Tag: Julius Meinl

  • Familia austriacă Julius Meinl, care deţine pe plan local producătorii de ciocolată Kandia şi Heidi, intră pe piaţa hotelieră românească prin achiziţia hotelului Ambasador din Bucureşti, care va trece printr-un proces de renovare

     Grupul austriac are în plan să renoveze complet hotelul şi să îl redeschidă în 2027 sub brandul The Julius Bucharest  Hotelul ar urma să aibă circa 158 de camere.

    Familia austriacă Meinl, care deţine Julius Meinl, unul dintre cei mai mari jucă­tori de pe piaţa cafe­lei pre­mium şi care deţi­ne fabricile Kandia şi Heidi din România, intră pe piaţa hotelieră locală prin achiziţio­narea hotelului Ambasa­dor din Bucureşti, aflat pe bule­vardul Magheru, de către compa­nia Julius Meinl Living, parte din grupul Julius Meinl.

    Achiziţia a fost realizată în două etape. Julius Meinl Living a achiziţio­nat prima dată Ambasador SA, care deţinea jumătate din proprietate şi care activa drept hotel, iar cea de-a doua etapă a fost achiziţio­narea de către Ambasador SA a celeilalte părţi a clădirii, care era deţinută separat. „Pentru a ne asi­gura că oferim servicii la standarde tot mai înalte şi pentru a îmbunătăţi expe­ri­en­ţa pe care o oferim oas­pe­ţilor noştrii, am luat deci­zia de a întrerupe activita­tea hotelului înce­pând cu data de 07.03.2024. Împreu­nă cu noul acţionar întregul imobil Hotel Ambasa­dor va fi supus unui amplu pro­ces de moder­nizare astfel încât să venim în întâmpi­narea solicitărilor dumnea­voas­tră la un nivel al servi­ciilor con­form tendinţei din piaţa turistică“, se arată într-un anunţ de pe site-ul hotelului.

    Grupul austriac are în plan să renoveze complet hotelul şi să îl redeschidă în 2027 sub brandul The Julius Bucharest. Hotelul are o suprafaţă de 12.600 de metri pătraţi şi va avea circa 158 de camere şi apartamente de lux.

    Compania nu a anunţat despre ce buget de investiţii este vorba. Următorul pas pe care Julius Meinl Living îl va face va fi obţinerea autorizaţiilor necesare pentru reabilitarea clădirii, odată cu obţinerea acestora, reabilitarea va dura aproximativ doi ani, anunţă compania.

    Julius Meinl Living mai deţine un hotel în Praga, care are 168 de camere şi apartamente de lux, cu restaurant, cafenea, săli de şedinţă, spaţiu de co-working şi o sală de sport. În plus, hotelul conţine şi un magazin de alimente şi băuturi gourmet marca House of Julius Meinl. Familia austriacă îşi propune să replice modelul din Praga şi în Bucureşti.

    „Suntem încântaţi că avem acum oportunitatea de a transforma proprietatea Hotel Ambasador într-unul dintre hotelurile de excepţie din Bucureşti, capitala uneia dintre cele mai dinamice economii şi cu cea mai rapidă creştere din Europa“, spune Julius Meinl VI, CEO Julius Meinl Living.

    Hotelul Ambasador este o clădire emblemă construită în stil art deco. Proprietatea a fost construită cu puţin timp înainte de cel de-al Doilea Război Mondial şi a fost deschisă în 1939. Operaţiunile hotelului au fost întrerupte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în primii ani de comunism. Cu toate acestea, în 1958, operaţiunile hoteliere au fost reluate şi au continuat de atunci. În timpul pandemiei, hotelul s-a închis pentru turişti pentru a caza cadrele medicale.

    Familia austriacă a intrat în piaţa locală în anul 2005, prin achiziţia importatorului exclusiv de până atunci a Julius Meinl de pe piaţa românească, compania Novo din Târgu-Secuiesc. După preluare, aceasta a fost redenumită Julius Meinl România. Novo era o companie dezvoltată de la zero de doi antreprenori locali – Tibor Dobri, cel care conduce acum afacerea Julius Meinl, şi Simon Attila Ladislau.

    Familia austriacă Meinl mai deţine pe plan local şi producătorii de ciocolată Kandia Dulce şi Heidi Chocolat.

    Julius Meinl, afacere de familie înfiinţată în anul 1862 în Austria, activează în peste 70 de ţări la nivel mondial, iar în 40 dintre acestea se află în top trei mărci de cafea premium şi este lider de piaţă pe segmentul premium în Austria, ţările adriatice, Europa Centrală şi de Est, Dubai. La nivel global, Julius Meinl are 1.000 de angajaţi şi peste 50.000 de clienţi.

     

     

  • Povestea lui Julius Meinl, antreprenorul care a schimbat pentru totdeauna industria cafelei

    Metoda revoluţionară de prăjire a cafelei descoperită de antreprenorul Julius Meinl a schimbat pentru totdeauna această industrie, punând totodată şi bazele unei poveşti de business de succes, ajunsă astăzi la o istorie de peste un secol şi jumătate.

    Iulius Meinl s-a născut pe 10 aprilie 1824 în Kraslice, Cehia, în familia unui brutar profesionist, Franz Anton Meinl, şi a soţiei acestuia, Anna. După ce a lucrat, pentru o vreme, ca ucenic în magazinul de vopseluri din Praga al unchiului său, a hotărât să pornească propria afacere. În 1862 el a deschis un magazin de delicatese în cartierul Köllnerhofgasse din Viena. Aici vindea, printre altele, cacao, ceai, condimente, orez, zahăr, dar şi cafea proaspătă.

    Ulterior, antreprenorul s-a specializat în comercializarea cafelei, producând propriile amestecuri de boabe verzi, pe care cumpărătorii le puteau prăji acasă, pe aragaz. În 1877 Meinl a dezvoltat o metodă pentru prăjirea industrială a cafelei. Procesul consta în prăjirea cafelei fără ca boabele să intre în contact cu gazele emise de combustibil, permiţând păstrarea intactă a aromei, fără mirosuri adiacente.

    Această inovaţie a permis, pentru prima dată, vânzarea cafelei direct prăjite, punând totodată bazele dezvoltării corporative viitoare. În 1891 antreprenorul a deschis şi prima fabrică de prăjire a cafelei, iar primul sediu al afacerii a fost inaugurat trei ani mai târziu.

    Ulterior, managementul companiei s-a mutat chiar în casa fondatorului, proiectată de arhitectul Max Kroph. În luna februarie a anului 1913 antreprenorul a hotărât să cedeze frâiele businessului fiului său, Julius Meinl II, care a extins lanţul de cafenele în întregul Imperiu Austro-Ungar. Compania a ajuns, astfel, cel mai important producător de cafea prăjită din regiune, fiind, totodată, şi cel mai mare importator de cafea şi ceai al unei zone economice cu peste 50 de milioane de locuitori, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul oficial al brandului.

    Pe 24 decembrie 1914, în urma unei boli scurte, fondatorul a murit, la vârsta de 91 de ani. El a avut un fiu şi o fiică, Anna Floderer. Logoul companiei a fost creat, în 1924, de către designerul austriac Joseph Binder. Cea mai importantă unitate a afacerii a fost deschisă în 1950, aflându-se în funcţiune şi astăzi, la peste 70 de ani distanţă. În 2019, ultimul an pentru care există date disponibile, Julius Meinl a înregistrat venituri de 186 de milioane de euro. Brandul este prezent astăzi în peste 70 de ţări.