Tag: juridică

  • Turcan: Peste 10 milioane de lei, asistenţa juridică în procesele deschise de pensionari

    Potrivit ministrului Muncii, numai în acest an, Casa de Pensii Vâlcea a cheltuit pentru asistenţă juridică 250.000 de lei.

    „În anul 2020, suma achitată la nivel naţional reprezentând asistenţa juridică în procesele deschise în instanţă de beneficiarii drepturilor de pensie a depăşit 10 milioane de lei. În prima parte a acestui an, doar o singură casă de pensii – cea de la Vâlcea – a avut de plătit în jur de 250 000 de lei, asistenţă juridică”, a scris pe Facebook ministrul Muncii.

    Raluca Turcan susţine că sunt contestate în instanţă, de cele mai multe ori, deciziile de calculare sau recalculare, solicitându-se să se ia în considerare elemente suplimentare de contributivitate în stabilirea pensiei, iar jurisprudenţa arată că aceste cereri sunt de cele mai multe ori justificate.

    „Este încă un element care demonstrează că actualul mod de calcul al pensiei trebuie îmbunătăţit, astfel încât el să includă toţi acei indicatori relevanţi din punctul de vedere al contributivităţii. Am făcut deja câţiva paşi importanţi pentru a ajunge la o legislaţie a pensiilor bazată pe echitate şi contributivitate, iar evaluarea dosarelor de pensii este demersul obligatoriu de la care trebuie să plecăm pentru a le putea, ulterior, recalcula”, a mai scris ministrul Muncii pe reţeaua de socializare.

    Turcan susţine că, dacă acest proces ar fi fost început în octombrie 2019, aşa cum prevedea legea adoptată de PSD, procesul ar fi putut fi până acum finalizat.

    „Din păcate însă, Guvernul de atunci nu a făcut absolut niciun demers în acest sens, în ciuda prevederii privind majorarea pensiilor inclusă în aceeaşi lege”, a mai spus ministrul.

    Raluca Turcan a anunţat că la nivel naţional au fost evaluate aproape 237 000 de dosare. „Avem deja în lucru o serie de măsuri care vor permite atât suplimentarea de personal pe perioadă determinată, cât şi stimularea angajaţilor a căror activitate s-a dublat”, a mai transmis ministrul Muncii.

  • Veşti proaste pentru toţi şoferii din România. Proiectul aşteptat de toată lumea a fost respins de Senat

    Comisia juridică a Senatului a dat raport de respingere pentru proiectul ce prevede instalarea radarelor exclusiv pe maşinile cu însemne distinctive ale poliţiei rutiere. De asemenea, proiectul prevede că poliţiştii sunt obligaţi să poarte uniforme cu semne distinctive.

    Comisia juridică a Senatului a dat, marţi, raport negativ pentru propunerea legislativă iniţiată de mai mulţi parlamentari PNL care prevedea modificarea şi completarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

    „Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră. Poliţiltii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive”, prevede proiectul.

    De asemenea, potrivit iniţiativei, dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisuri şi însemnele distictive ale poliţiei rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.

    ”Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile”, se mai menţiona în proiect.

    Comisia juridică a dat raport negativ, motivând că şi decizia Curţii Constituţionale a fost de respingere.

    Iniţiativa a fost adoptată de cele două Camere, însă a fost trimisă la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis.