Tag: KFC

  • Ce spune KFC după controlul făcut de ANPC în care a reieşit că există bacterii în gheaţa din băuturile răcoritoare

    În cursul zilei de astăzi, ANPC a descoperit, în urma unor controale, bacterii coliforme şi enterococi intestinali în gheaţa cu care erau preparate băuturile răcoritoare în reţeaua KFC, potrivit unui anunţ făcut de Paul Anghel, directorul general al instituţiei de control. Totodată, inspectorii au găsit nereguli în modul în care peştele este congelat şi comercializat în magazinele Selgros.

    Reprezentanţii KFC au revenit cu un răspuns referitor la controlul ANPC, pe care îl redăm integral:

    „În decursul zilei de astăzi, 22.10.2019, am luat la cunoştinţă, din spaţiul public, de rezultatele buletinelor de analiză apărute ca urmare a controlului efectuat de ANPC în restaurantele KFC.

    Dorim să precizăm încă de la început că avem proceduri stricte de management şi gestionare a gheţii, incluzând inspecţii zilnice, săptămânale şi curăţări periodice ale maşinilor de gheaţă. În plus, realizăm teste independente frecvente ale gheţii în toate restaurantele noastre.

    Cu privire la rezultate prezentate de ANPC în spaţiul public, dorim să comunicăm că ne asumăm întreaga responsabilitate şi le cerem scuze clienţilor noştri pentru neplăcerile care ar fi putut să apară.

    În acest moment am demarat o investigaţie internă pentru a determina cauzele care au condus la această situaţie ce ne-a surprins în mod neplăcut. Astfel, vă informăm că am decis oprirea tuturor maşinilor de gheaţă din toate restaurantele KFC din ţară până la finalizarea verificărilor interne.  Pentru siguranţa consumatorilor ne luăm angajamentul că vom aplica măsuri stricte pentru a combate şi a preveni astfel de situaţii în viitor.

    Dorim să precizăm că, în cadrul restaurantelor KFC există deja proceduri de bună practică bazate pe principiile HACCP ce presupun un sistem riguros de analiză a riscurilor în punctele critice de control pe toate etapele lanţului alimentar. Avem un sistem de evaluare periodică la nivel de produse, furnizori şi procese pentru a ne asigura că toate standardele de calitate impuse prin lege sunt respectate.”

     

  • ALERTĂ alimentară la KFC. Ce au putut găsi inspectorii ANPC

    ANPC a descoperit, în urma unor controale, bacterii coliforme şi enterococi intestinali în gheaţa cu care erau preparate băuturile răcoritoare în reţeaua KFC, a anunţat marţi Paul Anghel, directorul general al instituţiei de control. Totodată, inspectorii au găsit nereguli în modul în care peştele este congelat şi comercializat în magazinele Selgros.

    Paul Anghel a precizat că iniţial controlul efectuat în reţelele fast food privea cantitatea de gheaţă pusă în pahar, mai mare decât cea prevăzută în normative, consumatorul primind o băutură diluată.

    În cadrul controlului au fost prelevate probe de gheaţă care au fost verificate în laborator, fiind identificate bacterii. „Am vrut să limităm răspândirea acestei gheţi cu probleme, respectiva maşină de gheaţă a fost sigilată, operatorului economic KFC i-a fost adus la cunoştinţă că aceste analize au fost făcute şi că au fost depistate bacterii coliforme şi enterococi intestinali. Analizele au fost repetate şi în 5 dintre cele 7 unităţi verificate s-au găsit în continuare aceste probleme, bacterii coliforme, enterococi, Clostridium, lucruri care sunt de neacceptat, motiv pentru care se vor încheia documente prin care li se vor opri acele maşini de gheaţă”, a spus Paul Anghel

    Directorul general ANPC spune că va fi alertat şi Ministerul Sănătăţii şi a fost luată decizia opririi temporare a furnizării cu gheaţă pentru băuturile carbogazoase.

    Inspectorii ANPC au verificat şi gheaţa de la McDonald’s, dar nu au fost descoperite, la analize, nereguli.

