BusinessMagazin

Tag: Kenneth Rogoff

  • Criza financiară explicată pe înţelesul tuturor

    Ca să ajungă aici, ei trasează o panoramă istorică, întemeiată pe date statistice considerabile, ce privesc 66 de state repartizate pe întreg teritoriul planetei, începând, în principal, cu anul 1800, dar coborând uneori în timp până la China secolului al XII-lea sau în Europa medievală.

    Un prim punct de inters al cărţii este stabilirea unei tipologii a celor şase diferite varietăţi de crize financiare: criza datoriei externe (a datoriei suverane), criza datoriei interne, criza bancară, criza monetară, criza de inflaţie şi, în sfârşit, crahul bursier. Conceptele utilizate sunt definite, sistematic, în termeni simpli şi operaţionali, iar capitolele următoare analizează tot ce ne-au învăţat până acum statisticile despre fiecare tip de criză în parte şi despre felul în care crizele interrelaţionează (mecanismele de contagiune de la un tip la altul de criză).

    Ultimele secţiuni ale cărţii fac un tablou complet al crizei subprimelor din Statele Unite, expunând consecinţele şi dimensiunile ei internaţionale, văzute prin prisma ansamblului experienţelor trecute. Cartea vine, în final, cu o hartă-itinerar care doreşte să ne arate cum vor merge lucrurile în anii care urmează; ţinând seama că a fost publicată în 2009, şi de faptul că situaţia actuală a unor ţări precum Grecia şi Irlanda confirmă multe dintre ipotezele ei, s-ar putea spunea spune că a avut un ton profetic.

    Această cufundare în date statistice le îngăduie autorilor două concluzii fundamentale: cea dintâi confirmă faptul că acumularea unor datorii excesive (fie că este vorba despre datorii publice, bancare, de întreprindere sau individuale) atunci când lucrurile merg bine constiutie un pericol cu cele mai perverse consecinţe. Şi cea de-a doua, care justifică titlul cărţii, consemnează caracterul sistematic al sindromului “de data asta e altfel”.

    De fiecare dată, avem parte de acelaşi circ: actorii economici dar şi puterile publice trăiesc cu convingerea că aceste crize financiare li se întâmplă doar altora, că aceste crize s-au putut întâmpla doar în trecut, dar că, acum, creşterea economică e întemeiată pe baze solide şi complet diferite, care justifică continuarea îndatorărilor în exces. Din păcate, aşa cum am început să simţim cu toţii pe pielea noastră, “eterna reîntoarcere” nu funcţionează doar la nivelul miturilor, ci şi al realităţii stringente.

    Carmen N. Reinhart, Kenneth Rogoff, “De data asta e altfel. Opt secole de sminteală financiară”, Editura Publica, Bucureşti, 2012

  • Romania ar putea intra in faliment in urmatorii 2-3 ani!

    Potrivit lui Rogoff, citat de Bloomberg, in urmatorii 2-3 ani,
    mai multe state est-europene printre care si Romania, ar putea sa
    nu mai fie capabile sa-si efectueze platile din cauza masurilor de
    consolidare a bugetului de stat.


    Cititi mai multe     pe www.incont.ro

  • Cine urmeaza dupa Grecia?

    Kenneth Rogoff, actualmente profesor la Harvard, nu e singurul
    care gandeste asa. Multi economisti si investitori, mai ales
    americani, vorbesc de multe luni de o criza a datoriei publice in
    alte tari ale zonei euro decat Grecia, iar discutia s-a deplasat
    treptat, de la studiul politicilor fiscale in aceste tari la
    studiul comportamentului fata de ele al investitorilor.

    Luni, randamentul la
    obligatiunile grecesti pe doi ani a crescut cu 3%    , cea mai mare
    crestere intr-o singura zi de la intrarea Greciei in zona euro,
    acum noua ani, la 13,52%: este cel mai mare randament din lume la
    ora actuala pentru o datorie suverana pe termen scurt, mai mare
    decat al unor tari ca Argentina (8,8%) sau Venezuela (11%), evitate
    constant de investitori. In acelasi timp, randamentul
    obligatiunilor portugheze pe doi ani a crescut cu 0,75%, la 3,98%,
    al celor irlandeze tot cu atat, la 2,99%, iar al celor spaniole a
    urcat cu 0,25%, la 1,87%.

