Tag: juristi

  • Curtea Constituţională dezbate miercuri sesizările USR la legile Justiţiei

    Juriştii USR au găsit noi motive de neconstituţionalitate faţă de sesizările deja depuse la CCR de ÎCCJ şi PNL pe legile justiţiei.

    De exemplu, anunţau cei de la USR, la data depunerii sesizărilor, ÎCCJ nu a invocat în sesizare motive extrinseci, de procedură, ci s-a limitat la atacarea unor articole individuale, în timp ce USR a arătat în sesizare că cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei au fost adoptate cu încălcarea principiului bicameralismului şi principiului respectării legii, precum şi cu încălcarea ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CNADNR are 6.009 angajaţi, peste jumătate este personal TESA. Inginerii, egali ca număr cu economiştii şi juriştii

     De asemenea, în cadrul CNADNR, personalul de conducere totalizează 1.072 de persoane (şef tură taxare, şef atelier, şef agenţie taxare, şef district, şef formaţie, şef sector, adjunct şef secţie, contabil şef secţie, şef birou, şef compartiment, şef serviciu, şef laborator, şef secţie, director adjunct, director economic, director comercial, director regional, director şi director general adjunct).

    La nivelul CNADNR sunt aprobate 6.094 de posturi, iar la sfârşitul anului trecut erau ocupate 6.009 dintre ele, rezultă dintr-un document oficial.

    Din cei 6.009 angajaţi ai companiei, 2.767 sunt muncitori şi 3.242 este personal TESA. Din numărul total de angajaţi TESA, 2.170 este personal de execuţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Banii confiscaţi în cazul “Valiza” ar trebui să ajungă la FRF, conform Regulamentului disciplinar

     Banii confiscaţi de DNA s-au aflat în ultimii cinci ani la sucursala BCR Unirii şi, după sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vor ajunge la bugetul de stat, în contul Ministerului Finanţelor destinat sumelor sub sechestru, împreună cu dobânda calculată din 2008.

    Regulamentul disciplinar al FRF prevede la articolul 60, care sancţionează corupţia în fotbal, punctul 6, următoarele: “În toate cazurile, organul jurisdicţional va decide confiscarea valorilor materiale sau financiare implicate în comiterea abaterii. Aceste valori vor fi folosite pentru programele de dezvoltare a fotbalului”.

    Avocatul Tudor Chiuariu a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că punctul respectiv din Regulamentul disciplinar este “puţin aiurea”. “Nu mai poate face obiectul din momentul ce este o decizie penală şi a decis confiscarea, nu se mai poate aplica pe Regulamentul disciplinar al FRF, pentru că nu mai are asupra ce. Banii ăia sunt confiscaţi printr-o decizie a unei instanţe penale. Mi se pare puţin aiurea articolul ăsta. El poate fi aplicat doar în cazul în care este constatată o faptă penală, iar instanţa nu ar dispune confiscarea banilor, ceea ce practic este imposibil. Banii ăia sunt la Bugetul de Stat, nu se mai poate întâmpla nimic altceva”, a precizat Chiuariu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR Marfă are o nouă conducere, formată din economişti, ingineri şi jurişti

    Preşedintele Consiliului de Administraţie este Aysun Mustafa (economist şi bancher), iar directorul general este Alexandru Dragoş Drăghici (jurist), cu experienţă managementul unor companii naţionale şi multinaţionale.

    Ceilalţi administratori sunt Liviu Radu (inginer), Bogdan Constantinescu (economist), Dan Constantinescu (inginer), Ionuţ Georgescu (jurist) şi Dan Belcea (economist), potrivit datelor anunţate de reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

    Fenechiu a precizat că nu îi cunoaşte personal pe membrii din noua conducere a companiei, aceştia fiind selectaţi după CV, dar că managerii vor avea o activitate grea, complexă şi foarte multă muncă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Juriştii USL lucrează la documentul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Parlamentarii USL sunt ţinuţi în Capitală

    Parlamentari ai partidelor din USL au relatat pentru MEDIAFAX că în cursul dimineţii de miercuri au primit SMS-uri de la staff-urile formaţiunilor lor în care li se spune să nu plece din Bucureşti. Deocamdată, aceştia nu au primit informaţii despre o eventuală nouă sesiune extraordinară a Parlamentului, însă li s-a transmis că vor fi informaţi pe parcurs despre acţiunile ce vor urma.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Dupa case pentru doctori, case pentru avocati si contabili

    Acestia pot achizitiona o locuinta in cadrul ansamblului la un
    pret care pleaca de la 1.100 de euro pe metru patrat (plus TVA),
    fata de un pret general de 1.350 de euro pe metru patrat (plus
    TVA). In acelasi timp, potrivit reprezentantilor companiei,
    cumparatorii pot beneficia si de alte facilitati, precum mobilier
    de bucatarie sau mobilier pentru birou – in cazul avocatilor sau
    notarilor. Pentru profesiile liberale, pretul unui apartament cu
    doua camere porneste de la 80.490 de euro (plus TVA).

    Dezvoltatorul mai deruleaza si alte campanii promotionale, una
    dintre acestea vizand tinerii casatoriti care pot achizitiona
    locuinte la acelasi pret, pornind de la 1.100 de euro pe metru
    patrat (plus TVA), cumparatorii urmand sa beneficieze si de o
    excursie. De asemenea, si familiile si medicii pot beneficia de
    acelasi pret de pornire pe metru patrat.

    Odyseea Residential este dezvoltat pe bulevardul Gheorghe
    Ionescu Sisesti si este compus din 156 de apartamente, in sase
    cladiri. Ansamblul reprezinta prima investitie pe segmentul
    rezidential a fondului ausitriac de investitii Immoeast, cel mai
    mare detinator de proprietati imobiliare pe plan local.

    Modalitatea de promovare care vizeaza anumite bresle
    profesionale este una relativ noua pe piata locala, dupa ce
    dezvoltatorul israelian Gindi a anuntat dezvoltarea unui proiect
    rezidential in Bucuresti, proiect care tinteste cadrele
    medicale.