    Controalele vor fi extinse în toate unităţile, a precizat Anghel, care a adăugat că producerea gheţii nu era prevăzută în autorizari.

    ANPC a descoperit nereguli în modul de comercializare a peştelui la Selgros

    Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorului (ANPC) a descoperit nereguli în modul în care peştele este congelat şi comercializat în magazinele Selgros, au anunţat la conferinţa de presă de marţi oficialii ANPC.

    Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, spune că echipamentele folosite de companie nu asigură congelarea rapidă a peştelui, aceasta făcându-se la minus 18 – 20 de grade Celsius şi nu la minus 25 – 40 de grade. ”Pare că beneficiază de alte reguli decât ceilalţi, sau că doar autoritatea noastră citeşte altfel normativele”, a spus Constantinescu, care spune că normativele trebuiesc respectate în mod uniform, de către toţi agenţii economici. Preşedintele ANPC a lăsat să se înţeleagă că autoritatea sanitar veterinară are o abordare diferită, în sensnul că solicită unui agent economic echipamente de congelare la minus 30 de grade, iar altui agent economic, mai mare, echipamente de congelare la minus 18 grade.

    Şeful ANPC spune că inspectorii nu au identificat o evidenţă a fluxurilor şi loturilor de peşte şi nu a putut fi identificată trasabilitatea mărfii, respectiv momentul primirii, perioada de vânzare şi cantitatea vândută de peşte proaspăt, momentul congelării acestuia, cantitatea vândută în stare congelată şi momentul retragerii mărfii. „Este un haos scriptic… Nu ştim ştim dacă Selgros retrage peşte care este distrus sau îl recongelează”, a spus Constantinescu.

    Inspectorii ANPC spune că nici modul de vânzare al peştelui nu este corespnzător, pentru că nu este acoperit cu gheaţă; de aceea pe o parte peştele are zero grade, iar pe cealaltă parte între 8 şi 12 grade.

    Preşedintele ANPC spune că o parte din raioanele de peşte ale comerciantului vor fi oprite şi că avizele de congelare a peştelui ar putea fi retrase. „Nu vom mai tolera abordări diferite, cei de la autoritatea sanitar veterinară stau ascunşi în spatele unor găselniţe legislative”, a spus Constantinescu.

     

  • Pizza Hut, KFC şi Taco Bell vor avea un nou CEO în România. Anunţul făcut pe neaşteptate de conducerea companiei

    Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, listat la Bursa de Valori Bucureşti, a anunţat recent faptul că Mark Hilton, directorul general al Grupului, îşi va înceta mandatul în 30 aprilie 2019. Mark Hilton a condus echipa de management care a intermediat listarea la Bursă a companiei, în noiembrie 2017, şi a ocupat rolul de director general din acel moment până în prezent. Potrivit reprezentanţilor companiei, el va fi în continuare consultant strategic în vederea asigurării unei tranziţii uşoare a rolului de management către succesorul său.

    Sphera a anunţat, de asemenea, fapul că  Georgios Argentopoulos va prelua funcţia de director general începând cu 1 mai 2019. Domnul Argentopoulos a condus cu succes un portofoliu complex de business-uri în domenii precum retail, piaţa imobiliară şi industria de telecomunicaţii.

    „Mark Hilton a condus compania într-o perioadă în care au existat multe schimbări importante în cadrul Grupului Sphera, asigurând dezvoltarea acestuia încă de la IPO. Pe această cale, aş vrea să îi mulţumesc, în numele Consiliului şi al întregii companii, pentru efortul extraordinar depus în tot acest timp. De asemenea, sunt foarte încântat de numirea domnului Argentopoulos în această perioadă de transformare şi sunt încrezător că va reuşi să valorifice toate oportunităţile care vor apărea pentru Sphera”, a declarat Cristian Osiac, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Sphera Franchise Group.

    La numirea în funcţie, Georgios Argentopoulos a declarat: „Sunt onorat că mi-a fost oferită oportunitatea de a conduce Sphera într-un moment atât de important pentru dezvoltarea companiei. Sphera are o echipă extraordinară de management şi un istoric operaţional remarcabil. Îmi doresc să continuăm povestea de succes şi, în acelaşi timp, să ne asigurăm că Grupul va rămâne concentrat asupra unor produse şi servicii de cea mai bună calitate pentru clienţii noştri.”

    „Pentru mine a fost o adevărată onoare să conduc o companie atât de importantă care  s-a făcut remarcată pe piaţa din România ca un lider din prima linie şi să mă bucur de această călătorie alături de cea mai bună echipă pe care mi-aş fi dorit-o. În calitate de Director General, aş vrea să mulţumesc întregii echipe Sphera, echipei de management, Consiliului de Administraţie şi acţionarilor pentru această oportunitate şi pentru tot sprijinul pe care l-am primit din partea lor. Mă bucur că urmează un nou capitol pentru companie şi îi urez lui Georgios Argentopoulos mult succes în noua sa funcţie”, a declarat Mark Hilton.

    În ultimii 9 ani, Sphera Franchise Group şi-a dezvoltat reţeaua de restaurante de la 61 la 138 de unităţi, cu vânzări consolidate în creştere de 3,8 ori, până la 771 milioane de lei. Printre rezultate, menţionăm consolidarea poziţiei brandului KFC ca punct de referinţă în categoria din care face parte, Pizza Hut Dine-In ca principalul brand ales pentru a lua masa în oraş pe piaţa locală şi Pizza Hut Delivery care a devenit un jucător important la nivel de servicii de livrare, în România.  De asemenea, Taco Bell a fost lansat bucurându-se de un entuziasm fără precedent din partea consumatorilor şi continuă să înregistreze performanţe foarte bune. Nu în ultimul rând, în primăvara 2017, Sphera Franchise Group a lansat KFC în Italia, ajungând la 10 restaurante până în prezent.

  • McDonald`s şi KFC vor creşte preţurile în Marea Britanie dacă nu va exista un acord Brexit

    McDonald`s, KFC şi Pret a Manger s-au alăturat supermarketurilor britanice care au avertizat că ieşirea din UE fără un acord va duce la perturbări „semnificative” în lanţurile lor de furnizori, potrivit CNN.

    Companiile au transmis în cadrul unei scrisori către legiuitorii britanici că nu vor putea să păstreze „alegerea, calitatea şi durabilitatea” mâncării dacă Marea Britanie părăseşte blocul european fără un acord care să protejeze activităţile comerciale.

    „În timp ce lucrăm de aproape cu furnizorii noştri şi stabilim planurile de contingenţă nu este posibil să evităm toate riscurile care apar pe lanţul de furnizor”, au scris companiile.

    Pe lângă aceşti jucători, scrisoarea a fost semnată şi de cele mai mari lanţuri de supermarketuri din ţară şi de Consorţiul Britanic pentru Retail.

    Marea Britanie va pleca din UE în circa 60 de zile. Însă legiuitorii britanici au respins acordul negociat de premierul Theresa May, iar companiile sunt îngrijorate cu privire la perspectivele grave pe care le are acum Brexitul.  

     

  • Este OFICIAL! Unul dintre cele mai cunoscute lanţuri de fast food din lume revine la Bucureşti

    Burger King, Gregory’s, La Perla şi Hugo Boss au revenit sau şi-au anunţat întoarcerea pe piaţa locală după ce criza “i-a scos din joc”. Revenirea are loc în contextul în care economia creşte de câţiva ani, iar principala vioară este consumul privat care a postat un avans de două cifre în 2016 şi 2017. Mai mult, şi în 2018 consumul e pe plus, deşi ritmul a mai încetinit.

    De altfel, toate cele patru branduri au ieşit din România invocând criza şi lipsa apetitului de consum al românilor.

    Cea mai recentă mutare aparţine Burger King, gigantul american îşi încearcă acum norocul pentru a doua oară în România după şase ani de pauză. Lanţul de restaurante de tip fast-food vine pe plan local tot în sistem de franciză, adus de polonezii de la AmRest, care deţin franciza Starbucks.
     