    Daca socotim in diferenta fata de costul obligatiunilor germane
    pe zece ani, situat in jur de 3%, randamentul obligatiunilor
    grecesti cu aceeasi scadenta este acum mai mare cu 6,5%, al celor
    irlandeze cu 1,8%, al celor portugheze cu 2,2%, al celor spaniole
    si italiene cu 1%. Toate sunt niveluri record pentru ultimele luni
    sau chiar mai mult. Aceleasi recorduri le-a marcat si costul
    contractelor CDS (credit default swap – asigurari contra
    incapacitatii de plata) pe cinci ani, care a sarit spectaculos de
    vineri pana luni in cazul tarilor respective: pentru Grecia, de la
    615 la 703 puncte de baza (ceea ce inseamna ca datoria greceasca
    este acum cea mai costisitoare de asigurat din Europa – 703.000 de
    dolari pe an pentru asigurarea a 10 milioane de dolari datorie),
    pentru Portugalia de la 279 la 305 puncte de baza, pentru Spania de
    la 174 la 186 puncte de baza,
    conform monitorizarii CMA DataVision     .

    Judecate prin prisma eventualului sprijin la care ar putea apela
    celelalte tari, dupa Grecia, cifrele de mai sus par deocamdata
    chiar linistitoare, daca ne raportam nu la cat reprezinta in PIB
    ponderea deficitului bugetar sau a datoriei publice, ci la valorile
    lor absolute si la dimensiunea economiilor. Economia Spaniei este
    de patru ori mai mare decat cea a Greciei,
    iar datoria tarii a ajuns la 560 de miliarde de euro, fata de 273
    de miliarde in cazul Greciei    . Si problema nu e atat datoria,
    sau ponderea ei in PIB, cat faptul ca nu se intrevede o crestere
    economica de natura sa sustina aceste state in reducerea ei. “O
    redresare a economiei ar atenua problema datoriei, dar e foarte
    greu pentru Europa sa ajunga la o redresare durabila”, afirma
    Kenneth Rogoff , justificand de ce crede ca indatorarea tarilor din
    eurozona va creste in continuare, iar situatia va sili una sau mai
    multe tari sa urmeze exemplul Greciei si sa apeleze la FMI. O
    solutie de avarie insa, nu de rezolvare a problemei pe termen lung,
    fiindca taierile de cheltuieli recomandate de FMI nici nu pot
    asigura resurse de crestere, nici nu e clar cat de suportabile vor
    fi socialmente.

    Din acest punct de vedere, ceea ce se va intampla in Grecia in
    lunile urmatoare va fi un test decisiv, urmarit de investitorii
    care pariaza pe (sau mai exact contra) Greciei si a euro. Cine sunt
    ei?
    La sfarsitul anului trecut, The Wall Street Journal     mentiona
    nume ca North Asset Management, fond speculativ cu sediul la
    Londra, care paria pe deprecierea obligatiunilor Spaniei si ale
    Italiei, sau Pivot Capital Management, din Monaco, ce miza pe
    faptul ca vor aparea probleme in Spania, Portugalia, Italia si
    Grecia. In februarie, presa greaca il acuza deschis pe John
    Paulson, cel mai important manager de fonduri speculative cercetat
    in investigatia privind frauda Goldman Sachs cu obligatiuni
    ipotecare, ca are o echipa de 20-30 de oameni care se ocupa
    exclusiv de pariurile impotriva Greciei si a monedei euro, mizand
    pe degradarea situatiei din Grecia si pe extinderea crizei
    datoriilor in alte tari din zona euro.

  • Are FMI o strategie de iesire din criza?

    Problema e ca FMI nu va mai putea sa ramana multa vreme
    indulgent cu tarile pe care le finanteaza, fiindca risca sa nu mai
    aiba fonduri pentru viitoarele crize, care vor veni probabil din
    Japonia sau China, afirma economistul Kenneth Rogoff, profesor de
    economie si politici publice la Harvard.

    “Intrebarea pentru FMI in Europa nu este daca are un plan viabil
    de implicare, ci daca are o strategie viabila de iesire”, afirma
    Rogoff, intr-un comentariu distribuit de Project
    Syndicate    .

    Daca Fondul isi pierde credibilitatea de catalist al reformei
    bugetelor, pachetele financiare generoase pentru tarile europene nu
    vor servi decat sa exacerbeze marea criza globala a datoriilor
    publice, care mocneste nu numai in Europa, ci si in SUA, Japonia si
    in alte zone, scrie economistul american. “Cresterea economica
    lenta, imbatranirea populatiei si deficitele publice in continua
    crestere formeaza un mix periculos.”

    Ca fost economist-sef al FMI, Kenneth Rogoff are toata
    autoritatea de a spune ca rolul de baza al FMI a fost, dupa al
    doilea razboi mondial incoace, de a sustine redresarea economiilor
    afectate de razboi, iar pana la actuala criza financiara, cele mai
    multe economii europene s-au considerat prea bogate pentru a se
    umili cerand asistenta financiara Fondului. Acum insa, dupa
    revenirea in forta a FMI in marile economii est-europene, din
    Ungaria si Romania pana in Ucraina, tarile zonei euro sunt de acord
    ca o implicare a institutiei nu este exclusa nici pentru Grecia,
    nici pentru Portugalia, Spania, Italia sau Irlanda, daca va fi
    nevoie.

    Revenirea Fondului are insa loc dupa ce “retorica populista din
    cursul crizei asiatice din anii ’90 l-a castrat”, determinand pana
    si tarile africane sa se fereasca de FMI ca de ciuma si sa prefere
    sa ia credite de oriunde din alta parte, de pilda din China. Daca
    decizia G20 de a creste de patru ori finantarea pentru Fond a
    rezolvat problema fondurilor, problema parghiilor FMI ramane insa:
    vechea severitate proverbiala a institutiei fata de indisciplina
    fiscala a debitorilor s-a dus.

    “Daca FMI ar impune conditii dure, ‘nemtesti’ pentru a da bani
    unei tari, ar risca sa provoace imediat opozitie si intrarea in
    incapacitate de plata a tarilor respective, ceea ce e ultimul lucru
    pe care si-l doreste. Pana acum, de pilda, s-a dovedit destul de
    bland in Europa de Est, sustinand programe care depind de proiectii
    optimiste atat asupra cresterii economice, cat si a restrictiilor
    bugetare”, sustine Rogoff.

    Or, FMI trebuie sa gaseasca o cale de a iesi din aceasta
    situatie, intrucat, chiar si cu resursele financiare majorate de
    care dispune, nu va putea face fata la infinit unor debitori carora
    li se tolereaza perpetuarea problemelor fiscale de frica de a nu le
    provoca incapacitatea de plata. In fond, si tari care au beneficiat
    de asistenta FMI au ajuns in incapacitate de plata: Argentina,
    Indonezia sau Uruguay sunt exemple recente, afirma economistul
    american.

    In cazul Romaniei, dupa cum stim, atitudinea FMI de la inceputul
    programului de imprumut stand-by de 12,9 miliarde de euro inceput
    in mai 2009 a fost de a accepta modificarea succesiva a tintelor de
    deficit bugetar, respectiv de a accepta, in premiera absoluta in
    istoria institutiei, folosirea a jumatate din fiecare transa de
    imprumut pentru finantarea deficitului bugetar, in loc de a cere ca
    toti banii sa fie folositi pentru sustinerea rezervei valutare.

    Comentariul lui Kenneth Rogoff poate fi ascultat printr-un

    click aici    .

  • Mai multe tari vor intra in incapacitate de plata

    “In urma crizelor bancare, vedem de obicei mai multe defaulturi
    suverane, sa zicem in cativa ani. Anticipez ca asta se va intampla
    din nou”, a afirmat Rogoff, prezent marti la un forum pe teme
    economice in Tokyo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fost oficial FMI: Romania poate intra in incapacitate de plata, in cativa ani

    Fondul ofera un sprijin financiar consistent tarilor europene
    confruntate cu probleme bugetare, care astfel “cumpara timp”, a
    afirmat Rogoff, prezent la Forumul Economic de la Davos.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro