generală care acoperă toate domeniile de interes: beletristică, hobby, ştiinţă, carte pentru copii, artă, arhitectură sau design.

    Kilipirimul din această toamnă a ajuns deja la ediţia a XIII-a şi “este un eveniment cu mare trecere în rândul consumatorilor de carte. Exista clienti fideli ai Kilipirimului care aşteaptă ediţiile târgului pentru a-şi face shopping-ul de carte la un preţ cât mai bun” declară Louisa Bangale, managerul evenimentului.

    In cadrul evenimentului de la galeria Dalles, organizatorul va oferi, prin tragere la sorţi, celor interesaţi, 3 burse care acoperă integral costul cursurilor teoretice marca “Fundaţia Calea Victoriei”. Câştigătorii vor putea frecventa, în funcţie de pasiunea pentru diverse discipline, cursuri de la arhitectură, istorie sau astronomie, până la module de genul Costum şi Modă sau Dezvoltare personală.

    Etajul Galeriei Dalles, în timpul Kilipirimului, este dedicat unei expoziţii de ceasuri cu vânzare unde se găsesc aproximativ 100 de ceasuri de perete din mărcile Vaerst – Germania şi Lowell – Italia.