Tag: Karzai

  • Văr al lui Hamid Karzai, asasinat de un kamikaze care şi-a detonat explozibilii din turban

    Un kamikaze deghizat ca invitat a venit la domiciliul lui Hashmat Karzai, pentru a-l saluta cu ocazia Aid el-Fitr. După ce l-a îmbrăţişat, şi-a detonat încărcătura explozivă şi l-a ucis pe Hashmat Karzai“, a declarat pentru AFP Dawa Khan Minapal, un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei.

    Potrivit lui Zia Durani, un purtător de cuvânt al Poliţiei din Kandahar, atacatorul era un tânăr care a ascuns explozivi în turban, purtat frecvent în Afganistan. Atentatul nu a produs alte victime.

    Hashmat Karzai, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a participat la campania lui Qayoum Karzai, fratele preşedintelui, care a candidat în alegerile prezidenţiale, dar care s-a retras din cursă la începutul anului, pentru a-l susţine pe Ashraf Ghani.

    Bărbatul, un personaj influent în Kandahar, a condus, de atunci, campania lui Ghani în această provincie din sud, în care majoritatea paştună a votat pentru candidatul de aceeaşi etnie.

    La începutul lui iulie, Comisia Electorală a publicat rezultatele preliminare ale celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de la 14 iunie, care-l plasează pe Ghani pe primul loc, cu un avans de aproximativ un milion de voturi. Rivalul acestuia, Abdullah Abdullah a respins în mod categoric rezultatele prezentate, creând tensiuni între susţinătorii celor două tabere.

    În urmă cu două săptămâni, cei doi candidaţi s-au pus de acord, sub patronajul secretarului de Stat american John Kerry, care a venit să intermedieze conflictul, asupra unui audit asupra celor aproximativ 8,1 milioane de voturi exprimate, într-o încercare de a elimina voturile fraudate din scrutin.

    Auditul, care a fost întrerupt sâmbătă din cauza unui dezacord, urmează să fie reluat la sfârşitul săptămânii, după Aid el-Fitr.

    Atacarea unui membru al familiei Karzai are loc în contextul unor noi violenţe în Afganistan, între talibani şi forţele de securitate afgane.

  • Operatiunea “Dati bani pentru talibani”

    Intr-o conferinta de presa la Kabul, seful statului afgan a mai
    adaugat ca plati in bani lichizi sunt efectuate de mai multe tari
    prietene pentru a ajuta biroul presedintelui. Declaratia lui Karzai
    a evidentiat circuitele tulburi ale finantarii in Afganistan si a
    intervenit dupa publicarea de catre New York Times a unui articol
    despre seful administratiei prezidentiale de la Kabul, Umar
    Daudzai. Publicatia a dezvaluit ca acesta a primit mari sume de
    bani, transportate prin ambasadorul iranian in saci, sumele fiind
    varsate apoi intr-un fond secret utilizat de Karzai si Daudzai
    pentru a mitui deputati, sefi de triburi si chiar responsabili
    talibani, spre a asigura sustinerea lor.

    De la finele anului 2001, comunitatea internationala aloca anual
    miliarde de dolari in proiecte de dezvoltare in Afganistan. Wall
    Street Journal a dezvaluit in iunie ca, in ultimii trei ani, peste
    3 miliarde de dolari au parasit ilegal Afganistanul, imbarcati in
    valize la bordul unor avioane.

  • S-a rupt gheata oficial: Karzai negociaza cu talibanii

    Crearea acestui comitet este una din cele mai importante
    initiative ale presedintelui Karzai in vederea demararii de
    discutii coordonate cu rebelii islamisti. Acestora, Karzai le-a
    cerut sa depuna armele si sa se alature procesului de guvernare a
    tarii.

    Potrivit unor relatari din presa britanica si americana,
    administratia de la Kabul ar purta in secret negocieri si cu
    apropiatii liderului suprem al talibanilor, mullahul Mohammed Omar,
    precum si cu grupari aliate talibanilor, care opereaza din
    Pakistanul vecin.