Tag: kika

  • Retailerul austriac XXXLutz va prelua cele două magazine Kika din România, într-o tranzacţie regională

    Grupul XXXLutz va opera astfel după tranzacţie peste 300 de magazine în 12 ţări europene. Cifra de afaceri a grupului va creşte cu 250 de milioane de euro, de la 4,4 miliarde de euro, la 4,65 miliarde de euro.

    „Cele 22 de magazine vor completa perfect reţeaua existentă de magazine în patru ţări (…) Scopul nostru este să fim numărul 1 în fiecare ţară şi regiune în care operăm”, a spus Thomas Saliger, marketing manager în cadrul XXXLutz.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • S-a TERMINAT. Unul dintre cei mai mari retaileri prezenţi şi în România s-a PRĂBUŞIT

    „Exporturile spre Germania au început să scadă din cauza problemelor financiare înregistrate de Steinhoff, un important retailer de mobilă. Le-a mers prost şi nu au mai cumpărat. Nici la târguri nu am avut succes. La târgul de mobilă de la Köln au fost în jur de 125.000 de vizitatori, cu 25.000 mai puţin faţă de anul precedent“, a spus Aurica Sereny, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR).
     
    Marile fabrici de mobilă din Ro­mânia au contracte de export cu retai­leri mari din afară, precum Ikea, Kika sau Conforama, iar în unele ca­zuri dependenţa producătorilor locali de un singur client extern trece de 90%.
     
  • După Ikea şi Kika, un alt retailer atacă estul Capitalei: Zona devine din ce în ce mai neîncăpătoare, iar investiţiile se ţin lanţ

    După ce în ultimele săptămâni Ikea a anunţat oficial demararea construcţiei celui de-al doilea magazin din Bucureşti, în timp ce Kika va transforma în magazin de mobilă şi decoraţiuni fostul magazin OBI, şi Leroy Merlin va deschide în apropierea lor cel de-al treilea magazin din Bucureşti. 

    Dedeman a deschis acolo în 2015 cel mai mare magazin al său de până atunci în urma unei investiţii de 18 mil. euro, iar lista este completată de Auchan, Metro, Decathlon şi Jumbo, retailerii venind după ce dezvol­tatorii imobiliari au demarat proiecte rezidenţiale pe fostele platforme industriale.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • După Ikea şi Kika, încă un mare retailer merge în estul Capitalei

    După ce în ultimele săptămâni Ikea a anunţat oficial demararea construcţiei celui de-al doilea magazin din Bucureşti, în timp ce Kika va transforma în magazin de mobilă şi decoraţiuni fostul magazin OBI, şi Leroy Merlin va deschide în apropierea lor cel de-al treilea magazin din Bucureşti. Dedeman a deschis acolo în 2015 cel mai mare magazin al său de până atunci în urma unei investiţii de 18 mil. euro, iar lista este completată de Auchan, Metro, Decathlon şi Jumbo, retailerii venind după ce dezvol­tatorii imobiliari au demarat proiecte rezidenţiale pe fostele platforme industriale.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Kika a vândut prin licitaţie produse în valoare de 100.000 de euro

    Această acţiune face parte din strategia kika de fidelizare a clienţilor, de creştere a traficului în magazin şi de consolidare a poziţiei companiei pe piaţa amenajărilor interioare.

    În cadrul licitaţiei, de exemplu, un living al unui furnizor premium, format din trei piese care a avut preţul de vânzare de 10.400 de lei, a fost licitat pentru suma de 650 de lei (preţ de achiziţie), în timp ce un colţar de bucătărie care iniţial avea preţul de 8.290 de lei a fost vândut în cadrul licitaţiei cu 1.000 de lei.

    În medie, produsele au fost cumpărate cu reduceri cuprinse între 50-90%, cel mai mare discount fiind obţinut pentru saltele şi perne de grădină. Cel mai accesibil produs a avut preţul de pornire de 10 lei, pentru scaune şi perne, iar produsul pentru care s-a licitat cel mai mult şi a avut preţul de achiziţie cel mai ridicat de 4.000 lei, fiind o canapea care a pornit de la 1000 de lei în cadrul licitaţiei deşi preţul de magazin era 6.290 lei.