    Gigantul american Burger King a venit pentru prima dată în România în urmă cu un deceniu, în plin boom economic, adus tot în sistem de franciză. Compania a închis în 2012 ultimele restaurante pe care le mai avea pe piaţa locală, intrând totodată în insolvenţă. Burger King este în prezent singurul jucător din careul de aşi al fast-foodului mondial care nu este prezent pe piaţă. McDonald’s şi KFC au fiecare o istorie de aproape două decenii, în timp ce Subway a intrat pe piaţă abia în 2012, însă s-a extins agresiv. 
     
  • SURPRIZĂ majoră. Ce se întâmplă cu aripioarele de pui de la KFC

    Maximul ultimelor 52 de săptămâni, 44,8 lei. Minimul, 20 de lei, adică un declin de 55%.

    Acţiunile Sphera Group (SFG), primul operator din domeniul food ser­vice listat la Bu­cureşti, afişează una dintre cele mai mari scăderi de la bursă de la începutul anului 2018 încoace, de 44%.
     
  • Câţi bani a făcut în trei zile restaurantul românesc care „se bate” cu McDonald’s şi KFC

    Lanţul de restaurante de tip fast-food Spartan a redeschis de curând unitatea din centrul comercial Mega Mall Bucureşti, cu o investiţie de aproximativ 110.000 euro, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    În primele trei zile de la inaugurare, s-au înregistrat vânzări în valoare de circa 10.200 euro şi un trafic de 1.679 de clienţi, după cum reiese din infrormaţiile trimise de companie.

    Reprezentanţii Spartan au ca ţintă o creştere a vânzărilor cu circa 40% în al doilea semestru (S2) din 2018, faţă de aceeaşi perioadă din 2017.

    „Avem planuri mari pentru această unitate şi cred că pentru a avea succes, foarte importantă este respectarea principiilor francizei. Experienţa pe care am acumulat-o în cei doi ani de când mă ocup de restaurantul Spartan din Cora Pantelimon, cred că mă va ajuta extrem de mult să aduc această unitate acolo unde ne dorim, în termeni de profitabilitate, în cel mai scurt timp”, a declarat Răzvan Nanuş, Director General al Rerum Food S.R.L., companie prin intermediul căreia a obţinut franciza Spartan.

    Restaurantul ocupă o suprafaţă de 60 de metri pătraţi în zona de food-court a centrului comercial, în apropierea restaurantului KFC.

    Proiectele francizatului Spartan care a preluat restaurantul din Mega Mall includ deschiderea unei noi unităţi în Bucureşti, în cursul acestui an, în hypermaketul Carrefour Orhideea, precum şi inaugurarea primei unităţi stradale din capitală.

    „În afară de toate marile centre comerciale, ne dorim să ne extindem şi la nivel de unităţi stradale în Bucureşti. Din punct de vedere al rentabilităţii, într-un oraş care prezintă caracteristicile Bucureştiului, putem deschide maximum 20 – 25 de restaurante, dar mai avem până acolo. Avem în plan inaugurarea primului restaurant stradal în circa un an, iar acum ne concentrăm foarte mult pe alegerea celei mai bune zone”, a punctat Ştefan Mandachi, CEO al Strong MND S.R.L., compania deţinătoare a francizei Spartan.

    Spartan a înregistrat la nivelul întregului grup, restaurante proprii şi restaurante francizate, o creştere a cifrei de afaceri cu peste 24%, faţă de S1 2017. Cifra de afaceri raportată la nivelul anului trecut este de 20 milioane de euro, mai mare cu 52% faţă de 2016, când s-a situat la 14 milioane de euro. În 2018 sunt planificate, la nivel naţional, deschideri în toate oraşele în care nu există încă nicio unitate marca Spartan: Sibiu, Oradea, Bistriţa, Satu Mare, Roman.

    Răzvan Nanuş, omul de afaceri care a preluat franciza Spartan din Mega Mall, are 33 de ani şi o experienţă de şapte ani pe piaţa restaurantelor de tip fast-food. Înainte de a prelua franciza pentru unitatea Spartan din Cora Pantelimon, în august 2016, a fost Director de Dezvoltare în cadrul S.C. Strong MND Corporation. În prezent, este şi partener pe partea de dezvoltare pentru platforma de francize francizelacheie.ro.

    Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deţine şi platforma www.francizelacheie.ro. Lanţul de restaurante a fost fondat în 2012 şi numără 39 de restaurante, dintre care 15 sunt restaurante proprii şi alte 24 sunt în sistem de franciză, deschise în capitală şi în 22 de oraşe din ţară: Suceava, Alba Iulia, Arad, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Botoşani, Galaţi, Brăila, Focşani, Târgu-Jiu, Craiova, Piteşti,
    Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamţ, Constanţa, Bacău şi Bistriţa.

    Cifra de afaceri înregistrată la nivelul întregului grup (restaurante proprii şi restaurante francizate) în 2017 este de 20 milioane de euro. În cele 15 restaurante deţinute de Strong MND Corporation, societatea francizoare, sunt angajate 240 de persoane, iar în total, în toate cele 39 de unităţi lucrează peste 600 de oameni.

     

     

  • A încercat să îşi vândă reţeta de pui prăjit de 1.009 ori înainte de a fi acceptată. Acum este una dintre cele mai cunoscute francize din lume, cu peste 18.000 de restaurante

    Respingerile pot fi deprimante, dar pentru unii oameni pot reprezenta motivaţia de a excela în anumite domenii. Mulţi dintre cei mai de succes oameni de afaceri ai lumii au eşuat în mod repetat înainte de pune bazele unor companii de milioane de dolari. Colonelul Harland David Sanders, fondatorul KFC, este unul dintre exemple.

    Colonelul Sanders de la Kentucky Fried Chicken a încercat să îşi vândă reţeta de pui de 1.009 ori înainte de a fi acceptată. El a călătorit în Statele Unite ale Americii căutând pe cineva care să îi cumpere reţeta de pui prăjit, iar după ce, în cele din urmă, a obţinut o înţelegere de afaceri în Utah, Kentucky Fried Chicken s-a născut. KFC este în prezent una dintre cele mai cunoscute francize din lume, cu peste 18.000 de restaurante.

    Sanders s-a născut în Henryville, Indiana, în 1890. Şase ani mai târziu, tatăl său a murit, iar mama sa a fost obligată să se angajeze pentru a-şi întreţine familia. La şase ani, Harland a devenit responsabil de fraţii săi mai mici, aspect care includea şi gătitul. În următorii 30 de ani, a avut o serie de locuri de muncă. Înainte de a deveni un colonel renumit la nivel mondial, Sanders a abandonat şcoala, în clasa a şasea, a lucrat la o fermă, a fost îngrijitor de catâri în armată, fochist de locomotivă, lucrător la drumuri, avocat aspirant, vânzător de asigurări,vânzător de cauciucuri, obstetrician amator, candidat politic fără succes, operator de benzinărie, administrator de hotel şi, în cele din urmă, patron de restaurant.

    A realizat că poate să construiască o afacere pe seama reţetelor sale în 1930, când avea 40 de ani şi era angajatul unei benzinării din Corbin, Kentucky. A  început să gătească acolo pentru călătorii înfometaţi care se opreau pentru benzină. Nu avea încă un restaurant, aşa că ei mâncau direct pe o masă pe care o adusese el în benzinărie. A inventat atunci “înlocuitorul pentru masa de acasă” şi a început să vândă sub acest concept mese complete pentru familiile ocupate. Numea afacerea “Masa de duminică, şapte zile pe săptămână.”

    Într-un final, a reuşit să îşi deschidă propriul restaurant, dar când a împlinit 65 de ani, o nouă autostradă i-a “furat” clienţii care tranzitau şoseaua lângă care se afla restaurantul său. Tot ce îi mai rămăsese era o reţetă secretă de pui prăjit

    Sanders a încercat să îşi vândă reţeta de pui de 1.009 ori înainte de a fi acceptată. A reuşit în cele din urmă şi, în 1955, încrezător în calitatea puiului său prăjit, s-a dedicat dezvoltării unui sistem de francize prin care să răspândească reţeta. În mai puţin de zece ani, mai mult de 600 de francize KFC erau răspândite în Statele Unite ale Americii.

    După ce faima lui a crescut, guvernatorul american Ruby Laffoon l-a numit Colonel al statului Kentucky, drept recunoaştere pentru contribuţia adusă bucătăriei statului. În 1964, şi-a vândut partea din companie unui grup de investitori în schimbul a două milioane de dolari. Până la moartea sa din 1980, Colonelul a călătorit în jurul lumii pentru a vizita restaurantele deschise sub brandul KFC.

    În 2013, KFC ajunsese la o cifră de afaceri de 23 de miliarde de dolari.

  • Schimbare istorică la KFC: Lanţul de fast-food va introduce primele meniuri cu „pui” pentru vegetarieni

    Când vine vorba de lanţuri de fast-food ofertante şi pentru vegetarieni, KFC ar fi una dintre ultimele variante, pentru că toate produsele lor sunt bazate pe carne de pui.

    Cu toate acestea, trendurile se schimbă, iar gigantul KFC a hotărât să intre în teritoriul puiului „fals” şi să vândă un echivalent cu zero componenţă animală.

    Ştirea a fost anunţată prin Food Beast, care scrie că o parte din aceste restaurante de tip fast-food încearcă să câştige imagine în faţa consumatorilor de produse „mai sănătoase”.

    KFC a promis în Marea Britanie că îşi va reduce caloriile din produse cu cel puţin 20% în următorii şapte ani.

    Acceaşi logică a aplicat-o şi McDonald s care s-a oprit din a pune cheeseburgeri în Happy Meal-urile pentru copii în Statele Unite.

    Primu loc care va beneficia de noile produse KFC va fi Marea Britanie, unde s-au deschis în ultimul an mai multe locaţii KFC de stradă în încercarea de a acapara piaţa.

    Opţiunea vegetariană va include în continuare cele 11 condimente cu care se promovează KFC, însă reţeta este încă în stadiul incipient de dezvoltare, ceea ce înseamnă că totul este secret.

    Nu este încă clar dacă noul produs va fi vegan sau vegetarian. KFC anunţă că aceste produse vor fi disponibile începând cu anul viitor.

     

     

     

  • Lanţul românesc care se bate cu McDonald’s şi KFC a ajuns într-un alt oraş din centrul ţării

    Franciza a fost adusă în Alba Iulia de către Ciprian Nicolas, un investitor local deja consacrat în domeniul fast-food-ului şi care doreşte, în funcţie de succesul afacerii, să o dezvolte şi prin deschiderea unei locaţii de drive-thru pentru localnici şi turişti, scriu cei de la urbeamea.ro.

    Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deţine şi platforma www.francizelacheie.ro.

    Cifra de afaceri înregistrată de S.C Strong MND Corporation S.R.L la finalul anului 2015 este de aproximativ 3.600.000 de euro. În cele 11 restaurante deţinute de Strong MND Corporation, societatea francizoare, sunt angajate peste 200 de persoane, iar în total, în toate cele 31 de unităţi lucrează peste 500 de oameni. Lanţul de restaurante Spartan va continua extinderea în capitală, în provincie, dar şi în afara graniţelor României. Planurile sale de expansiune vizează ca, până în 2018, să ajungă la 40 de unităţi.

    Restaurantul Spartan este unul dintre cele mai mari lanţuri de restaurante de tip fast-food din România cu produse care au la bază carne rotisată, vânzând cu prioritate gyros şi souvlaki. În martie 2018, Spartan Restaurant deţinea 36 de restaurante alături de societăţile francizate. Produsele se prepară în lipii sau turte coapte şi sunt servite cu sosuri. Specificul este parţial grecesc şi se reflectă în modalitatea de prăjire a cărnurilor, coacerea produselor de panificaţie tip pita şi împachetarea ingredientelor în lipie. Produsul de bază, „souvlaki”, nu este identic cu cel din Grecia, având o reţetă şi procedură proprie de preparare.

    Primul restaurant Spartan a fost inaugurat în Iulius Mall Suceava în august 2012. Succesul acestuia a contribuit la deschiderea unei noi locaţii în Uvertura Mall Botoşani, urmând ca din 2014 să fie deschise publicului locaţii francizate în Timişoara, Bucureşti, Cluj şi în principalele oraşe ale ţării.