Proiectul Editurii Viking şi al firmei TradeMobile, realizat cu sprijinul Fundaţiei Anne Frank, prevede crearea unei aplicaţii care include imagini ale paginilor jurnalului original, fotografii şi documente de arhivă inedite, precum şi pasaje în lectura actriţei Helena Bonham Carter.
Jurnalul a fost scris între 1942 şi 1944 şi a fost publicat de tatăl autoarei la doi ani după moartea acesteia în lagărul de concentrare de Bergen-Belsen în 1945.
“The Complete Spot Paintings: 1986-2011”, un spectacol de lucrări de artă al artistului birtanic Damien Hirst, a avut loc simultan în 11 locuri de pe Glob la începutul acestui an. Cu acest prilej, Hirst a lansat o provocare: cel care va reuşi să-i viziteze toate galeriile – trei la New York, două la Londra, câte una în Atena, Geneva, Hong Kong, Los Angeles, Paris, Roma – înainte ca acestea să se închidă va primi o operă de-a sa, estimată la valoarea de 3.500 de dolari.
“M-am întrebat cum ar fi să fac o cursă în jurul lumii. Îmi plac provocările, aşa că am decis să iau în serios propunerea lui Hirst întrebându-mă: <Pot să fac ocolul planetei cu mai puţin de 3.500 de dolari?>”.
Nota de plată – ocolul Pământului în opt zile
$290 – Zborul de la New York la Los Angeles +
$824 – Zborul de la Los Angeles la Hong Kong
$608 – Zborul de la Hong Kong la Atena
$158 – Zborul de la Atena la Roma
$73 – Zborul de la Roma la Geneva
$106 – Trenul de la Geneva la Paris
$115 – Trenul de la Paris la Londra
$159 + 30,000 frequent flier miles – Zborul de la Londra la New York
$100 – Cazare la hotel în Londra
$39 – Cazare Hong Kong
$107 – Mâncare şi băuturi
$88 – Transport public
$85 – Cheltuieli pe taxi
$19 – Taxe de intrare
$13 – Brânzeturi
$4 – Suveniruri
Total: 2.790 de dolari sau 10.323 de lei
Pentru a-şi reduce cât mai mult cheltuielile, Jason Lee a ales să doarmă în avion şi să manânce pe cât posibil la bordul aeronavelor sau la galeriile de artă vizitate şi să folosească în repetate rânduri transportul public. Povestea completă a călătoriei, redată chiar de cel care a făcut-o, este disponibilă în Wall Street Journal.
VEZI MAI MULTE GALERII FOTO MAI JOS
E relatarea unui voiaj de zece zile prin Iranul de azi, al cărei prim merit este că reuşeşte să nu alunece în exotism exagerat (precum în aventurile reportericeşti) şi nici în uluire lirică (precum în poveştile scriitorilor-călători).
În mod deliberat, autoarea se situează pe poziţia exploratorului, a celui care descoperă fără să cedeze ispitelor comparative şi mentalităţii coloniale: “Dacă Marco Polo sau Magellan ar fi fost ghidaţi de pliante bine lucrate în Photoshop, s-ar fi transformat în turişti zeloşi, care, odată întorşi în ţările de origine, şi-ar fi postat în reţele notiţele de călătorie”.
Prin urmare, cu o retină proaspătă, cu un entuziasm bine strunit, călăuzele noastre ne aduc în faţa unui peisaj cultural, uman, de mentalităţi şi obiceiuri în mare măsură diferit de tot ce ştiam până acum despre sumbrul Iran al prezentului, cufundat în pauperitate şi intoleranţă. “Aşa văd Iranul, ca prin ochii lor (al copiilor din piaţa Imam, n.n.) neumbriţi de prejudecăţi, de spaime induse, de ironii, dar citind printre rânduri şi înţelegând totul”.
Iranul celor doi Buzura, cel citit printre rânduri, departe de geopolitică şi de puţurile de petrol, are rădăcini prin care palpită sevele multimilenare ale Persiei, rădăcini a căror vitalitate este percepută cu acuitate în detaliile mărunte ale cotidianului, în peruzeaua unei mătănii, în mâncarea cu sos de rodii şi în rotocoalele de nuga cu fistic şi migdale, în urzeala scoarţelor şi în albastrul – desigur incomparabil – al mozaicurilor.
La celebra, aroganta întrebare a lui Montesquieu (“Cum poate cineva să fie persan?”), Daniela Zeca-Buzura, după zece zile petrecute îndărătul chadorului, răspunde cu umilitate de pelerin: “Se poate să fii persan ţesând un covor cu perseverenţa şi vigoarea narativă cu care Firdusi şi-a scris epopeea sau punând acel albastru de Persia pe toate cupolele de moschee care sunt azi în patrimoniul UNESCO”.
Daniela Zeca-Buzura, Mihai-Adrian Buzura, “Zece zile sub văl”, Editura Litera, Bucureşti, 2011
Carol al II-lea descrie astfel evenimentul: “Marti, 30 decembrie
1947. O zi ingrozitoare, ce zi sfasietoare: la 5 d.a.
sdupa-amiazat, bietul si credinciosul Ribeiro telefoneaza ca
Reuters a comunicat ca Mihaita a abdicat, azi, la 3. Vestea a cazut
ca o maciuca pe capul nostru, am ramas, literalmente, traznit.
Reprezentantul lui Reuters a si venit aci aducandu-mi telegramele,
cari dau oaresicari detalii. La 3, a iscalit abdicarea si a dat o
Proclamatie catre popor, iar unele vesti zic ca la 4 va parasi
Bucurestiul. A si fost proclamata Republica Democratica Populara,
alias Sovietica. M-a apucat o furie auzind aceasta stire; cine
dracul l-a pus pe Mihaita sa se intoarca, ca, dupa o saptamana, sa
plece in conditiile cele mai urate si dand catre popor o
proclamatie rusinoasa. Nu numai ca abdica pentru el si urmasii sai,
dar spune, in proclamatie, ca lasa poporului grija de a-si alege
felul cum doreste sa fie guvernat, considerand ca monarhia este un
obstacol serios in calea dezvoltarii democratice a tarii. Ma sufoca
ideea ca fiul meu, ca suveran, sa poata sa-si puie iscalitura sub
un document astfel redactat. Toti luptam pentru a arata lumei ca
forma democratica nu numai ca este compatibila cu Monarhia, dar ca
si asta este, de fapt, mai garantata sub un suveran, decat sub un
presedinte, care-i, totdeauna, un om de partid si iata ca, acuma,
Mihaita declara, sub iscalitura, contrariul si, in acelasi timp,
autentifica actul de nastere a Republicii, forma de stat care nu
poate permite Romaniei de a trai.”
Fragmentul face parte din volumul al cincilea de insemnari zilnice
ale lui Carol al II-lea, “Intre datorie si pasiune”, aparut la Editura
Curtea Veche in 2001, ingrijit de Marcel-Dumitru Ciuca si Narcis
Dorin Ion. Volumul contine insemnarile zilnice ale lui Carol al
II-lea dintre 1 ianuarie 1946 si 31 decembrie 1948. La momentul 30
decembrie 1947, Carol al II-lea se afla Portugalia, la Estoril,
impreuna cu proaspata sa sotie, Elena Lupescu (Duduia). Dupa
stabilirea la Estoril, cuplul si-a cumparat o casa acolo, in care
au locuit pana la moarte (Carol al II-lea a murit in 1953, Elena
Lupescu in 1977).