    Licitaţia a fost strânsă, cu atât mai mult cu cât 50% dintre cei înscrişi au fost prezenţi în ambele zile ale evenimentului.

  • Magazinul kika a ajuns în portofoliul sud-africanilor de la Steinhoff

    Grupul kika/Leiner, care operează magazinele de mobilă şi decoraţiuni interioare cu acelaşi nume şi care este deţinut de două familii austriece, va fi preluat de sud-africanii de la Steinhoff Group, în urma unei tranzacţii a cărei valoare nu a fost făcută publică.
     
    Grupul kika/Leiner, cu vânzări anuale de 1,2 mld. euro şi 73 de magazine în şapte ţări, deţine în România un singur magazin în zona de vest a Capitalei, la ieşirea pe Austostrada Bucureşti – Piteşti.
     

    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 01.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     
  • Mobile Works a cumpărat 70% din Magnetic Studios, consolidându-şi poziţia pe piaţa locală

    Mobile Works, agenţia de mobile marketing parte a grupului de comunicare Lowe, a achiziţionat 70% din compania Magnetic Studios, consolidându-şi astfel poziţia pe piaţa locală la un an de la momentul lansării. Managementul operaţional al Magnetic Studios este asigurat în continuare de Ionuţ Grigorescu, care deţine restul de 30% din acţiunile companiei. “Tehnologia – datorită evoluţiei sale uimitoare – este un factor-cheie care va susţine ascensiunea pieţei în zone la care astăzi cu greu ne putem gândi. Pentru noi este esenţial să livrăm clienţilor o soluţie de comunicare pe mobil bine gândită. Acest lucru poate fi obţinut doar îmbinând serviciile de strategie şi creaţie cu cele de dezvoltare şi implementare”, spune Alex Putineanu, managing director al Mobile Works. Magnetic Studios are o echipă de 15 specialişti, majoritatea cu peste cinci ani de experienţă, aria de expertiză a acestora fiind programare şi cercetare. Magnetic Studios va funcţiona ca un laborator de tehnologie pentru agenţia Mobile Works, iar obiectivul primar va consta în dezvoltarea de aplicaţii pentru sisteme de operare iOS şi Android, proiecte de realitate augmentată, dar şi optimizarea de website-uri pentru telefonul mobil. “Mai mult decât dezvoltare, vom derula şi acţiuni de cercetare (R&D), ceea ce ne va ajuta să găsim acea soluţie eficientă şi pliabilă pe nevoia clienţilor noştri, dar şi inovativă din punct de vedere tehnologic. Piaţa de mobile marketing este explozivă în momentul de faţă”, spune Ionuţ Grigorescu, managing partner al Magnetic Studios. Mobile Works a avut o cifră de afaceri de aproximativ 1,2 milioane lei anul trecut şi a dezvoltat proiecte pentru clienţi precum Altex, Austrian Airlines, Bayer, Beck’s, Bergenbier SA, Crucea Roşie, Farmaciile Dona, kika, Orange, Praktiker, Stella Artois, Staroperamen, Stillago si Unilever.

    Mai multe stiri pe zf.ro

     
  • kika are un nou operator pentru restaurantul Vienna House

    În medie, între 2.000 şi 3.000 de persoane iau masa în fiecare săptămână la Vienna House, clienţi ai magazinului, dar şi angajaţi ai companiilor care îşi au sediile în birouri din Militari. În restaurant, internetul este gratuit.”Ne dorim ca restaurantul să susţină business-ul kika şi să completeze serviciileoferite clienţilor, astfel încât aceştia să petreacă cât mai mult timp în magazin.

    Restaurantul are în ofertă, de asemenea, meniuri pentru copii şi organizează aniversări pentru cei mici în locul de joacă special amenajat lângă restaurant”, au declarat reprezentanţii kika România.Începând din 2012, Vienna Catering, compania care operează restaurantul Vienna House din kika, va intra şi pe segmentul de livrare la domiciliu în zonele apropiate.
    kika se numără printre cei mai mari comercianţi de mobilier şi decoraţiuni din Europa.

    In prezent kika are aproximativ 7.700 de angajaţi în cele peste 68 de magazine. Sortimentul de produse cuprinde peste 50.000 de articole. Primul magazin din România ce ocupă o suprafaţă de aproximativ 27.000 mp a fost deschis în anul 2008 în zona comercială Militari din Bucureşti în urma unei investiţii de 31 milioane de euro.

  • Raiffeisen: cererea de carduri de credit a crescut cu 50% în prima jumătate a anului

    “În primul semestru am înregistrat o creştere cu 50% a cererii de carduri de credit, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest rezultat este cu atat mai imbucurator pentru noi cu cat vine intr-o perioada economica marcata de dificultăţi şi incertitudini pentru toata lumea”, a spus Gabriel Chenescu, manager Card de Credit la Raiffeisen Bank.

    Banca a anunţat şi că a extins reţeaua partenerilor “Multishop – rate fără dobandă”, care include acum şi reţeaua Baumax, magazinele de jucării Noriel şi cele de mobilier şi decoraţiuni Kika.

    Programul Multishop permite plata de bunuri în rate în magazinele partenere, direct la casă sau pe internet. În virtutea programului, posesorii de carduri Raiffeisen beneficiază de credite fără dobândă în magazinele Altex, Domo, Media Galaxy, B&B Collection, Leonardo, eMAG, Cellini, Musette, Bigotti, Intersport, reţeaua de sănătate Regina Maria sau agenţiile de turism Prestige Tours şi Perfect Tours.

    “Lansat în urmă cu un an, programul de rate fara dobândă este disponibil în 2.000 de unităţi ale comercianţilor şi acoperă majoritatea domeniilor de interes pentru deţinătorii de carduri”, a spus Mihai Negulescu, director Acceptare Carduri si e-Commerce la Raiffeisen Bank.

    Raiffeisen Bank România a încheiat primul semestru cu un profit net de 39 de milioane euro, cu 22% mai mic decât cel din primele şase luni ale lui 2010, conform standardelor contabile internaţionale. Valoarea totală a activelor a crescut de la 4,57 la 5,17 miliarde euro, respectiv cu 13%.

  • kika=IKEA+Mobexpert

    “Ne place IKEA si IKEA ne place pe noi”, spune Paul Koch, managing director al Kika, parte a grupului Kika/Leiner, atunci cand este intrebat de concurenta. Un raspuns pe care il da ori de cate ori i se pune aceasta intrebare, adica destul de frecvent, daca este vorba despre zona Europei Centrale si de Est, acolo unde cei doi retaileri se intrec umar la umar pentru pozitia de lider.

    “In Austria, Kika si IKEA coexista de peste trei decenii, iar clientii, in functie de nevoi, il aleg pe unul sau pe celalalt”, explica Koch. Afirmatia sa se sustine, cel putin partial, intrucat cei doi comercianti nu sunt, pe anumite paliere, competitori directi; suedezii sunt axati pe segmentul redus al preturilor, pe cand Kika este generalist, oferind mobilier atat de tip “do-it-yourself”, mai ieftin, cat si “de marca”, mergand pana la lux. Un model de business despre care Dan Sucu, proprietarul Mobexpert, spunea inca de cand austriecii si-au facut publice intentiile pentru Romania ca “i-a trecut timpul”, argumentand ca viitorul retailerilor de mobila este specializarea pe nise.

    Din moment ce in Romania inca nu se poate vorbi de o piata a luxului semnificativa ca pondere sau bine definita, Mobexpert este cap de lista cand vine vorba de concurenta Kika, dupa cum recunosc si oficialii austrieci. Desi spun ca este prematur pentru a face un pronostic cu privire la evolutia magazinului nou-deschis in Bucuresti, sefii Kika ar putea castiga pentru retailerul austriac o pozitie importanta prin decoratiuni si accesorii, care reprezinta 30% din gama de produse a Kika.

    Un exemplu in acest sens este chiar IKEA care a avut, in perioada septembrie 2007-august 2008, vanzari de decoratiuni si accesorii de 40 de milioane de euro dintr-un total de aproape 100 de milioane de euro realizate de magazinul din Baneasa. Reprezentantii Kika nu au fost mai deschisi nici in privinta cifrei de afaceri pe care spera sa o realizeze cu magazinul din Bucuresti, desi in primavara, cand au anuntat oficial planul de extindere a retelei, avansau valori de 30-50 de milioane de euro ca vanzari pentru o unitate de dimensiunile celei nou-deschise.

    Este vorba despre un magazin de 27.000 de metri patrati (suprafata construita, din care 15.000 de metri patrati pentru vanzare) situat in parcul comercial West Park de pe autostrada Bucuresti- Pitesti, care a necesitat o investitie totala de 31 de milioane de euro. Ca o comparatie, magazinul IKEA din zona Baneasa, deschis in martie anul trecut, are cu 1.000 de metri patrati mai putin si a presupus o investitie mai mica, de 25 de milioane de euro.

    Daca oficialii IKEA prognozau atingerea pragului de rentabilitate (break even) dupa primul an de functionare, cei de la Kika au precizat doar ca investitiile din Romania sunt de lunga durata si ca nu se asteapta la o recuperare rapida a acestora; pentru perioada 2010-2011, ei au anuntat deschiderea a inca trei magazine in tara, la Oradea, Constanta si Timisoara, pentru care se vor aloca cel putin 30 de milioane de euro (magazinele viitoare vor fi de dimensiuni mai reduse, de pana la 10.000 de metri patrati suprafata de vanzare).

    Un plan de extindere ce va ramane in picioare in ciuda crizei financiare, pe care Koch nu o vede ca pe o amenintare, ci, din contra, ca pe o sansa, deoarece Kika beneficiaza de lichiditati “foarte mari”. Nu inseamna ca aceasta criza financiara nu va avea si efecte negative. “Pot fi unu-doi ani de dificultati”, afirma seful Kika. Pana atunci, urmeaza o perioada favorabila, experienta austriecilor din tarile vecine indicand ca vanzarile merg cel mai bine in perioada octombrie-decembrie. Ceea ce va urma dupa sarbatorile de iarna, de care toti retailerii vor incerca sa profite, este greu de anticipat, dar previziunile jucatorilor din domeniu nu sunt foarte optimiste, in ton cu ceea ce se intampla si in celelalte industrii.

    Recent, Cornel Oprisan, retail manager al IKEA Romania, afirma ca desi deocamdata nu se observa o scadere a vanzarilor la mobila, este de asteptat, incepand cu luna februarie a anului viitor, o schimbare in comportamentul consumatorilor, o “reprioritizare a cheltuielilor.” In acest context lupta preturilor va deveni cu atat mai acerba, cu cat este de asteptat ca oamenii sa consume “mai rar si mai putin”, dupa cum aprecia si Dan Sucu.

    Poate tocmai de aceea, IKEA a anuntat o scadere de preturi de 10-25% pentru 500 de produse din cele 8.000 din magazin, aplicabila celor mai vandute articole de mobilier, iar Kika si-a propus ca la inaugurare sa impresioneze prin preturile mici, dar si prin oferta de mobila produsa local. “Inca mai avem un nume in piata de mobila”, afirma Alexandru Creanga, country managerul Kika Romania, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin din vara, atunci cand compania era in cautare de furnizori.

    Retailerul austriac colaboreaza inca de la intrarea pe piata ungara cu producatori romani. In prezent, numarul acestora este de “cinci-zece”, dupa cum spun oficialii Kika, iar valoarea mobilei romanesti vandute pe piata globala de austrieci anul trecut a fost de 50 de milioane de euro. Nu este deloc putin, mai ales ca multi dintre producatorii locali s-au plans de reducerea dramatica a comenzilor pentru export.